Calin Kasper
164 aprobate
calin.kasper@gmail.com
188.108.119.66
Autobiografia legionară a lui Horia Sima (4)
PRINCIPIUL SELECŢIUNII
de Horia Sima
X. TREI CONCEPŢII ERONATE
În cursul anului 1939-1940, s’au petrecut chiar în conducerea centrală a Legiunii – un an decisiv în istoria acestei Mişcări – grave erori în aprecierea situaţiei în care se afla Mişcarea şi a mãsurilor celor mai bune ce ar fi trebuit luate pentru a o scoate din impas. Dacã aş fi urmat calea acestor false orientãri, oricare din ele, Mişcarea ar fi fost sortitã destrãmãrii şi nu s’ar mai fi recuperat ca forţă politicã.
I. Preotul Dumitrescu-Borşa: nu mai credea în viitorul Legiunii, dupãce a aflat de grozãviile ce s’au petrecut în ţarã. De câte ori l-am vãzut la Berlin îmi spunea, dând din cap: „Am ajuns ca nişte Ruşi Albi”, adicã ne aşteaptă un lung exil şi nu mai e nimic de fãcut. Dar el se gândea în sinea lui la propria-i salvare, ca sã nu ajungã în situaţia Ruşilor Albi. În acest scop a fãcut primii paşi spre Legaţia Românã ca sã se întoarcã în tarã.
II. Constantin Papanace s’a purtat brav în decursul toamnei şi iernei 1939-1940, apãrând cu energie poziţia Mişcării la Berlin şi manifestându-şi permanent încrederea în destinele ei. A jucat un rol decisiv în aceastã perioadã, împiedecând destrãmarea grupului dela Berlin şi susţinându-mă în acţiunea ce-o pregãteam spre ţarã pentru primãvarã. Trebue sã recunosc cã fãrã de el nu se putea salva Mişcarea în aceastã perioadã criticã.
Dar deodatã brusc şi inexplicabil se petrece o schimbare ciudatã în atitudinea lui. Cu 24 ore înainte de a-mi lua drumul spre Jugoslavia mã sfãtueşte sã renunţ la expediţie! Argumentul lui «Noi aici, la Berlin, reprezentãm o ameninţare permanentã pentru regim. Pãrãsind grupul, aceastã poziţie slăbeşte şi nu vom mai putea trage foloasele ei mai târziu». Am rãmas uluit, cãci ne înţelesesem perfect pânã atunci. Expediţia era deja în desfăşurare. Unii ajunseserã în tarã, alţii erau pe drum, unul mã aştepta în Banatul sârbesc. Toate astea le ştia şi el. Iar eu ce sã fac? Să rãmân la Berlin, pãrãsind pe ceilalţi camarazi în voia sorţii? Gestul meu ar fi fost neomenos şi crud. Că grupul dela Berlin era o «ameninţare permanentã pentru regim» nimeni nu tãgãduia, dar aceastã ameninţare putea s’o exercite mai departe şi Papanace cu grupul ce-a rãmas, între cari erau atâţia comandanţi legionari!
M’am despărţit cu nelinişte de el. Nu puteam pricepe cum un angajament luat faţã de nişte camarazi cari plecau în luptã, înfruntând primejdii, putea fi cãlcat chiar de unul din promotorii expediţiei?
III. Cu Profesorul Codreanu am suferit aceeaşi decepţie. În momentul decisiv, când forţele legionare erau în desfăşurare, gata de asalt contra regimului, în diferitele puncte ale tãrii, Profesorul Codreanu îmi comunicã hotărârea lui de a nu participa la acţiune, alãturi de mine. Şi mai mult decât atâta: chiar de a accepta, a doua zi, o audientã la Rege! «Sã nu se facã vãrsare de sânge», spunea el cu îngrijorare. Dar dacã am ajuns la concluzia cã, unica salvare a ţãrii este abdicarea şi aceastã abdicare nu se poate obţine decât prin forţă, cum putem evita o confruntare directă, care poate duce chiar la ciocniri sângeroase? Doar atâta am obţinut dela Profesorul Codreanu ca sã amâne audienţa le Rege, pânã ce se va vedea rezultatul intervenţiei noastre.
