Aurel Coja: Despre naţionalism

*

Oamenii nu trăiesc într-o omenire abstractă, ci în comunităţi concrete – familie, trib, clan, naţiune.

Suntem dotaţi natural pentru a alcătui naţiuni, la fel cum alcătuim familii. Justificarea biologică există în ambele cazuri.

Mai mulţi biologi evoluţionişti (darvinişti) şi nu numai, au evidenţiat acest lucru. Evoluţia sub formă de grup a creat multe dureri de cap gânditorilor de stânga, pentru că de la grup la naţiune drumul este direct.

Se vorbeşte în biologia contemporană de ADN egoist (e chiar titlul unei cărţi serioase) şi de gena egoistă – altă carte bună. Avem dreptul să vorbim de grupul egoist, adică de naţiunea egoistă, adică de naţionalism. Cine neagă existenţa şi dreptul naţionalismului comite un act contra naturii.

Naţiunea reprezintă o zestre de gene care se cer conservate, apărate şi răspândite – ca toate genele. Răspândirea propriilor gene este un imperativ individual, iar răspândirea genelor asemănătoare este un imperativ al grupului.

Organizarea spontană a oamenilor în acest fel – grup, naţiune – conferă membrilor un avantaj evolutiv şi acest fel de comportament a fost selectat în mod biologic cunoscut. Aici intervine şi ceva încă necunoscut, misterios, dar cu existenţă plauzibilă; să avem în vedere că în biologie ca şi în sociologie persistă încă multe necunoscute.

În cadrul naţiunii se utilizează în mod natural un cod moral dublu – de prietenie pentru membrii naţiunii şi de adversitate faţă de străini. Acest mod dublu de comportament a dus la izolarea unor zestre de gene diferite de la naţiune la naţiune. Astfel, se poate spune cu bună credinţă că nemţii au gene de seriozitate, românii sunt mai puţin serioşi, bulgarii… etc.

Scopul unei naţiuni este să dureze, să crească şi să fie separată, să trăiască separată genetic de celelalte naţiuni, să-şi conserve nealterată zestrea de gene. Acesta e un comandament biologic consolidat şi justificat evolutiv.

Herder a avut o vorbă genială – naţiunea este o plantă naturală.

Omenirea evoluează în grupuri, nu individual – ca naţiuni, nu ca umanitatea abstractă a internaţionaliştilor, a universaliştilor.

Regulile de excludere şi de separare se referă la vecini, nu şi la naţiunile îndepărtate geografic. Numai vecinii pot atenta la integritatea patrimoniului genetic al unei naţiuni. Noi, românii, despre patagonezi vorbim numai de bine.

Consolidarea naţiunilor a dus la apariţia unor foarte naturale comportamente de economisire a genelor proprii, de evitare a pierderilor. Aşa s-a născut cavalerismul, fair-play-ul – mai ales – în Europa unde imperativele biologice au avut o întâlnire fericită cu o anumită zestre genetică.

Tot Herder vorbea de spirit al naţiunii, iar Renan – de naţiune ca principiu spiritual – intuind miraculos ceea ce de fapt avea o bază biologică puternică pe care nu aveau cum s-o cunoască. Dar aşa lucrează geniile – înaintea vremurilor lor!

A nega naţionalismul înseamnă a nega o parte importantă din om. Prestigiul unor gene este un comandament tulburător de puternic – aşa cum se vede la orice meci de fotbal sau de rugby.

Universalismul şi toate internaţionalismele sunt considerate nenaturale fără nicio justificare în istoria omului.

Aprecierea corectă a naţionalismului este prima mişcare necesară oricărei încercări de a-l face pe om mai fericit.