VASILICA ŞI PANAITE CHIFU de Constantin Lupeanu

Spre alte lumi
Scrisori din România Iunie 2022

 

Două genii artistice contemporane sunt
lângă noi, iar în anul 2016 au creat un moment de
senzaţie la Beijing, China. Expoziţia lor care a
atras într-atâta lumea academică a fost planificată să voiajeze la
Hangzhou şi Shanghai. Nihil sine Deo! a declarat Panaite Chifu
credoul artistic al amândurora. Nici noi, nici arta noastră, Terra
noastră, … nu sunt de conceput în afara Divinităţii.
Talentul acestor artişti este susţinut de modestie şi de viaţă de
neconceput în afara artei. Panaite Chifu s-a născut în Siliştea Gumeşti,
la 30 de ani după Marin Preda, şi a studiat la Institutul de arte plastice
din Bucureşti, secţia Sculptură. Vasilica Chifu este de loc din Dor
Mărunt, Călăraşi şi a urmat Pictura, la acelaşi institut. Ambii artişti
au participări la expoziţii naţionale şi internaţionale impresionant
de multe, greu de conceput pentru o simplă viaţă de om, şi nenumărate
expoziţii personale. În prezent, pregătesc o mare expoziţie în saloanele
Muzeului Brukenthal din Sibiu. Arta este creată pentru
oameni, iar o simplă
enumerare a ţărilor care
le-au achiziţionat lucrările
pentru colecţii şi, în cazul
sculpturii ezoterice a lui
Panaite, că lucrări publice
de artă ne dă dimensiunea
unor creaţii unice în lume:
România, USA, Japonia,
China, Taiwan, Corea de
Sud, Anglia, Franţa, Italia,
Grecia, Olanda, Belgia, Canada, Cipru, Austria, Serbia, Turcia,
Germania, Norvegia, Suedia, Elveţia, Polonia, Spania, Portugalia,
Mexic, Albania, Luxembourg, Ungaria.
Panaite Chifu este un artist pe măsura lumii viitoare. Supranumit
Brâncuşi al secolului 21, el a creat conceptul de „sculptură
atmosferică”, pe care îl practică în viziuni de dincolo de închipuirea noastră, dominate de frumuseţe, calitate artistică fără
seamăn, armonie şi utilitate.
Artiştii se confesează şi în felul acesta ne apropie de lumea recreată
cu penelul şi dalta. Să le dăm cuvântul:
Pictura este sub dominaţia energiilor care stau in zona invizibilă,
subtilă, a diverselor forme material construite, ca parte a alcătuirii
lumii în care coexistăm, sau a lumilor din afara Terrei, sub senmnul
redării , din nou materializate, făcute vizibile pe pânzele de regulă
de talie monumentală.
În sculptură predomină concentrarea asupra conpunerilor
macrocosmice sau microcosmice, a entităţilor, detaliilor lor
construcţionale cunoscute sau nu, atunci când se fac referiri la lumi
despre care nu se ştie nimic, totul izvorând din câmpuri onirice
informaţionale care, crezând, pot fi şi luate în considerare ca forme
reale declanşatoare de trăiri nespecifice cotidianului.
În ambele cazuri, efectul dorit este al călătoriilor imaginare care sunt
incitaţii cu efecte pozitive asupra spiritelor şi dezvoltării imaginaţiei
creatoare, utile finalmente în zonele specifice spectatorilor, ca
forme de avansare a civilizaţiei .
Lucrările mele sunt de dimensiuni mari pentru că mă simt în largul
meu când am în faţă o pânză mare, parcă în ea vreau să cuprind
întreg Universul (probabil că această plăcere o am pentru că eu
am terminat secţia de Arta Monumentală). Picturile exprimă
echilibrul între bine şi rău (,,Între alb şi negru,,, ,,Purificare,,),
dorinţa de a mă apropia de Divinitate (,,Spre El,, ,,Ascensiune,,),
curiozitatea mea de a vedea alte lumi (eu sunt convinsă că
sufletul este nemuritor), ,, Spre alte lumi,, , dar şi uimirea mea faţă