Dacã s’ar fi impus punctul de vedere preconizat de Preotul Dumitrescu-Borşa, de Papanace sau de Profesorul Codreanu, toate aceste atitudini s’ar fi soldat cu grave înfrângeri pentru Mişcare, din care greu s’ar mai fi recuperat. Firul destinului era aşa de subţire în acel moment încât dacã nu l-am fi urmat, Mişcarea ar fi rãmas suspendată în istorie, ca o amintire duioasã pentru generaţiile viitoare.
XI. BIRUINŢA DELA 6 SEPTEMBRIE ŞI PRINCIPIUL SELECŢIUNII
Trecând prin aceste teribile încercãri, la capãtul lor apare, luminoasã, marea biruinţa dela 6 Septembrie. Tiranul luase drumul exilului, iar ţara a înverzit în aclamaţiile poporului şi în vuietul cântecelor noastre. A fost un moment de neuitat, în faţa cãruia au trebuit sã se închine chiar şi cei care priveau cu scepticism sforţările noastre şi chiar le combãteau, crezând cã se vor sfâsi ca alte dăţi.
Trecerea mea în fruntea Legiunii, la 6 Septembrie, s’a făcut dupã toate regulele principiului selecţiunii. Ţara mã aclama, masele legionare erau alãturi de mine şi mã considerau şeful lor firesc. Însfârşit, în ultimã instantã, Forul Legionar, constituit din Comandanţii Bunei Vestiri, din Senatori ai Legiunii şi din alţi fruntaşi ai Mişcării, într’o Şedinţa memorabilã, în seara de 6 Septembrie, m’au proclamat Şef al Legiunii. Mai târziu s’a alãturat acestora şi grupul legionar dela Berlin, în frunte cu Papanace care, depe treptele sediului, mi-a dat onorul, considerându-mã Şef al Legiunii. Toate instanţele Legiunii îmi stãteau deschise dela 6 Septembrie, fãrã nicio împotrivire şi farã sã cer nimic, prin adeziunea simplã şi spontanã a tuturor sectoarelor ei. Am fost însãrcinat cu rãspunderea Legiunii, din impulsul general al Mişcării.
Nu le scriu toate acestea pentru a rãscoli o serie de amintiri şi nu simt nicio satisfacţie reîmprospãtându-le, ci pentru a explica procesul prin care am ajuns în fruntea Legiunii. «Şeful Legiunii iese din luptã», scrie Cãpitanul în Testamentul lui. Şi nimeni nu poate tãgãdui cã aşa s’a întâmplat la 6 Septembrie.
Mai târziu, cei despre care am vorbit în aceastã lucrare, rând pe rând, în împrejurãri diferite, m’au considerat un fel de uzurpator, care le luasem locul lor sau al altor cãpetenii mai vrednice. Ori locul ce li se cuvenea lor, ei înşişi l-au pãrãsit succesiv, lăsându-mă pe mine singur în faţa primejdiei. De pe poziţia legionarã, care trebuia apãratã, în diferitele ipostaze ale luptei noastre, din iarnă şi vara anului 1940, s’au dat la o parte, căutându-şi alte justificări. Conducerea Legiunii era vacantã pentrucã alte cãpetenii, cari mai târziu mi-au contestat locul, n’au avut tãria necesarã sã stãruiascã în luptã, în faţa greutăţilor ce ne aşteptau.
XII. ÎNTOARCEREA LA ORIGINI
Pentru a asigura continuitatea Legiunii, în perioada în care am intrat, dupã prelunga robie comunistã, nu existã altã cale mai sigurã de urmat decât respectul principiului selecţiunii, fixat de Cãpitan.
