 CD1.939 aprobate denitsoc@gmail.com 207.204.228.83
AVERTISMENT PENTRU CREȘTINISM Delegați de pe continente îndepărtate se vor reuni în curând la Ierusalim pentru Primul Congres Internațional al Mișcării Noahide, programat între 2 și 6 noiembrie anul acesta. Găzduit de Centrul Mondial Brit Olam Noahide, evenimentul își propune să transforme adepții împrăștiați ai Celor Șapte Legi Noahide într-o mișcare globală coezivă, cu instituții și autoritate reale. Participanții vor ratifica codexul Brit Shalom, un document detaliat de paisprezece capitole tradus în douăzeci de limbi, și vor adopta Brit Olam Siddur ca resursă pentru rugăciune. Rabinul Oury Cherki intenționează să distribuie copii semnate personal. Aceștia intenționează să lanseze un Beit Din (curte religioasă) internațional, cu judecători din Ierusalim și din fiecare continent, să aleagă consilii regionale, să acorde statut special unor persoane selectate și să stabilească fluxuri de finanțare pentru a sprijini operațiunile în curs. Adunarea culminează la reședința oficială a președintelui Isaac Herzog, unde reprezentanții continentali vor semna carta fondatoare și vor proclama declarații în limbile lor materne. Aceste Legi Noahide, extrase din interpretări rabinice ale textelor antice, conturează șapte cerințe pentru neevrei: înființarea de instanțe judecătorești, evitarea blasfemiei, respingerea idolatriei, abținerea de la imoralitatea sexuală, interzicerea crimei și a furtului și interzicerea consumului de carne de animale vii. Pe hârtie, ele promovează etica fundamentală. În practică, regula idolatriei creează fricțiuni imediate cu creștinismul. Principalele voci rabinice, inclusiv Maimonide, au clasificat cultul trinitar și devoțiunea față de Isus drept forme de idolatrie, divizând în esență divinul sau atribuindu-i o formă improprie. Deși unele opinii au oferit adaptări limitate pentru neevrei, cadrul fundamental pune la îndoială validitatea credinței și practicii creștine de la rădăcina sa. Pe măsură ce acest congres construiește instanțe și structuri, conflictul teologic trece de la o dezbatere abstractă la o realitate organizată. Programul se desfășoară în etape deliberate. Participanții încep cu sosirea și orientarea, trec la ateliere asociate cu tururi ale Ierusalimului antic, apoi călătoresc la Șilo pentru a se conecta cu moștenirea tabernacolului. Sesiunile ulterioare se concentrează pe detalii despre guvernare, cina de gală consolidează legăturile, iar ceremonia prezidențială pecetluiește angajamente. Înregistrarea implică taxe substanțiale care acoperă accesul deplin, experiențele legate de patrimoniu și participarea la deciziile fundamentale. Organizatorii subliniază că participanții vor pleca ca parte a unui organism unificat, dotat cu o programă de studiu, protocoale de membru, modele rituale și planuri regionale coordonate. Ierusalimul apare nu doar ca un loc de desfășurare, ci ca un centru permanent pentru această ordine în curs de dezvoltare. Acțiunile paralele de la Washington adâncesc miza. Camera Reprezentanților a aprobat recent Legea de Autorizare a Apărării Naționale (NDAA) din 2027, o măsură de peste un trilion de dolari care a trecut printr-un vot strâns de 216-212. Integrată în aceasta, Secțiunea 219 lansează Inițiativa de Cooperare Tehnologică în Apărare Statele Unite-Israel. Aceasta creează un rol dedicat Pentagonului pentru a stimula cercetarea comună, coproducția, integrarea tehnologiei și legăturile lanțului de aprovizionare în domeniul apărării antirachetă, sistemelor anti-drone, războiului subteran, inteligenței artificiale, ciberneticii și domeniilor emergente. Capacitățile israeliene se integrează mai ferm în platformele americane, în timp ce fluxurile de finanțare susțin o colaborare extinsă. Deși conceput ca un parteneriat, aranjamentul ridică întrebări despre independență și priorități, legând infrastructurile de apărare în moduri greu de separat. Împreună, aceste fire dezvăluie o direcție coordonată. Congresul religios oferă viziunea morală și juridică pentru neevrei. Legislația militară oferă coloana vertebrală strategică și materială. Creștinii se confruntă cu un sistem care le redefinește cultul ca idolatrie, exercitând presiuni asupra conformismului sau excluderii. Sursele talmudice discută despre sancțiuni severe pentru încălcările unor