Sorin
1.327 aprobate

george-turle@t-online.de
78.94.7.50

 

Iaca pozna, BOR „tradeaza” sfintenia, esenta duhovniceasca a demersului rusesc pentru salvarea lumii:

„Purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, critică folosirea ortodoxismului, de către conducerea politică a Rusiei, drept o scuză pentru războiul pe care l-a pornit în Ucraina.

Reprezentantul Bisericii Ortodoxe Române a transmis un mesaj în acest sens pe internet. Mesajul postat de Vasile Bănescu este următorul:

A spune, fără să intri simultan în pământ de rușine, că tu, cel care brutal invadezi, bombardezi, violezi, furi, ucizi în masă, minți de stingi acasă, trimiți tineri la moarte, promițându-le raiul în schimbul crimei oarbe,

a afirma din mijlocul acestor orori comise de tine că ești „în prima linie în lupta pentru păstrarea credinței creștine și a valorilor creștine împotriva întregii lumi apostate”,

a susține această infernală enormitate, a fi crezut de unii hipnotizați de rău că, totuși, ai dreptate:

iată cum arată răstignirea Adevărului în viziunea unor sacrilegi care se folosesc antihristic de ideea de creștinism în modul cel mai cinic, vulgar, pervers și trist.

Evanghelia, cea mai bună dintre vești, ne încurajează, însă: „Cel ce va răbda până la sfârșit, acela se va mântui.”

Purtătorul de cuvânt al BOR acuză „patronarea instituției religioase de către stat”
Într-o altă postare, Vasile Bănescu critică și atitudinea unor cetățeni care se pretind a fi creștini și care, pe acest motiv, se declară adversari ai „Occidentului integral putred”. La aceștia, Vasile Bănescu observă următoarele:

„detestarea incultă, viscerală, a Occidentului integral putred.

convingerea tâmpă că Răsăritul pravoslavnic emană invariabil valori creștine, că el ne este oricum mai aproape de suflețelul confesional.
acceptarea patronării / folosirii instituției religioase de către stat, inclusiv a totalitarismului (doar să ne fie bine).
idioțenia agresivă, utilă cauzei”
Amintim că, acum câteva zile, presa occidentală dezvăluia că patriarhul Kiril al Rusiei ar fi fost agent al KGB. Presa mai afirma că, înainte să ajungă patriarh, Kiril ar fi făcut spionaj în Elveția, în favoarea Rusiei. Rusia a respins această acuzație la adresa patriarhului Kiril.

Acum șase luni, patriarhul Kiril îi încuraja pe ruși să se ducă să moară în războiul din Ucraina. Drept recompensă, ei vor fi iertați de toate păcatele, susținea patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse.”

https://romanialibera.ro/international/criza-din-ucraina/purtatorul-de-cuvant-al-bor-acuza-regimul-putin-ca-si-a-subordonat-biserica-si-ca-foloseste-ortodoxismul-in-favoarea-razboiului/

S-a dat BOR-ul cu satanistii, rotschildz-ii, sinucigasii asistati lgbtq-rspxyz, mancatorii de copii si exponentii intunericului.