anonim
inamiculsistemului@gmail.com
86.127.76.178
Eram de fata cum veneau sefi de servicii secrete cu amenintari la tatal meu ca sa pastreze tacerea pe furturile de dosare si pe curatarile de dosare din arhivele Securitatii . In anii 50 tatal meu ca sef in Securitate facea parte din o retea de ofiteri prin care arhiva dosare in secret fata de sovietici cum au fost dosarele pe legionarii parasutati, dosarele pe Ogareanu si pe Arnautoiu cu toate gruparile din munti pentru ca el se ocupa cu verificarile…. Ani de zile a arhivat zeci daca nu sute de dosare si pe moarte imi povestea cum strangea declaratii scrise de mana ca sa ramana probe, cum arhiva si cum ii fenta pe securistii care il anchetau in timp ce arhiva dosare in secret…in 1996 cum a ajuns presedinte Emil Constantinescu i-a trimis sefi de servicii secrete pe cap si din memorie va ofer una din discutii….
Sef serviciu secret : ,,Tu ai vorbit?”
Nu….
Sef serviciu secret: Ai idee cine a vorbit?
Nu….
Sef serviciu secret: Copiii tai ce fac?
Sunt bine….
Sef serviciu secret: Esti sigur?
Daaaa…
Sef serviciu secret: Atunci ai grija ce vorbesti…
Asa vorbeau cand veneau la el si cumpara presa si stia ca la fiecare deconspirare sau discutie pe dosare a doua zi se trezea cu un alt geniu sef de serviciu secret care isi incepea amenintarile de fata cu mine… urmati de un fost ofiter israelian ajuns milionar si investitor in Constanta si de sarbi din Belgrad -spioni sarbi…
A fost furata o arhiva intreaga stransa in ani de zile de o retea de ofiteri care a arhivat in secret fata de sovietici ca sa va ramana probe. Astazi arhiva nu mai exista si fiul lui Emil Constantinescu e milionar, la fel ca fiica lui Traian Basescu…
MOTIVUL REAL AL AGRESIUNII SUA ÎMPOTRIVA CHINEI
De Angelo Giuliano – Analist politic și financiar
– În 1945, lumea s-a trezit la o nouă realitate, déjà o nouă ordine mondială.
SUA au scăpat nevătămate de al doilea război mondial, în timp ce Europa și Asia au fost complet distruse. De-a lungul războiului, SUA au dezvoltat o bază industrială masivă pentru a furniza si sustine efortul de război, iar cota sa din economia mondială a crescut exponențial, unul di cinci lucruri fabricate/produse in lume provenea din SUA, făcând din SUA câștigătorul final.
Când războiul s-a încheiat în cele din urmă, SUA dețineau 35% din PIB-ul mondial, dețineau 75% din rezervele de aur ale lumii și dețineau atât datoriile masive ale aliaților săi, cât și despăgubiri de război impuse dușmanilor săi.
Spre deosebire de alte războaie, datoriile nu au fost iertate și multe țări (în special Germania) au fost înrobite de datorii timp de decenii. SUA au impus lumii Acordul de la Bretton Woods; o hegemonie în dolari susținută de aur tangibil. În teorie, orice țară ar putea merge la Federal Reserve și să ceară echivalentul aurului pentru o anumită sumă de dolari provenita din excedentul de export in SUA.
Pe atunci, balanța comercială a SUA se bucura de un excedent mare, în timp ce restul lumii se lupta să-și revină după distrugerea războiului. Capacitățile de producție ar trebui să se redreseze mai întâi înainte de a putea fi stabilit un comerț mai echilibrat cu SUA.
În deceniile următoare, o SUA prea încrezătoare s-a angajat într-o serie de războaie foarte costisitoare, inclusiv în Coreea și Vietnam, creând treptat pentru economia SUA un deficit profund.
SUA s-au trezit cumpărând mai mult din lume decât ceea ce i-a vândut, cu națiuni care cereau ca excedentele lor comerciale respective să fie rambursate în aur. Administrația prezidențială americană a lui Richard Nixon a decis unilateral să suspende Acordul de la Bretton Woods, ceea ce înseamnă că dolarul american nu devenea altceva decât hârtie, susținut de niciun activ corporal.
De atunci, SUA a făcut presiuni asupra lumii pentru a-și converti excedentul comercial în obligațiuni guvernamentale(datorii) americane, stabilind hegemonia dolarului american ca o imensă schemă Ponzi, cu datorii americane tot mai mari lăsate neplătite și, în schimb, s-au rostogolit în datorii contractate reînnoite continuu pentru a rambursa datoriile vechi.
