După ce dai jos spoiala de copy paste Sorin e complet gol…
Poate acolo unde e el are impresia că cei „cu banii chiar pot face orice”.
Ce știe Sorin de Rusia spirituală ortodoxă?
Nimic! E un globalist setat care crede că banii sunt totul, că banii rezolvă totul.
Dacă îl citea pe Cicero atunci înțelegea „edere oportet ut vivas, non vivere ut edas”. Adică, mănânci că să trăiești, nu trăiești ca să mănânci.
Dacă înlocuiești mâncarea cu banii ai aflat esența efemerității tale pe pământ.
Nepotul lui Rockefeller a fost într-o expediție științifică în Papua-Noua Guinee unde a fost prins de niște papuași canibali și mâncat. După 20 de ani, unul dintre aceștia a povestit unui reporter cum cercetătorii americani au încercat să scape, oferindu-le $, bijuterii și făcând tot felul de promisiuni.
-„Nu-i mâncam, a spus papuașul, dacă ne ofereau niște porci. ”
Dincolo de tragicul situației este adevărul crud că în lumea papuașilor banii nu aveau nicio importanță.
Am dat exemplul cu spiritualitatea ortodoxă rusă, cu Sfinții ei unde banii nu reprezintă absolut nimic, apoi cu lumea blânzilor papuași izolați în Papua, Irianul de Vest unde alte elemente sunt mai importante.
Sorine banii nu sunt totul! Bani nu-ți garantează fericirea, nu poți aduce înapoi o persoană pierdută, nu poți să-ți cumperi sănătatea și nici zile în plus.
Comentând ca Bulai, reducând totul la bani, ai dat dovadă că habar nu ai de mentalitatea rusă, de capacitatea poporului rus de a suporta atunci când se simte încolțit. Plecat fiind ți-ai pierdut multe din lucrurile „primitive” din spațiul răsăritean ortodox.
În altă ordine de idei neavând habar de sacrificiile lui Ivan cel Groaznic, Petru cel Mare, Ecaterina cea Mare nu ai cum să înțelegi ce vrea Putin cel Groaznic. Gândind ca un „occidental”, dar care nu l-a citit pe Carol al XII lea, regele Suediei ce a trecut de la extaz la agonie cu rușii tocmai în…Ucraina, nu ai cum să înțelegi că Rusia mai bine moare decât să stea în genunchi. Un președinte american a înțeles acest lucru, a și primit Premiul Nobel pentru pace, pentru că a înțeles că rușii pot accepta că au fost înfrânți (de niponi), dar nu pot tolera să-i îngenuncheze. Atunci, în 1905, SUA a dat dovadă de înțelepciune și i-a obligat pe japonezi să-și reducă drastic pretențiile.
O pace e mai bună decât cel mai drept război spuneau romanii.
UE a considerat că, după modelul portughez, spaniol, irlandez, odată cu aderarea, românii vor deveni indiferenți față de religie, spiritualitate, valori tradiționale și vor adopta…niște himere, niște cuvinte goale, fără niciun conținut, fără niciun reper pe care le-au numit valorile supreme și le-au ridicat la rangul de religie. În timp ce încearcă prin orice mijloace distrugerea religiei creștine, însuși fundamentul Europei. Dacă în România, Polonia, Bulgaria au dat chix cum crezi tu că ar putea reuși în Rusia?
P.S Lenin în 1923 avea să mulțumească SUA pentru umanitatea dovedită în foametea din 1920 din Volga și Estul Ucrainei. În 1923 se retrăgeau ultimii americani ce în perioada 1921-1923 au ajutat cu alimente, medicamente poporul rus. Au construit cantine, spitale și au ajuns în cele mai grele și izolate zone. Din motive umanitare SUA a ajutat cel mai mare dușman declarat, cel care refuzase să le achite datoriile, le confiscase bunurile.
P.S.S În numele Guvernului american și al poporului american…așa suna legea….Până în 1941 așa se exptima SUA. Apoi poporul a dispărut și a rămas doar „guvernul”. De ce? Pentru că guvernul nu a mai reprezentat punctul se vedere al poporului și faptul că este reprezentatul poporului american.