astfel de coduri, adăugând gravitate modului în care acest lucru s-ar putea desfășura pe măsură ce influența se răspândește. Momentul în care s-a ținut congresul, la scurt timp după proiectul de lege privind apărarea, subliniază modul în care structurile ideologice și cele de putere se consolidează reciproc. Aderarea la creștinism noahid s-a extins în liniște de-a lungul anilor, atrăgând mii de oameni din întreaga lume, inclusiv foști creștini protestanti/reformati atrași de simplitatea sa monoteistă. Adunarea de la Ierusalim schimbă acest lucru într-o prezență globală formalizată, cu carte, instanțe și recunoaștere statală. Materialele în mai multe limbi, vizitele la siturile de patrimoniu și mecanismele financiare asigură longevitatea și acoperirea. Expresiile profetice despre unirea națiunilor încadrează proiectul ca un destin inevitabil. Totuși, pentru creștinism, aceasta înseamnă marginalizarea lui Hristos ca fiind centrală, redirecționarea loialității către un legământ diferit centrat în altă parte. Incompatibilitatea este profundă. Legăturile de apărare s-au acumulat prin numeroase acorduri, dar această prevedere NDAA promovează permanent integrarea. Aceasta facilitează accesul industriei israeliene la programele americane, standardizează tranzițiile tehnologice și reduce anumite bariere de supraveghere. Miliardele alocate proiectelor comune blochează dependențe. Acest lucru a exprimat îngrijorări legate de suveranitate, însă impulsul a dus măsura mai departe pe fondul schimbării atitudinilor publice. Rezultatul consolidează o axă bilaterală singulară în detrimentul unei flexibilități naționale mai largi. Dacă autoritățile evreiești pot impune astfel de cadre creștinilor, reclasificând elementele de bază ale credinței drept idolatrie, construind în același timp instituții și alianțe paralele, nimic nu împiedică aplicarea unor abordări similare oricărei alte religii sau sisteme de credințe. Mecanismul nu depinde de identitatea țintei. Acesta funcționează prin interpretarea selectivă a legilor universale, control instituțional și putere aliniată. Budiștii, hindușii, musulmanii sau grupurile seculare s-ar putea confrunta cu o redefinire și marginalizare echivalentă ori de câte ori practicile lor intră în conflict cu codul stabilit. Acest precedent extinde riscul universal, indiferent de convingerile fiecăruia. Credincioșii trebuie să se confrunte direct cu aceste realități. Studiați sursele primare, de la tratatele talmudice la hotărârile lui Maimonide și publicațiile contemporane ale lui Noe. Urmăriți rezultatele congresului și traiectoria proiectului de lege privind apărarea în Senat. Accentul pus de credință pe Hristos nu lasă niciun teren neutru. Diluarea sau compromisul abandonează adevărul esențial. Pregătirea implică învățarea congregațiilor cu privire la distincții, promovarea rezilienței și menținerea clarității în mijlocul structurilor care invadează. Istoria arată că presiunile asupra mărturiei creștine iau multe forme. Aceasta combină tradițiile juridice antice cu forța organizațională și strategică modernă. Congresul construiește mai mult decât simple întâlniri. El construiește o autoritate durabilă prin supravegherea Beit Din, implementarea regională și legăturile simbolice cu conducerea israeliană. Inițiativa de apărare încorporează în mod similar angajamente pe termen lung în achiziții și tehnologie. Ambele procese prioritizează același parteneriat, creând un mediu în care credințele dizidente navighează pe căi înguste. Creștinii, ținându-se de afirmațiile Scripturii, recunosc traiectoria. Conștientizarea singură se dovedește insuficientă. Credincioșia activă devine necesară pe măsură ce aceste evoluții se desfășoară. America și Israelul avansează pe acest curs comun cu intenții clare. |
Distribuie!
2 Comments
Comenteaza
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
O NOUĂ MONEDĂ DE REZERVĂ O NOUĂ ERĂ MONETARĂ?
De CD
Dolarul părea o monedă neutră, însă s-a dovedit a fi profund înrădăcinat în obiectivele strategice ale Statelor Unite. De fapt, este o formă de putere imperială, care disciplinează economiile, finanțează războiul și forțează Sudul Global să își finanțeze propria subordonare. Statele Unite au transformat din ce în ce mai mult dolarul dintr-un instrument de schimb într-un instrument de coerciție, o armă.
