Domnule profesor ION COJA, ați publicat mai multe texte pe tema avortului, texte care susțin recenta decizie a justiției americane. Nu am aflat însă care este părerea dumneavoastră!

Fără să intenționez a-mi spune vreo părere în această chestiune care pune pe jar multă lume, zilele trecute am publicat pe site un text mai vechi, de teorie lingvistică, pe tema normalității noastre ca ființe vorbitoare, un text în care susțineam importanța limbii materne. Pe parcursul demonstrației mele am produs și câteva fraze care, cred eu, au legătură cu problema avortului fără voia mea. Iată acele fraze:

„Din motive care se vor înţelege mai jos, aş adăuga, separat, şi aş sublinia că ţine de starea de normalitate şi faptul că (f) în familia şi în mediul lingvistic respectiv limba maternă este aceeaşi de când se ştiu cei în cauză. Adică de mai multe generaţii, aş zice „dintotdeauna”!

În legătură cu această precizare, ţin să semnalez ipoteza unor cercetători foarte serioşi care susţin că achiziţia limbajului începe chiar din timpul existenţei intra-uterine, căci numai aşa se poate explica, bunăoară, faptul că încă din primele momente de după naştere copiii plâng cu modulaţii sonore care amintesc intonaţiile specifice din limba mamei, adică din viitoarea sa limbă maternă. (A se vedea în acest sens lucrările dnei Katkleen Wermke, de la Universitatea din Wurzburg).

Mărturisesc că eu unul nu prea am dat crezare sau importanţă ideii de viaţă „sufletească” intra-uterină până de curând, când am aflat din sursă directă (şi pentru mine deplin credibilă) despre o întâmplare extraordinară, căreia îi acord valoare de experiment convingător, irefutabil. Martorul celor povestite mai jos este fosta mea studentă, profesoara Mariana Cheroiu: într-o bună zi, toată familia adunată în faţa televizorului, inclusiv nepoţica Flavia, de trei anişori. La un moment dat se anunţă la TV că urmează să cânte „Daria” X, la care Flavia ridică capul dintre jucării şi, adresându-se celor de faţă, le zice că pe ea a chemat-o Daria!… Mama Flaviei, Sânziana, extrem de emoţionată, le povesteşte celorlalţi că, în perioada când era însărcinată cu Flavia, şi-a pus problema numelui pe care să-l poarte fetiţa şi a decis împreună cu tatăl fetiţei că Daria ar fi un nume frumos şi potrivit. Pe fetiţa încă nenăscută „a chemat-o” câteva zile Daria, iar apoi părinţii s-au răzgândit şi s-au decis la numele Flavia…

I-am pus mamei, dnei Sânziana, câteva întrebări în legătură cu această întâmplare atât de ciudată, de interesantă. Am primit următoarele răspunsuri: „(1) Am început să vorbim de prenumele Daria imediat după ecografia de la 7 luni. (2) Am trăit cu gândul că o va chema Daria până cu o lună înainte de naştere, când am încetat să mă mai gândesc la numele Daria. (3) Nu am discutat prea mult acest subiect cu soţul meu, numai de vreo două-trei ori, dar eu am repetat deseori, în gând sau cu voce tare, cele două prenume: Daria – Flavia. (4) In discuţiile despre fată nu am numit-o Daria. (5) Interesant mi s-a părut timpul verbului folosit de Flavia: „Aşa mă chema pe mine!”

În condiţiile în care lingvistica este o ştiinţă care foarte rar şi numai periferic poate să recurgă la experiment, îmi îngădui să atribui acestei relatări valoarea de document excepţional, care poate fi omologată ca experiment lingvistic deosebit de important şi de concludent!… Aşadar, fiecare dintre noi începe deprinderea limbii materne încă înainte de a ne naşte!