Puțini au îndrăznit să conteste acest sistem. Cine a făcut-o ar plăti un preț greu. Victime memorabile ale agresiunii militare americane, vizate pe fondul unei încercări de de-dolarizare, inclusiv Muammar Qaddafi din Libia și președintele irakian Sadam Hussein. Ei înșiși au fost uciși, guvernele lor au fost îndepărtate de la putere și națiunile lor respective jefuite de bancherii Kosher/cușer și distruse.
Apoi a venit China.
A dezvoltat o abordare diferită, îndepărtându-se treptat de cumpărarea datoriei SUA și de procesul de susținere a „nivelului ridicat de trai” al Americii și investind în schimb excedentul în inițiativa sa Belt and Road (BRI) – “Intreprinderea/initiative Drumul si Centura”.
În acest fel, China putea ucide mai multe păsări cu o singură piatră:
* Reciclat excedentul comercial în dolari SUA în active corporale;
* Conectat cu vecinii în căutarea unei mai bune integrări economice eurasiatice;
* Obținut acces la noi resurse și parteneriate;
* Ocolit strâmtoarea Malacca prin dezvoltarea unor rute alternative, interioare și;
* Parteneriat cu Sudul Global pentru a contesta neo-colonialismul și înrobirea datoriilor de către FMI și Banca Mondială.
Astazi unul din 3 ½ lucruri este produs in China.
Aceasta manevra economica a fost luată ca o declarație de război de către Washington, o provocare pentru hegemonia sa de lungă durată în dolari și schema Ponzi în care s-a transformat.
În timpul Războiului Opiului, China a fost într-o poziție similară cu cea de astăzi. China exporta ceramică, ceai și mătase în Anglia împotriva argintului, fără să cumpere mai nimic în schimb din Anglia. Acest lucru a golit complet rezervele de argint ale Angliei. Astfel, Anglia a impus opiu Chinei ca mijloc de reechilibrare a comerțului cu China.
În zilele noastre, chiar și aliații foarte apropiati de SUA nu mai cumpără obligațiuni americane, iar deficitul comercial al SUA este plătit în schimb prin tipărirea de noi dolari, QE – Quantitative Easing și, la rândul său, prin crearea de super-inflație (ratele oficiale sunt de 6,2%, inflația reală este insa în creștere la 12-15%), ceea ce înseamnă că consumatorii americani își pierd puterea de cumpărare, devenind mai săraci, în timp ce Rezerva Federală continuă să tipărească dolari.
Totul se rezumă la bani, control, izolare – doar le camuflează cu îngrijorarea prefăcută față de „drepturile omului” și „democrație”.
China a învățat din greșelile pe care le-a făcut în timpul Războiului Opiului. Ea a avut o sută de ani pentru a găsi o strategie mai bună, dând lectii dure în cadrul jocului capitalist al Americii proprii de „economie de piață”.
De asemenea, a dat rezultate tangibile populației sale, radicand din saracie la nivel de clasa mijlocie peste 800 de milioane de chinezzi, facand de rusine cu o jenă majoră toate statele si interesele lor neo-imperiale din Occident.
Trăim vremuri interesante, echivalente cu decadența Romei înainte de prăbușirea ei. În ciuda opiniilor apocaliptice ale Occidentului cu privire la ascensiunea Chinei, China își reia poziția inițială pe care a deținut-o istoric de-a lungul celei mai mari a istoriei umane, alături de India, ca lideri globali în comerț și prosperitate.
Istoria ne spune că ascensiunea modernă a Chinei poate fi diferită și nu va căuta caracteristicile hegemonice ale Occidentului pe care îl înlocuiește. Va căuta în schimb să coexiste cu restul lumii, o lume multipolară, una clădită pe pace, cooperare și prosperitate.
Sursa: https://english.dotdotnews.com/a/202112/07/AP61af1f77e4b09c38ffe96f75.html
Traducerea: CD
CÂT DE CAPABILE SUNT APĂRĂRILE ANTIRACHETĂ ALE AMERICII?