În decursul ultimului deceniu, sistemele bilaterale și multilaterale de decontare valutară s-au extins rapid inlocuind cu success Sistemul de mesagerie financiară SWIFT (Society for Worldwide Interbank Financial Telecommunication). Acestea includ Sistemul de mesagerie financiară (SPFS) al Rusiei, dezvoltat în 2014; Sistemul de plăți interbancare transfrontaliere (CIPS) al Chinei, lansat în 2015; SEPA Standardul european pentru transferuri în euro, utilizat pe scară largă în UE pentru mesagerie și decontare rapidă.
Uniunea Asiatică de Decontare (ACU), un grup de bănci centrale din nouă state-membre, inclusiv India, Pakistan și Iran, a decis să lanseze în iunie 2026 un nou sistem de mesagerie financiară transfrontalieră, ca alternativă la Swift, Brazilia are sistemul Pix, iar pe langă acestea mai sunt si cadre de decontare în monedă locală, cum ar fi acordul dintre Indonezia, Malaezia și Thailanda, stabilit în 2018; acorduri cu băncile centrale care permit țărilor să acceseze monedele celorlalte în perioade de nevoie; și conturi specializate, cum ar fi conturile K ale Gazprombank, care permit anumitor plăți transfrontaliere să ocolească canalele bazate pe dolari. Deși aceste instrumente nu au înlocuit încă sistemul dolarului, ele fac parte din infrastructura din care ar putea apărea o nouă ordine financiară.
Deși o mare parte din dinamismul industrial al secolului XXI se află acum în Asia, mai degrabă decât în Atlanticul de Nord, finanțele rămân organizate în jurul Wall Street-ului.
Producția și finanțele operează prin diferite zone geografice, iar această divergență nu se poate rezolva automat.
Deschiderea ununei burse pentru aur în Hong Kong, de exemplu, demonstrează extinderea rapidă a infrastructurii de depozitare și tranzacționare a lingourilor în Asia, dar astfel de evoluții nu creează prin ele însele o nouă ordine monetară.
Marea Britanie a rămas centrul financiar mondial mult timp după ce supremația sa industrială s-a erodat si Lira nu a mai fost moneda de schimb universală, iar SUA continuă să se bucure de „privilegii exorbitante” prin utilizarea globală a dolarului mult timp după ce ponderea sa în industria prelucrătoare a scăzut vertiginos. Întrebarea decisivă nu este dacă sistemul dolarului este în declin, căci chiar este, ci ce l-ar putea înlocui în mod realist.
Monedele de rezervă nu pot fi reduse la mijloace de schimb. Ele sunt, de asemenea, depozite de valoare, unități de cont, mecanisme de decontare, garantii și fundațiile pe care sunt construite vaste piețe financiare.
Monedele nationale datorită unor algoritmi transparenti au devenit mijloace de schimb foarte eficiente, mai rapide decat dolarul si cu taxe de maximum 2%, fată de 20-30% cat poate atinge usor dolarul, dar asta nu este sufficient să le transforme in sisteme monetare care să incite si la tezaurizare, spre rezervă.
Există un plan mai ambițios pentru construirea treptată a unui nou activ de rezervă, creat colectiv de o coaliție de țări din Sudul Global, susținut de o nouă instituție internațională și conceput exclusiv pentru decontări internaționale și dețineri de rezerve, mai degrabă decât pentru circulația internă. Aceast studiu este si in preocuparea activă a Noii Bănci de Dezvoltare a BRICS-ului.
O astfel de monedă nu ar aboli monedele naționale, dar ar funcționa ca un instrument comun de rezervă capabil să reducă dependența de dolar. Găsirea alternativelor instituționale la dolar nu constă în înlocuirea imediată a unui cadru monetar cu altul, ci în construirea unor infrastructuri financiare durabile, capabile să sporească emanciparea umanității.
Prin urmare, o nouă ordine monetară trebuie judecată nu doar prin stabilitatea cursului de schimb, ci și prin capacitatea sa de a finanța transformarea structurală, modernizarea tehnologică, suveranitatea alimentară, tranziția ecologică și locurile de muncă decente.