Dela cea mai umilã funcţiune în Mişcare pânã la cea mai înaltã, niciuna nu se poate obţine decât prin faptele ce le săvârşeşti în serviciul Legiunii şi al Neamului. Dacã aceste fapte te înalţă, în stima şi respectul tuturor, atunci drumul îţi stã deschis spre orice funcţiune, chiar spre rangul suprem în Mişcare. Nu mai ai în cale contestatari, cãci ai fãcut dovada supremã a aptitudinilor tale. Nu se poate împotrivi nimeni ascensiunii tale, nici chiar fostul şef. Cum spune Traian Puiu, ai cuprins întreg sufletul naţiei în sufletul tãu.
Ca sã dãm un exemplu, Corneliu Codreanu s’a despărţit de A. C. Cuza, dupã ruptura ce s’a produs în organizaţia acestuia. Dar ce s’ar fi întâmplat dacã Corneliu Codreanu, ani şi ani de zile, nu ar fi fãcut altceva decât sã se rãzboiascã verbal cu A. C. Cuza, sã-i descopere erorile şi defectele lui în conducerea Ligii, şi n’ar fi întreprins nimic personal? Dar el, a doua zi dupãce şi-a luat rãmas bun dela fostul sãu şef în modul cel mai cuviincios, s’a apucat de treabã, creând o nouã organizaţie, a tineretului naţionalist, Legiunea Arhanghelul Mihail, care a devenit în câţiva ani o forţă politicã în România, depăşind mişcarea cuzistã.
De aici concluzia ce se impune. Când se produce o disidenţã într-o mişcare, dacã ea este autenticã, dacã pleacã dela un imbold sãnãtos şi corespunde unei necesităţi de restructurare internã, atunci se recunoaşte dupã irupţia ei eroicã în istorie. Atunci disidenţa se converteşte într’un nou impuls revoluţionar, care crează un nou moment în viaţa mişcării. Dar dacã disidenţa continuã sã se menţină vreme îndelungatã într’o poziţie strict contestatarã şi nu se avântã în luptã, pentru a-şi demonstra potenţialul ei creator, atunci rãmâne o experientã sterilã, o expresie nereuşită a desordinei provocatã în organizaţie. E uşor a ieşi din rânduri, mai ales când nu lipsesc nici justificãrile, dupã decenii de suferinţă, dar greul vine dupã aceea, când trebue să-ţi asumi rãspunderile pentru viitorul Legiunii.
Am auzit în exil numeroase plângeri cã Legiunea nu este unitã, cã este desbinată, cã din cauza acestei împrăştieri de forţe, nu este capabilã să-şi aducã contribuţia la procesul de refacere al neamului. E foarte adevãrat. E o risipã inutilã de energii, ce dãuneazã nu numai Legiunii, dar şi patriei martirizate. Dar şi aici trebue sã ne întoarcem la Cãpitan şi sã-i ascultãm îndemnul lui. El spune la un moment dat cã, unitatea Legiunii este aşa de hotărâtoare pentru biruinţă, „încât în iad de-am intra, vom ieşi şi de acolo, dacã vom rãmânea uniţi”. Sunt greşeli şi greşeli, pe care le poate săvârşi orice luptător, dar greşeala desbinãrii le întrece pe toate celelalte. Iatã un alt punct cardinal al doctrinei Cãpitanului, pe care ar trebui sã-l aibã în vedere acei ce se referã mereu la actul sãu fundaţional.
Trãim într’o erã democraticã, în care acest sistem de guvernare pare cã se impune în întreaga lume. S’au ridicat glasuri chiar din mijlocul nostru, cari au cerut ca şi noi sã ne adaptãm acestui concept politic, cerând ca şi Mişcarea sã se democratizeze, adicã, în locul principiului selecţiunii, sã adoptãm principiul alegerii în desemnarea funcţiilor în organzatie.
