Radu
443 aprobate
radu.g@yahoo.com
216.151.180.200
Nu este cazul ca noi sa cerem iesirea din NATO si UE, ele se vor destrama inainte ca noi sa putem obtine aprobarea lor pentru iesirea din Lagarul Fericirii Europene.
Bolojan de fapt nu este sluga lui Iohanis ci el primeste foaia de parcurs direct de la sectantii lui de la Brusseles
BOLOJAN ARE MAI MULTE GOLURI DECÂT HAGI ȘI MUTU
De Dan Tomozei – https://dantomozei.ro/2025/01/14/bolojan-are-mai-multe-goluri-decat-hagi-si-mutu
Bolojan Ilie nu lucrează la sculărie. Bolojan este bugetar. El se imaginează un lider democrat. Bolojan este șofer de rezervă la PNL. Bolojan are mai multe goluri decât Hagi și Mutu, împreună.
Iată câteva propoziții simple, ultima putând genera o gravă confuzie.
Cum este posibil ca un politruc demolator de monumente și simboluri naționale, ajuns dintr-o gravă eroare în fruntea PNL, să aibă mai multe goluri decât cei doi fotbaliști de talie mondială?
Simplu. Atunci când vorbește, Nea Ilie respiră mai bine decât Ciucă. Asta nu înseamnă că se exprimă mai coerent. Dimpotrivă!
Nea Ilie deține o bruxeleză de Bihor, sprijinită pe elementele bunului simț dublu-fitrat în minim două litre de horincă, fapt care îi produce himere și o realitate dominată de ruși și atacuri hibride la hectare.
Din această postură, Ilie Bolojan marchează goluri de exprimare, forme fără fond, fentează și produce rateuri spectaculoase la contactul cu lumea reală, aia care în 10 și 12 Ianuarie a ieșit în strădă.
„Golgheterul” Ilie deține interimar poziția de principală slugă în PNL.
Dacă nu era disperat să fie slugă cu vizibilitate, Bolojan nu accepta interimatul și cerea alegeri în partid.
Fiind noua slugă a ilegalului Iohannis, face eforturi lipsite de logică să îl protejeze și menajeze pe ilegitimul de la Cotroceni.
Dar, ce îl plasează pe Ilie de la sculărie în fruntea „golangiilor” este comunicatul emis, ieri, intitulat „Apelul PNL către partidele politice și societatea civilă”.
După ce în 10 și 12 Ianuarie Bucureștiul a fost blocat de protestele, după ce românii au cerut plecarea lui Iohannis de la Cotroceni, după ce s-a cerut organizarea alegerilor prezidențiale … ce a înțeles nea Ilie de la falimentara sculărie PNL?
12 Ianuarie 2025: Aici Este România!
Că pe străzile din București s-au aflat românii infectați de „mesaje antieuropene, anticonstituționale și antinaționale”, mesaje „propagate de centre de comunicare și de propagandă din spațiul online estic” … adică de Rusia și de Putin.
Românii ieșiți în stradă sunt dovadă că „interferența străină continuă și în forma dezinformării, propagării de mesaje contrare interesului național și Constituției” are succes.
Prin urmare, Ilie de la sculărie și pasatorii lui de goluri politice nu înțeleg că pe români îi doare că sunt furați pe față de un drept Constituțional!
Și mai spune ceva interesant, nea Ilie.
Că, de la vlădică, la opincă, de la nivelul „societății civile, mediului universitar, mediului de afaceri, asociațiilor profesionale, cetățenilor (…) această campanie de dezinformare este continuă” și are drept scop subminarea încrederii publice în instituțiile naționale UE, NATO și Constituție.
În fața acestui pericol, „golangiul” Bolojan cere „un adevărat front de comunicare politică”, pentru că românii trebuie să fie apărați de cei care cer ALEGERI LIBERE și RESPECTAREA CONSTITUȚIEI, cereri care probează interferențele străine, „în deplină rezonanță cu propaganda estică desfășurată pe teritoriul național”.
„Executorul digital” și anularea alegerilor prezidențiale din România la ordinul Comisiei Europene
Poporul trebuie să se ridice la luptă, ca să apere „valorile democrației constituționale” pe care le calcă în picioare chiar el, Bolojan, dimpreună cu PNL, Iohannis, PSD, UDMR, CCR și Justiția din România.
