BNR și falimentarea României

 DE CITIT! Apropo de BNR!!!

Gâlceava recentă privitoare la manvrele financiare ale BNR în cooperare cu celelalte bănci comerciale, remarc:

– eu nu am făcut și încerc nici să nu fac împrumuturi la bănci, dar am remarcat atât la băncile din România cât și din alte țări, că deși se încheie contracte, băncile își modifică/cresc unilateral dobânzile indiferent de cursul valutar.

– despre robor, ori n-am fost eu atent ori această invenție a apărut brusc recent (aproximativ cu 1 an în urmă);

– BNR este stat-în-stat și nu dă socoteală nimănui, iar procedurile de stabilire a ratelor de schimb valutar, robor, instrăinare/schimb/cumpărare de valută, etc. nu sunt publice.

Dacă BNR ar servi România și românii aceste aspecte ar trebui să fie transparente.

Văd că în România sunt economiști bine informați, dar care nu pot răspunde la aceste aspecte obscure, în schimb critică guvernul.

Frontul Național

7 ore 

 

Ioan Scurtu:  În anul 2002, bursa din Londra, cea mai mare bursă a aurului din lume, a decretat că producţia combinatului Phoenix din Baia Mare (recunoscut pe plan mondial din 1970 ca producător garantat) nu se mai încadrează în standardele internaţionale. Prin aceasta, România pierdea dreptul la utilizarea poansonului internaţional al BNR, aplicat pe lingourile de aur. Poansonul imprima numărul de ordine, greutatea, concentraţia, denumirea producătorului şi sigla Băncii Naţionale. România a fost astfel interzisă pe lista producătorilor şi exportatorilor de aur, iar BNR avea cel mai potrivit pretext pentru a nu mai face niciodată depozite de lingouri din aurul românesc. 2002 – 2013 Isărescu a mutat rezerva de aur a României în afara țării. Doar o întâmplare a făcut ca într-o conferinţă de presă a PRM să fie prezentat un document secret, datat 25 martie 2002, care demonstra că printr-o stranie coincidenţă, din ordinul guvernatorului BNR, prin aeroportul Otopeni, s-au scos din ţară 20 de tone de lingouri de aur, cu destinaţia Germania. În perioada 2002-2013, din dispoziţia aceluiaşi Mugur Isărescu, două treimi din rezerva de aur lăsată de Ceauşescu României, adică 61,2 tone, au ajuns să fie depozitate în bănci din afara graniţelor, lipsind astfel România de a doua rotiţă a mecanismului conceput de Ceauşescu. 1990-2010 – Hărțile de Resurse Minerale ale României făcute pe vremea lui Ceaușescu, ajung în mâinile străinilor. 1999 – Berceanu a dat licența de exploatare a aurului la străini prin Franck Timiș. Pentru a desăvârşi opera de blocare a accesului românilor la propriul aur şi metale rare, la propunerea ministrului Industriilor, Radu Berceanu licenţa de exploatare a aurului şi metalelor rare nr. 47/1999, este acordată prin HG 458/1999 (ale cărei prevederi sunt şi azi secrete) companiei private străine Roşia Montană Gold Corporation, avându-l ca paravan pe Vasile Frank Timiş. 1999 – 2015 – Statul român de azi nu a mai scos nici un gram de aur, ci a dat tot aurul la străini. De atunci, statul român nu a mai scos nici un gram de aur din propriile mine, în timp ce Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) a acordat la încă opt 8 firme străine licenţe de explorare şi exploatare pentru aurul şi metalele rare româneşti din Apuseni. Fix pe zăcămintele din hărţile geologice realizate pe vremea lui Ceauşescu.Legea minelor, a fost modificată astfel, încât România să primească din partea companiilor străine care exploatează resursele sale subterane, o redevenţă de doar 4% din tot ce se extrage, în timp ce în Africa de Sud redevenţa pentru aur este de 20%. Aşadar şi ultima rotiţă a mecanismului conceput de Ceauşescu pentru supravieţuirea României a fost deja vândută.. Ceaușescu se-ntoarce în mormânt. El a lăsat țara fără datorii iar Datoria României a crescut în doar 25 de ani de la ZERO la peste 100 de miliarde de euro. Numai între anii 1998-2012 datoria României a crescut de peste 9 ori. Graficul de mai jos merge doar până în 2012. Dar la sfârșitul lui 2014, datoria României depășise demult 100 de miliarde de euro. Și asta fără ca vreo investiție majora să fie făcută în România, în ultimii 25 de ani, de către guvernanții trădători de țară.