Tema lunii:
Antisemitismul
(Preluat din Buletinul Clubului Român din Chattanooga Nr. 146 Decembrie 2023)

Negaționismul este una din formele antisemitismului modern

În prima parte a sec. 21 se înregistrează în mai multe țări o creștere marcată a antisemitsmului, a urii
față de evrei și față de statul Israel.
Poporul evreu, cu o istorie documentată de peste 3.700 de ani și cel care și-a păstrat ființa națională și
religia pe toată durata istoriei lui, cel care și-a refăcut patria originală și a recreat statul Israel, care a
realizat enorme progrese într-un interval de timp scurt, este astăzi atacat mai mult ca niciodată, în
numeroase părți ale lumii.
Conform Bibliei, evreii sunt descendenții poporului antic al Israelului care s-a stabilit în
Canaan, situat între coasta de est a Mării Mediterane și râul Iordan (1451 î.Hr.). Deplasările
nomade ale evreilor s-au situat în jurul localității Hebron undeva între 1991 și 1706 î.Hr.
Fii lui Israel împărtășesc filiație, prin strămoșii lor comuni: Abraham (Avram) și fiul lui
Isaac, Iacov (Yaakov, Iacob). Iacob a primit numele de Israel, iar cei doisprezece fii au fost
strămoșii celor douăsprezece triburi cunoscute ca „fiii lui
Israel”: Ruben, Simeon, Levi, Iuda, Isahar, Zabulon, Dan, Gad, Neftali, Așer, Iosif,
și Beniamin.
__________
Dumnezeu întrupat în persoana istorică a lui Iisus Hristos s-a născut în Betleem, a trăit în Israel,
având mamă evreică și, necontrazicând logica, a fost El Însuși ca om, în mod asumat, evreu.
Ucenicii, apostolii Săi, primul martir (Ștefan), „apostolul neamurilor” (Pavel), primii creștini, primii
sfinți au fost evrei.
Antisemitismul, terorismul sunt și anticreștinism (Nicolae Steinhardt).
Definirea antisemitismului
În anul 2016 a avut loc la București întâlnirea membrilor Alianței Internaționale pentru Memoria
Holocaustului (IHRA- 31 de membri), ale cărei documente au fost adoptate de Departamentul de Stat al
Statelor Unite.
Definiția antisemitismului adoptată de acest for este:
Antisemitismul este acea percepție a evreilor care se exprimă prin ura față de poporul evreu.
Retorica și manifestările fizice ale antisemitismului sunt îndreptate către indivizi evrei sau ne-evrei, ca și
împotriva proprietăților lor, a comunităților și a instituțiilor lor religioase.
Manifestările antisemite includ atacuri împotriva statului Israel sau împotriva comunităților
evreiești din diferite țări. Adeseori antisemiții acuză evreii de conspirații împotriva umanității și
blameaază evreii pentru diverse lucruri care nu merg cum trebuie în țările lor. Antisemitismul se exprimă
prin discursuri, articole, forme vizuale și acțiuni, deasemenea utilizează stereotipuri, imagini și caractere
vizuale sinistre a căror intenție este să sperie.
Termenul de antisemitism a fost creat de ziaristul german Wilhelm Marr în anul 1879. El a devenit
frecvent utilizat pe măsură ce mișcările antisemite din Europa de la sfârșitul sec.19 și începutul sec. 20 au
luat proporții. În acea perioadă s-a trecut de la antisemitismul individual la cel promovat de partide
politice.
De fapt termenul este greșit: el sugerează ostilitatea față de semiți. Dar evreii nu sunt singurul popor
semit. În trecut au existat numeroase popoare semite, multe uitate (Fenicienii, Canaanenii, Asirienii,
Babilonienii, Chaldeenii, Akadienii, Amoriții, vorbitorii de Aramaică, vorbitorii de limbă Amharică din
Etiopia, Maltezii antici) iar popoarele semite contemporane sunt: Arabii, Arabii iranieni, Druzii,
Libanezii, Palestinienii, etc.