Controalele de capital, băncile de dezvoltare, sistemele de plăți și activele de rezervă ar trebui să servească la extinderea capacităților productive, mai degrabă decât la acumularea de creanțe financiare.
În acest sens, succesorul regimului dolarului nu poate pur și simplu să înlocuiască o monedă internațională cu alta in mod spontan, imediat.
Noul sistem monetar trebuie să integreze noua monedă într-o arhitectură financiară mai largă a dezvoltării, astfel încât cooperarea monetară să devină un instrument pentru prosperitate comună, dezvoltare suverană și reducerea inegalității globale.
Pe de alta parte se poate crea o diversificare a rolulurilor jucate de moneda tranzactională cu noi functii de investitii rapide si garantate de banca care asigură managementul monedei tranzactionale – NBD. Cand această bancă dovedeste o functionalitate exemplară ca ritm, eficientă si garantie, atunci moneda tranzactională poate să capete usor calităti de tezaurizare, să devină si monedă de rezervă pentru toti investitorii membri ai băncii asiguratoare.
Asa cum lumea nu putea/nu voia să vadă o monedă digitală virtuală evaluată de un algoritm, tot asa si in cazul monedei de rezervă, este vorba doar de o inertie imaginativă care va dispare imediat ce calitătile de monedă de rezervă vor fi dovedite odată cu garantiile bancare.
Pe de altă parte investirea in propriile monede este mai sigură, căci nimeni nu-ti poate sanctiona propria monedă.
Putem să ne uităm la state mari, puternice ca Statele Unite, ele au tezaurizat, cat au avut ce, in moneda lor natională si nu au fost in nici un pericol.
Acum nu mai au ce tezauriza, căci datoriile ce se apropie de 40 de Trilioane, au golit tezaurul si totusi nu a scăzut confidenta investitorilor in dolar.
Prin urmare, dezbaterea privind dolarul nu este o chestiune de preferință pentru o monedă în detrimentul alteia, ci dacă omenirea poate construi o ordine monetară internațională care să servească dezvoltării și nu dominației, ca pană acum.
Atlanta 28/07/2026
RECONSTRUCTIVISMUL
De CD
Entropia este o măsură științifică a dezordinii, a modului în care este dispersată energia într-un sistem. Ea explică de ce lucrurile trec în mod natural de la o stare organizată la o stare dezordonată în timp.
Nimic nu este etern dincolo de cosmos/universul organizat si chaos care coexistă să confirme valabilitatea entropiei in această perpetuă transformare si separare.
Cunoscand legile entropiei un sistem se poate separa de elementele care produc entropia si se poate prezerva in universul organizat, dar pastrand inertia procesului perpetuu de separare ce apartie entropiei. Se poate evita entropia chiar respectand legile ei. Desi organizat universul este si el intr-o continua transformare, inertia trebuie pastrată pentru a realize organizare energiei in sistem.
Dezmembrarea sistematică de către Occident a ordinii bipolare post-Ialta, ajutată de propria autodistrugere geopolitică a URSS-ului la sfârșitul anilor 1980 și 1990, a dezlănțuit forțe de autodistrugere care nu mai pot fi ținute acum sub control – geniul/duhul autodistrugerii a iesit din lampă si nu mai poate fi oprit.
Comportamentul țărilor occidentale, prin acțiunile lor, amână, relegă în plan secund Carta Națiunilor Unite, încercând să aducă lumea la o ordine proprie, la propria lor viziune.
Deocamdată se mai poate incă merge si după sistemul ONU, față de modelul de la Ialta care a prins contur ca urmare a celui de-al Doilea Război Mondial. Lumea de la Ialta a devenit conventional, “pe un servetel”, Bipolară cu o structură ce este încorporată în Carta ONU, cu o paritate de doar două puteri cu adevărat suverane – SUA și URSS.
Toate celelalte tări s-au aliniat, mai mult sau mai putin voluntar, unele cu SUA, altele cu URSS. Totul se baza pe acest echilibru dual de putere, la care mai tarziu s-a adaugat si Mișcarea Nealiniată (India, Iugoslavia și alte țări din Sudul Global), care, deși numeroase, nu aveau o poziție politică independentă proprie, manevrând cat puteau doar între cei doi poli.
Acest model ONU a functionat destul de bine si a permis tot felul de experimentări sociale, politice si mai ales financiare care au dus la idea de a transforma lumea intr-una Unipolară, este ceea ce se străduieste să facă ocidentul de cca. 40 de ani.
