EXCELENȚEI SALE
Domnul CORD MAYER KLODT
Ambasadorul Republicii Federale Germania
la București
Doamna Laurence Auer
Ambasadorul Republicii Franceze
la București
Doamnei
Ramona CHIRIAC
Șefa Reprezentanței Comisiei Europene
la București
Excelență,
In plina criza energetica, a sanatatii si spirituala, cu grave consecinte in domeniile economic, social, identitar si umanitar, agravata de escaladarea starilor conflictuale la granitele de Est si Sud-Est ale UE si NATO, ingrijorate de masurile aberante si neconstitutionale luate de guvernele iohanniste ale României, sindicatele grupate in Confederatia Sindicala Nationala MERIDIAN si Consiliul National al Societatii Civile (CNSC), sistem de alianta sindicala coordonat de Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD), reiau, in zilele de 25 august si 8 septembrie a.c., actiunile declansate in plina ”Pandemie”, la 24 ianuarie 2021, concentrandu-se insa, de data aceasta, pe pichetarea:
a) ambasadelor Frantei si Germaniei, state considerate, prin crearea CECA si prin ”Declaratia Schumann” (9 mai 1950), parintii Ideii si Uniunii Europene, si a
b) Reprezentanței la Bucuresti a Comisiei Europene, care pare a se erija intr-un guvern al ceea ce nu a existat, nu exista si, dupa respingerea Constitutiei Europene in 2003, nu va exista – Statele Unite ale Europei.
Recurgem la acest gest deoarece, incalcand flagrant Constitutia, regulile democratiei si ale dialogului social, netinand cont de obiectiile noastre exprimate in CES, guvernele Romaniei transeaza orice tentativa a sindicatelor de normalizare a situatiei românilor, ca cetateni europeni, prin sentintele: ”Asa vrea UE!” ori ”Asa ne cere Comisia Europeana!”.
Chiar daca ne-ati promis ”O Europa a europenilor… unita si puternic cladita” si astazi Europa este invadata de multinationalele comunism-globalismului si de zeci de milioane de emigranti din afara UE, care se bucura de supradrepturi, europenii devenind ”cetateni de mana a doua” iar statele lor – ”state esuate”, conform sentintei ”Miscarii vestelor kaki” din tarile dvs.,
Chiar daca ne-ati promis ”O Europa in care nivelul de viata va creste gratie gruparii productiilor si extinderii pietelor, ceea ce va provoca scaderea preturilor”, iar astazi rezultatul este exact pe dos, conturandu-ni-se falimentul national si personal,
Chiar daca ne-ati promis ”Pacea”, garantia acesteia fiind ”O Europa” unita (Declaratia Schumann), iar astazi ne implicam in niste razboaie care nu sunt nici ale UE, nici ale NATO,
Consideram ca vina nu este a decidentilor europeni ci a guvernantilor nostri, care, ori se prefac, in slugarnicia si cupiditatea lor, ca nu inteleg limitele recomandarilor europene, ori chiar sunt incapabili sa le inteleaga si va dezinformeaza sistematic, drept care, aflandu-ne la capatul a 13 ani de dialog de surzi cu presedinti, premieri, ministri, presedinti de partide, de Camere si Comisii parlamentare, venim astazi in fata dvs. cu rugamintea de a dezminti oficial ca UE si Comisia Europeana ar fi initiatorii sau autorii morali ai urmatoarelor:
a) destructurarea sistematica a SAOPSN (Sistemul de Aparare, Ordine Publica si Securitate Nationala), in plin razboi care ne ameninta pe toti, prin refuzul in forma continuata de aplicare a prevederilor din tratatele de aderare a României la UE si NATO, privind investitiile, dotarea, inzestrarea, instruirea si salarizarea militarilor si politistilor, pensiile militare de stat si drepturile conexe (la reconversie profesionala. asistenta medicala gratuita in sistem propriu, organizare sindicala etc.);
b) continuarea distrugerii, in plin razboi la granita de Est, a industriei romanesti de aparare, ajunsa, de la 246 mii de specialisti, militari si civili, in 1990, la sub 5000 astazi si obligativitatea de a ne dota cu avioane, corvete, rachete etc. – piese de muzeu;
c) escaladarea ofensivei imagologice si psihologice, exercitata prin media si mijloacele on-line dirijate, impotriva militarilor si politistilor români, pentru a aduce populatia in stare de revolta, prin minciuna ca acestia nu ar contribui la buget si ar avea ”privilegii”. Poate ”privilegiul” de a muri, prost echipat, prost dotat, deloc instruit, platit in bataie de joc si umilit la pensie, pentru interese care nu sunt nici românesti, nici europene! Chiar nu sesizati epidemia de parasire a SAOPSN prin pensionări anticipate ori demisii?;