Nici anti-iudei nu e un termen corect, fiindcă s-ar limita la evreii religioși.
Cu adevărat exact ar fi termenul de anti-evrei, dar el nu poate lua locul noțiunii de antisemitism, care are
vechime și tradiție puternic implantate.
Anti-iudaismul este un curent de opinie care condamnă religia mozaică, mai mult decât pe credincioșii
evrei. Aderenții lui vor desființarea religiei iudaice și înlocuirea ei cu o religie alternativă, legând acest
scop de o acceptare mai mare a evreilor în societate.
Muntele (Dealul) Sion este localizat în vecinătatea ruinelor Templului din Ierusalim. La începuturile
așezării omenești din această zonă, ea a fost numită Muntele Sion, apoi a luat numele de Ierusalim. Când
evreii au fost eliberați din sclavie de babilonieni (sec. 7) și s-au întors în vechea lor țară, aceasta s-a numit
„reîntoarcerea la Muntele Sion”.
De la aceste date istorice provine numele mișcării internaționale din sec. 19, care a reprezentat dorința și
eforturile evreilor europeni de a reface patria inițială, mișcare numită Sionism. După ce în anul 1948
statul Israel a devenit o realitate, mișcarea sionistă și-a modificat misiunea în acea de a susține și proteja
statul Israel.
În zilele noastre, o variantă a antisemitismului este deghizarea lui în anti-sionism: nu suntem împotriva
evreilor, ci împotriva statului Israel și a politicilor sale.
Antisionismul este îmbrățișat de actuala stângă politică și amplu răspândit în lumea occidentală, combinat
cu acțiunile pro-palestiniene.
Ceea ce se întâmplă în prezent în lumea politică internațională este complet diferit și opus de orientările
din secolele trecute: azi stânga politică este de partea grupurilor palestiniene și este anti-Israel, în timp ce
dreapta conservatoare susține națiunea evreiască și Israelul, pe când în trecut conservatorii erau antisemiți
și liberalii/socialiștii/comuniștii susțineau pe palestinieni.
Formele istorice ale antisemitismului
După alungarea populației evreiești din Israel și Iudea (sec. 1), evreii din Europa și Asia au devenit
„poporul fără țară” și au format comunități în diferite țări care le-au permis acest lucru. Acolo au avut de a
face cu nedreptăți, abuzuri și amenințări de toate felurile.
Atacurile împotriva evreilor nu au încetat nici după constituirea statului Israel, în anul 1948.
Antisemitismul, cea mai veche ură din istoria omenirii, persistă de sute de ani, are reapariții periodice și
aduce mereu și mereu noi forme de atac, acuzații, nedreptăți, calomnii și blamări.
În țările în care și-au găsit adăpost evreii au avut de face față multor variante de antisemitism, din partea
indivizilor, a comunităților sau a statelor:
 Negarea acesului în comunitate
 Segregarea, gheto-izarea
 Legislația restrictivă
 Negarea dreptului la proprietate
 Negarea dreptului la autodeterminare
 Negarea dreptului la cetățenie
 Expunere la justiție cu standard dublu
 Interdicția pentru anumite profesiuni
 Jignirea, acuzarea de fapte grave (provocarea de epidemii, omoruri rituale,
înșelare, conspirații)
 Interdicția pentru căsătoriile mixte
 Profanările de sinagogi și cimitire evreiești
 Violența fizică, uciderea
 Expulzarea
 Impunerea apostaziei
 Negaționismul: contestarea crimelor cărora le-au căzut victime evreii.
 Crearea de rețele internaționale antisemite (nazismul, islamofascismul).