UN a fost inventata să servească initial o lume bipolară, iar apoi s-a retras din zonele vizibile de influentă ideologică pană la dizolvarea Lagărului Socialist. Odata cu disocierea URSS-ului ONU a revenit usor in arena influentelor ideologice sustinand Noua Ordine Unipolară si supunandu-se docil si adaptându-se la sistemul de drept internațional, la așa-numita „ordine bazată pe reguli”.
Occidentul a început să demonteze modelul bipolar încă de la sfârșitul anilor ‘80 prin manevre de mituire, santaj si orice alte unelte de corupere, deja experimentate in tările recent decolonizate. Tările din fostul Lagăr Socialist s-au inscris si ele cu multă ravnă si dedicatie acestui proces de unipolarizare, fără a avea vre-un interes propriu, direct sau viitor, fiind manipulate ideologic prin ONG-urile progresiste.
Occidentul a început să-si reconstruiască modelul său propriu mondial, unipolar sub o „ligă a democrațiilor” și alte instituții inventate si finantate de băncile sinagogii lui Satan. Spre marele nostru regret, noi înșine am comis o sinucidere geopolitică, permițând duhului unipolarității să se elibereze.
ONU, ca sistem real de relații internaționale, nu mai există, este doar o structură fără fond si fără credibilitate sau autoritate. Lumea bipolară a dispărut, unul dintre poli s-a autodistrus dureros și a rămas doar unipolaritatea. Occidentul a început să adapteze sistemul de drept internațional la așa-numita „ordine bazată pe reguli”.
In natură, in univers unipolaritatea este extrem de trecătoare, dominant este bipolaritatea, vezi magnetii permanenti si polipolaritatea sau multipolaritatea, care ajută ca energiile entropice să se disperseze către poli diversi si care pot conforta diverse necesităti ale momentului, creindu-se o ordine cosmică dacă nu perfect stabilă dar permanentă prin atentă separatie.
Această dispersie a energiei entropice nu poate fi canalizată permanent si stabil catre un singur pol, diversitatea apare si ea ca o necesitate cosmică si această dispersie distruge unipolaritatea creind instantaneu, desi distructiv, o multipolaritate echilibrată in timp.
Aceasta este transformarea dreptului internațional intr-o dispersie autodistrugatoare dar si constructivă in final, după catharsisul civilizational intr-o multipolaritate imperfect aliniată la inceput, dar adaptabilă si perfectabilă. Acest process de adaptare si echilibrare trebuie să existe permanent să asigure perpetua Transformare – legea de aur a Universului – Cosmos – un sistem sau o entitate complexă și ordonată.
Aparitia formei este conditionată de cele mai multe ori de existenta ideii, a vointei si astfel multipolaritatea apare atunci cand idea de suveranitate este stabilită si definită complet să satisfacă diversitaea energiei entropice (T Δ S) ce se dispersează aleatoriu, dezordonat, dar spre polarităti suverane bine determinate si configurate
ONU, această fantomă a lumii bipolare rămase după Ialta nu mai poate fi cu adevărat salvată asa cum este. A rămas doar ca o structură diplomatică bună pentru construirea unui sistem complet nou inspirat de sistemul ierarhic orizontal practicat cu success in relatiile comerciale de BRICS. ONU încă există deși nu are nici-o semnificație din menirea sa anterioară.
Nu poate fi mai bine pană nu este si mai rau, ne spune biserica din experinta ei milenară si cruntă din perioada sfintilor martiri.
Catharsisul civilizational este singura cale care poate asigura unei sociatăti posibilitatea să revină in limitele normale si demne ale unei societăti suverane.
In prezent avem pe harta geopolitică o Axa a Răului asa cum ne-o prezintă occidentul, Republica Democratica a Koreei de Nord, Iranul, Rusia si China.
Patru societăti care au fost supuse excrucierilor sociale, cultural politice si economice, pană la pragul in care disperarea era starea de repaos.
Războiul Opiumului si mai tarziu incercarea lui Nixon de a recoloniza China sub aspect financiar, a trecut China pe lista martirilor, o mare greseală incercata de occident. China nu este o tară, nu este un imperiu, China este o civilizatie ce radiază de 5000 de ani reflexii ale inteligentei supreme si a adaptabilitatii lente, tacute dar perfecte.