Regia de la Bucha, un nou fals al Kievului, pentru instigarea occidentului!
Articol preluat de pe blogul Dan Tomozei
Ministerul rus al Apărării respinge acuzațiile Kievului privind „masacrul civililor” din orașul Bucha, aflat în apropierea capitalei Ucrainei, arătând că fotografiile și imaginile video sunt un „un alt fals pus în scenă de regimul de la Kiev pentru presa occidentală”.
Este evident pentru absolut oricine privește imaginile că la Bucha sunt morți pe străzi, cum este evident că printre morți sunt și oameni vii, la fel cum au fost în manipulările din timpul pandemiei.
Alături de tragedia ucraineană, este extrem de gravă și condamnabilă complicitatea presei la exacerbarea ruso-fobiei și manipularea publică, o contribuție având CNN, AFP, BBC, instituții media din țări care au un interes evident în alimentarea conflictului dintre Rusia și Ucraina. Este interesant de urmărit cum între AFP și BBC este o competiție a numerelor, francezii raportând cel puțin 20 de morți pe străzi, în timp ce britanicii au anunțat 13!
În cadrul unor declarații preluate de TASS, oficialii ruși subliniază că acțiunea nu este decât „o provocare”. „Fotografiile și videoclipurile de la Bucha sunt falsuri puse în scenă de regimul de la Kiev, pentru presa occidentală, așa cum s-a făcut la o maternitate din Mariupol și în alte orașe”, cu scopul de a instigă intervenția militară SUA-NATO în Ucraina!
Înainte de a sublinia poziția Rusiei în „Regia de la Bucha”, trebuie observată coordonarea perfecta a reacțiilor liderilor Occidentali, care în absența oricăror probe au ridicat nivelul acuzațiilor la adresa Moscovei. În fond, asistăm la un scenariu aplicat cu succes în fosta Iugoslavia, când sârbi erau acuzați de genocid, adevărul urmând să demonstreze … extrem de târziu, că totul a fost o manipulare pusă la care de SUA și media occidentale!
În mod evident, cel mai vocal a fost Secretarul de stat american Antony Blinken, care a catalogat imaginile de la Bucha drept „oribile și șocante”, în cadrul unei declarații date pentru CNN, principalul canal de televiziune prin care se duce manipularea mediatică globală, preluat și în România fără nicio rezervă.
„ (…) am spus înainte de agresiunea Rusiei că am crezut că este probabil să comită atrocități. De la agresiune, am ieșit și am spus că credem că forțele ruse au comis crime de război. Și am lucrat pentru a documenta asta, pentru a furniza informațiile pe care le avem instituțiilor și organizațiilor relevante care vor pune toate acestea cap la cap. – Antony Blinken (CNN)
Secretarul General NATO, Jens Stoltenberg, a reacționat la imaginile prezentate de CNN ca fiind atrocități produse de Rusia, comentând că „este o brutalitate împotriva civililor pe care nu am mai văzut-o în Europa de zeci de ani. Și este îngrozitor și este absolut inacceptabil ca civilii să fie vizați și uciși.” (CNN)
La rândul său, președintele Franței, Emmanuel Macron, la scurt timp după apariția imaginilor, a declarat la Radio France Inter că „imaginile văzute în Bucha sunt insuportabile. Este clar că există indicii foarte clare ale crimelor de război. Justiția internațională trebuie să treacă, cei care au fost la originea acestor crime trebuie să răspundă.” Acesta a cerut o nouă rundă de sancțiuni la adresa Rusiei! „Avem nevoie de noi sancțiuni pentru a răspunde la ceea ce s-a întâmplat în Bucha, Ucraina”, a adăugat acesta. – (France Inter)
Trădând inclusiv interesul UE în stimularea evenimentelor din Ucraina, Înaltul Reprezentant pentru Politică Externă şi Securtate, Josep Borrell, a emis o declarație în care susține că: „Masacrele din orașul Bucha și din alte orașe ucrainene vor fi înscrise în lista atrocităților comise pe pământ european. Autoritățile ruse sunt responsabile pentru aceste atrocități, comise în timp ce aveau control efectiv asupra zonei. Ele sunt supuse dreptului internațional al ocupației.” (AICI)
Morții de la Bucha se feresc de mașini!