de această creaţie, care este Omul (,,Privind vei ştii că tu eşti acela,,)
Sculptura atmosferică va fi diferită
conceptual faţă de ceea ce cunoaştem
despre sculptura trecutului şi
prezentului . De asemenea, nu putem
ajunge la nicio analogie între sculptura
atmosferică şi obiectele enumerate
anterior, care nu au scop şi construcţie
artistică, având alte destinaţii .
Poziţionarea unor astfel de sculpturi nu
va mai fi cea clasică, pe socluri, pe spaţii
verzi din parcuri dedicate sculpturii, în spaţii citadine… ci vor fi
instalate la înălţimi de peste 1km, în atmosferă, având dimensiuni
de peste o sută de metri, creindu-se spectacolul direct, pe raze foarte
mari, de mulţi km, cu un număr de spectatori pe măsură, de sute de
mii sau mai mult deodată, ceea ce, astăzi e imposibil, putând chiar
părea aberant. Poziţionarea la înălţime a unei lucrări sculpturale
atmosferice presupune un alt tip de concepţie, având în vedere
faptul că nu va mai fi vizionată în plan orizontal, sau oblic, ci vertical
sau oblic – vertical. În consecinţă, totul va trebui regândit, dar
folosindu-se cunoşterea, experienţa artistică anterioară, talentul şi
inteligenţa, astfel încât compoziţiile să funcţioneze atât în vederile
laterale, dar, mai ales la vizionarea de jos în sus, problemă ce nu a
mai fost dezbătută de către creatori. Baza oricarei sculpturi clasice
nu este nimic, este doar suprafaţa de sprijin invizibilă spectatorilor,
pe când în noua compunere acesta are cea mai mare importanţă.
Criticul şi istoricul de artă Constantin Prut scria: Consecinţa acestei
viziuni ample, nestingherită de convenţii, este abordarea unei largi
problematici spaţiale, extinsă la nivel planetar şi cosmic. Dacă avem
în vedere numai lucrările realizate în materiale definitive (multe
proiecte, dintre care unele sunt încluse în albumul de faţă, aşteaptă
încă să fie realizate), putem cita titluri care trimit direct la aventura
spaţială a omului: Via galactică, Sămânţă celestă, Călătorie universală,
Casă de pe planeta Q, Gând stelar, Mişcări stelare, Parlamentul
universului etc. Şi lucrările care vizează realităţi pământeşti au o
adresă care presupune un voiaj cognitiv, o tendinţă extatică conţinută
în eliberarea din statismul tradiţional sau din granţiele temporale:
Spre inima lumii, Amprenta unei lumi pierdute, Drumuri milenare,
Memoria Terrei, Ceasul Terrei, Pereche din centrul lumii, Ruină etc.
Iar sculptorul şi gânditorul filosof Panaite Chifu mărturisea:
Din copilarie, pictam, sau sculptam, poate, datorită lipsei de condiţii
mai mult am pictat. Sculptura presupune condiţii mai aparte,
materiale, instrumente.Când sculptam, o făceam în cretă, întrun fel
de lut solidificat, gri, pe care îl găseam în grămada de cărbuni,
cumpăraţi pentru încălzire, foloseam un lut impropriu, galben, luat
dintr-un deal din Siliştea în care sunt născut, ceva lemn, dar pentru
care nu aveam instrumente.Ai mei erau contra acestei profesii, deci
nu vroiau nici să mă încurajeze.Au vrut să mă facă medic.
După ce am învăţat un an
anatomia, chimia, am evadat,
plecând la Bucureşti, cu mare
şi definitiva hotărâre să intru la
Institutul Grigorescu. Nu a fost
uşor, din mai multe motive şi
mai ales pentru că eu
terminasem un liceu teoretic,
fără a avea tangenţe cu
pregătirea specifică artelor
plastice. Oricum, am simţit că
venise momentul să dau la
sculptură şi atât, până aş fi
reuşit.Din acea clipa, îmi
hotărâsem destinul profesional.

 

(text preluat din revista „Românul australian”