China a copiat la suprafata orice detaliu care să satisfacă pe manipulatorii occidentali, aratand că chiar si sub legea strambă o civilizatie rezilientă, adevarată poate să se adapteze si să se transforme ulterior in geniul constructiv in stare să dirijeze dispersiile entropice in raze luminoase si productive asa cum nici o altă civilizatie nu a mai facut-o pană acum.
Aproape că s-a integrat în acest Occident, pretinzând că îi recunoaște pe deplin regulile: în economie s-a supus, în politică și-a păstrat puțin pozițiile, dar, îngeneral, parea că e gata să devină parte a lumii globale.varianta occidentală.
Și dintr-o dată s-a dovedit că China avea propriul ei plan de globalizare care consta în a utiliza metodologiile lumii unipolare a Occidentului, a le copia (în esență, pur și simplu a fura totul) și a construi o putere pe baza.valorilor culturale cu propriile avantaje: demografia, hărnicia, perseverența și capacitatea de muncă a giganticei populații chineze.
Rusia s-a dovedit mai revolutionară s-a impotrivit dupa 10 ani statutului de provincie – în anii 1990 devenise practic o provincie a occidentului si a început revolta provinciei ruse ce continuă până în ziua de azi.
Iranul incepand din 1953 si pană in present a fost mereu condamnat la disparitie totală, la stergerea nu atat a statului Iranian de pe hartă cat a culturii persane din spiritualitatea Orientului Mijlociu si a lumii, ca pe un martor civilizational incomod.
Sinagoga lui Satan nu poate ierta că evreii au fost alungati – nu eliberati din sclavie din Babilon cum scrie fals in Biblie. Aceiasi situatie cu asa zisa Fugă din Egipet, unde Biblia ii arată pe evrei ca sclavi fugiti din robie la o epoca cand Egipetul nu avea sclavi.
Pe langă blestemul religios mentinut prin Talmudul Babilonian, a mai existat si blestemul petrolului din subsolul Iranului. Toate aceste au cotribuit la un tratament de desfiintare aplicat Iranului in scopul de a fi transformat intr-o colonie monarhica supusa Sinagogii lui Satan.
Dar poporul persan/iranian a reusit să dejoace planurile sinistre ale occidentului Satanist si luptand si indurand a trecut Catharsisul spre o eliberare suverană demnă de traditia persană.
Statul Korean a trecut si el prin catharsisul civilizational si a iesit cu o suveranitate triumfatoare si cu o dignitate care impune respect si admiratie.
Iată cei patru poli suverani care au constituit nucleul multipolar, primele schițe ale unei lumi multipolare, cu care se lucreaza acum. Și dintr-o dată descoperim că, odată cu existența acestor patru poli, care nu au vrut sa fie provincii coloniale ale Lumii Unipolare există încă ONU. Nu a fost incă reformat sub o lume unipolară, dar nu exista nici speranta ca această fantomă a lumii bipolare rămase după Ialta poate fi cu adevărat salvată intr-o lume a suveranitatii multipolare.
Occidentul continuă să împingă spre unipolaritate cu toate uneltele ce le are la dispozitie: sistemul financiar international al Sinagogii lui Satan. tarifele vamale, dobanzile preferentiale si discriminatorii, cat si sanctiunile financiare si tranzactionale.
Dar gruparea BRICS a fost infiintată tocmai ca să pună la adapost tările membre de asemenea tratamente revansarde si ilegale conform normelor internationale.
ONU este pur și simplu un moment intermediar. Înainte de a trece la un nou sistem multipolar de drept internațional, păstrăm rămășițele, rudimentele, imaginile fantomă ale acestei bipolarități deja inexistente pentru a continua să rezistăm modelului unipolar.
Rezistenta insă nu este suficientă, trebuie luptat pană la capăt pană la dobandirea Suveranitătii, o cale dureroasă ce presupune catharsisul, ca să putem scăpa de ceea ce mai este rău ca să ne fie mai bine. Este plata pentru păcatul ignorantei si lasittăii suicidale.
Asa cum arată si Dughin vorbind depre Rusia: “Ne-am lichidat singuri. Înțelegeți, atunci când o persoană comite un act de sinucidere, păcătuiește de două ori: în fața sa, pentru că nu are dreptul să se predea atât de ușor, și în fața lui Dumnezeu. Sinuciderea este un păcat teribil. Acesta este păcatul teribil pe care Uniunea Sovietică, conducerea sa politică, l-a comis atunci când s-a autodesființat și a predat puterea unei administrații coloniale pure de occidentaliști liberali. Aici constă principala problemă.”