După macabrul spectacol din ultimii doi ani de pandemie, în care întreaga lume a asistat la regiile pregătite de autorități în complicitate cu mass media, prima reacție normală în fața evenimentelor de la Bucha trebuie să fie una de reținere!
Dar, este evident că Occidentul nu are niciun interes să oprească dezastrul din Ucraina, liderii de la Washington, Londra, Berlin sau Paris, fiind incapabili să înțeleagă efectul de bumerang generat de alimentarea acestui război!
Dezechilibrul occidentului merge până acolo încât manipularea de la Bucha a fost extrem de ușor de demontat fie și numai privind imaginile furnizate de cei care le-au produs și promovat. Deja pe Internet sunt prezentate imagini în care cei aliniați pe străzi ca fiind morți împușcați de ruși sunt … vii! Suficient de vii încât să aibă reflexe auto-apărare, în momentul în care mașinile din care se filmează se apropie, retrăgând o mână sau pur și simplu … ridicându-se!
Rusia cere probe, nu filme!
În aceste condiții, este justificată poziția Rusiei care solicită autorităților ucrainene să furnizeze date medico-legale verificabile înainte de a lansa acuzații. Poziția Rusiei este susținută și de fostul inspector de arme al Organizației Națiunilor Unite, Scott Ritter, care a criticat graba cu care Ucraina și mass media au identificat vinovatul, fără a avea absolut nicio probă la îndemână.
„Într-o perioadă în care opinia publică occidentală este modelată de o intensă operațiune de război informațional concepută exclusiv pentru a picta Rusia este o lumină negativă, s-ar putea crede că observatorii obiectivi ar aștepta criminalisticii înainte de a striga ‘vinovați’!
Momentul morții. Mecanismul morții. Locația morții. Răspundeți la aceste trei întrebări pentru fiecare cadavru. Apoi începeți să arătați cu degetul. Până atunci, răspândiți literalmente dezinformare”. – Scott Ritter
Morți … după retragerea forțelor ruse
Ca un argument suplimentar pentru respingerea acuzațiilor, Ministerul rus al Apărării a transmis, ieri, că forțele ruse au părăsit orașul Bucha, situat în regiunea Kiev, la data de 30 Martie, în timp ce „dovezile crimelor” au apărut abia patru zile mai târziu, după ce ofițerii Serviciului de Securitate ucrainean au ajuns în localitate.
Mai mult, la date de 31 Martie, primarul orașului, Anatoli Fedoruk, a confirmat printr-un mesaj video că în Bucha nu se mai află trupe rusești, însă fără a spune un cuvânt despre civilii împușcați în ceaflă, aflați pe străzi, cu mâinile legate la spate.
Se dorește implicarea militară occidentală!
În fața tuturor evidențelor, jurnalistul și comentatorul politic american Michael Tracey consider că autoritățile ucrainene sunt dispuse la absolut orice pentru a atrage intervenția militară militară străină.
„Timp de săptămâni, presa americană a fost bucuroasă să facă fotografii/video/promovare mesajelor oficiale ale guvernului ucrainean și să le prezinte ca fapte verificate. Au abandonat toate standardele jurnalistice pentru a sprijini eforturile de propagandă ale unui guvern străin, care face lobby deschis pentru acțiunile militare ale SUA.
Nu este nimic subtil în această ultimă încercare de a convinge intervenția militară SUA/NATO.” – Michael Tracey
Perturbarea discuțiilor de pace
Într-o reacție publică la imaginile de la Busha, purtătorul de cuvând alt Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova , a transmis că principalul scop al evenimentelor prezentate de regimul de la Kiev este acela de a perturba discuțiile de pace.