– De ce nu pot opri un Hwasong-15 Nord Coreean sau un Sarmat Rusesc?
https://militarywatchmagazine.com/article/how-capable-are-america-s-missile-defences-why-they-can-t-stop-a-korean-hwasong-15-or-russian-sarmat
Încă din primii ani ai Războiului Rece, armata americană a investit masiv în dezvoltarea apărării antirachetă capabile să intercepteze rachetele balistice inamice, în special pe cele cu rază intercontinentală (ICBM) utilizate pentru livrarea nucleară de către Uniunea Sovietică, înainte ca acestea să poată lovi continentul american. Rachetele balistice, alături de avioanele de lupta, bombardiere și, în anii următori, rachetele de croazieră, au fost toate privite ca potențiale amenințări – dar în timp ce aeronavele de luptă precum F-4 Phantom erau considerate capabile să intercepteze atacurile cu avioane de vânătoare/lupta și bombardiere, atacurile cu rachete necesitau apărări la sol specializate pentru a le neutraliza.
Ulterior, sistemele tactice de apărare aeriană cu rază mai scurtă au fost dezvoltate pentru a proteja bazele militare și porturile de loviturile cu rază scurtă de acțiune ale rachetelor tactice balistice și de croazieră, MIM-104 Patriot intrând în serviciu la sfârșitul anilor 1980 în acest scop.
Armata SUA este astăzi un lider incontestabil în tehnologiile de apărare aeriană doar printre puterile occidentale, iar sistemele sale de apărare aeriană au fost exportate pe scară largă în întreaga lume, din Japonia și Coreea de Sud până în Israel, Arabia Saudită și Europa de Est. [1]
Spre deosebire de URSS, Coreea, Iran și China, sistemele americane de apărare aeriană s-au concentrat în mare parte pe interceptarea atacurilor cu rachete – în special rachete balistice – cu relativ puțină atenție acordată dezvoltării sistemelor de rachete cu capacități antiaeriene. Ultimul sistem specializat de rachete sol-aer, altele decât sistemele portabile, cum ar fi FIM-92 Stinger, a fost MIM-23 Hawk, care s-a retras din serviciul armatei și marinei americane în 1994 și, respectiv, 2002.
Rețeaua americană de apărare aeriană este formată astăzi din patru sisteme majore – toate fiind foarte specializate în apărarea antirachetă. Acestea includ Patriot, sistemele AEGIS-pe nave și AEGIS Ashore – pe tarm(aduse si in Romania) cu rază mai lungă de acțiune, sistemul THAAD de mare altitudine și GMD-ul desfășurat exclusiv pe continentul SUA. Dintre acestea, numai Patriot este capabil să îndeplinească un rol antiaerian mai general, deși capacitățile sale într-un astfel de rol rămân si ele limitate – sistemul său de lansare la cald limitând în special gradul de angajare față de platformele de lansare la rece, cum ar fi S-300 și KN- 06(rusesti, chinezesti, iraniene si nord coreene).
Cele patru sisteme americane în serviciu sunt toate concepute pentru a lovi rachetele inamice în fazele post-mijloc de traiectorie sauin faze terminale de o către sistemul de apărare – deoarece sistemele nu au altitudinea necesară pentru a intercepta ICBM-urile inamice în stadiile lor anterioare.
Acesta a fost motivul pentru care zborul cu rachete nord-coreene testat deasupra Japoniei în 2017, care a zburat la altitudini de 770 km, nu a putut fi interceptat nici de bateriile de rachete Patriot, nici de sistemele AEGIS instalate pe navele de război japoneze și americane. Chiar dacă sistemul THAAD de altitudine mai mare, care staționează în prezent în Coreea de Sud și Guam, ar fi fost instalat în Japonia, ar fi fost incapabil să intercepteze racheta.
Deși s-a ridicat theoretic posibilitatea de a lovi rachetele inamice în timpul ascensiunii lor, înainte ca acestea să atingă altitudini mari, acest lucru ar necesita ca Marina SUA să desfășoare nave de război echipate cu AEGIS în apele nord-coreene și ar necesita în continuare o avertizare prealabila considerabilă cu privire la lansarea rachetelor și locația și traiectoria precisă a ICBM. Chiar și atunci, având în vedere viteza de ascensiune a rachetelor, probabilitatea de interceptare rămâne aproape de zero.
După cum a remarcat astronomul Jonathan McDowell în 2017 cu privire la posibilitatea de interceptare a rachetelor coreene: „Când trec peste Japonia, acestea sunt prea înalte pentru a le ajunge… Ar trebui să puneți AEGIS chiar în largul coastei Nord Coreeii pentru a avea o șansă”. Editorul adjunct al New York Times pentru Asia, Gerry Doyle, a ajuns la aceeași concluzie, scriind: „Este practic imposibil să doborâți o rachetă în ascensiune… Mijlocul sau terminalul sunt singurele locuri în care aveți o șansă teoretica”.