Poporul trebuie să se ridice pentru că „apartenența României la UE și NATO (…) trebuie să fie apărate de întreaga societate, de toți cetățenii”.
Nea Ilie, „golghetere”, demolatorule de simboluri naționale, prostovane … cine a cerut ieșirea din UE și NATO? Ce mănânci stricat, ce visezi urât?
PORTAVIONUL ESTE PREA MARE, LENT ȘI SCUMP PENTRU A EVITA RACHETELE ÎN EVOLUȚIE RAPIDĂ.
De Philip Pilkington – https://nationalinterest.org/feature/why-aircraft-carriers-are-becoming-obsolete-214442
Când racheta rusă Oreshnik și-a livrat multiplele[36] încărcături utile la uzina ucraineană PA Pivdenmash din Dnipro, îngerii păzitori ai portavioanelor din întreaga lume au iceput să plângă.
Uzina PA Pivdenmash are o dimensiune de aproximativ 744 de hectare și, deși nu știm cât de mult din această zonă a fost lovită de multiplele focoase ale Oreshnikului, dovezile video sugerează că loviturile au fost destul de răspândite.
Un Oreshnik încărcat cu un MIRV (Multiple Independent Re-entry Vehicle) care conține muniție convențională este echivalentul unei rachete hipersonice îndreptate în direcția generală a țintei, iar ținta este împușcată la milimetru.
Având în vedere că Oreshnik-ul pare capabil să atingă un grad înalt de precizie – până la urmă a lovit uzina PA Pivdenmash – acest „efect de saturație” al unei rachete balistice hipersonice încărcate cu focoase convenționale înseamnă cu siguranță că aceste arme ar putea fi trase în zona generală. a unui portavion și a obține o lovitură decisivă.
Viteza maximă a unui portavion din clasa Nimitz este de aproximativ treizeci de noduri (50km/h), în timp ce viteza maximă a unei rachete Oreshnik este undeva între Mach 10 și Mach 11. Ideea că un portavion ar putea depăși sau evada/evita o astfel de rachetă este de râs – și, din moment ce efectul de saturație al focoaselor multiple este eficient înseamnă că nu trebuie să fie perfect precis, este foarte dificil să argumentezi că un portavion ar mai fi operațional după o astfel de întâlnire.
Racheta nu ar trebui să scufunde portavionul, ci doar să-l deterioreze la suprafată, suficient pentru a-l face inutil din punct de vedere operațional, după care ar fi forțat să se întoarcă cu puntea bărbierită, șchiopătând la bază.
Apoi, există problema costului relativ. Nu știm cât costă construirea Oreshnik-ului, dar analiștii l-au comparat util cu ICBM-ul Russian Yars, care a costat aproximativ 30 de milioane de dolari în 2011 (aproximativ 40,3 milioane de dolari în 2023). Estimările pentru construirea unui portavion din clasa Nimitz variază de la 6,2 miliarde de dolari la 11,2 miliarde de dolari în 2023.
Aceasta înseamnă că pentru fiecare portavion construit de Statele Unite, rușii pot construi între 154 și 278 de rachete Oreshnik. Priviți dintr-o bază de cost relativ, chiar dacă rușii ar trebui să tragă cu cincizeci de oreșniști pentru a lovi un singur portavion, costul ar merita din plin.
În realitate, așa cum am discutat deja, unul ar fi suficient.
Secretul cel mai prost păstrat al Rusiei
Meta-problema cu portavionul este destul de simplă. Fiecare nouă dezvoltare în tehnologia rachetelor face din ce în ce mai greu să susținem că portavioanele mai merită prețul biletului. Chiar dacă un apărător întărit al portavioanelor poate argumenta că nici cincizeci de rachete Oreshnik nu au nicio speranță să elimine un portavion, putem doar presupune că, pe măsură ce trece timpul, aceste rachete vor deveni mai puternice, mai rapide și mai precise. Între timp, datorită naturii fiarei, un portavion va rămâne întotdeauna o bucată de metal foarte mare, cu mișcare foarte lentă, care plutește impotent în ocean. Dacă ar înceta să mai fie aceasta, ar înceta să mai fie un portavion.
