Text primit de la dl Călin Kasper, în comentariu la HAPPY HOLOCAUST:

 

Această luare peste picior a lui însusi, acea celebră „neseriozitate” românească, are limite. Sunt situații în care romanul nu mai glumeste! De exemplu, cand e vorba de credința în Dumnezeu.

Evanghelia după Corneliu

Noul și Vechiul Testament sunt scrieri fundamentale, din următoarele motive:

1) Dezvăluie intervenția lui Dumnezeu în treburile omenești și în istorie. (Lupta lui David cu Goliat). Această atitudine putea fi dedusă de cei mai subtili și din enunțul că „Nici un fir de iarbă nu crește fără știrea Celui de Sus”. Dacă un neînsemnat fir de iarbă intră în atenția Domnului, cu atât mai mult îl va interesa faptele omenești. Românii sunt conștienți de faptul că Dumnezeu are un ochi ațintit asupra omului atunci când spun, făcându-și cruce „Doamne, nu mă lăsa!”. Ce să nu-l lase? Să nu-l lase să greșească și, totodată, să nu-l lase de izbeliște. Iată cum din patru cuvinte, romanul știe să-i ceară lui Dumnezeu două lucruri deodată!

2) Dovedește că până și cel mai de jos om, chiar și o prostituată (Magdalena) sau un criminal (Saul, ucigașul de creștini, devenit apostol și martir, sfântul Pavel), se pot ridica, prin credință, la statutul de sfinți.

3) Legea supremă este iubirea de tot ce este creație a lui Dumnezeu. Iar legile omenești pălesc în fața legii iubirii. Aceasta a spus-o Cristos fariseilor, atunci când l-au acuzat că vindecă oameni sâmbâta, zi în care evreul nu are voie decât să respire. Atunci Isus a spus pilda cu oierul care, pierzând un miel într-o sâmbătă și găsindu-l câzut într-o groapă, îl va salva de la moarte, chiar împotriva restricțiilor impuse de sabat.

Eu consider „Carticica șefului de cuib” a cincea carte a evangheliei: Evanghelia dupa Corneliu. Dacă privim viața lui Corneliu Zelea Codreanu cu atenție, vom vedea că a fost o continuă urcare pe Golgotă, cu crucea în spinare, terminată cu o moarte de martir. El se aseamănă în viață și în moarte nu cu Ioan, Marcu sau Matei, ci cu însuși Isus Cristos. Celor care cred că exagerez, le adu aminte că Cristos le-a spus apostolilor când au dovedit lipsă de credință, că dacă ar avea credință măcar cât un bob de muștar, ar putea înfăptui lucruri chiar mai mari decât el. Ori, deviza lui Codreanu a fost: Crede nelimitat în Dumnezeu, în oameni și în Legiune. A fost și el înconjurat de legionari cu credință de apostoli, care și-au dat viața pentru Căpitan. Pe când Isus avea 12, el avea cu miile! Și pe când Petru, la al treilea cântat al cocoșilor si-a dat seama că, de frică, s-a lepădat de Isus, la moarte, pentru Căpitan, au mers cu bucurie și cu inima ușoară mii de legionari!

Este, cel puțin pentru mine, tulburătoare asemănarea dintre viața lui Isus și a lui Codreanu. Există foarte multe paralele, iar uneori, Doamne iartă-mă dacă cumva sunt îndemnat să scriu asta din trufie, văd chiar unele fapte legionare mai presus de cele din Biblie. Iar cuvântarea Căpitanului, la deschiderea restaurantului legionar de la Predeal, este „Predica de pe munte” a Căpitanului. (a fost publicata de Ion Coja deja pe acest blog, poate ca n-ar fi rau sa fie reluata).

