Aurel Coja (I) Inimă de țigan
Zilele trecute, comentând elogiul medicinei din Basarabia făcut pe site de un domn colaborator, am pomenit ți eu de un medic basarabean, al cărui nume nu-l mai țin minte, dar a cărui poveste ar fi păcat să rămână neștiută.
Așadar basarabeanul nostru, calificat ortoped la Chișinău, după 1990 a venit în România și a fost angajat la spitalul din Mangalia care tocmai se pricopsise cu un director nou, desemnat la insistențele colectivului de medici, infirmiere, brancardieri și ce mai există la un spital serios. Noul director se numea AUREL COJA, adică fratele subsemnatului. Acesta se lămurește destul de repede ce profesionist de soi este basarabeanul, drept care într-o bună zi îl invită la Constanța și merg împreună la cinematograful Regina, locul în care era zi de zi prezentă la cerșit o țigăncușă de 5-6 ani. Frate-meu i-o prezintă, fetița avea probleme cu mersul, picioarele ei arătau ca după un grav accident de tren, dar frate-meu, și el medic cu vocație, a avut o bănuială: fata fusese schilodită de părinți ca să fie folosită la cerșit, să impresioneze publicul trecător pe strada Ștefan cel Mare. O bănuială și o speranță: fetița putea să recapete starea de normalitate printr-o intervenție chirurgicală a unui profesionist ortoped. Ortopedul basarabean o examinează atent pe fetiță și dă verdictul : sunt șanse mari de reușită, fetița poate fi recuperată.
Ar fi de povestit și cât de greu a fost s-o interneze pe fetiță la Mangalia, părinții, tatăl îndeosebi, nici nu voiau să audă de o operație care să repare ce ei stricaseră cu ani în urmă. Până la urmă fata a fost răpită de domnul director de pe stradă și dusă la Mangalia, operată urgent de ortopedul basarabean, ca să prevină intervenția poliției alertată de vajnicul părinte al țigăncușei. Când poliția a ajuns la spitalul din Mangalia crima fusese săvârșită, pacientul operat nu putea fi transferat nici la un alt așezământ spitalicesc, necum la cel părintesc, înainte de a-și încheia perioada obligatorie de recuperare post operatorie…
Pe scurt, operația a reușit de minune datorită ortopedului de excepție ce se nimerise să ajungă la Mangalia și să facă tandem cu un director de spital care l-a cântărit bine de ce este în stare! După ani de zile, întrebându-l pe frate-meu ce mai știe de pupila sa, am aflat că crescuse bine, umbla pe tocuri, promitea să fie una din frumusețile Constanței, iar când se întâlnea cu domnul doctor îi vorbea cu sărut-mâna… Medicul basarabean se mutase la București unde opera cu mare succes!
Este una din isprăvile frumoase ale fratelui meu mai mare, Aurel. Poreclit Bilă de prieteni. O vreme mi s-a spus și mie Bilă mic… M-am decis să mai povestesc din aceste isprăvi. Pentru mine a contat mult că l-am avut frate mai mare pe Aurel Coja…
În 1988 a 0bținut un pașaport să plece ca turist în SUA. M-a întrebat ce părere am dacă nu se va mai întoarce din marea țară a tuturor posibilităților, unde avea mulți colegi care îl asiguraseră că-și va găsi imediat o slujbă bine plătită! N-am fost de acord cu ideea rămânerii în State. Mi-a pus și problema copiilor mei: le va prinde bine să aibă un unchi în America! I-am replicat că pentru copiii mei este mai important ca unchiul lor să fie în preajma lor și să le călăuzească pașii!… A plecat totuși și s-a întors totuși!
Plin de amintiri,
Ion Coja
Aurel Coja (I) Inimă de țigan
-armean,tzigan,jidan,machidon,
orice.
„picioarele ei arătau ca după un grav accident de tren,”
-asta fac tziganii,
asa spunea mamaie.
(in scop de exploatare,”cersit”)
Cum o fi, cum te poți simți, cum mai dormi după ce ți-ai schilodit copilul ca să-ți aducă bani? Ei bine, iată că se poate. Cred că Dumnezeu i-a făcut pe unii ca să arate cum nu trebuie să fii, cum arată chipul diavolului.
Părintele Nicolae Steinhardt, despre țigani:
*
Jilava 1961 şi fabrica Stăruinţa din Vitan (1965—1968)
Printre ţigani. Rasismul este o demenţă, dar – cum să spun? -nerasismul,contestarea unor rase deosebite, fiecare cu însuşirile ei, este o nerozie.
Sunt mai ales certăreţi, rostul vieţii lor e gîlceava, harţa: gălăgioşi; fără de larmă şi tărăboi se asfixiază şi pier; pîngăritori, au un dar neîntrecut de a terfeli totul; mincinoşi, minţim cu toţii, dar idealizăm realul, la ei e altfel, ca la antimaterie. Şi găsesc de cuviinţă să-şi întărească minciunile cu jurăminte grele: să-mi sară ochii, să-mi moară mama, să fiu nebun.
Dacă ar fi să-i iau în serios, ar trebui să se înalţe maldăre de ochi, ca cele atribuite lui Ante Pavelici de Malaparte în Kaputt; sa se perinde în faţa fabricii nesfîrşite convoaie de dricuri, întrerupînd orice trafic; să fie balamucurile pline pînă la refuz.
Şi nu le poţi intra în voie. Oricît de frumos le vorbeşti: orice umilinţă, orice făţărnicie: deopotrivă de inutile. Leneşi, urăsc pe cine le cere un efort, o lene îndărătnică, violentă ca instinctul de conservare. Şi nu pot bea în cîrciumi, numai afară pe stradă, cu sticlele înşirate alături şi puradeii roată; o niaidanofilie, un exhibiţionism, o nostalgie a bîlciului; şi un jind al ocării, ţipetelor, poalelor date peste cap. Spurcăciunea. Dracul sordid, dracul poltron, dracul ţopăitor. Cărora Coşbuc le-a găsit nume atît de potrivite şi care-n infern îşi fac din cur o goarnă.
Si eu visam sa o intind din raiul comunist , dar nimeni nu-mi dadea dezlegare , iar cind ma hotarisem sa trec pe la sirbi , tito dadea tot inapoi .
Semanati la suflet si la vitejie cu fratele Dumneavoastra, ca doua picaturi de apa, stimate Domnule profesor !
Frumoasa istorie de familie!
V-a binecuvantat Domnul sa Va puteti folosi profunzimea sufletului si acuitatea mintii, in slujba omenirii!
Felicitari si mai vrem asa pilde minunate !
Ne imbogateste sufletul .