Scriu aceste rînduri cu oarece emoție întrucît, pînă la un anunț oficial, nu vreau să mă trezesc în situația de acum 6 ani a prostănacului (adică Mircea Geoană, culcat învingător, trezit învins). Se pare (nu pot acum să scriu mai mult) că britanicii au votat pentru Brexit.

Britanicii nu sînt primii care s-au trezit, dar sînt primii care au reacționat prin referendum. De trezit, primele au fost statele mici, cele din centrul Europei, dintre care noi am lipsit: Cehia a fost prima care a dat jos drapelul UE din fața palatului prezidențial, întrucît nu este provincia numănui, ci o țară independentă. Oricît unii îi înjură pe unguri, Victor Orban a dovedit o verticalitate, o demnitate și un curaj care din păcate lipsesc conducătorilor români. Polonia și Slovacia iau atitudine împotriva UE. Austria a fost la un pas să aibe un președinte anti-UE. În Grecia, partidele “Syriza” și “Zorile Aurii” dar și alte partide anti-UE au detronat dinastiile Papandreu și Caramanlis. Și în Italia se schimbă percepția. În Franța, ”Frontul Național” cîștigă teren. În Spania, ”Podemos” a dat o lovitură grea partidelor tradiționale. Peste tot în Europa, patrioții se ridică împotriva UE – ei sînt numiți extremiști sau fasciști. Peste tot în Europa, cu o excepție – România, singura țară în care nici un partid nu este anti-UE (țara în care, cum spunea Țuțea, doar se măcăne prin bătătură).

Îi apreciez pe britanici pentru acest vot, dar mă întreb de ce acum au manifestat simț civic, și niciodată pe vremea probabil a celui mai corupt prim-ministru al lor, Tony Blair, partenerul de ticăloșii al lui Adrian Năstase. Românii sînt acuzați de europeni de corupție – așa este, dar de ce europeenii nu-și văd niciodată bîrna din ochiul propriu? Legat de timpul în care Tony Blair a fost prim-ministru (10 ani), fără să-i fi urmărit în mod special activitatea, îmi amintesc patru aspecte (fără să rețin ordinea cronologică):

– în presa din Marea Britanie a izbucnit un mare scandal legat de faptul că o firmă britanică a dat mită unor oficiali din Arabia Saudită pentru a importa avioane englezești, dar cînd s-a constatat că mituiții erau membrii ai familiei regale saudite, dosarul s-a închis;

– tot presa britanică anunța o anchetă privind mita de 10 milioane lire sterline primite de un înalt demnitar de la București pentru cumpărarea celor două fregate ruginite, dar și acest dosar s-a închis;

– Mittal a fost unul dintre principalii contributori la campanile electorale ale lui Tony Blair, astfel încît acesta din urmă i-a telefonat (dacă nu cumva chiar i-a și scris – nu mai țin minte) lui Adrian Năstase ca să-i vîndă lui Mittal la preț “promoțional” Combinatul Siderurgic Galați; astfel Mittal a cumpărat cel mai mare centru siderurgic al României la un preț pe jumătate cît cel plătit peste cîteva luni de același Mittal pentru o vilă în central Londrei;

– miliardarii evrei din Regatul Unit s-au îngrămădit să arunce cu bani în campaniile electorale ale lui Tony Blair, pentru asta fiind recompensați cu titlul (ereditar) de lord, și implicit cu dreptul de a vota în Camera Lorzilor – iarăși a ieșit scandal, însă singurul vinovat a fost găsit cel care semnase diplomele, și acesta nu era Tony Blair.

Britanicii dau semne de trezire, românii nu.

Dar de ce mă miră pasivitatea UE față de propria corupție? Uniunea Europeană nu a reacționat în nici un fel la scandalul de corupție născut în sînul Comisiei Europene pe timpul președenției lui Jacques Santerre, soldat în anul 1999 cu demisia în bloc a întregii comisii și urmată de arestări.

Nu a reacționat în nici un fel în fața faptului că cei mai longevivi prim miniștri ai Italiei aveau strînse legături cu Mafia: Aldo Moro (prim ministru între 1963-1968 și apoi între 1974-1976, răpit și ucis de membrii organizației Brigăzile Roșii, neputincioși în fața complicității justiției și autorităților italiene cu Mafia), Giulio Andreotti (prim ministru între 1972-1973, 1976-1979 și 1989-1992, condamnat în noiembrie 2002 la 24 de ani închisoare, dar achitat în anul 2003, reținîndu-se totuși strînsele sale legături cu Mafia, de care s-a folosit în cariera politică!), Bettino Craxi (prim ministru între 1983-1987, care la sfîrșit de mandat, pentru a nu fi arestat, s-a refugiat în Tunisia, unde a primit azil politic) și Silvio Berlusconi (un alt bun amic al lui Adrian Năstase), prim ministru între 1994-1995, apoi între 2001-2006, iar a treia oară între 2008-2011, în timpul mandatului căruia Parlamentul italian a votat legi care să-i asigure imunitatea, întîrziind cercetarea și judecarea acestuia pentru multiple acte de corupție; decorat în anul 2002 cu ordinul Steaua României în grad de Mare Cruce;. mai mult decît atît, UE a acceptat ca timp de 6 luni (președenția rotativă), Europa să fie condusă de Silvio Berlusconi, iar mîna dreaptă a acestuia, Franco Frattini, a fost vicepreședinte al Comisiei Europene și comisar (ministru) european pe probleme de justiție; în final, “s-a făcut dreptate” și mafiotul Berlusconi a fost condamnat ca, pentru cîteva luni, să îngrijească de bătrînii dintr-un azil!