d) ofensiva inexplicabila, in plin razboi, impotriva transportatorilor de stat români, cand contributia CFR-Marfa, a CFR-Calatori si TAROM ar fi fost esentiala pentru salvarea nu numai a refugiatilor din Ucraina ci si ai exportului ucrainean de cereale si produse specifice! In Franta, Germania etc. tansportatorii nationali au contracte pe 10 ani, in timp ce la noi, in acest domeniu strategic, se impune participarea transportatorilor de stat la licitatii de operare pe teritoriul national, ei fiind lipsiti cu intentie de materialul rulant, conform normelor europene, de investitii in infrastructua, totul in favoarea unor transportatori privati straini. Mai adaugam desfiintarea unitatilor militare de cai ferate, distrugerea invatamantului specializat, apt sa produca mecanici de locomotiva ori piloti, civili si militari, desfiintarea fabricilor de avioane, locomotive, vagoane etc.;
e) discriminarea, exact cand razboiul bate la usa, a militarilor si politistilor care executa, sub stindard NATO, misiuni de lupta comune pe teritoriul national si in Marea Neagra, adica acolo unde ne ameninta Putin, fata de cei care au executat misiuni de ”mentinere a pacii” pe teritorii care nu apartin nici UE nici NATO, ci sferelor de interes ale comunism/globalismului, al carui motor este capitalul transnational (dupa Karl Marx, ”suprastatal”) care ameninta nu numai unitatea statala a României ci si a Spaniei, Italiei, Marii Britanii, Frantei etc.;
f) inchiderea minelor de carbune si a termocentralelor in plina criza energetica, in timp ce in statele occidentale acestea se redeschid;
g) adjudecarea de catre Comisia Europeana a gazului romanesc, in numele ”solidaritatii energetice”;
h) adancirea crizei economice prin inexplicabila ”liberalizare a preturilor” la gaz, energie si carburanti, statul român concurandu-se pe sine insusi, in favoarea unui mic grup de profitori, rezultatul fiind falimentul personal si, in conditiile exploziei preturilor, taxelor si impozitelor – genocidul;
i) refuzul de a investi in capacitati productive si vinderea pe nimic a ultimelor active ale statului (companiile romanesti de sare, hartie, Hidroelectrica etc.);
j) distrugerea sistematica a sanatatii prin desfiintarea spitalelor, a institutelor farmaceutice proprii, cresterea preturilor la medicamente (de import), lipsa celor necesare tratamentului anti- COVID si impunerea achizitionarii a sute de milioane de doze de vaccin neperformant dar aducator de triliarde – profit pentru comunism/globalism;
k) sclavizarea noilor generatii prin distrugerea invatamantului si propaganda exclusiv sexuala in scoli si media;
l) transformarea magistratilor in calai ai societatii, distrugatori ai oricarui principiu de drept international, prin ridicarea lor deasupra Legii si Constitutiei si cumpararea actului de justitie de catre politic prin salarizarea si pensiile care ii reorienteaza in pozitia de garanti ai lichidarii democratiei si oricaror opozanti. S-a mers atat de departe incat actualul ministru de Justitie a cerut Curtilor de Apel românesti sa nu mai tina cont de deciziile obligatorii ale Curtii Constitutionale;
m) distrugerea viitorului natiunii române prin încorsetarea financiara intr-un PNRR care nu a fost discutat nici cu noi, sindicatele, nici cu ministrii de resort, ci doar cu Banca Mondiala, angajata de un secretos ministru comunist/globalist pe post de consultant, PNRR care ingheata pe 50 de ani salariile si pensiile românilor;
n) substituirea Parlamentului de catre Guvern, care legifereaza prin ordonante, refuzand sistematic sa puna in aplicare legi organice, votate in Parlament si promulgate de Presedinte ori sa avizeze proiecte legislative cum ar fi: 1) Legea 284/2010 a salarizarii unitare, aplicata doar la 1,5 ani dupa abrogare, pentru suspendarea (prin OUG 114/2018) ajutoarelor salariale datorate militarilor si politistilor la trecerea in rezerva; 2) Legea 153/2017 a salarizarii unitare, neaplicata nici astazi majoritatii categoriilor socio-profesionale, inclusiv militarilor si politistilor; 3) Legea 127/2019 a pensiilor civile, nici astazi aplicata; 4) Legea 223/2015 a pensiilor militare de stat, niciodata aplicata in forma promulgata, distrusa sistematic prin OUG- uri de tipul 57/2015, 59/2017, 114/2018, orice tentativa a noastra de a o readuce la forma ei initiala fiind respinsa de acolitii din M.Ap.N. ai actualului Premier, cu scuza ca nu vreti dvs. si ca numai soarta militarilor si politistilor români trebuie sa constituie o exceptie fata de toti militarii si politistii din statele membre UE; 5) Legea-statut 195/2020 a personalului CFR, vesnic amanata; 6) Proiectul Legii-statut a cadrelor militare care nu a primit aviz, intrucat vor produce alte legi, noi, ale salarizarii si pensiilor, in locul celor neaplicate, de 5, 7, 12 ani etc.
