Scena este goală. În planul al II-lea, în dreapta, Decanul şi Studentul, în picioare amândoi, ultimul citind subiectul de pe un bilet de examen. În primul plan, în stânga, Portarul, în uniformă.
DECANUL: Cunoaşteţi subiectul ?
STUDENTUL: Da, domnule !
DECANUL (după ce a aşteptat puţin): Nu răspundeţi ?
STUDENTUL (concentrat): Ba da ! Numai un moment !
DECANUL: Mai sunt şi alţi studenţi de examinat…
STUDENTUL: Aveţi dreptate, dar…
DECANUL: Dar ce ?
STUDENTUL(chinuit sa rezolve subiectul): Lăsaţi-mă să mă gândesc !
DECANUL: Poftim, te las ! (Începe să se plimbe, se mai uită pe fereastră. În acest timp,
în celălalt colţ al scenei, apare Femeia)
FEMEIA: Bună ziua, domnule portar ! Vă rog, domnul decan e la facultate ?
PORTARUL (arătând spre Decan): Păi, dacă are examen, înseamnă că e!
FEMEIA: Aş vrea, dacă se poate, să intru la dânsul.
PORTARUL: Nu-i voie!
FEMEIA: O chestiune foarte importantă!
PORTARUL: Nţ!
FEMEIA: Şi urgentă!
PORTARUL: Nici vorbă! (Femeia scoate din poşetă o bancnotă şi începe să o întindă
încet, cu o mişcare lentă, spre mâna Portarului care şi ea la fel de încet se apropie de mâna Femeii, să ia bancnota. Până atunci)
FEMEIA: Vă rog foarte mult!
PORTARUL: Astea-s dispoziţiile! Nu le putem călca!
FEMEIA: Dacă aţi vrea dumneavoastră…
PORTARUL: Să-mi risc eu… Am nevastă, copii…
FEMEIA: Dar suntem oameni de cuvânt! Ce naiba?!
PORTARUL: În ziua de azi nu mai eşti sigur nici de… (Mâinile lor se ating şi se apucă
înfrigurate, pătimaşe, îndrăgostite)
FEMEIA (brusc visătoare, drăgăstoasă): Iubitule!
PORTARUL (luându-i şi cealaltă mână): Iubito! (În profil faţă de spectatori îşi apropie
gurile şi se sărută, eventual fără să mişte picioarele, ceea ce îi obligă să se aplece, din mijloc. Apoi ies visători, ţinându-se de mână)
DECANUL: Eh! Cred că ai avut suficient timp de gândire! Ai găsit răspunsul!
STUDENTUL: Da!
DECANUL: Greşit! Răspunsul corect era: nu!
STUDENTUL: Domnule Decan…
DECANUL: De ce n-ai învăţat?
STUDENTUL: Ba da, dar… Domnule profesor, încă o întrebare! Vă rog!
DECANUL: Ai norocul că azi este ziua fiului meu!
STUDENTUL: Să vă trăiască!
DECANUL: Mulţumesc! Să-ţi trăiască şi dumitale!
STUDENTUL: Eu n-am copii!
DECANUL: Dar o să ai!
STUDENTUL: Nu ştiu!
DECANUL: Iar nu ştii? Asta nu, asta nu, dar ce ştii dumneata? Ce-ai pregătit pentru examen?
Balmes Talmes
O piesa care arata clar ca a scrie teatru e un act de creatie dificil ce presupune anumite tehnici pe care autorul trebuie sa le stapaneasca si sa le sugereze clar regizorului.
O piesa foarte interesanta prin conceptia sa.
Nu o sa ma pierd in detalii inutile ci am sa fac pe scurt cateva observatii de structura a piesei.
Titlul : Balmes Talmes; 13 personaje dandu-si replici scurte, repetitive pentru a sugera titlul.
Mai multe situatii in care actiunea piesei se deruleaza : sala de examen, strada, restaurantul Voie buna pentru ca in final totul sa sugereze o sala de spectacol in care are loc o rasturnare, o perceptie inversa : scena devine sala, actorii privesc la spectatori ca si cum acestia ar fi actori, nu au rabdare sa mai astepte finalul, exclama ,,Ce talmes balmes,,, Decanul intreaba ce-i aia balmes talmes , unul din ei sugereaza ca acesta ar fi titlul piesei.Autorul e devoalat. Se afla si el acolo, e beat, a scris o aiureala.
Actorii din piesa care devin spectatori ies in perechi,iar la trecerea fiecarei perechi, ceilalti par deranjati, par ca urmaresc cu atentie spectacolul. Singurul personaj ramas este Betivul.
Se desteapta, tresare, ii aplauda pe spectatori. Cortina se lasa. Betivul aplauda si mai tare, strigand ,, Bravo, bravo !,, .
Nota bene : piesa este scrisa in 1986 dar nu vad niciun inconvenient pentru a fi regizata in orice nota regizorala .