În mod intrigant, însă, rușii au dezvoltat în liniște o tehnologie care îndeplinește rolul de misiune al unui portavion, dar nu ar suferi tocmai de aceste dezavantaje.
Această tehnologie nu ar fi pe deplin imună la noua tehnologie de rachete; se poate face un caz cel puțin credibil că este rezistent la acesta. În plus, această tehnologie a fost ignorată și substudiată de analiștii occidentali ai apărării de ani de zile – totuși este cunoscută pe scară largă de aceștia și se ascunde efectiv la vedere.
Tehnologia la care mă refer este ekranoplanul din clasa Lun. Acesta a fost proiectat pentru prima dată în Uniunea Sovietică de către inginerul vizionar Rostislav Alexeyev și a fost în serviciu pentru câțiva ani scurti între 1987 și începutul anilor 1990, după care a fost eliminat. „Monstrul Mării Caspice”, așa cum a fost numit cu afecțiune de către analiștii occidentali, putrezea în marea după care a fost numit înainte de a fi tras în orașul Derbent din republica federatiei ruse, Daghestan în 2021, unde se află acum ca piesă de muzeu.
https://www.youtube.com/watch?v=_symWK4T7n0
Ekranoplanurile pot arăta ca avioane – deși avioane extrem de ciudate, care în mod clar nu sunt aerodinamice în sensul tradițional – dar sunt mai asemănătoare cu navele decât cu avioanele. Ekranoplanurile sunt „vehicule cu efect de sol” (GEV) și, prin urmare, fac parte din familia hidrofoilelor sau „hovercraft”. Efectul de sol este un termen care este familiar numai inginerilor și piloților. Se referă la fenomenul pe care avioanele cu aripă fixă îl experimentează atunci când zboară în apropierea solului sau a oceanului.
Când o aeronavă cu aripă fixă zboară foarte aproape de suprafață, experimentează o scădere semnificativă a rezistenței și o creștere semnificativă a portanței. De obicei, piloții descriu acest lucru ca și cum aeronava plutește chiar deasupra suprafeței pământului și folosesc efectul de sol pentru a-i ajuta la decolare și aterizare.
Cu toate acestea, GEV-urile precum ekranoplanul nu folosesc doar acest efect de sol pentru decolare și aterizare. Mai degrabă, ei îl folosesc pentru a „pluti” prin spații largi deschise – de obicei un ocean, o mare, sau un lac mare. Ekranoplanul din clasa Lun plutește la aproximativ patru metri deasupra mării și arată ca un avion care se îndreaptă de-a lungul suprafeței apei. Spre deosebire de un vas normal de apă, ekranoplanurile din clasa Lun pot merge la viteze foarte mari, care sunt mai apropiate de cele ale unui avion decât ale unei nave – până la 580 km/h. Clasa Lun are, de asemenea, o capacitate de transport extrem de mare de aproximativ 100 de tone, iar pentru că zboară jos la suprafață, detectarea radarului este extrem de dificilă.
Ideea din spatele ekranoplanului ar trebui să fie acum evidentă: nava își folosește viteza extrem de mare și profilul de detectare scăzut pentru a se angaja în atacuri rapide împotriva pozițiilor și navelor inamice. Când Monstrul Mării Caspice a fost lansat pentru prima dată, acesta a fost echipat cu șase lansatoare de rachete antinavă P-270 Moskit, ceea ce sugerează că în anii 1970 și 1980 inginerii sovietici au crezut că ar putea fi un extreme de letal mijloc de transport.
Înapoi în viitor
De fapt, nu este clar de ce clasa Lun a fost abandonată. Cea mai probabilă explicație este că a fost o tehnologie extrem de experimentală și idiosincratică, care a fost adusă online aproape în același timp cu prăbușirea Uniunii Sovietice.
Odată cu creșterea presiunilor bugetare, echipamentul extrem de experimental a fost probabil primul care a mers. Conceptul general pare credibil: un ekranoplan ar putea trece de-a lungul suprafeței mării cu viteză mare, să se parcheze lângă un transportator, să elibereze o salvă de rachete anti-navigare și apoi să plece. Dar nu este nevoie să reluăm rolul original pentru care a fost proiectat ekranoplanul aici.