Formele moderne antisemitismului
o Antisionismul:
folosește paralela dintre Germania nazistă și Israel, acuză statul Israel de aprtheid și totalitarism, neagă
elementele democratice din structura și funcțiile statului Israel. Este o formă de antisemitism deghizat.
o Formele de politică extremă:
În mai multe țări europene și în Statele Unite s-au dezvoltat organizații de extremă dreaptă, cu manifestări
antisemite. Pe lângă arborarea de simboluri naziste (insigne, uniforme, drapele, lozinci, cărți), membrii
acestor organizații reiau argumentația antisemită din secolul trecut: evreii controlează lumea, evreii
conspiră la controlul total al populațiilor din toate țările, etc.
La rândul lui, comunismul a avut o componentă antisemită ținută secretă, dar ideile antisemite au fost
depistate la conducătorii socialiști și comuniști încă de la primele generații.
În Europa și Statele Unite, în ultimii ani, organizațiile politice de stânga au devenit intens antisemite, ca și
unele guverne. O explicație parțială este modificarea climatului politic prin acceptarea unui număr mare
de imigranți care aparțin unor populații antisemite și introducerea unei strategii electorale care are nevoie
de aceste noi mase de votanți.
o Împiedicarea practicilor religioase mozaice:
Vandalizarea și incendierea sinagogilor, atacarea cetățenilor care încearcă să participe la serviciile
religioase mozaice, desecrarea simbolurilor religioase (Tora, Bibliile, îmbrăcămintea tradițională),
suprimarea actvității religioase evreiești.
o Utilizarea antisemitismului unor populații migratorii:
Grupuri recrutate din populația imigrantă antisemită sunt mobilizate și folosite pentru atacuri atacuri
teroriste.
O bună expunere a „shiftului” politic european, care generează noul antisemitism este făcută în
articolul de mai jos
Politica europeană și evreii: un secol de trădare, de la extrema dreaptă
la extrema stângă – de Valentin Naumescu
Stânga radicală europeană, neomarxistă în esența ideilor anticapitaliste și antisistem susținute, s-a
„reinventat” prin minorități și imigranți și are nevoie de voturile musulmanilor din țările lor.
31.10.2023; www.newsweek.ro
Acum o sută de ani, începea să se abată asupra evreilor vântul rece al respingerii din societățile europene
și apăsarea amenințătoare a extremei drepte, care avea să ducă după 1933 la catastrofa cunoscută.
Antisemitismul își plantase adânc germenii culturali în solul european încă din ultimele decenii ale
secolului al XIX-lea, dar abia după 1922-1923, la câțiva ani după căderea celor patru imperii din Europa
în urma Marelui Război, mișcările politice antisemite luau avânt în noile state naționale. Terenul cultural
și social era deja pregătit.
Declarația Balfour din 1917 le promitea într-adevăr evreilor, prin vocea ministrului de Externe de la
Londra, un stat al lor, „un cămin național” în Palestina, dar de la încetarea ocupației otomane și instituirea
mandatului britanic asupra Palestinei până la fondarea statului Israel avea să treacă cea mai cruntă
perioadă din istoria evreilor, legată, din păcate, chiar de Europa. Vom reține și ideea, relevantă pentru
conflictul palestiniano-israelian, că Planul ONU de Partiție a Palestinei din 1947 a fost acceptat inițial
de evrei și respins vehement de statele arabe„în numele palestinienilor”, astfel încât statul Israel, în
lipsa altei soluții, s-a născut practic unilateral, printr-o Declarație de Independență, urmată de războiul
din 1948-1949. Israel a fost atacat de cinci state arabe chiar a doua zi după ce a fost declarat, nefiind
recunoscut de lumea islamică în general și de palestinieni în particular.
Relația politică a europenilor cu evreii merită însă din nou atenție, mai ales în prezent. Nu voi intra în
tema controversată a „originii socialiste a extremei drepte” și nici în ideea, neplăcută pentru mulți, că
ambele extreme sunt, ca origine intelectuală și esență ideologică, una singură, opusă moderației și
centrismului.