„Scopul acestei noi crime comise de regimul de la Kiev este de a perturba discuțiile de pace și de a escalada violența. Este o provocare organizată de armata ucraineană și naționaliștii radicali.” – Maria Zakharova (Telegram).
În acest context, oficialii ruși consideră că imaginile de la Bucha sunt falsuri puse în scenă de regimul de la Kiev pentru presa occidentală, așa cum au făcut și s-a demonstrat în cazul maternității din Mariupol și din alte orașe din Ucraina bombardate de forțele ucrainene, la fel cum a fost prezentat și cazul fostului jurnalist american, Brent Ranoud, omorât de forțele ucrainene care controlau orașul Irpin.
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat astăzi că situația din Bucha este o provocare care amenință pacea și securitatea internațională, cerând Marii Britanii, deținătoarea președinției Consiliului de Securitate al ONU, să convoace o întâlnire pe această temă. (TASS)

Domnul surena are dreptate in ce privește pe ruși ca popor, dar el exclude faptul că Putin ar putea fi și peskov ,,un nou Gorbaciov,, și eventual omul americanilor făcând revoluție ca să prăbușească Rusia. Am văzut ce a fost în 1991. Istoria se repetă .
Retragerea din Kiev a forțelor terestre este un nonsens total.
Ce ar fi ca Bush in 2003 sa intre in Irak dar sa nu ocupe Bagdad? Ce ar fi ca in 1945 Jukov și Stalin sa se fi oprit la porțile berlinului și să se retragă?
Asta face Putin acum. Generalii ruși sunt sub o presiune uriașă și e clar că e un puci o conspirație la mijloc.
Surena vorbeste fara sa spuna practic nimic. Bla bla bla ca sa justifice ce? Invazia mizerabila a Rusiei in Ucraina. Eu daca as fi in locul domnului Coja nu as publica astfel de baliverne.
RĂZBOIUL OCTOGENARILOR[1] CE N-AU CUNOSCUT NICIO ZI DE PACE,
SAU CINE PE CINE A IERTAT: JUSTIȚIA INJUSTĂ PE COLONELUL ZĂRNESCU, SAU COLONELUL ZĂRNESCU PE JUSTIȚIA INJUSTĂ?
Redacția Internațională Incorect Politic
Cu România și Polonia în frunte, Uniunea Europeană a declarat război Federației Ruse. Nu însă cu arme militare, ci economice, boicotând-o, expulzând-o din sistemul economic mondial.
Inofensiv, cu arme convenționale și nu tocmai, ca și cel declarat Germaniei național-socialiste, de către Jidănimea Mondială, în martie 1933, prezentul război, implică eroarea de perspectivă ce l-ar putea obliga, pe președintele Putin, să arunce în luptă cea mai nucleară și atomică bombă atomică din întreaga epocă postbelică: epoca minciunilor guvernamentale, a terorismului de Stat ca sistem planetar de robie guvernamentală, zombificare și eutanasiere vaccinală a omenirii.
Nu-i vorba doar de a priva câteva persoane de unele bunuri, ci de a împiedica orice tranzacții comerciale cu Rusia.
Comerțul însă e precum căsătoria: cei doi parteneri au fiecare un interes în schimb. Distrugerea comerțului pentru unul înseamnă distrugerea lui și pentru celălalt. Dacă războiul economic împotriva Rusiei o va ucide pe aceasta, el va ucide și Uniunea Europeană, lucru tot mai vizibil. La momentul potrivit, cel ce dispune de o armă non-violentă dar letală, convențională, va fi tentat/obligat să o arunce în luptă. Altfel, președintele Putin ar însemna să accepte sacrificarea Rușilor și a Federației Ruse, pe altarul uneia dintre cele mai gogonate minciuni convenționale născocite vreodată de Talpa Iadului și Drăcușorii pământeni ai acesteia.
Ce se întâmplă în lumea ce geme pe ruinele morale și spirituale ale Europei, tăiată cerebralicește împrejur, din 1945 încoace? Lumea nedemnilor câștigători ai ultimei loterii războinice mondiale n-a avut niciodată alt sens decât negarea adevărului, călcarea în picioare a tradiției și valorilor popoarelor europene: Credința, Onoarea, Fidelitatea, Adevărul, Dreptatea, Morala publică și altele.