Un exemplu grăitor este acela al luptătorilor din Munții Banatului, unde din nou, se dovedește că Banatul e fruncea. În această zonă au acționat mai multe grpuri de luptători anticomuniști, printre care erau și cele ale lui Spiru Blănaru, Aurel Vernichescu din Vârciorova și a colonelului Uță. La un moment dat, legionarul Spiru Blănaru primește un mesaj de la grupul Uță-Vernichescu, prin care aceștia propuneau acțiuni comune. Blănaru își adună oamenii și după ce mai mulți luptători iau cuvântul, exprimându-se în favoarea acestei uniri, el se simte obligat să se opună. Argumentele lui? Iată-le, așa cum au fost ele descrise de Filon Verca, unul dintre cei parașutați să lupte contra comunismului pe teritoriul Romaniei și care, printre puținii, a scăpat nelichidat. Verca și-a scris memoriile, intitulate „Parașutați în România vândută”. Iată deci de ce Blănaru s-a simțit obligat să descrie personajele care le propuneau lor unirea:

„- As dori, înainte de a lua o decizie plina de consecinte, sa va prezint sau sa va împrospatez memoria asupra personagiilor care cauta sa se apropie de noi. Colonelul Uta. Prefect de Severin, cu depline puteri pentru a urmari pe legionari. Mâinile lui sunt patate cu sânge, sângele camarazilor nostri. El a ordonat uciderea a trei legionari pe judet, în plus de cei ucisi în Caransebes si expunerea lor pe terenuri virane, în fata carora au defilat copiii de scoala, de la 6 ani în sus. Vernichescu. A tradat pe Capitan si a fost pedepsit de Mota. A scapat ca prin minune cu viata. A fost eliminat din Legiune pentru tot restul zilelor, fara posibilitatea de reabilitare. Tradarea nu se reabiliteaza, ea ramâne pecetea fierului rosu, pe toata viata. Ceilalti, care vor fi cu ei, sunt, poate, oameni de treaba. Nu-i cunosc, vorbesc doar de sefi. Cine ar putea sa-si ia libertatea sa spele de tot trecutul, pe unul sau pe altul? Asa, suntem mai putini, dar încrederea, sacrificiul, unul pentru altul, este total. S-ar putea trece peste aceste realitati? …

Am aflat mai târziu, dupa procesul de la Timisoara. Împrejurarile sau destinul? S-au unit cu grupul Uta–Vernichescu în primavara si s-au botezat, într-o baie de sânge, împreuna, sa scrie o pagina de istorie româneasca, una din cele mai sublime. Eroii se cheama: Spiru Blanaru, Comandor Domasneanu, Smultea din Teregova, Colonelul Uta, Vernichescu, avocat Ionescu… Batalia de la Pietrele Albe, acolo unde am poposit la coliba lui Ilie în ultim pelerinaj, ramâne un simbol de unitate româneasca în fata dusmanului comun. Jertfa lor se va rasfrânge peste istorie, sa lumineze drumul, singurul de urmat de generatiile ce vin.

La sectia de jandarmi din Teregova se gaseau detinuti câtiva camarazi, arestati de curând. Ceilalti au pregatit un atac, sa-i elibereze, înainte de a fi dusi la Timisoara, pentru ancheta. Atacul a întâmpinat o rezistenta armata, întarita peste noapte, fara ca ei sa afle din timp. Se retrag cu pierderi pâna la coliba de pe Pietrele Albe, în padurile Teregovei, unde organizeaza rezistenta. Siguranta face apel la o divizie de armata cu care înconjura regiunea. Lupta era inevitabila. Ea a durat câteva zile si rezistenta a fost înabusi ta în sânge. Au cazut: Col. Uta, Vernichescu si altii, al caror nume vor figura cândva pe monumentul eroilor. Spiru Blanariu, Comandor Domasneanu si multi altii au fost prinsi si executati, dupa un simulacru de proces la Timisoara.”

Iată-l pe Iuda în cămașă verde, pe nume Vernichescu. El l-a trădat pe Căpitan, dar, spre deosebire de Iuda, care nu s-a mai putut reabilita, Vernichescu, deși exclus din Legiune pe vecie, găsește resurse sufletești de a se ridica la nivel de erou și martir. Iată cum doctrina legionară i-a educat până și pe trădători!

Saul, în varianta modernă, este întrupat de colonelul Uță, omorâtor de legionari. Saul, ca să se corecteze, a avut nevoie de intervenție dumnezeiască ( A orbit, ca să poată să-și VADA greșelile!!! Extraordinar!). În cazul colonelului Uță, ori a intervenit Dumnezeu, ori nu, exemplul lui este demn, în amble variante, de a fi comparate cu Biblia și de a-și avea loc de cinste în Evanghelia după Corneliu.

Iată cum Iuda și Saul în variantă legionară își dau mâna și, luptând împreună contra comunismului, intră deodată în moarte de martiri și de sfinți.