Acest lucru se datorează faptului că, odată cu noua tehnologie emergentă de rachete și drone, potențialele aplicații pentru ekranoplan sunt mult mai numeroase decât în anii 1970 și 1980. Poate că istoria va consemna că designul ekranoplanului sălbatic al lui Alexeyev a fost cu o jumătate de secol înaintea timpului său.
Cele trei probleme cheie pe care le-am evidențiat cu portavioanele pot fi rezumate ca dimensiune, viteză și cost. Portavioanele sunt prea mari și lente pentru a evita rachetele, iar costul lor le face redundante din punct de vedere economic atunci când se confruntă cu această tehnologie.
Ekranoplans nu suferă de niciuna dintre aceste probleme. Dacă, de exemplu, un Oreshnik ar fi tras la un ekranoplan care se deplaseaza, ar fi foarte greu să îl lovească în timp ce trece peste ocean cu 297 de noduri-580 km/h.
Nu știm de fapt cât ar costa construirea unui ekranoplan, dar logica spune că costul ar fi mai apropiat de un avion cu reacție mare cu aripă fixă decât ar fi pentru un portavion. Poate un punct de comparație util ar fi enormul avion marfă rusesc, Antonov An-124 Ruslan, care costă între 50 și 90 de milioane de dolari.
Luând aceasta ca o estimare aproximativă, pentru costul unui portavion din clasa Nimitz, ar putea fi construite între șaizeci și nouă și 373 de ekranoplanuri.
Acesta este locul în care pasionatul de portavion ar putea sări și să sublinieze că un ekranoplan nu poate transporta aproape capacitatea unui portavion.
Un portavion din clasa Nimitz transportă de obicei aproape 100 de avioane. Un ekranoplan din clasa Lun ar putea transporta unul, poate două. Aici intervin noile evoluții în tehnologia dronelor și a rachetelor. Nu vom intra aici într-o analiză aprofundată, dar pare din ce în ce mai probabil ca tehnologia rachetelor și a dronelor – datorită costului lor scăzut – să preia din ce în ce mai mult rolul aeronavelor cu pilot.
Pe lângă faptul că sunt mult mai ieftine – și, în cazul rachetelor, mult mai rapide – dronele și rachetele sunt, de asemenea, mult mai ușoare și mult mai mici decât aeronavele cu pilot. Ce se întâmplă dacă un ekranoplan încărcat cu o astfel de tehnologie ar putea prelua cu totul rolul portavionului?
Astăzi, un portavion se mișcă încet spre ținta sa, se așează în largul țărmului, lansează avioane care atacă ținta în cauză și apoi stă în jur până când aeronavele se întorc înainte de a naviga încet peste orizont. Imaginați-vă dacă, în loc de aceasta, mai multe ekranoplanuri încărcate cu rachete și drone îsoseste până la țintă cu viteză mare, au parcat pentru scurt timp în largul țărmului și ar dezlănțui o salvă de atacuri – rețineți că, cu rachete și drone, navele deci nici măcar nu au nevoie să aștepte să se întoarcă din misiunea lor — și apoi au plecat cu viteză inapoi.
Mai multe ekranoplanuri angajate în acest tip de atac ar putea fi mult mai puțin ușor de lovit cu o rachetă decât un portavion. Și pentru că există mai multe ținte, chiar dacă unul sau două ekranoplanuri ar fi lovite, pierderile în ceea ce privește oamenii și materialul nu ar fi nici pe departe de pierderile dacă un portavion ar fi grav avariat sau chiar scufundat.
Planificatorii și strategii militari nu mai pot ignora vulnerabilitățile portavioanelor. Tehnologia rachetelor se va îmbunătăți și, la fel ca navele de luptă dinaintea lor, tehnologia portavionului a încorporat limite fizice care nu pot fi depășite.
Dar asta nu înseamnă că marinele din întreaga lume trebuie să fie disponibilizate. Trebuie doar să se adapteze.
Poate că cheia este să te întorci „înapoi în viitor” și să considerăm că un avion ruginit cu aspect ciudat, care a stat mult timp neglijat în Marea Caspică, este răspunsul la aceste probleme. Pentru ca armele marine să supraviețuiască, poate că monstrul din Marea Caspică trebuie să urle încă o dată.
Philip Pilkington este un profesionist în domeniul macroeconomic și al investițiilor, co-gazdă a podcastului Multipolarity și autorul cărții The Reformation in Economics.