Comanditarul și constructorul Uniunii Sovietice, al leninismo-stalinismului, ceaușismului și a altor isme, capitalismul mondial a prăbușit comunismul din cauza falimentului ideologic al acestuia, nu din cauza falimentului economic. În lungul erei Brejnev, Ceaușescu, Jaruzelsky, Jivkov, Kadar, Honneker, nimeni nu mai credea în idolatria comunistă, nici măcar trepădușii politici, profitorii, nomenclaturiștii, marii preoți, arhiereii laici, politrucii și activiștii acestuia.
După opt decenii de comunism sovietic, s-a dovedit că adepții tezei lui Theodor Herzl, la Primul Congres Sionist Mondial (Bazel, 1897: teza comunismului cu burta plină, sex, curvie, destrăbălare, pedofilie, pedocidie, sacrificii rituale) au văzut mai bine, mai departe, mai clar decât adepții tezei bolșevice, a lui Achaad Haham-Ginsberg, ucrainian și adept adept al uciderii imediate, prin teroare, foamete și alte mijloace, adeptul uciderii a 9/10 din populația lumii. Lenin a pus melodia pe note, cum a putut. Viziunea rabino-profetică-escatologică, a lui Achaad Haham-Ginsberg, s-a încarnat în social, confirmând ideea că nu poți face omletă cu ouă întregi.
Omleta se face cu ouă sparte, nouă zecimi din omenire urmând a fi despicate, căsăpite, sacrificate pe altarul comunismul, urmând ca, într-o a doua etapă, din ultima zecime a omenirii, rămasă în viață, să fie edificat omul de tip nou, omul epocii comuniste, HOMO COMUNISTUS ERECTUS OBELISCUS! Congresiștii sioniști de la Basel, apoi Lenin, Trotsky, Stalin și ceilalți nu vorbeau de transumanismul legebetist fătat de veterinarii din Davos. Ca și aceștia însă, banda lui Lenin era conștientă de necesitatea exterminării fizice a majorității omenirii, gata să sacrifice nouă zecimi dintre locuitorii pământului, îndată ce împrejurările ar fi permis realizarea profeției biblice: scumpul tovarăș Dumnezeu a dăruit întreg pământul poporului său ales!
Socoteala de acasă rar se potrivește însă cu cea din târg. Exterminarea celor nouă zecimi s-a tot amânat, foametea științific organizată, în Ucraina, a ucis doar trei sau patru milioane de chiaburi. Mai mare daraua decât ocaua. Apoi a venit al II-lea Război mondial, Yalta, Nürnberg, Hiroshma, Nagasaki, Războiul rece, Conferința de la Helsanki, prăbușirea Zidului Berlinului, asasinarea președintelui Ceaușescu, distru¬gerea economiei noastre naționale, etc.
Colac peste pupăză, s-a dovedit că-i mai ușor să construiești comunismul cu burta plină, nu cu mațele ghiorlăind de foame, că-i mai ușor ucizi omenirea prin eutanasiere vaccinală, cu binecuvântare arhierească, nu prin foamete științifc organizată, ca cea din anii treizeci, ai secolului trecut — chiar în Ucraina, devenită azi teatrul proba¬bilului început al unui al III-lea Război mondial. În ultimă instanță, Forumul economic de la Davos a împăcat toate curentele și tendințele, reînviind proiectul comunist, ce părea mort, copt și îngropat cu binecuvântarea lui Gorbaciov, ultimul țar comunist, dar și cu aprobarea masonică a finanțiștilor iudeo-americani.
De opt ani încoace, fără ca popoarele sau politicienii-analfabeți-funcțional să fi înțeles ceva, a reapărut spectrul războiului planetar, care ne aruncă pe unul contra celuilalt, pe toți contra tuturora. Situația actuală? Isteria colectivă a minciuni și urii, întreținute de televiziunile trădătoare, ziariștii-politruci, canaliile ce se cred analiști militari sau politici, generali cu fustă sau fără, etc.
