Text primit pe blog de la Farfuridi. Îi mulțămim frumos!
Redau, in extenso, articolul “Ungaria si-a cerut scuze pentru HOLOCAUSTUL antiromanesc din Ardeal”, de pe blogul Frontpress:http://www.frontpress.ro/2014/04/ungaria-si-a-cerut-scuze-pentru-holocaustul-antiromanesc-din-ardeal.html:
“Anton Lixandroiu, un cetăţean american şi român, a obţinut după mai mulţi ani de procese o decizie care a obligat Ungaria să-şi ceară scuze la ONU pentru crimele istorice împotriva românilor din Ardeal, în urma Dictatului de la Viena.
Anterior, oficialii au spus iniţial că “nu pot lua în considerare cele 2100 de probe trimise Tribunalului Internaţional dat fiind că aceste crime s-au petrecut înainte de înfiinţarea acestui tribunal”.
După acest raspus, Anton Lixandroiu s-a adresat Organizaţiei Naţiunilor Unite, cerând ca toţi criminalii judecaţi la sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial, inclusiv Hitler, Mussolini, Horty, să fie reabilitaţi, deoarece aceştia au făcut crime înainte de înfiinţarea Tribunalului Internaţional.
Răspunsul şi rezultatul a fost că Ungaria şi-a cerut scuze în premieră, în plenul ONU, pentru Holocaustul din Nordul Ardealului, în urma căruia au murit români şi evrei deopotrivă. În Romania ştirea trecut aproape neobservată.
“Le datorăm scuze victimelor pentru că statul ungar a fost vinovat pentru Holocaust. În primul rând, pentru că nu a reușit să-și protejeze cetățenii săi și, în al doilea rând, pentru că a ajutat și a furnizat resurse financiare pentru comiterea unei crime în masă”, a declarat ambasadorul ungar la ONU, Csaba Korosi, în cadrul unei conferințe de presă organizate la sediul organizaţiei din New York. “Instituțiile statului ungar de la acea vreme au fost responsabile pentru Holocaust. Scuzele exprimate astăzi de statul ungar trebuie să devină parte a memoriei și identității naționale”, a mai spus oficialul, citat de MTI.”
Nota redacției. O întrebare: au folosit maghiarii cuvîntul român în textul oficial, înaintat la ONU?
Cam vorbeşti pe lingă adevăr domnule Coja Nici vorbă să se fii referit la Holocaustul românesc ambasadorul ungar.Atât a declarat: „…“Le datorăm scuze victimelor pentru că statul ungar a fost vinovat
pentru Holocaust. În primul rând, pentru că nu a reușit să-și protejeze
cetățenii săi și, în al doilea rând, pentru că a ajutat și a furnizat
resurse financiare pentru comiterea unei crime în masă”, Nimic despre România.Aia dumneata ai adăugat-o .Adică…ai minţit.Nu e frumos domnule Coja.
Domnule Coja, sunteti un om vocal, cunoscut, cu posibilitati. V-ati gandit sa il contactati pe domnul Lixandroiu, daca a revenit in tara, sa vorbiti cu domnia sa si sa va puna eventual la dispozitie niste documente care sa certifice tot ce se spune despre el? Eventual raspunsul primit de la Bruxelles si interventia domniei sale la ONU? Altfel stirea preluata si de dumnevoastra nu are ca scop decat intoxicare si manipulare.
Despre ce intoxicare ar fi vorba? Eu știu ce a cerut dl Lixăndroiu, a cerut cu multă tenaitate, dar asemenea dmersuri nu au nicio șansă dacă celălalt nu are simțul onoarei, al răspunderii pentru propriile fapte. Nu sunt ungurii încă europeni, se vede.
Iată un mesaj completator pe care l-am primit la căsuța mea de poștă electronică:
Eu nu am auzit până acum de Anton Lixăndroiu şi e păcat.Pe Google i se rezervă mult spaţiu.Mă bucur că măcar mai există câţiva români adevăraţi pe afară,dar e dureros că lipsesc din conducerea ţării.
Anton Lixandroiu:” Nu pot sta indiferent cand se duce o vendetta impotriva tarii mele”
DISCURS PENTRU ROMANIA
ganduri si atitudini
La 87 de ani, Anton Lixandroiu, o legenda vie a romanismului din toata lumea (care a chemat in judecata statul maghiar la Tribunalul International de la Haga pentru a-l determina sa-si ceara iertare pentru masacrele anti-romanesti din al doilea razboi mondial ) s-a intors in Romania si s-a stabilit aici. Opera lui cetateneasca, si viata lui exemplara, trebuie cunoscute. Incepem, de aceea in NEAMUL ROMANESC publicarea unor fragmente din declaratii si scrieri memorialistice ale acestui uimitor de hotarat carturar roman, din stirpea ”argumentationismului” transilvan.