Ar mai fi multe de adaugat, dar,concluzionand, afirmam ca in România, in plina criza europeana, militara, energetica, economica si sanitara, se dezorganizeaza toate domeniile si componentele statului, la adapostul cuvantului-cheie ”reorganizare” si al scuzei ca acestea sunt cerintele UE, transpuse in recomandarile Comisiei Europene.
Avand suspiciunea rezonabila ca politicienii nostri ori sunt incapabili, ori lucreaza, in fapt, pentru noul pol de putere care se contureaza in Eurasia, va solicitam sa va delimitati public de aberatiile pe care guvernele iohanniste din România vi le atribuie!
In speranta intelegerii corecte a demersului nostru si a repunerii UE si a Ideii Europene pe șinele normalitatii, de pe care au fost deraiate de impactul comunism/globalismului antiuman si antiplanetar,
Avem onoarea sa va salutam,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU
Presedintele SCMD, p./CNSC
Ing. Gabriel Rodrigo MAXIM,
Presedintele FSTFR, p./CSN MERIDIAN
Vladimir Bukovsky despre referendumurile UE: „Este un truc pentru idioți” (Bruxelles Journal, 27 februarie 2006)
de HABEAS CORPUS CANADA
Bukovsky și Belien Un interviu cu Vladimir Bukovsky despre iminentul URSS. Fostul disident sovietic avertizează asupra dictaturii UE De la biroul lui Paul Belien pe Luni, 27-02-2006 21:13 Vladimir Bukovksy, fostul dizident sovietic de 63 de ani, se teme că Uniunea Europeană este pe cale să devină o altă Uniune Sovietică. Într-un discurs pe care l-a ținut la Bruxelles săptămâna trecută, dl Bukovsky a numit UE un „monstru” care trebuie distrus, cu atât mai repede, cu atât mai bine, înainte de a se dezvolta într-un stat totalitar cu drepturi depline. Dl Bukovsky a efectuat joi o vizită în Parlamentul European, la invitația Fidesz, Forumul Civic Maghiar. Fidesz, membru al grupului creștin-democrat european, l-a invitat pe fostul disident sovietic din Anglia, unde locuiește, cu ocazia aniversării a 50 de ani de la revolta maghiară din 1956. Mai puțin
sursa:
https://en.calameo.com/books/00011179068a51a106aa7
Neaparat recititi si acest articol memorabil deja afiseat de minunatul nostru Domn’ profesor, aici :
https://www.brusselsjournal.com/node/865
Former Soviet Dissident Warns For EU Dictatorship
From the desk of Paul Belien on Mon, 2006-02-27 21:13
Fostul disident sovietic avertizează asupra dictaturii UE
De la biroul lui Paul Belien pe Luni, 27-02-2006 21:13
bukovsky-1.jpg
Bukovsky și Belien
Vladimir Bukovksy , fostul disident sovietic în vârstă de 63 de ani, se teme că Uniunea Europeană este pe cale să devină o altă Uniune Sovietică. Într-un discurs pe care l-a ținut la Bruxelles săptămâna trecută, dl Bukovsky a numit UE un „monstru” care trebuie distrus, cu atât mai repede, cu atât mai bine, înainte de a se dezvolta într-un stat totalitar cu drepturi depline.