Aceşti camarazi fac o confuzie de planuri. Principiul selecţiunii este valabil pe planul intern al Mişcării, în organzarea ei specificã, în sistematizarea valorilor umane de care dispune, dar nu interfereazã dincolo de ea, pe planul extern. În relaţiile cu Statul şi cu celelalte partide, Mişcarea nu vede niciun impediment sã se încadreze în sistemul de guvernare democratic.
Aceastã, declaraţie nu e de circumstanţă. Dacã cercetãm istoria Legiunii, dela originele ei şi pânã în primãvara anului 1938, constatãm, cum stau mãrturie zeci de dovezi şi manifestãri, cã Mişcarea a apãrat democraţia contra ingerinţelor şi abuzurilor celorlalte partide, care se pretindeau democratice. E o întreagă epocã ce dovedeşte lupta permanentã ce-a dus-o Mişcarea pentru apãrarea Constituţiei în vigoare, culminând cu scrisoarea adresatã de Corneliu Codreanu lui Vaida Voevod, dupã lovitura de Stat a Regelui Carol II.
În legãturã cu problema democraţiei, mai este o rectificare de fãcut. Mişcarea Legionarã nu e singura organizaţie de tip selectiv. Mai sunt şi alte comunităţi cari se conduc dupã principiul selecţiunii. Biserica creştină urmeazã aceeaşi directivã în consacrarea slujitorilor Altarului. Preoţia nu este o profesiune, ci o vocaţie. Preotul trebue să simtã suflul Chemãrii Divine, înainte ca superiorii lui eclesiastici să-l primeascã în cler. Şcoala rabinicã aplicã acelaşi criteriu, al selecţiunii, în studiul Talmudului şi aşa se explicã rezistenta milenarã a acestei religii. Masoneria, de asemenea, este o societate închisã de tip selectiv, indiferent ce credem de Scopurile ei. Toate funcţiunile se stabilesc de sus în jos în aceastã confrerie internaţională. Dar, chiar şi marile partide occidentale, de veche tradiţie democraticã, au un cerc restrâns de personalităţi, în care nu pãtrunde oricine, şi din care şefii lor îşi aleg personalul politic.
Fãrã selecţiune, nu exista clasã politicã sãnãtoasã şi fãrã o clasã politicã sãnãtoasã, naţiunea merge la ruinã, cum s’a întâmplat cu neamul nostru în ultimele decenii.
(va urma)
Autobiografia legionară a lui Horia Sima (5)
PRINCIPIUL SELECŢIUNII
de Horia Sima
XIII. LINIA NEAMULUI
Există o linie a vieţii unui neam, spunea Cãpitanul. Neamurile se înalţa în istorie, în mãsura în care urmeazã aceaşi linie, şi iau drumul decãderii, care poate duce chiar la dispariţia lor, dacã se îndepărtează de ea.
Examinând trecutul Legiunii, sub aspectul acestei legi inerente existenţei fiecãrui popor, nu se poate tãgãdui cã, sub conducerea mea, Mişcarea s’a menţinut permanent pe linia neamului, refuzând orice compromis care ar fi putut sã-i întunece imaginea ei politicã şi spiritualã faţã de alte naţiuni.
Aceastã linie nu e ceva abstract, ci trebue definită şi reevaluatã în funcţie de împrejurãrile externe, care se gãsesc în permanentã schimbare. Când s’a ivit primejdia din rãsãrit, dupã primul rãzboiu mondial, Cãpitanul a identificat comunismul ca fiind o ameninţare mortalã pentru neamul nostru. Era încã pe bãncile liceului când a dat primul semnal de alarrnã. De atunci, a reînoit fãrã încetare acest avertisment, când a ajuns pe bãncile Universităţii şi apoi când a intrat în viaţa politicã. Sunt prea bine cunoscute declaraţiile Cãpitanului, fie dela tribuna Parlamentului fie în alte împrejurãri, adresate clasei conducãtoare cât şi întregului popor românesc cã orice apropiere de Rusia, cum preconiza Titulescu, va avea grave urmãri pentru viitorul naţiei noastre.