De la un capăt la altul al Pământului, din Occident la Orientul îndepărtat, s-au pus în mișcare forțe opuse și alianțe militare de neconceput, acum câtva timp.
Între timp, România este ocupată de soldățimea americană, care, ca la Caracal, va răpi și batjocorii alte tinere românce, iar într-o zi va trage contra Românilor care vor cere demiterea și pedepsirea politicienilor trădători, din toate partidele actuale, a tuturor băutorilor de sânge, transpirație, adrenochrom și suflet românesc.
Aparent, totul a început în urma puciului ucrainean din 21 februarie 2014, lovitura de stat a juntei iudeo-militare finanțată de CIA, miliarde peste miliarde de dolari.
Statele Unite nu se zgârcesc cu miliardele, când e vorba de destabilizarea adversarilor prin revolte și revoluții sub steag fals, exemplele copleșitoare fiind abundente. În zilele ce au urmat, lunetiștii și criminalii au măcelărit fără discernământ sute și mii de oameni, trăgând de pe acoperișuri (ca în Bucureștiul lui decembrie 1989), pentru a crea panică și haos, pentru a curge sânge, ca în toate loviturile murdare săvârșite de americani sau mercenarii bolșevici, din solda lor. La Odesa, mercenarii mascați, ca la noi, au ars de vii câteva zeci de pro-ruși, la Casa Sindicatelor, în modul cel mai ”democratic” din lume, cu sprijinul binevoitor al reprezentanților Uniunii Europene. Președintele ucrainean a fost demis, în locul lui fiind instalat ”Regele ciocolatei”, oligarh pe placul Americanilor, flancat de un fost boxer și un avocat pur sânge tăiat împrejur. Rada a pus în lucru dorințele arzânde ale sponsorilor occidentali, totul urmând să se termine cu extinderea NATO până la granițele Rusiei, apoi mânăstire, maici, chef…
Restul nu s-a desfășurat însă conform strategiei de fals triumf. O lună mai târziu, la 18 martie 2014, Crimeea a rupt relațiile cu Kievul, reîntorcându-se la Rusia, fără vărsarea niciunei picături de sânge. Oblastele rusofone, Donețk și Lugansk, s-au revoltat, provincia Donbas separându-se sub privirile Statelor Unite, ale mercenarilor și vasalilor europeni NATO.
Apoi, Ucraina a căzut din lac în puță, a falimentat, fiind obligată să ceară ajutor Fondului Monetar Internațional și Uniunii Europene. Ca toate revoluțiile banditești, provocate de Americani, mult lăudata Revoluție Euromaidaneză a condus la mizerie și haos, scop declarat, ar trebui s-o știm, al halucinanților strategi ai Pentagonului. Cu ce s-au ales țările Europei legebetizate, homosexualizate, lesbianizate și muribunde?
Cu fesele în bătaia Obeliscului avraamic, făcând pe plac Americanilor, Europa a pierdut avantajele de pe piața rusă. Ce contează însă, de vreme ce fabricanții americani de arme își umplu buzunarele?
Realitatea n-a putut fi ștearsă, ca în 1945-1946, cum au crezut politrucii americani. Prea multa intoxicare, știrile false, minciunile au avut picioare scurte. Simpla denatu¬rare a sensului unor cuvinte ca fascist, nazist, legionar și altele nu convinge nici pe cei ce manipulează prostimea, gargarisindu-se cu ele.
Uniunea Europeană actuală este un Bordel ce se prăbușește. Unii mizează pe Occidentul împestrițat de musulmanii și negrii ce l-au cucerit cu vaginul și cu penisul. Regulate și răsfutute de pulangii BLM-iști americani, bătrânele cotoroanțe reptiloido-europene se spoiesc cu ideologia răsuflată preasfintei democrăcii, vopsindu-și fesele cu zvastica Partidului Naționalist Svoboda, clona ratată a fostului Partid Național-Socialist Muncitoresc German, de acum un secol. Nimeni nu poate spune ce legătură există între soldații celui de-al treilea Reich și lunetiștii, vânătorii de capete ai Euromaidanului. Nu contează cât de adevărate sunt cuvintele. E sufi¬cient ca ele să rămână în mintea unora.