Cu posibilitatea de interceptare la ascensiune sau la mijlocul cursului exclusă, viabilitatea apărării antirachetă din SUA se bazează în mare măsură pe capacitatea lor de a intercepta rachete atunci când sunt cele mai rapide – la coborârea către ținte.
https://militarywatchmagazine.com/m/articles/2019/05/26/article_5ceabeb8becb29_47619999.JPG
SM-3 Racheta Interceptor folosita de sistemul Aegis Ashore Missile Defence
Sistem ce il avem si in Romania
Capacitatea apărării antirachetă americane de a intercepta chiar și ICBM-urile de bază la coborârea lor rămâne extrem de limitată si ea, după cum demonstrează performanța lor în testare. Testele THAAD, Patriot și Aegis au fost simplificate, atent puse în scenă și concepute pentru success, folosind în mare parte ținte cu rază scurtă de acțiune – departe de condiții de testare realiste.(!)
Nu numai că ICBM-urile in realitate vor zbura mai repede și vor urma traiectorii foarte diferite față de țintele utilizate până acum în testare de americani, dar vor folosi și o serie de contramăsuri pentru a complica și mai mult interceptia.
Coreea de Nord nu va oferi apărării aeriene americane un avertisment adecvat pentru a-și pregăti apărarea antirachetă, nu va oferi detalii extact cu privire la tipul de focos, va trage mai mult de o rachetă și va încerca să falsifice apărarea cu momeală, bruiaje și nori de pleavă.
Chiar și în condiții ideale, șansele de interceptare a unei rachete balistice intercontinentale Nord Coreene cu rază de acțiune, cum ar fi Hwasong-14 sau Hwasong-15, rămân extreme de scăzute.
Chiar dacă doar o singură rachetă a fost lansata, iar SUA au primit un avertisment adecvat pentru a-și pregăti apărarea și dacă focosul arăta exact așa cum se aștepta armata americană și dacă coreenii nu au încercat să falsifice apărarea cu momeală care arăta la fel ca focosul real, sau să blocheze apărarea cu bruiaje de mică putere – sau să ascundă focosul într-un nor de pleavă – sau să orbească apărarea atacând radarele vulnerabile cu bruiaje, atunci se estimează că apărarea americană are o șansă de 50% de a intercepta racheta.
Realist vorbind însă, șansa de a intercepta un ICBM Nord Coreean – făcând uz de mai multe momeli, bruiaje și alte contramăsuri pentru interceptarea și tragerea unui focos necunoscut într-un moment imprevizibil – ar fi de cel mult 5%. Cel mai probabil ar fi ca racheta coreeana sa fie cu succes capabilă să ocolească apărarea americană in cel puțin 95% din cazuri – si mai mult chiar dacă se folosește doar un singur interceptor.
În ceea ce privește rachetele hipersonice, cum ar fi Avangard-ul rusesc, care, în loc să cadă liber din spațiu bazându-se pe gravitație, sunt accelerate spre pământ la o viteză de peste douăzeci de ori mai mare decât viteza sunetului, șansele de interceptare rămân zero.
Rămâne de văzut dacă Statele Unite se vor putea adapta la această vulnerabilitate în creștere, eventual prin dezvoltarea unor radare mai capabile să urmărească rachete mai rapide și prin revizuirea completă a mijloacelor sale de interceptare folosind arme laser[2] direcționate pentru a înlocui rachetele sol-aer mai lente și mai puțin precise.
Sursa: https://militarywatchmagazine.com/article/how-capable-are-america-s-missile-defences-why-they-can-t-stop-a-korean-hwasong-15-or-russian-sarmat
NT:
1. Aceasta explica de ce rachetele Yemenite de productie sovietica din anii ’60, resudate impreuna cate doua in atelierele de fierarie si potcovit camile din Yemen, au fost instare sa treaca fara probleme peste sistemele americane din jurul Riyadhului.
2. Armele si sistemele de aparare pe laser sunt un vis obsedant si complet irealizbil pana in prezent al Pentagonului – DARPA, dar mereu si mereu stipendiat la maximum.
Americanii au o zicala: “daca faci un lucru mereu in aceleasi conditii si astepti rezultate diferite se cheama stupizenie.”
Traducerea si note: CD