Avertismentele Cãpitanului nu au fost ascultate de clasă conducãtoare a noastrã. Sub domnia Regelui Carol, forţele oculte ale bolşevismului cari controlau politica ţãrii, i-au impus monarhului sã extermine Mişcarea Legionarã. Era un act premergãtor al invaziei din rãsãrit. Mişcarea era pe punctul să ajungã la putere pe cãi legale, prin alegeri dernocratice, ceeace ar fi salvat ţara de tragică experientã a ocupaţiei sovietice.
Prin biruinţa dela 6 Septembrie, România şi-a regãsit locul ce trebuia sã-l ocupe în ansamblul european, alãturi de Puterile Axei. Dar din nou aceleaşi influenţe, aservite Internaţionalei Comuniste, s’au strecurat în anturajul Generalului Antonescu, determinându-l pe acesta sã ne atace la 21 Ianuarie 1941, călcându-şi propria semnãturã de pe decretul de întemeiere al Statului naţional-legionar.
Alãturi de el, aliaţii noştri germani ne-au nedreptăţit cumplit, punând la dispoziţia acestuia diviziile germane din România ca sã ne constrângă la capitulare. O gravã eroare politicã, pe care au plãtit-o scump în 1944, prin cãderea României şi a întregului sud-est european.
Mai departe am suferit lagãrele germane şi cele mai mari umilinţe, dar nu ne-am desprins de linia de politicã externã, fixatã de Cãpitan, rãmânând credincioşi Puterilor Axei, singurele anticomuniste pe vremea aceea. Când, dupã capitularea României, la 23 August 1944, am fost puşi în libertate şi am fost solicitaţi să continuãm luptă alãturi de Germania, am uitat toate aceste nedreptăţi şi am fãcut front comun cu armata germanã. Am format guvernul dela Viena şi am creat o armatã naţională. Peste o sută de legionari au fost paraşutaţi în România, unde au pus bazele mişcării naţionale de rezistentã, luptând pe culmile Carpaţilor, contra poterelor duşmane, panã în 1955.
În exil am urmat aceeaşi linie de intransigenţã faţã de cotropitor. O echipã de legionari au plecat în tarã, pentru a întãri mişcarea de rezistentã ce isbucnise acolo. Dupã trei ani de lupte, acest grup revoluţionar, în frunte cu Golea, Samoilã şi Tãnase, au fost descoperiţi şi capturaţi de inamic, sfârşindu-şi viaţa în fata plutoanelor de execuţie în 1953.
Dar exilul s’a prelungit din cauza indiferenţei puterilor occidentale în fata sforţărilor revoluţionare de eliberare ale popoarelor din rãsãrit. Nu ne-a rãmas nici nouã altã alternativã, decât sã renunţăm la orice acţiune spre ţarã şi sã ne limitãm sforţările la domeniul politic şi propagandistic. Am scris cărţi, am parlamentat, am înaintat memorii privitor la situaţia ţării noastre. Am dat bãtãlia în domeniul ideologic, singurul ce ne-a mai rãmas deschis, bucurându-ne de climatul de libertate ce l-am întâlnit în Occident.
La capãtul acestui prelung exil, de peste 40 de ani, am avut bucuria sã trãim Marea Revoluţie Naţională din Decembrie 1989, al cărui protagonist a fost tineretul ţãrii, şi care s’a încheiat cu căderea tiranului Ceauşescu.
Nu se poate pune la îndoialã de nimeni traiectoria noastrã politicã impecabilã în raport cu comunismul din ţarã şi din întreaga lume. În ţarã, camarazii ce-au suferit în închisori cu miile şi noi cei din exil, nu am încetat o clipã sã ne împotrivim agresiunilor inspirate de Anticrist. N’am abdicat dela linia neamului, plãtind cu grele sacrificii credinţa noastrã în biruinţa binelui şi a adevãrului.
