Apelez la ajutorul cititorilor ca la mila publică

De ani de zile mă confrunt cu multe întrebări la care nu am un răspuns mulțumitor. Mă prezint azi în fața cititorilor de pe site cu o asemenea întrebare, de natură, probabil, teologică și mai ales logică. Aștept răspunsul mântuitor din partea unor colegi mai credincioși și mai informați.

Este vorba mai întâi de povestea lui IOV, din Vechiul Testament. Pe scurt, pentru cine nu-și aduce aminte, este vorba de o dispută între Dumnezeu și Diavol, miza fiind puterea credinței. Care sunt limitele credinței?

Diavolul este convins că puterea credinței este limitată și că orice om își pierde credința în Dumnezeu dacă viața îi pune probleme insurmontabile, disperarea îl face să-și piardă încrederea în Dumnezeu, în binefacerile credinței, în mărinimia Domnului!

Alegerea cade pe Iov, ins credincios și plăcut Domnului! Iov urmează să fie trecut prin toate suferințele pentru a i se testa profunzimea și trăinicia credinței. Și urmează povestea cunoscută: asupra lui Iov se abat toate nenorocirile, îi mor toți copiii, rămâne singur pe lume, sărăcește în ultimul hal și așa mai departe. Dar credința nu și-o pierde, deși cu greu poate să înțeleagă de ce Dumnezeu îi rezervă un destin plin de atâtea suferințe! Astfel că Dumnezeu nu pierde rămășagul, iese invingător în disputa cu Necuratul, incapabil să priceapă resorturile credinței lui Iov, ale omului în general.

Povestea se încheie cu răsplata: Iov este răsplătit de Dumnezeu!

Și aici se află problema care mă frămîntă: Cum îl răsplătește Dumnezeul iudeilor pe cel mai credincios dintre evrei?

Evident, Iov merita răsplata cea mai mare, iar aceasta, după mintea mea de creștin, nu putea să fie decât accesul la viața de apoi, la lumea de dincolo de moarte, cea despre care în chip deslușit le va vorbi Iisus Hristos în întâlnirile sale cu oamenii din Iudeea! Trag astfel concluzia că în religia iudaică nu există credința în viața de apoi!

Am căutat în Vechiul Testament dovezi despre această credință, parcă am găsit ceva în cartea Macabeilor, dar mi s-au părut fraze lipite, apocrife, adăugate ulterior, sub influența creștinismului.

Iar problema problemelor care îi frământă pe evrei până în zilele noastre se pare că tocmai aceasta este: nu cumva creștinii au dreptate în credința lor că există o viață după moartea fizică? Nu cumva religia mozaică îi lipsește pe evrei de accesul la viața cea veșnică?!

Simplu spus, din această pricină mulți evrei acceptă botezul când simt că li se apropie sfârșitul, ceea ce a dat naștere unei preocupări specifice rabinilor: grija ca evreii aflați în apropierea marelui pas să nu se creștineze, să nu abjure de la credința lor!

Se pare că pe acest subiect a scris o carte Vasile Voiculescu, al cărei manuscris i-a fost confiscat de Securitate. Cartea se numea PERNA NEAGRĂ, și era vorba de perna de care se foloseau vechii rabini pentru a grăbi moartea evreilor care dădeau semne de slăbiciune în fața morții și erau suspectați că vor cere botezul creștinesc…

Desigur, cele de mai sus sunt lucruri auzite, folclor intelectual bucureștean, rămas în mintea mea în urma unor discuții mai explicite purtate cu CEMEILĂ, teribilul Cornel Mihai Ionescu, unul dintre cei mai culți indivizi cu care am avut norocul să zăbovesc la aceeași masă ore îndelungi, ore de extaz! Era nepot al lui Vasile Voiculescu…

Așadar, apostazia mea ar pune în discuție mai întâi teza unanim acceptată cum că religia mozaică este monoteistă, în sensul că admite existența unui singur Dumnezeu, făcătorul a tot ce există în Univers etc. În textele din Vechiul Testament găsite de mine este vorba de un Dumnezu al evreilor care, în comparație cu ceilalți Dumnezei, ai altor popoare, este nu singurul, ci cel mai puternic, mai eficient, ceea ce face credibilă teza poporului ales să cucerească lumea. Când ești în grațiile celui mai puternic dintre Dumnezei sigur că-ți poate merge mintea la așa ceva!

Altminteri, monoteismul autentic, cum este cel creștinesc, nu se poate împăca cu teza poporului ales, favorizat de Dumnezeu pentru a ajunge să stăpânească întreg pământul, transformând celelalte popoare în servi docili ai poporului evreu!

Nu sunt un exeget al Bibliei, al Vechiului Testament îndeosebi, pe care l-am citit pe sărite, lacunar. Am cerut cu ani în urmă ajutorul unor teologi care mi-au îndreptat pașii spre anumite ziceri din Biblie, dar probabil că nu erau cele mai bune trimiteri, căci le-am citit cu atenție și tot nu m-au convins că
1. religia mozaică este monoteistă
2. evreii cred în viața de apoi.

Desigur, evreii cred într-un singur Dumnezeu, dar Dumnezeul acela nu este unic, mai există niște Dumnezei la celelalte popoare, în alte religii, iar Dumnezeul evreilor se evidențiază prin puterea sa, mult mai mare decât a celorlalți Dumnezei, a căror existență nu este negată de Vechiul Testament.

La fel, nu am găsit textul despre viața de apoi, afirmată sistematic și convingător de vechii iudei.

Despre toate acestea mi-am permis să scriu un capitol în cartea UNU în limba română, care s-a bucurat de lectura unor preoți catolici din Iași. S-au delimitat sfințiile lor de elucubrațiile mele, dar nu mi-au arătat calea cea dreptă, care nu putea fi decât una singură: indicarea citatelor din Biblie care mă contrazic.

Asta aștept și de la cititorii rândurilor de mai sus: să-mi trimită informațiile de care am nevoie, citatele din Vechiul Testament și locul unde le pot găsi și eu. Aș fi bucuros să ies din greșeală, din păcat.

Ion Coja