Austeritatea lui Țepișor al II-lea (Mircea Geoană): Promisiuni de Viitor sau Povara Fiscală?
25 septembrie 2024,
Radu Golban

Într-o perioadă în care românii speră la un viitor mai bun, Mircea Geoană, pe care l-am putea numi ironic „Țepișor al II-lea1”, vine cu o propunere ce pare să ne împovăreze și mai mult. Deși nu a ajuns încă la Cotroceni, Geoană ne promite deja biciul fisca, sugerând că măsurile sale vor aduce impozite mai mari și salarii mai mici. Este acesta viitorul pe care ni-l dorim?

Geoană, doctor în științe economice, pare să ignore faptul că teoria deficitului bugetar este una ideologică, ținând de economia politică. Este rușinos că și-a obținut doctoratul sub îndrumarea unui teoretician (Gheorghe Dolgu) ajuns pe cai mari grație sovieticilor. Economia politică este o pseudo-știință comparativ cu econometria, care se bazează pe metode statistice și matematice pentru a analiza date economice reale.

Încurcătura economică actuală a României se datorează Pactului Fiscal al UE impus de Germania. Acest pact, cunoscut oficial sub denumirea de Tratatul privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța în cadrul uniunii economice și monetare, a fost semnat la 2 martie 2012 și a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2013. El stabilește reguli stricte privind deficitul bugetar și datoria publică pentru statele membre ale UE, cu scopul de a asigura disciplina fiscală și stabilitatea economică în zona euro. România, deși nu face parte din zona euro, s-a angajat să respecte prevederile acestui pact ca parte a angajamentelor sale europene.

Dacă Geoană se laudă cu experiența sa ca adjunct al secretarului general NATO, de ce nu ne spune că va cere modificarea acestui pact păgubos pentru România?

Am scris încă din martie 2012 despre acest pact: „Astăzi zelul european la Bucureşti repetent la lecţia de istorie şi reticent la patriotism în contextul suveranităţii a fost din nou primul gata să se supună oricărui dictat. Ambele – creditele forţate în cliring şi dictatul austerităţii – sunt instrumente ale unui stat supus unei guvernări străine care prin intermediul propriei administraţii fiscale aplică o politică de pauperizare a populaţiei în numele unei alianţe europene, redefinind abuziv binele comun.”3

Geoană ne promite acum indirect că va depăși austeritatea lui Băsescu. Reducerea cheltuielilor publice va fi pe seama celor săraci. Din ce vrea Geoană investiții publice? Vorbe goale! El vehiculează termeni fără a le cunoaște proprietatea. Nu vrem un joc de glezne la ceea ce ne promite doctorul în economie Mircea Geoană.

Argumentele lui Geoană despre atragerea investițiilor străine par rupte de realitate: nici predictibilitatea și nici corupția nu sunt factori decisivi pentru atragerea investițiilor. Coroborând statisticile investițiilor străine directe cu datele din CIA World Factbook privind gradul de corupție al țărilor, observăm că cele două statistici nu corelează. Nici pe departe cele mai „curate” state nu atrag cele mai multe investiții. Probabil se aplică regula că „banul trage la ban și păduchele la păduche” (Se referă la conducătorii de care am avut parte si nu la popor). România a devenit o țară care pierde anual din competitivitate; adversarii noștri au reușit să ne facem atât de scumpi încât să nu mai fim atractivi.

Se pare că Geoană nu gândește când vorbește, la fel cum s-a întâmplat când i-a urat sănătate Majestății Sale Regelui – o greșeală pe care el însuși a numit-o eroare de exprimare. Analizându-i argumentele economice, devine evident că acestea sunt adesea greșeli de gândire sau rezultatul oboselii unui candidat consumat.

Regula deficitului bugetar este una aleasă de cei care stăpânesc Europa însă nu o aplică acasă. Iarăși vrea să se facă plăcut Germaniei? În concluzie, doar un set de impozite feudale și inumane care vor lua și untul de pe pâine vor asigura disciplina bugetară impusă și cotizațiile la Bruxelles, dar și un potențial de răscoală precum în 1907.

Mircea Geoană afirmă că „Guvernul se întinde mai mult decât îi permite plapuma” și că măsurile fiscale vor fi lăsate viitoarei guvernări. Dar oare nu este el cel care propune creșterea taxelor și impozitelor? Se contrazice singur când vorbește despre eficientizarea aparatului de stat și creșterea investițiilor fără a oferi soluții concrete.

România are nevoie de lideri care să pună interesele cetățenilor pe primul loc, nu de promisiuni goale și politici care să împovăreze și mai mult populația. S-ar putea ca drumul propus de Geoană să fie unul spre austeritate extremă, iar românii merită mai mult decât atât.

1 Geoană urechează Guvernul. ”Reducere reală, şi nu de formă” (cotidianul.ro)

2 Economic overview – The World Factbook (cia.gov)

3 List of countries by received FDI – Wikipedia

4 Avântul spre Europa al pactului fiscal (cotidianul.ro), Ar fi dorit Eminescu România în UE? (cotidianul.ro),

5 Candidații otomani la prezidențiale: Între un ienicer și Țepișor al II-lea (cotidianul.ro)