Dar drumul nostru nu poate fi schimbat de aceste întâmplări nãpraznice pe care le-am plãtit cu mii de morţi şi nenumãrate suferinţe. Cu aceeaşi abnegaţie, vom reprezenta ideea naţională şi creştină în lume, atât de scumpe lui Moţa şi Cãpitanului. E singurul drum pe care se poate salva, nu numai neamul nostru, ci omenirea întreagã. Suntem înainte mergãtorii unei noi ere, care va decide de soartea lumii întregi în viitorul apropiat.
Ţara noastrã, ruinatã în cursul celor patruzeci de ani de robie comunistã, aşteaptă dela toţi Românii sã participe la muncă de refacere a aşezămintelor ei morale, politice şi economice.
Sperãm cã cel puţin acuma, în faţa dezastrului din ţarã, factorii rãspunzãtori ai Statului, cari se declarã adepţi ai democraţiei, vor înţelege cã este necesarã colaborarea tuturor forţelor naţionale pentru a face faţã acestei uriaşe sarcini şi orice discriminare este dãunãtoare neamului.
Din aceastã perspectivã, dacã mã întreabã cineva, acuma la sfârşitul acestei expuneri, cine va fi viitorul şef al Legiunii, nu am decât un singur rãspuns de dat, în conformitate cu principiul selecţiunii:
„Acela ce va cuprinde în aria lui de acţiune politicã şi naţională întreg sufletul neamului, cu toate nevoile şi aspiraţiile lui”. Arhanghelul Mihail, patronul Legiunii, va ocroti neamul şi îi va arãta calea mântuirii.
HORIA SIMA
Ţara şi Exilul, Anul XXIX, Nr. 3-4-5, Ianuarie-Martie 1992
Concluzii:
Acum, după ce cititorul şi-a putut forma propriile păreri, intervin şi eu cu câteva comentarii. Pentru că subiectul „Horia Sima” este cel mai controversat din istoria Legiunii, propun celor interesaţi să citească un articol mai vechi de-al meu, legat de acest subiect:
https://ioncoja.ro/bilantul-guvernarii-legionare-septembrie-1940-ianuarie-1941/
De ce totuşi, am ţinut să prezint această lucrare? Pentru că ea explică şi clarifică mai multe aspecte legate de trecutul Mişcării, dar şi de viitorul naţiei noastre.
1) Clarifică nedumerirea multora, de ce nici Căpitanul şi nici Sima, nu şi-au numit un succesor.
2) Prin adoptarea principiului selecţiunii, Căpitanul a înzestrat Legiunea cu instrumentul necesar care s-o facă, asemenea sistemului folosit de Sinagogă, ca să reziste tuturor prigoanelor şi eroziunii timpului. Căpitanul însă, a dat Legiunii şi o orientare creştină, ceea ce a făcut-o superioară tuturor celorlalte organizaţii „selective”.
3) Oculta, dându-şi seama că doctrina Legiunii le ameninţă interesele, şi-a propus ca s-o distrugă cu orice preţ. Asta explică toate prigoanele şi progromurile contra Legiunii. Şi după ce cei mai valoroşi conducători ai Legiunii au fost ucişi, vine Sima, face ca dictatura lui Carol să se prăbuşească şi formează guvernul naţional-legionar, cu care face adevărate minuni, arătând lumii că Legiunea n-a fost învinsă. Eu sunt convins că divizarea Legiunii între codrenişti şi simişti se datorează tot intervenţiei Ocultei. Iar legile antilegionare, sunt tot ca urmare a fricii globaliştilor satanişti că Legiunea va reînvia.
4) La începutul capitolului „Linia neamului”, Sima scrie despre o afirmaţie a Căpitanului: ” Neamurile se înalţa în istorie, în mãsura în care urmeazã aceaşi linie, şi iau drumul decãderii, care poate duce chiar la dispariţia lor, dacã se îndepărtează de ea.” Iar Părintele Arsenie a afirmat: „Neamurile au un destin ascuns în Dumnezeu. Când îşi urmează destinul, au apărarea lui Dumnezeu. Când şi-l trădează, să se gătească de pedeapsă”.