__________________________________________________________
Dintre ziarele americane care publica articole deformate despre romani , pe locul întâi, de la distanţă, se situează “The New York Times ” . Acestui ziar i-am trimis nu mai puţin de 790 de scrisori de protest, la care nu a răspuns deloc! Mai departe, am cerut sprijinul a şase senatori care, la rândul lor, au scris redacţiei, sugerându-i să-şi respecte cititorii. Nici ei n-au primit nici un răspuns. Mă gândesc să dau în judecată acest ziar şi să-i cer 200 de milioane de dolari – daune pentru defăimarea statului român, sumă pe care o voi dona pentru construirea de azile şi spitale în ţară. Urmează ziarele International Herald Tribune, Chicago Tribune, The New York Review of Books,
Financial Times, precum şi televiziunile CNN şi Channel Seven. Aici a lucrat otrăvită Barbara Walters, în ale cărei emisiuni insista pe faptul că România îşi vinde în masă copiii sau îi lasă să doarmă prin canale şi în gurile de metrou. Am cerut redacţiilor respective s-o scoată la pensie, că nu ştie ce vorbeşte. De ce nu vede câţi drogaţi şi copii abandonaţi zac prin canale în Brooklyn şi Bronx (New York) sau în Chile, Peru sau Venezuela? Nu cumva e plătită de cineva să vadă
numai boschetarii din Bucureşti? Deformari si defaimari ? Enumăr câteva: în România trăiesc 3 milioane de maghiari şi 3 milioane de ţigani, iar ansamblul minorităţilor naţionale depăşeşte 40% din populaţie. Cu alte cuvinte, numai 60% din populaţia României sunt români! Armata Română a împuşcat şi aruncat de vii în foc zeci de mii de evrei din nordul Transilvaniei, în timp ce guvernul român condus de Antonescu a trimis la Auschwitz 200.000 de evrei din Transilvania.
Declaratia generalului american Wesley Clark, potrivit căreia „Tratatul de la Trianon a fost o mare greşeală si ar trebui revizuit”.
Harta publicată de National Geographic, în care se arată că în Transilvania se vorbeşte o singură limbă: maghiara. Harta revistei Arborele Lumii, care ne înfăţişează „Ungaria Mare”, întinsă de Ia Tisa până la Dunăre, la Marea Neagră şi la Nistru. Aberaţiile ramolitului G. Prouty, colonel din al doilea război mondial, care a văzut, cică, prizonierii americani venind din România, fiecare cu piciorul tăiat din genunchi de către barbarii de români, după un obicei ce vine de la Dracula. În realitate, se ştie că piloţii americani doborâţi de germani la Ploieşti au fost ţinuţi la Timişul de Sus ca nişte boieri, trăind mai bine decât ofiţerii din armata română.
În fine, am fost scandalizat-de declaraţia consulului american la Bucureşti, Michael Mates, potrivit căreia Biserica Ortodoxă Română persecută alte biserici, în special Biserica Maghiară.
Mulţi nervi mi-a făcut şi articolul lui Thomas I. Noon, intitulat „România îşi persecută minoritatea maghiară”. Probabil l-a scris în stare de ebrietate, aşa cum par a fi multe articole antiromâneşti publicate în America. De altfel, nici episcopul Tokes nu e prea departe de aceşti denigratori, rând afirmă, la Cleveland, că maghiarii sunt un fel de sclavi negri ai României.
Este adevărat ca The New York Times n-a mai scris nimic în ultimul an despre România. Nici rău, nici bun. Dar asta nu înseamnă că jurnaliştii respectivi nu trebuie să răspundă pentru ceea ce au făcut. Şi-i voi chema în justiţie. Pentru că nu pot sta indiferent când se duce o vendettă contra ţării mele.
Situl e asta: http://www.politics.hu/20140124/hungary-apologizes-for-role-in-holocaust-at-un-says-ambassador/
Ungaria si-a cerut scuze pentru holocaustul impotriva evreilor si romilor/tiganilor, nu pentru crimele faptuite contra romanilor. Este aceeasi confuzie voita intre rom/tigan=roman. Nu stiu ce a facut acest domn Lixandroiu – poate ca a facut ce se spune iar daca-i asa, jos palaria! – dar n-am vazut pe net nimic despre asta, ci doar despre „Jewish and Roma Holocaust”. Pana cand vom mai accepta aceasta confuzie? Chiar vom sta cu bratele-n san sa fim confundati mereu cu tiganii – pana la transformarea intregii Romanii intr-o republica de la Strehaia?
Am cautat in spatiul german texte legate de declaratia ambasadorului Korosi la New York.(din 23 ianuarie 2014) In textul german se vorbeste de Holocaustul contra evreilor si nu se pomeneste nici un cuvant despre victime de etnie romana.
Concluzia mea este ca textul este rupt in doua si cele doua jumatati nu au legatura logica intre ele. Domnul Anton Lixandroiu este un roman in fata caruia ne plecam cu cinste si respect. Nu multi dintre ai nostri au reusit sa faca ce-a facut dansul! Dar se pare ca „Răspunsul şi rezultatul a fost că Ungaria şi-a cerut scuze în premieră, în plenul ONU, pentru Holocaustul din Nordul Ardealului…” nu este o urmare a actiunilor curajoase ale domnului Lixandroiu, de vreme ce notiunea de „victime romanesti” nu apare in textul german. Se poate totusi ca nemtii sa nu fi redat tot discursul lui Korodi, considerand referintele la Romani ca neimportante pentru cititorii lor.