Dl Bukovsky a efectuat joi o vizită în Parlamentul European, la invitația Fidesz , Forumul Civic Maghiar. Fidesz, membru al grupului creștin-democrat european, l-a invitat pe fostul disident sovietic din Anglia, unde locuiește, cu ocazia aniversării a 50 de ani de la Revolta din Ungaria din 1956 . După întâlnirea sa de dimineață cu ungurii, domnul Bukovsky a ținut un discurs de după-amiază într-un restaurant polonez din Strada Trier , vizavi de Parlamentul European, unde a vorbit la invitația Partidului pentru Independența Regatului Unit , al cărui patron este.
Un interviu cu Vladimir Bukovsky despre iminentul URSS
În discursul său, dl Bukovsky s-a referit la documente confidențiale din dosare secrete sovietice pe care i s-a permis să le citească în 1992. Aceste documente confirmă existența unei „conspirații” pentru a transforma Uniunea Europeană într-o organizație socialistă. Am participat la întâlnire și am înregistrat discursul. O transcriere, precum și fragmentul audio (aprox. 15 minute) pot fi găsite mai jos. De asemenea, am avut un scurt interviu cu domnul Bukovsky (4 minute), o transcriere și un fragment audio al căruia pot fi găsite mai jos. Interviul despre Uniunea Europeană a trebuit să fie scurtat pentru că domnul Bukovsky avea alte angajamente, dar mi-a adus câteva amintiri, așa cum l-am intervievat pe Vladimir Bukovsky acum douăzeci de ani, în 1986, când Uniunea Sovietică, primul monstru pe care l-a luptat atât de viteaz, era încă viu și înfloritor.
Domnul Bukovsky a fost unul dintre eroii secolului al XX-lea. În tinerețe, a expus folosirea închisorii psihiatrice împotriva deținuților politici din fosta URSS (Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, 1917-1991) și a petrecut un total de doisprezece ani (1964-1976), de la 22 la 34 de ani, în închisorile sovietice, lagărele de muncă și instituțiile psihiatrice. În 1976, sovieticii l-au expulzat în Occident. În 1992, el a fost invitat de guvernul rus să servească drept expert, depunând mărturie la procesul desfășurat pentru a stabili dacă Partidul Comunist Sovietic a fost o instituție criminală. Pentru a se pregăti pentru mărturia sa, domnul Bukovsky a primit acces la un număr mare de documente din arhivele secrete sovietice. El este unul dintre puținii oameni care au văzut vreodată aceste documente, deoarece sunt încă clasificate. Folosind un mic scaner portabil și un laptop,
Un interviu cu Vladimir Bukovsky
Ascultă-l aici
Paul Belien: Ai fost un disident sovietic foarte faimos și acum faci o paralelă între Uniunea Europeană și Uniunea Sovietică. Poți explica asta?
bukovsky-2.jpg
Vladimir Bukovsky: Mă refer la structuri, la insuflarea anumitor ideologii, la planuri, direcție, expansiunea inevitabilă, distrugerea națiunilor, care era scopul Uniunii Sovietice. Majoritatea oamenilor nu înțeleg acest lucru. Ei nu știu asta, dar noi știm pentru că am fost crescuți în Uniunea Sovietică, unde a trebuit să studiem ideologia sovietică la școală și la universitate. Scopul final al Uniunii Sovietice a fost de a crea o nouă entitate istorică, poporul sovietic, pe tot globul. Același lucru este valabil și în UE astăzi. Ei încearcă să creeze un nou popor. Ei numesc acest popor „europeni”, orice înseamnă asta.
Conform doctrinei comuniste, precum și multor forme de gândire socialistă, statul, statul național, ar trebui să se ofilească. În Rusia, însă, sa întâmplat invers. În loc să se ofilească, statul sovietic a devenit un stat foarte puternic, dar naționalitățile au fost șterse. Dar când a venit timpul colapsului sovietic, aceste sentimente suprimate de identitate națională au revenit și aproape au distrus țara. A fost atât de înspăimântător.
PB: Credeți că același lucru se poate întâmpla atunci când Uniunea Europeană se prăbușește?