Viziunea extremistă europeană a fost lansată în lunga ei carieră istorică de distopia socialismului
revoluționar marxist și a emancipării poporului prin luptă, în care una dintre facțiuni a luat-o pe drumul
leninismului, pretins „internaționalist” și „progresist”, iar cealaltă, negându-și originea socialistă și
adăugându-și componente naționaliste, rasiste și antisemite, a luat-o pe drumul nazismului, fascismului,
horthysmului, legionarismului etc. Vom relua aici doar observația simplă că Partidul Național Socialist al
lui Adolf Hitler a fost continuatorul unui mic partid al muncitorilor germani, evident de orientare
socialistă, așa cum îi arată și numele, iar Mussolini era la rândul lui un „socialist ratat”, exclus din
Partidul Socialist Italian, care a îmbrăcat cămașa neagră și a avut mai mult succes politic în noua
înfățișare. Extrema dreaptă nu mai pare, văzută din această perspectivă, decât o versiune modificată a
extremei stângi, cu care păstrează în profunzime multe trăsături comune, reverberate de populism și de
iluzia soluțiilor radicale, promovate prin ridicarea poporului la luptă.
Fără îndoială, Europa s-a schimbat mult în ultimul secol. Structura societăților este alta. Migrația
musulmanilor a fost masivă în Europa de Vest, după 1960. Dispariția clasei muncitoare industriale a lăsat
stânga tradițională marxistă fără votanți. Eșecul comunismului în URSS și statele-satelit est-europene,
declinul numeric al „proletariatului” și schimbarea modelului economico-social au împins stânga
europeană de după 1965 într-o criză politică și ideologică profundă. După protestele din 1968, Școala de
la Frankfurt și Noua Stângă au câștigat teren. Nu mai era vorba de „proletari”, de împărțirea pe „clase
sociale” și „lupta de clasă”, ci de minorități, feminism, corectitudine politică, progresism și… imigranți,
mulți imigranți. Se estimează că aproximativ 45 de milioane de musulmani din prima, a doua și a treia
generație post-migrație, trăiesc în prezent pe continentul european.
Nu doar cantitativ politica migraționistă europeană a fost o eroare, ducând la o migrație musulmană
excesivă în țările vest-europene prospere, dar și abordarea calitativă, legislativă și politico-administrativă
a migrației a fost de asemenea greșită. Multiculturalismul liberal este un eșec major, creând pungi mari
de comunități musulmane neintegrate cultural și social, care au înțeles doar că au doar drepturi, libertăți și
numeroase beneficii garantate de statele europene, fără să-și asume niciun fel de obligații față de țările
care le-au primit. Mai mult decât atât, generațiile a doua și a treia de musulmani europeni au început
un proces de radicalizare islamistă, pe care nu l-a manifestat prima generație, venită să muncească în
Vest pentru o viață mai bună.
„74 la sută dintre tinerii musulmani din Franța consideră că legile islamice sunt superioare legilor
Republicii”, spune intelectualul algerian Boualem Sansal într-un interviu recent, adăugând că „faza pe
care o trăim de la independența țărilor arabe și musulmane este o fază pregătitoare pentru marele Jihad
care va să vină. Această fază s-a concentrat pe reislamizarea popoarelor pervertite de valorile
occidentale, moștenite din colonialism sau răspândite în lumea musulmană de cinema, televiziune,
turism. Finalizată în țările musulmane, reislamizarea diasporelor musulmane din întreaga lume rămâne de
făcut, în special în Europa, fiind pe cale (de a se produce)”. A se vedea cazurile magrebienilor, turcilor,
palestinienilor.
Este deja un loc comun să reiterăm astăzi că migrația ilegalătrebuie stopată, iar migranții ilegali trebuie
expulzați, așa cum, în sfârșit, cere cancelarul Germaniei, Olaf Scholz. Se vorbește de câțiva ani de eșecul
politicii migraționiste europene, dar nu s-a făcut mare lucru, dimpotrivă, numărul celor intrați ilegal în
Italia anul acesta este aproape dublu față de anul trecut. Și Olaf Scholz, și Giorgia Meloni au dreptate.