Oricum, un Tribunal cand iti da dreptate, chiar daca e international, o face in scris si nu poate sa-l oblige pe Korodi sa spuna la ONU una sau alta. Justitia e justitie, ea da o sentinta scrisa iar politica e altceva.
Iata link-ul de unde m-am insspirat:
http://diepresse.com/home/politik/1553411/Ungarn-entschuldigt-sich-fur-Rolle-im-Holocaust
Mai caut, poate dau de discursul complet.
In articolul mentionat este criticat si partidul maghiar Jobbik, care este acuzat de antisemitism. Acum m-am lamurit eu de unde si-au luat autoritatile romane „curajul” de a expulza niste membri Jobbik care activau pe teritoriul noastru. Au primit „unda verde” de unde trebuia! Si eu care-mi ziceam, plin de naivitate: Uite dom-le ca s-au trezit ai nostri in sfarsit si iau masurile care trebuiau luate de mult!
Din păcate, aveți dreptate.
Domnule Ion Coja,
Stiu ca sunteti un om corect in ceea ce faceti, de aceea va rog puneti in fata articolului reprodus mai sus cateva cuvinte despre redarea aproximativa a declaratiei ambasadorului ungar la ONU. Totodata, va rog incercati a procura si expune declaratia corecta si completa a acestuia, pentru o corecta informare publica.
De la prima postare am atras atenția că în textul declarației meghiare lipsește cuvîntul ROMÂN! Ce putem face?!… Unii se grăbesc să se bucure că dușmanii noștri s-au vindecat de stupiditate! Dar de unde?!
Mai fratilor, sau eu nu maiinteleg limba romana sau cineva s-a timpit de tot si a luat-o razna!
Unde vedeti voi in declaratia de mai jos, cuvintele:
romanesc, Transilvania, Romania, …sau orice legat de Romania, victim in rindul populatiei romane.
Textul apologetic de mai jos este unul pregatit pentru toti este o scuza formala OBLIGATORIE a tuturor MICILOR in vederea obtinerii altor IMPRUMUTURI pentru nevoiele sociale ale Ungariei. Adica trebuie sa-i pupi in cur pe cei de la banci ca sa ai bani sa platesti somajul si pensiile daca vrei sa nu fi linsat politic.
Care presiuni asupra ungurilor, care Lixandroiu, de unde reiese ca ar fi facut acest individ ceva..sau daca acel ceva are legatura cu lobiul victimelor romanesti, o fi facut loby dar nu pentru romani ci pentru IU-DACI?
Ce legatura are sula cu subprefectura?
Salvatori şi victime
„Le datorăm scuze victimelor pentru că statul ungar a fost vinovat pentru Holocaust. În primul rând, pentru că nu a reuşit să-şi protejeze cetăţenii şi, în al doilea rând, pentru că a ajutat şi a furnizat resurse financiare pentru comiterea unei crime în masă”, a declarat Csaba Korosi în cadrul unei conferinţe de presă organizate la sediul ONU din New York, cu ocazia deschiderii unei serii de evenimente dedicate comemorării Holocaustului.
„Instituţiile statului ungar de la acea vreme au fost responsabile pentru Holocaust. Scuzele exprimate astăzi de statul ungar trebuie să devină parte a memoriei şi identităţii naţionale”, a mai spus el. Totodată, Csaba Korosi a anunţat că în Ungaria sunt planificate evenimente în cadrul anului comemorativ 2014, în centrul cărora se vor afla „salvatori” şi „victime copii”.
„Nota redactiei” a pus o intrebare-cheie; se poate subantelege ca ungurul nu s-a referit si la romani.
Dar daca Anton Lixandroiu a dus lupta pe care a dus-o, el merita toate onorurile, indiferent ce a spus un politruc unguresc oportunist.
Anton Lixandroiu este ceea ce se poate numi un român exmplar! Ca și fiul său, ofițer de rang superior în Armat USA!
Oare cine va avea curajul si posibilitatea sa preia initiativa patriotica a Dlui Lixandroiu si
sa-i actioneze pe cale legala pe netrebnicii ce conduc holocaustul anti-romanesc din zilele noastre?
Exemplar zici? etc, etc.
AM ȘTERS MESAJUL DVS. Mai citiți o dată textul comentat cu atâta neglijență! Și reveniți. i.c.
Sunteți tot mai pe dinafară cu comentariile! Nu citiți atent și sunteți sentențios, categoric! Și pe dumneata te-am lăudat pentru niște comentarii mai vechi, iar acum abia mă stăpânesc să nu ți le șterg!
Aveţi dreptate. Nu înţeleg de ce dl profesor Coja e atât de impresionat de un text care, în fond, nu spune nimic.