VB: Absolut, poți apăsa un arc doar atât de mult, iar psihicul uman este foarte rezistent, știi. Îl poți apăsa, îl poți apăsa, dar nu uita că acum acumulează o putere de revenire. Este ca un izvor și merge mereu să depășească.
PB: Dar toate aceste țări care au aderat la Uniunea Europeană au făcut-o voluntar.
VB: Nu, nu au făcut-o. Uită-te la Danemarca care a votat de două ori împotriva tratatului de la Maastricht. Uită-te la Irlanda [care a votat împotriva Tratatului de la Nisa]. Uită-te la multe alte țări, sunt supuse unei presiuni enorme. Este aproape șantaj. Elveția a fost nevoită să voteze de cinci ori într-un referendum. Toate cele cinci ori l-au respins, dar cine știe ce se va întâmpla a șasea oară, a șaptea oară. Este întotdeauna același lucru. Este un truc pentru idioți. Oamenii trebuie să voteze la referendum până când oamenii vor vota așa cum se dorește. Apoi trebuie să nu mai voteze. De ce să te oprești? Să continuăm să votăm. Uniunea Europeană este ceea ce americanii ar numi o căsătorie cu pușcă.
PB: Ce crezi că ar trebui să facă tinerii cu privire la Uniunea Europeană? Pe ce ar trebui să insiste, să democratizeze instituția sau doar să o desființeze?
VB: Cred că Uniunea Europeană, ca și Uniunea Sovietică, nu poate fi democratizată. Gorbaciov a încercat să-l democratizeze și a explodat. Astfel de structuri nu pot fi democratizate.
PB: Dar avem un Parlament European care este ales de oameni.
VB: Parlamentul European este ales pe baza reprezentării proporționale, ceea ce nu este reprezentare adevărată. Și ce votează? Procentul de grăsime din iaurt, așa ceva. Asta e ridicol. I se dă sarcina Sovietului Suprem. Deputatul mediu poate vorbi șase minute pe an în Cameră. Nu este un parlament adevărat.
Transcrierea discursului de la Bruxelles al domnului Bukovsky
Ascultați-l aici
În 1992, am avut acces fără precedent la documentele secrete ale Biroului Politic și ale Comitetului Central , care au fost clasificate și sunt încă și acum, timp de 30 de ani. Aceste documente arată foarte clar că întreaga idee a transformării pieței comune europene într-un stat federal a fost convenită între partidele de stânga ale Europei și Moscova ca un proiect comun pe care [liderul sovietic Mihail] Gorbaciov , în 1988-89, l-a numit „ comun ”. Casa europeană .”
Ideea era foarte simplă. A apărut pentru prima dată în 1985-86, când comuniștii italieni l-au vizitat pe Gorbaciov, urmați de social-democrații germani. Toți s-au plâns că schimbările din lume, în special după ce [prim-ministrul britanic Margaret] Thatcher a introdus privatizarea și liberalizarea economică, amenințau să distrugă realizarea (cum au numit-o ei) generațiilor de socialiști și social-democrați – amenințănd că vor inversa. e complet. Prin urmare, singura modalitate de a rezista acestui atac al capitalismului sălbatic (cum îl numeau ei) a fost să încercăm să introduceți aceleași obiective socialiste în toate țările deodată. Înainte de aceasta, partidele de stânga și Uniunea Sovietică s-au opus foarte mult integrării europene, deoarece au perceput-o ca un mijloc de a-și bloca obiectivele socialiste. Din 1985 și-au schimbat complet viziunea. Sovieticii au ajuns la o concluzie și la o înțelegere cu partidele de stânga că, dacă ar lucra împreună, ar putea deturna întreg proiectul european și îl pot întoarce cu susul în jos. În loc de o piață deschisă, ar transforma-o într-un stat federal.
Potrivit documentelor [secrete sovietice], 1985-86 este punctul de cotitură. Am publicat majoritatea acestor documente . S-ar putea să le găsești chiar și pe internet . Dar conversațiile pe care le-au avut sunt cu adevărat deschise la ochi. Pentru prima dată înțelegi că există o conspirație – destul de înțeles pentru ei, deoarece încercau să-și salveze pieile politice. În Orient, sovieticii aveau nevoie de o schimbare a relațiilor cu Europa pentru că intrau într-o criză structurală prelungită și foarte profundă; în Occident partidele de stânga se temeau să nu fie distruse și să-și piardă influența și prestigiul. Deci a fost o conspirație, făcută în mod deschis de ei, convenită și rezolvată.