La rândul ei, fără să insiste pe ipocrizia neo-național-socialistă a Ucrainei, pentru a lustrui blazonul Armatei sale cu adevărata glorie și onoare militară, Rusia pare tentată să rupă Marele ei Război Patriotic, contra Germaniei, de stigmatizarea mincinoasă și infamă a celui de-al Treilea Reich, prin parodia hollywoodiană de la Nürnberg. În iunie 1941, Germania a atacat Rusia, devansând cu două săptămâni ofensiva în sens invers, a Armatei Roșii.
Pentru Everestul Democrației, cum se cred Statele Unite, Anglia și Franța, spălarea publică a rufelor infamante, anglo-americano-franco-staliniste, la Nürnbergul ce durează de la război încoace, ar fi mai atomizantă decât orice bombă nucleară, un blestem al istoriei ce ar face din Putin Marele Om de Stat European de după al II-lea Război mondial. Poporul german și lumea întreagă așteptă de peste trei sferturi de veac reabilitarea morală a Germaniei, spălarea nobilului blazon al acesteia. La ora actuală, omenirea întreagă și Federația Rusă au tot interesul ca Putin să arunce pisica nürnbergiană în brațele complicilor lui Stalin, de la Nürnberg, demascând minciuna Tribunalului cu același nume. Va fi o demascare mai Roșie decât Butonul Roșu!
Știm de peste treizeci de ani: în 1941, armata celui de al III-lea Reich a salvat Europa de comunism, cu prețul distrugerii tuturor orașelor germane, al masacrului a aproximativ cincisprezece milioane de Germani, Români, Italieni, Finlandezi, Maghiari, Slovaci și alți Europeni. Mai știm că nu Germania a atomizat orașele japoneze Hiroshima și Nagasaki. Cea mai mare crimă contra omenirii, pe care lumea a cunoscut-o vreodată, cel mai mare banditism atomic a fost comis de Statele Unite, de aviatorii lui demenți și inconștienți care, cu șase luni înainte, ștersese Dresda siVeneția Nordului, de pe harta Europei. Mai ușor cu Kiev și Mariupol, domnilor politruci, trepăduși NATO, generali cu fustă sau fese la vedere.
Unii vor spune că nu este locul, nici momentul pentru a deschide Cutia Pandorei ultimului Război mondial. Alții, dimpotrivă, cu mai multă dreptate, mai ales că vor¬bim de al treilea război mondial, sunt convinși că ar fi cazul să scoatem gunoiul interaliat de sub covorul mizerabil, intrat în istorie sub numele de Tribunalul Interaliat de la Nürnberg. Vremurile se schimbă. Roata Istoriei s-a întors. Născut după 1945, VLADIMIR PUTIN AR PUTEA FI OMUL PĂCII ADEVĂRATE, NU AL MINCIUNII GOGONATE ȘI INTERALIATE, DE LA NÜRNBERG.
Federația Rusă ar putea fi puterea ce se va opune americanizării sexualo-distructive și demențialo-aberante, HOMO-LESBI-LGBTQ, despre care Steiner ne-a avertizat în urmă cu aproape un secol. Au apărut noi elemente de geopolitică, între care țările BRICS (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud) cuprind aproape jumătate din populația lumii. Organizația de Cooperare de la Shanghai, Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (OSCE) din fostul spațiu sovietic, au și ele greutatea lor.
Figură aparte fac fostele semnatare ale Pactului de la Varșovia, cuprinse deocamdată în beția extinderii NATO, către ținuturile eurasiatice, beție și extindere condamnate fără drept de apel de președintele Putin și alți oficiali acreditați ai Federației Ruse. Pe de altă parte, cine garantează că peste câteva luni, sau câțiva ani, Statele Unite nu vor abandona Deveselu, Kogălniceanu, Turda și întreaga Europă la fel de glorios ca Irakul, Afganistanul, Siria, ștergând-o englezește, cu coada între picioare.