5) Această identitate de idei între Căpitan şi Părintele Arsenie, m-a convins că Părintele a fost în adâncul sufletului legionar. Asta m-a făcut să presupun că Părintele Arsenie a lăsat în pictura lui un mesaj ascuns, prin care mărturiseşte această credinţă. Am descărcat din internet toate picturile disponibile ale Părintelui şi în fresca de pe tavanul Bisericii Drăgănescu intitulată „Adormirea Maicii Domnului”, am descoperit că pe catafalc nu se află Maica Sfântă, ci Corneliu Zelea Codreanu. Am descris acest fapt remarcabil în romanul „De la inimă spre cer”, apărut pe Amazon în anul 2014. Zece ani mai târziu, în anul 2024, când am vizitat Biserica Drăgănescu, am văzut şi fresca cu pricina pe bolta bisericii, pe partea stângă dinspre intrare şi cam ascunsă privirii. Şi atunci am înţeles de ce, privind pictura din biserică, nu-ţi dai seama că ea ascunde un Mesaj Secret. Sar peste amănuntele care m-au dus la acestă concluzie, fiindcă sunt multe, ceea ce exclude o festă jucată de o imaginaţie prea bogată. (Să nu confundaţi pictura „Adormirea Maicii Domnului” de la Biserica Drăgănescu, cu Epitaful cu acelaşi nume, de la Sâmbăta de Sus. Acela este fără mesaje ascunse, dar poate servi ca obiect de comparaţie).
6) Ce semnificaţie are înlocuirea Maicii Domnului, cu trupul fără viaţă al Căpitanului? Se ştie că Maica Sfântă este considerată protectoarea României. (Şi Sundar Singh afirmă acelaşi lucru.) Ori acestă înlocuire, transferă protejarea României în plan real către Mişcarea Legionară, care va declanşa de pe Crestele Carpaţilor, Mişcarea de reîncreştinare a lumii.
7) În ultima profeţie a Babei Vanga, cea lăsată după moartea ei imprimată pe o bandă de magnetofon, afirma că:
„În bucuria acestei lumi, în România va veni cel promis lumii. Se va bucura întregul Pământ de naşterea lui. Dumnezeu îl va ocroti într-un loc, departe de locul unde se odihnesc străbunii lui, până când va veni ceasul său. Cu puterea de Sus va fi dăruit. Pământul, Apa, Focul îi vor veni în ajutor. O dată cu venirea lui în această lume, tot ceea ce este construit pe minciună se va nărui. Toate acestea se vor petrece în anul 2005. El va fi piatra de temelie pentru omenire. Primii care îl vor recunoaşte vor fi cei din poporul său, poporul din care el a ieşit. Drept răsplată, el va aduce acest popor pe cea mai înaltă culme a desăvârşirii, din întreaga lume. Acest popor va deveni o adevărată pildă pentru toate popoarele pământului.”
Acest Salvator al neamului, care are acum 20 de ani, nu va fi ales „democratic”, prin vot, ci va fi recunoscut de poporul său, ceea ce ne duce cu gândul la principiul de selecţie al Legiunii. Deci, tot Doctrina Legionară va sta la baza acestei revoluţii spirituale, fiindcă ea va nărui tot ce este construit pe minciună.
8) Ca să ajungem să reîncreştinăm lumea, trebuie mai întâi să ne încreştinăm pe noi, ridicându-ne spiritual şi devenind oameni demni şi de caracter. Este necesar ca fiecare român să se pregătească cât mai bine, ca atunci când mirele va intra în biserică, să nu fie prins cu candelul fără ulei. Citiţi deci „Cărticica şefului de cuib”, sau ceea ce e acelaşi lucru „Invăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie” şi însuşiţi-vă cele 6 legi şi două griji, pe care apoi aplicaţi-le în viaţa de zi cu zi. E cel mai bun sfat pe care vi-l pot da.
(Sfârşit)