De aceea devine foarte important pentru normalitatea noastră lingvistuică (g) să avem parte încă de la naştere şi tot timpul vieţii de un mediu lingvistic în care se vorbeşte limba maternă. Aş invoca cele de mai sus pentru a atribui un sens (cât mai adânc) dedicaţiei făcute de Varlaam în prefaţa Cazaniei sale: „Celor născuţi întru limba românească”. Aşadar, fiecare dintre noi ne naştem întru o anumită limbă, predestinaţi sau pregătiţi să ne însuşim o anumită limbă şi întru acea limbă să ne trăim tot parcursul vieţii…”

Așadar, am susținut, am preluat ideea că există viață conștientă intrauterină! Că fătul aude ce se vorbește în preajma „burticii materne”, că ține minte după naștere unele întâmplări petrecute în timpul sarcinii. E greu de dovedit acest lucru, dar se petrec câteodată lucruri excepționale care ne îngăduie să tragem această concluzie: viața intra-uterină este complexă, mult mai complexă decât am crede noi la o primă evaluare. Cazul Flaviei pentru mine este definitiv edificator! Există individualitate, personalitate a fătului nenăscut!

Dacă înțeleg eu bine, avortul ar fi un caz de omucidere!

Există multe motive pentru a trage această concluzie: omucidere! Acesta este cuvîntul potrivit!

Femeile pro-avort reclamă dreptul lor la libertatea de a dispune de propriul corp!

Păi tocmai asta e: fătul nu face parte din corpul mamei! Este alt corp, este altă ființă, cu drepturile sale la viață, distincte de drepturile altor persoane, inclusiv ale părinților! Fătul este găzduit temporar în corpul mamei. Ca viitoare mamă, o femeie trebuie să fie conștientă că atunci când ea s-a născut nu a fost un act de voință proprie, nașterea sa s-a produs prin funcționarea unor mecanisme biologice care au dus și la apariția în uterul său a fătului. Așa cum nu ai fost întrebată dacă vrei să te naști, la fel nu te întreabă nimeni dacă vrei să naști! De multe ori corpul mamei nu suportă intrusul și-l rejectează ca pe un corp străin! Cum și este!  Dar acest corp străin nu ești tu și are dreptul la șansa sa, la dreptul său de a fi bine găzduit de trupul mamei care l-a conceput. Concepția fătului nu a fost un act de voință, ci un mecanism biologic independent de voința părinților. L-au conceput în perspectiva nașterii, care marchează altă etapă a vieții fătului! Care trece din faza intra-uterină a existenței, la faza extra-uterină. Fac parte din biografia sa ambele faze!

Dacă nu mă înșel, la unele popoare persoanele nu sunt identificate prin data nașterii, ci prin data concepției! Vârsta persoanelor este calculată de la acel moment, care consemnează debutul ca ființă vie! Momentul concepției, al fecundării! Când se naște, orice persoană are vârsta de 9 luni!… Am cunoscut studenți asiatici care fuseseră trecuți prin această experiență. Îmi pare rău că nu i-am chestionat asupra unor detalii care mi-au rămas neclare. Poate că vreun cititor al site-ului este mai informat și ne va lămuri!

Ați văzut pe cineva care în virtutea dreptului de a dispune de propriul corp își taie o ureche sau un braț? Nu face acest gest aberant în mod instinctiv. Instinctul de a-și conserva integritatea fizică! Natura ne-a mai înzestrat cu un instinct: instinctul de conservare și de perpetuare a speciei. Nu te-a întrebat nimeni dacă vrei să te naști! La fel nu te întreabă nimeni dacă vrei să dai naștere unei noi ființe. Vei da sau nu naștere unei noi ființe după cum va vrea soarta, destinul tău. Adică după cum îți va fi norocul! Face parte din loteria vieții la care participi vrând-nevrând! Unii au norocul să aibă copii! Alții umblă pe la toți doctorii să fie binecuvîntați cu darul procreației! Din experiență proprie pot spune că am întâlnit mulți oameni nefericiți, neîmpliniți din această perspectivă: n-au avut copii! Dar oameni care să se simtă fericiți pentru că n-au avut copii nu am întâlnit!

Așadar, mult noroc, doamnelor! Domnul cu voi!

 

Ion Coja