„Avram Iancu. Secvențe biografice” de Ionuț Țene, cu o prefață de acad. Ioan Aurel Pop. Omagiu la 200 de ani de la nașterea eroului național
3 octombrie 2024 de Rost Online
La 200 de ani de la nașterea lui Avram Iancu, istoricul Ionuț Țene a lansat cartea „Avram Iancu. Secvențe biografice”, volumul reprezentând un omagiul adus „eroului deplin al națiunii române”.
Prefața cărții este semnată de acad. Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române.
„După lectura cărții, cititorul rămâne cu un sentiment tonic, de încredere și speranță, rămâne în admirație față de aceia care ne-au trasat programul de țară dintre anii 1848 și 1918, față de cei care au făurit casa noastră numită România. Ionuț Țene demonstrează că istoria nu a fost niciodată numai știință și cunoaștere, ci și „învățătoare a vieții” (Cicero) și că de învățătura despre Avram Iancu – întruchipare a idealurilor poporului – avem nevoie cu toții, „ca să nu rătăcim” (Simion Bărnuțiu)”, a declarat Ioan Aurel Pop.
„Prin această carte dedicată lui Avram Iancu, am dorit să ilustrez actualitatea acestui erou român în conștiințele românilor, dar și să scot în evidență valorile de dreptate, libertate, egalitate, toleranță și unitate, pentru care a luptat Crăișorul Munților. Avram Iancu a fost un spirit evoluat, un reprezentant al democrației epocii sale și, în același timp, un erou național și european. Avram Iancu reprezintă un model istoric foarte actual. Românii se recunosc în valorile promovate de el. Este un spirit al rezistenței și perenității românești în fața vicisitudinilor istoriei. Astfel, nu întâmplător, contemporanii se identifică cu acest erou la adunările comemorative și la cele aniversare dedicate Crăișorului, prin deja cunoscuta scandare: „Avram Iancu suntem toți!”, a spus Ionuț Țene.
Ilustrația copertei și a siglei „Avram Iancu 200” este realizată de Teodor Bogoi.
Pe tine,coane Surena ,te strivesc cu pretuirile si elogiile cei din neamul tau acu’ ,sau dupa ce le vei lasa oarece mosteniri?Esti stupid prezeintificind un moment istoric cu prin ohelarii de cal ai rasei tale ,ai etniei tale ai credintei tale,ai(in)culturii tale ai rautatii tale,ai neghiobiei tale. Recomandare- cind e vorba de „orele astra;le „ale isitoriei romanilor,MUCLES,coane!
Având în vedere cum a fost tratat Avram Iancu de români in ultimii săi ani de existență ar fi indicat ca istoricii noștri să se ocupe tocmai de ultimii ani de umilință maximă la care a fost supus „eroul deplin al națiunii române”. Cu această ocazie poate se prezintă și niște scuze, niște explicații privind umilirea acestuia. Avram Iancu trebuia apreciat și prețuit cât timp era in viață, nu acum când este tardiv și aceste epitete iar face,cu siguranță, greață iar statul român cu toată armata lui de istorici au asistat neputincioși la „execuția” simbolică și umilirea crăișorului prezentat sub forma unui nanechin de un etnic maghiar, cetățean român. Unde erau Țene și acad. Pop și autoritățile statului eșuat român când un luptator al neamului român era umilit după moarte?