Așa nu se mai poate.
Stânga radicală europeană, neomarxistă în esența ideilor anticapitaliste și antisistem susținute, s-a
„reinventat” prin minorități și imigranți. Aceste partide ale extremei stângi au evidentă nevoie de
voturile musulmanilor din țările lor. În Germania, Die Linke, partidul stângii dure, critică anunțatele
măsuri ale cancelarului Scholz, de accelerare a expulzării migranților ilegali, arătând clar linia de ruptură
ideologică între stânga radicală și stânga centristă (SPD). Fără aceste voturi, stânga radicală europeană ar
pierde mandate în parlamente. Trecem peste faptul că premierul musulman al Scoției pare să aibă o
singură problemă în acest război declanșat de atacul teroriștilor de la Hamas împotriva Israel, anume că
nu reușește să dea de socrii lui din Gaza, după ce au căzut telecomunicațiile. Fostul lider laburist britanic
Jeremy Corbyn, cunoscut de mult ca socialist radical, nu a condamnat nici el atacul Hamas. Așa cum nu la condamnat un alt lider al stângii radicale, Jean-Luc Mélenchon, de la Partidul Franța Nesupusă (LFI), și
el în căutarea voturilor arabilor. Ca o bizarerie a noii politici franceze, a ajuns extrema dreaptă prin vocea
lui Marine Le Pen să susțină Israelul, iar stânga radicală să reprezinte o amenințare pentru evrei și pentru
statul Israel.
În fața noii trădări politice din Europa la adresa evreilor, un grup numeros de intelectuali publici
israelieni, printre care profesorul Yuval Noah Harari, el însuși de stânga, oponent cunoscut al lui
Netanyahu, semnează o scrisoare-declarație prin care își exprimă dezamăgirea provocată de „indiferența”
progresiștilor americani și europeni față de atrocitățile comise de Hamas”, acuzând totodată stânga
occidentală de „insensibilitate morală extremă și trădare”.
Bineînțeles, ceea ce nu spune Harari, dar probabil înțelege, este că „rațiunea electorală” pentru care stânga
radicală din Vest înclină spre „cauza palestiniană”, ignorând chiar și atacul terorist abominabil din 7
octombrie, la care Israel are tot dreptul să răspundă prin eliminarea Hamas, ține de voturile stângii
și de captivitatea ideologică în care s-au scufundat o parte din democrațiile occidentale.
Slăbiciunea și vulnerabilitățile societăților inundate de migrația musulmană, creșterea riscului de
atacuri teroriste, criza de idei și clienți a stângii occidentale, blocată în paradigma „corectitudinii
politice”, devenită pe alocuri aproape o dictatură a minorităților, toate acestea fac ca UE în ansamblu să
devină irelevantă în ecuația noului război. După ce Ursula von der Leyen a condamnat ferm atacul Hamas
imediat după 7 octombrie și a exprimat sprijin pentru Israel, un potop de critici venite din unele state
membre ale UE au atenuat susținerea politică europeană, până la a face „o reușită” chiar și din declarația
negociată cu greu la recentul Consiliu European, oricum o declarație „incoloră, inodoră și insipidă”, în
care UE spune banal că vrea „să fie bine, ca să nu fie rău”…
Dacă Europa nu va înțelege că atacul asupra Israel, la fel ca atacul asupra Ucrainei, face parte din războiul
mult mai amplu al axei Rusia-Iran-Coreea de Nord (susținută deocamdată „soft” de China)
împotriva Occidentului, război care își propune să schimbe lumea și să erodeze puterea democrațiilor
liberale, atunci UE și multe dintre țările membre vor plăti, mai devreme sau mai târziu, prețul naivității
lor politice și ideologice.