Evident, corupția de la noi este enormă. Dar de ce să nu vorbim și de corupția partenerilor noștri europeni, care de fapt ne-au învățat cu corupția la nivel înalt? De cei salvați de justiție (Helmuth Kohl, Jacques Chirac), de cei care au scăpat demisionînd (Bertie Ahern), de cei arestați (Ivo Sanader, Jose Socrates) sau, din demnitate, s-au sinucis (Pierre Beregovoy)? Poate că cineva (eu simt că nu mai pot) își va face timp să studieze aceste aspecte.

Și cînd Laura Codruța Kovesi A REFUZAT să cerceteze șpaga de 75 milioane de $ încasată de guvernul Radu Vasile la privatizarea Romtelecom, am dreptul să mă gîndesc la faptul că o parte din acești bani au ajuns la Comisia Europeană, ca de pildă la Jonathan Scheele, șeful delegației CE, cel pe care presa îl prezenta ca adevărat șpăgar european?

Bun, Regatul Unit a votat Breexit.

Să vedem întîi rezultatele oficiale.

Să vedem apoi dacă nu vor fi descoperite vicii de procedură la referendum.

Apoi, nu mă gîndesc că mult-trîmbițatele forțe de reacție rapidă ale UE vor trimite tancuri cum s-a întîmplat la Budapesta sau la Praga, dar astăzi există mijloace mult mai pașnice, mai sofisticate, mai eficiente.

Acum 7 luni, postam următorul comentariu: “Romania a intrat in UE (ca si in NATO) fara nici un referendum. De altfel, masuri vitale pentru Romania (impotriva intereselor ei) au fost luate fara referendum. Mi-e teama insa ca, daca s-ar fi organizat referendum, poporul ar fi votat pentru UE. Si imi amintesc de cum au cucerit europenii America: pina in sec. 19, cind sub presedintii Andrew Jakson si Andrew Johnson au fost dezlantuite genocidurile impotriva amerindienilor, au inceput prin a-i cumpara pe acestia – pe indienii simpli cu margele si cioburi de oglinda, pe sefii indieni cu “apa de foc” (alcool) si carabine. Asa i-au corupt pe sefi, asa au reusit, de pilda, sa convinga un sef de trib sa le vinda insula Manhatten cu un pret derizoriu (daca nu ma insel, 80 $ – desigur, pe atunci insemna mult mai mult decit azi). La fel s-a intimplat si la noi: “sefii de trib” au fost invitati la masa bogatilor, iar “indienii” au fost fericiti de banii veniti de la UE. Dar dupa ce ani de zile am fost un contribuitor net la UE (am cotizat la bugetul UE cu mai mult decit am primit), am inceput sa si primim. Dar pentru ce? Am primit bani cu care sa platim firmelor din UE sau SUA ca sa NU construiasca autostrazi (ni s-a interzis sa folosim acesti bani contractind firmele de specialitate din China). Am primit subventii pentru agricultura – dar dupa ce am fost obligati sa ne vindem pamintul cetatenilor UE; nu stiu daca exista vreo statistica: cine a primit mai mult? proprietarul roman sau proprietarul ori arendasul european? Si ma mai intreb: ce suprafata mai are Romania? Mai are 237.500 km.p. cind tot mai mult din acest pamint apartine strainilor? Mult rau a facut tarii naivitatea cu care romanii au votat pentru modificarea Constitutiei la referendumul lui Adrian Nastase, cind ne-am pierdut suveranitatea. Am primit margele si cioburi de oglinda, iar in schimb am acceptat sa cedam companiilor din UE tot ce era profitabil, sau sa ne autofalimentam alte firme pentru a nu le face concurenta. In ce priveste spatiul Schengen, eu am o viziune personala – intr-adevar, este un mare avantaj, nu pentru noi, simplii cetateni, ci pentru exportatori si transportatori. In acelasi timp insa, spatiul Schengen este “visul de aur” al traficantilor si contrabandistilor. … Si mai sint si impotriva trecerii noastre la euro: daca vrei sa distrugi economia unui intreg continent, aduci toate tarile la o moneda unica, si apoi ii prabusesti moneda. Nu pot sa-mi dau seama: conducatorii romani (care vor sa trecem la euro) si cei europeni, sint oare imbecili sau sint cumparati de cei care vor distrugerea Europei?

Ce va fi e greu de spus. Dacă UE se va prăbuși, principala noastră problemă este cum vom putea recupera din jaful la care ne-a supus UE. Măcar în parte, cred că s-ar putea. Dar pentru asta este nevoie de un președinte cinstit, patriot și curajos, de un guvern cinstit, patriot și curajos, de un parlament cinstit, patriot și curajos. Acesta însă este cel mai greu lucru.

                                                                                  Dan Cristian IONESCU