Cel mai profund defect al societății occidentale constă în faptul că o parte a elitei rămâne captivă arhetipurilor coloniale ale anilor 1990, pe care le deghizează în diplomație și politețe seculară. Poate ca eșuăm complet în a înțelege occidentul cu care avem de-a face. Acesta nu este occidentul modern, nu occidentul erei moderne, ci occidentul postmodern. Iar postmodernitatea schimbă complet diplomația.
Diplomația și dreptul internațional se schimbă în funcție de echilibrul real de putere din diferite epoci. Factorii religioși anteriori au operat, apoi suveranitatea seculară, iar în epoca modernă, așa-numitul sistem westfalian.
Acum apare o realitate globală complet diferită; tranziția de la modernitate la postmodernitate ce dă naștere unor reguli complet diferite. Lumea cu care încercăm să interacționăm nu mai există – nici politic, nici filosofic, nici măcar economic. Am rămas în urmă în înțelegerea occidentului satanizat la varfuri.
Nu are rost să-i mai citezi pe Gilles Deleuze, Félix Guattari sau Jacques Derrida, doar pentru un strat extreme de îngust de intelectuali care ii cunosc, cand marea masă nu este in stare să mai citească ceva in afara instructiunilor de intrebuintare si manualele de functionare de pe telefon.
Postmodernitatea este tranziția de la filosofia modernității, care în occident a durat aproximativ cinci sute de ani. Postmodernitatea este o paradigmă extrem de serioasă. Este legată de știință, politică, cultură, filozofie, psihologie, concepția despre materie și om, tranziția de la individ la individ și noua agendă post-umanistă. Toate acestea în occident nu se dezvoltă doar viguros, ci sunt deja integrate în tehnologiile militare. Același lucru se întâmplă și în diplomație.
Când Zelenski, Macron, Merz și Kallas se adună – acesta este un act de stabilire a unor noi contacte individuale postmoderne: un ritual al noii diplomații. Insula lui Epstein, pe care călătoresc reprezentanți ai elitelor americane și europene – aceasta este, de asemenea, o formă a noii realități postmoderne. Parghiile diplomatice isi iau materialul de negociere dintr-o asemenea realitate.
Decaderea diplomatiei nu este o pierdere pentru umanitate, valoarea diplomatiei este data de valorile cu care aceasta negociază si de pozitiile de pe care isi permite s ănegocieze. Atata timp cat nu se poate negocia ceva de pe pozitii suverane rezultatul negocierii nu va fi satisfăcător pentru cel de jos.
Postmodernismul este o mișcare intelectuală, artistică și filosofică al erei noastre, definită de scepticism față de adevărul obiectiv, respingerea marilor narațiuni universale și amestecul aleatoriu al diferitelor altor stiluri.
Din punct de vedere istoric postmodernismul a apărut odată cu globalizarea și tulburările culturale aduse de aceasta avand utilizări timpurii în artă și literatură.
A evoluat în teorie filosofică și socială prin intermediul unor figuri precum Lyotard, Derrida, Foucault, Baudrillard și Jameson.
Deși unii susțin că postmodernismul a scăzut, influența sa persistă în cultura contemporană, uneori trecând in mod radical la așa-numitele mișcări post-postmoderne sau reconstructive.
Reconstructivismul este o mișcare filosofică și Educațională care susține că societatea ar trebui să se reformeze și să se reconstruiască continuu pentru a crea o lume mai bună și mai dreaptă.
Se concentrează pe utilizarea gândirii critice, a rezolvării problemelor și a acțiunii sociale active pentru a rezolva probleme majore precum inegalitatea și sărăcia.
Urmărind evolutia cultural-civilizatională putem constata că evolutia culturală are o orientare evidentă spre polul opus unipolaritatii si ca alternativă este nu numai necesară dar si obligatorie civilizational.
Conceptul unei lumi multipolare reprezintă o alternativă la modelele învechite de relații internaționale și deschide noi oportunități pentru cooperarea și dezvoltarea globală. Este o necesitate strategică și o alegere morală care vizează un viitor durabil pentru toate națiunile de pe planetă.
Sa ne ajute Dumnezeu.
Atlanta 29/07/2026