În conferința sa din 22 noiembrie 1918, Rudolf Steiner ne-a prevenit: ”Războiul economic ia naștere în inima Omenirii, el va aprinde cele două jumătăți ale acesteia. Va fi un război teribil, bazat pe dezvoltarea sistemului nervos al omului. În această a cincea perioadă post-atlanteană, a dezvoltării sufletului conștient, vorbitorii de engleză sunt organizați în sensul dezvoltări părții mercantile, neuro-senzoriale. În prezenta perioadă post-atlanteană, sistemul mercantil-neuro-senzorial se dezvoltă pe plan utilitar, gândurile și ideile materialiste făcând din întreaga planetă un imens păienjeniș sau bazar comercial. Îngrijorarea pornește din acțiunea lumii sângelui în sfera neuro-senzorială, celălalt pol al vieții omenești, ce va tulbura lupta pur economică. Aceste valuri vor atinge linia avanposturilor slave (ceh, slovac, sloven, bulgar, polonez etc.), ciocnindu-se cu celălalt, marele val slav, sângele spiritualizat din Europa de Est, Rusia. (R. Steiner, Fapte istorice, baza judecății sociale , EAR 2013, pp. 203-204).
Războiul se desfășoară sub ochii noștri. Urzită ani și ani în clocitoarele anglo-saxone și americane, lăcomia imperialistă a pieții trans-atlantice a generat conflicul actual, limitat, deocamdată, la Ucraina. Statele Unite se străduiesc să semene zâzanie și să provoace tensiuni în preajma Rusiei și Chinei, revoluții colorate, zise populare, ca cea din Kazahstan, clonată pe modelul Maidan. Nu mai socotim sindromul post-sovietic balto-polono-românesc, fostele gubernii staliniste părând hipnotizate de colonialismul legebetizat al sirenelor occidentale.
Nimic nou pentru observatorul ce nu-și fură singur căciula: NATO speră să câștige partida cu Rusia, luptând până la ultimul Ucrainian în Ucraina, ultimul Polonez sau Balt în Polonia sau Țările Balte, ultimul Român în România și așa mai departe. Altfel de unde posibila, probabila mondializare? Putem fi optimiști! Dormim, sporovăim în somn pe arsenalul nuclear din epoca postbelică, arsenal inaugurat, la Hiroshima, în chiar ziua perfectării și semnării, la Londra (8 August 1945), a banditismului judiciar de la Nuremberg, mascat întrucâtva de atomizarea aproape simultană a celor două orașe-martir japoneze.
Demascarea minciunii judiciare de la Nuremberg pare să fie asul de treflă de pe mâneca lui Putin, bombă juridică, morală și istorică, mai atomică decât orice bombă nucleară, atomică sau cu hidrogen, decât orice război inter-stelar.
[1]. Generația deținuților politici anti-comuniști obișnuia să repete adevărul că ea nu a avut tinerețe, că i s-a furat tinerețea. Și mai adevărat însă, este că octogenarilor de azi, născuților din preajma sau din timpul ultimului Război mondial li s-a furat toată viața, nu doar tinerețea.
Terorismul intelectual, tirania și dictatura minciunii de Stat, a eutanasierii vârstnicilor, adulților și tinerilor, a pruncilor din burțile mamelor, a popoarelor, prin vaccinarea criminală, ARN-m, patronată de gangul banditesc și mafiot numit Organizația Mondială a Sănătății, TOATE ACESTEA ÎNSEAMNĂ RĂZBOI, NU PACE! Octogenarii de azi nu au trăit nicio zi de pace adevărată!
Ce se va întâmpla cu tinerii de azi?
De acum, le-a venit rândul și lor, să deschidă ochii. Ochii minții.

Sursa: https://www.incorectpolitic.com/razboiul-octogenarilor-ce-n-au-cunoscut-nicio-zi-de-pace