În ianuarie 1989, de exemplu, o delegație a Comisiei Trilaterale a venit să-l vadă pe Gorbaciov. Acesta a inclus [fostul prim-ministru japonez Yasuhiro] Nakasone, [fostul președinte francez Valéry] Giscard d’Estaing, [bancherul american David] Rockefeller și [fostul secretar de stat american Henry] Kissinger. Au purtat o conversație foarte frumoasă în care au încercat să-i explice lui Gorbaciov că Rusia sovietică trebuie să se integreze în instituțiile financiare ale lumii, precum Gatt, FMI și Banca Mondială.
În mijlocul ei, Giscard d’Estaing ia brusc cuvântul și spune: „Domnule președinte, nu vă pot spune exact când se va întâmpla – probabil în 15 ani – dar Europa va fi un stat federal și trebuie să vă pregătiți. pentru asta. Trebuie să lucrați cu noi, și cu liderii europeni, cum ați reacționa la asta, cum ați permite celorlalte țări din est-europene să interacționeze cu aceasta sau cum să devină parte din ea, trebuie să fiți pregătiți.”
Era ianuarie 1989, într-o perioadă în care Tratatul de la Maastricht nu fusese nici măcar întocmit [1992]. De unde dracu a știut Giscard d’Estaing ce se va întâmpla peste 15 ani? Și surpriză, surpriză, cum a ajuns el autorul constituției europene [în 2002-03]? O intrebare foarte buna. Miroase a conspirație, nu-i așa?
Din fericire pentru noi, partea sovietică a acestei conspirații s-a prăbușit mai devreme și nu a ajuns în punctul în care Moscova ar putea influența cursul evenimentelor. Dar ideea inițială a fost să existe ceea ce ei au numit o convergență, prin care Uniunea Sovietică să se înmoaie oarecum și să devină mai social-democrată, în timp ce Europa de Vest să devină social-democrată și socialistă. Apoi va fi convergență. Structurile trebuie să se potrivească între ele. Acesta este motivul pentru care structurile Uniunii Europene au fost inițial construite cu scopul de a se potrivi în structura sovietică. Acesta este motivul pentru care sunt atât de asemănătoare ca funcționare și ca structură.
Nu este întâmplător că Parlamentul European, de exemplu, îmi amintește de Sovietul Suprem . Arată ca Sovietul Suprem pentru că a fost proiectat ca acesta. În mod similar, când te uiți la Comisia Europeană, arată ca Biroul Politic. Vreau să spun că asta face exact, cu excepția faptului că Comisia are acum 25 de membri, iar Biroul Politic avea de obicei 13 sau 15 membri. În afară de asta, ei sunt exact la fel, inadmisibili față de nimeni, nu sunt aleși în mod direct de nimeni. Când te uiți la toată această activitate bizară a Uniunii Europene cu cele 80.000 de pagini de reglementări, arată ca Gosplan. Aveam o organizație care plănuia totul în economie, până la ultima piuliță, cu cinci ani înainte. Exact același lucru se întâmplă în UE. Când te uiți la tipul de corupție din UE, este exact tipul de corupție sovietică, mergând de sus în jos, mai degrabă decât de jos în sus.
Dacă parcurgeți toate structurile și caracteristicile acestui monstru european în curs de dezvoltare, veți observa că seamănă din ce în ce mai mult cu Uniunea Sovietică. Desigur, este o versiune mai blândă a Uniunii Sovietice. Te rog, nu mă înțelege greșit. Nu spun că are un Gulag . Nu are KGB – nu încă – dar urmăresc foarte atent structuri precum Europolde exemplu. Asta chiar mă îngrijorează foarte mult pentru că această organizație va avea probabil puteri mai mari decât cele ale KGB-ului. Vor avea imunitate diplomatică. Vă puteți imagina un KGB cu imunitate diplomatică? Vor trebui să ne supravegheze pentru 32 de tipuri de infracțiuni – dintre care două sunt deosebit de îngrijorătoare, una se numește rasism, alta se numește xenofobie. Nicio instanță penală de pe pământ nu definește așa ceva drept o infracțiune [acest lucru nu este în întregime adevărat, așa cum o face deja Belgia – pb ]. Deci este o nouă crimă și am fost deja avertizați. Cineva din guvernul britanic ne-a spus că cei care se opun imigrării necontrolate din Lumea a Treia vor fi considerați rasiști, iar cei care se opun integrării europene în continuare vor fi considerați xenofobi. Cred că Patricia Hewitta spus asta public.
