PoziŃia FacultăŃii de Istorie şi Filosofie a UniversităŃii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca cu privire la predarea Istoriei în învăŃământul gimnazial

Elaborarea Planului-cadru pentru învăŃământul gimnazial reprezintă o bună ocazie pentru identificarea unor soluŃii de îmbunătăŃire a situaŃiei din şcoala românească. În acest context, suntem preocupaŃi, ca răspuns la cerinŃele şi problemele actuale ale societăŃii noastre, de locul şi ponderea pe care disciplinele umaniste le vor ocupa în procesul educativ.

Există o îngrijorare profundă, exprimată la nivelul opiniei publice, în ceea ce priveşte educaŃia morală a elevilor, transmiterea valorilor culturale şi împărtăşirea sensurilor spirituale, în societatea supertehnologizată în care trăim, dominată de valori materiale, de individualism şi mărginire intelectuală.

Cum vom reuşi să formăm cetăŃeni responsabili şi implicaŃi, refractari la corupŃie şi capabili să împingă societatea în direcŃia unor idealuri superioare, dacă lecŃiile fundamentale pe care ni le oferă istoria nu vor fi învăŃate în mod corespunzător, la vârsta potrivită, pe băncile ciclului gimnazial? În absenŃa unei educaŃii umaniste adecvate, generaŃiile actuale se limitează, progresiv, la universul superficial al reŃelelor de socializare, nemaiştiind cum şi de ce să se insereze în universul tradiŃiei şi al culturii. În mod inevitabil, matematica, ştiinŃele naturii sau ale comunicării îi leagă pe copiii noştri tot mai mult de calculator. Dar cine să îi apropie atunci, în aceeaşi măsură, de tradiŃie, de spiritualitate, de cultură sau de identitatea naŃională, dacă matematica se predă în patru ore pe săptămână, iar istoria într-una singură? Echilibrul armonios dintre cultură şi tehnică, dintre spirit şi materie, nu poate fi asigurat de un plan-cadru în care aria curriculară „Om şi societate” nu acoperă nici măcar 20% din totalul de ore! GeneraŃiile formate în acest mod defectuos (şi de care numeroşi istorici, sociologi, teologi şi mai ales părinŃi dezamăgiŃi se plâng la unison) riscă să-şi rupă legăturile cu trecutul şi în acest fel să rateze întâlnirea cu viitorul, trăind într-un prezent continuu, dominat de imperativele hedoniste ale lui „aici şi acum”.

La ora actuală, copiii noştri sunt tot mai lipsiŃi de cunoştinŃele şi practicile intelectuale care le-ar permite să se înscrie în mod conştient pe axa temporală a istoriei, de-a lungul căreia ne-am format, ca oameni şi societate. Iar pentru a-şi forma aceste competenŃe de bază în materie de alfabetizare istorică, care să îi transforme în oameni orientaŃi în universul culturii şi al valorilor, ei şi profesorii lor au nevoie de un minimum de timp alocat. Istoria nu se poate învăŃa într-o oră pe săptămână, ca muzica sau desenul (care pot să rodească şi pe alte căi, în afara sălii de clasă, în sufletul creativ al elevului). Este inutil, este ineficient, este o pierdere de timp şi de resurse umane. Dacă nu este predată în condiŃii decente, timp de 2 ore pe săptămână, pe parcursul întregului ciclu gimnazial, cum s-a practicat decenii la rândul şi cum se mai predă în atâtea Ńări ale lumii, atunci poate ar fi mai bine să renunŃăm la istorie de tot!

Mai mult decât orice altă disciplină socio-umană, Istoria oferă elevilor educaŃie democratică, economică sau interculturală. Ea stimulează spiritul critic, împărtăşirea în comun a valorilor, capacitatea de a compara şi evalua forme diferite de civilizaŃie. Crede cineva că ne putem permite să vitregim studiul istoriei în ziua de astăzi, când trăim ameninŃarea terorismului islamist, provocarea valurilor migratorii sau şubrezirea încrederii în democraŃie şi în construcŃia europeană? Oare cum vor gestiona generaŃiile următoare probleme de această natură, fără instrumentele intelectuale, axiologice şi emoŃionale oferite de cunoaşterea istoriei? Cu ajutorul TIC-ului, al ştiinŃelor naturii, al limbii engleze?

Această luare de poziŃie nu reprezintă în niciun fel o pledoarie pro domo, în favoarea unor interese particulare, specifice unei discipline sau unui grup profesional. PoziŃia noastră se fundamentează pe un sentiment profund de responsabilitate, pe care istoricii îl trăiesc mai acut decât alte categorii de intelectuali, în raport cu destinul societăŃii româneşti. Instrumentele de cunoaştere specifice profesiunii noastre ne arată că acest viitor nu va exista, dacă el nu va încorpora într-un mod adecvat trecutul şi tradiŃiile pe baza cărora România a fost edificată.

În aceste condiŃii, atragem atenŃia asupra faptului că tehnicienii şi decidenŃii care au în grijă elaborarea şi adoptarea acestor planuri poartă pe umerii lor o răspundere uriaşă. Pe termen lung, miza acestor documente este însăşi perpetuarea noastră socială şi culturală. Ca indivizi, pe cont propriu, ne putem descurca şi cu o oră de istorie pe săptămână, sau poate chiar fără niciuna. Dar ca naŃiune, ca societate coerentă şi conştientă, nu vom supravieŃui. Cluj, 24 ianuarie 2016