Prin urmare, acum am fost avertizați. Între timp ei introduc din ce în ce mai multă ideologie. Uniunea Sovietică a fost un stat condus de ideologie. Ideologia de astăzi a Uniunii Europene este social-democrată, etatistă și o mare parte a acesteia este și corectitudinea politică. Urmăresc cu mare atenție cum se răspândește corectitudinea politică și devine o ideologie opresivă, ca să nu mai vorbim de faptul că acum ei interzic fumatul aproape peste tot. Priviți această persecuție a unor oameni precum pastorul suedez care a fost persecutat timp de câteva luni pentru că a spus că Biblia nu aprobă homosexualitatea. Franța a adoptat aceeași lege a discursului instigator la ură în ceea ce privește homosexualii. Marea Britanie adoptă legi privind discursul instigator la ură privind relațiile rasiale și acum discursul religios, și așa mai departe și așa mai departe. Ceea ce observați, luat în perspectivă, este o introducere sistematică a ideologiei care ar putea fi ulterior aplicată cu măsuri opresive. Se pare că acesta este întregul scop al Europol. Altfel de ce avem nevoie? Europol mi se pare foarte suspicios. Urmăresc foarte atent cine este persecutat pentru ce și ce se întâmplă, pentru că acesta este un domeniu în care sunt expert. Știu cum răsare Gulagurile.
Se pare că trăim într-o perioadă de desființare rapidă, sistematică și foarte consistentă a democrației. Uită-te la acest proiect de lege de reformă legislativă și de reglementare . Îi transformă pe miniștri în legiuitori care pot introduce legi noi fără a se deranja să spună Parlamentului sau nimănui. Reacția mea imediată este de ce avem nevoie? Marea Britanie a supraviețuit la două războaie mondiale, războiul cu Napoleon, Armada Spaniolă, ca să nu mai vorbim de Războiul Rece, când ni se spunea în orice moment că s-ar putea să avem un război mondial nuclear, fără a fi nevoie de introducerea unei astfel de legislații, fără a fi nevoie de suspendarea libertăților noastre civile și introducerea puterilor de urgență. De ce avem nevoie de el chiar acum? Acest lucru poate face o dictatură din țara ta în cel mai scurt timp.
Situația de astăzi este cu adevărat sumbră. Partidele politice majore au fost complet absorbite de noul proiect UE. Niciunul dintre ei nu se opune cu adevărat. Au devenit foarte corupti. Cine ne va apăra libertățile? Se pare că ne îndreptăm către un fel de colaps, un fel de criză. Rezultatul cel mai probabil este acela că va avea loc un colaps economic în Europa, ceea ce va avea loc în timp util odată cu această creștere a cheltuielilor și a impozitelor. Incapacitatea de a crea un mediu competitiv, suprareglementarea economiei, birocratizarea, va duce la colaps economic. În special, introducerea monedei euro a fost o idee nebună. Moneda nu trebuie să fie politică.
Nu am nicio îndoială. Va avea loc o prăbușire a Uniunii Europene, cam așa cum s-a prăbușit Uniunea Sovietică. Dar nu uitați că atunci când aceste lucruri se prăbușesc, ele lasă atât de devastatoare încât este nevoie de o generație pentru a se recupera. Gândiți-vă doar ce se va întâmpla dacă va fi vorba de o criză economică. Recriminarea între națiuni va fi uriașă. Ar putea ajunge la lovituri. Priviți la numărul mare de imigranți din țările din Lumea a Treia care trăiesc acum în Europa. Aceasta a fost promovată de Uniunea Europeană. Ce se va întâmpla cu ei dacă va avea loc un colaps economic? Probabil că vom avea, ca și în Uniunea Sovietică la final, atât de multe lupte etnice încât mintea se năucește. În nicio altă țară nu au existat asemenea tensiuni etnice ca în Uniunea Sovietică, cu excepția probabil în Iugoslavia. Deci exact asta se va întâmpla și aici. Trebuie să fim pregătiți pentru asta.
Acesta este motivul pentru care, și sunt foarte sincer, cu cât terminăm mai repede cu UE, cu atât mai bine. Cu cât se prăbușește mai devreme, cu atât ne va fi făcut mai puține pagube nouă și altor țări. Dar trebuie să fim grăbiți pentru că eurocrații se mișcă foarte repede. Va fi greu să-i învingi. Astăzi este încă simplu. Dacă un milion de oameni mărșăluiesc astăzi la Bruxelles, acești oameni vor fugi în Bahamas. Dacă mâine jumătate din populația britanică refuză să-și plătească impozitele, nu se va întâmpla nimic și nimeni nu va merge la închisoare. Astăzi încă poți face asta. Dar nu știu care va fi situația mâine cu un Europol în întregime, cu foști ofițeri de la Stasi sau de la Securitate . Se poate întâmpla orice.
Pierdem timp. Trebuie să-i învingem. Trebuie să stăm și să ne gândim, să elaborăm o strategie în cel mai scurt mod posibil pentru a obține efectul maxim. Altfel va fi prea târziu. Deci ce ar trebui să spun? Concluzia mea nu este optimistă. Până acum, în ciuda faptului că avem unele forțe anti-UE în aproape fiecare țară, nu este suficient. Pierdem și pierdem timpul.
Former Soviet Dissident Warns For EU Dictatorship
From the desk of Paul Belien on Mon, 2006-02-27 21:13
https://www.brusselsjournal.com/node/865
„””Europa este invadata de multinationalele comunism-globalismului”””
Sa ne amintim ca sindicatele au fost maciuca cu care lovitutionarii au inceput distrugerea economiei nationale fiind in fruntea Mafiei iubitoare de privatizare, EU si NATO.
Acum isi pun cenusa in cap se se dau fete mari.
Nu stiu ce comunism mai vad ei printre ruinele capitalismului si deja cred ca au pornit cu stingul.
Totusi mai bine un pas mic si stingaci decit nimic.
Eu personal as vrea sa reuseasca dar sa nu se mire ca audienta lor populara va fi scazuta.
Si-au erodat timp de 33 de ani credibilitatea.
Pentru poporul de rind sindicate=Mafie.
Obrazul murdarit se spala greu si numai cu singe
Memorii, scrisori deschise, de intenție, ce caută răspunsuri. Ca și cum am accepta că suntem prizonieri de bună voie în spatele unor gratii nevăzute, deși bine definite de granițele naționale și chiar dincolo de acestea. Deși sincer concepute și cu intenții nobile aceste demersuri sunt poate un pic naive. Cum să ceri înțelegere și milă de la călăi, indiferent dacă aceștia au sau nu cetățenia română. A căuta arbitrii „neutri” este în mare parte a-ți recunoaște neputința. Să așteptăm să vină alții să judece numeroasele trădări interne. Este suficient să ne amintim cea mai nemernică trădare – prilejuită de ultimele „evenimente” sanitare cand unele „cadre” au modificat cu bună știință diagnostice, aplicând tratamente pe care nu ar fi avut curajul să le aplice pe propria lor persoana. Gratificarea a fost pe măsură și consensul lor la ordinele marilor luminători ai sănătății mondiale le-a umplut buzunarele. Credeți că ei vor recunoaște vreodată… eventuale erori comise.
Câteva milioane de români lucrează in spațiul național al noilor „prieteni” europeni și din punct de vedere ideologic alături de ei sunt și familiile lor rămase în România. Deci încercați să deduceți atitudinea pe care o au față de binefăcătorii lor. Situația economică a Romăniei depinde, vrem nu vrem și de diaspora, ca și cea socială, politică, samd. A se rememora ponderea lor politică din august 2019. Și diaspora nu se reduce la căpșunari. Acestora li s-au oferit „oportunitățile” prin „efortul neabătut” al unor grei din occident. Poate că memoriile ar trebui să-i atingă și pe diasporenii noștri, au și ei rolul lor.
Cât despre „aliații” noștri europeni , ei și-au dovedit frăția cănd ne-au oferit blocului sovietic. Ne arată cu degetul pentru nerespectarea unor „norme”, dar închid ochii când resursele naturale ale României, ieșite din țară mai mult sau mai puțin legal, ajung pe teritoriile lor, nu-i așa cu un standard avansat de civilizație. Oricum e îmbucurător că mai sunt cetățeni care veghează și încearcă sa facă ceva. Chiar și acum în al doisprezecelea ceas