Istoricul antisemitismului
Antisemitismul antic:
În antichitate, numeroase popoare cu care evreii au venit în contact au fost șocate de neobișnuita credință
a acestora într-un singur Dumnezeu, fapt complet diferit de norma politeistă a vremii. Prin aceasta, evreii
au devenit “ceilalți”, cei “care sunt altfel”, cei “care nu sunt ca noi”.
Mai mult, pentru refuzul de a se ruga numeroaselor zeități ale altor popoare, evreii au fost pe nedrept
acuzați de ateism.
Deasemeni, obligația religioasă a evreilor de a respecta cu strictețe o zi de odihnă la fiecare șapte zile,
obicei care nu exista la popoarele antice și care a fost apoi preluat de creștini, a făcut ca evreii să fie
disprețuiți pentru “lene”.
Alte motive de ostilitate și suspiciune față de evreii timpurii au fost: aderența lor puternică față de valorile
morale și de familie din Vechiul Testament, rigorile de dietă, refuzul de a încheia căsătorii mixte, refuzul
de a schimba religia proprie cu o religie din regiunea în care s-au stabilit, practica circumciziei.
Antisemitismul roman:
Romanii, ca și Grecii antici, erau xenofobi, considerând toți străinii inferiori lor. Pentru o lungă perioadă,
romanii nu au avut o atitudine mai rea față de evrei decât cea față de orice străin. Dar cu timpul au devenit
anti-evrei din cauza nesupunerii acestora, refuzului de a plăti taxe, înclinației lor pentru revoltă și a
devotamentului pentru religia lor.
În Imperiul Roman exista conceptul oficial că stăpânul absolut al lumii (cea care era cunoscută) era
împăratul roman; prin atitudinea evreilor de a acorda numai Dumnezeului lor condiția de stăpân absolut al
omenirii, evreii au devenit un fel de dizidenți anti-imperiali, aceia în care nu poți avea încredere, fiindcă
nu se supun autorității recunoscute de toți ceilalți.
Romanii au ocupat regiunea numită Levant, care include teritoriile Israelului și Judeii și au înăbușit mai
multe revolte evreiești. Ultima, cea din anul 70, a devenit pretextul pentru distrugerea celui de al doilea
templu evreiesc și a expulzării evreilor care s-au împrăștiat în lume.
Antisemitismul creștin:
În secolul 1 au existat creștini evrei și creștini ne-evrei. Cum creștinismul era prigonit și sancționat, acest
“cult” al urmașilor lui Isus a persistat, fără conflicte interne. După anul 313, când creștinismul a devenit
religia dominantă în imperiul roman, evreii creștini, deveniți o minoritate, au fost marginalizați sau atacați
de creștinii ne-evrei.
Noul Testament conține critici adresate poporului evreu, vinovat că nu l-a recunoscut pe Isus drept Mesia
și că s-a făcut vinovat de deicid.
În primul mileniu, anti-semitismul a fost în special de natură teologică.
Dar antisemitismul creștin a devenit larg răspândit și violent după Cruciade, când – pe lângă vinovăția de
a-l fi ucis pe Isus – creștinii au fost din ce în ce mai convinși că era o dovadă de credință să prigonești,
ataci și ucizi “necredincioșii”.
Prin aceste argumente, creștinii au inventat o scuză bună pentru actele violente pe care le făceau
împotriva evreilor. Secolele 13-15 aduc o intensificare a anti-evreismului agresiv al creștinilor.
Protestanții au dat un nou impuls antisemitismului creștin și Martin Luther (1483-1546) a fost un
activ critic al evreilor și un promotor al actelor violente împotriva lor (Despre evrei și minciunile
lor 1543). El a îndemnat creștinii la distrugerea sinagogilor și a caselor evreilor, la interzicerea
rabinilor de a practica învățământul religios, la alungarea evreilor despre care a făcut publice
insulte și acuzații severe.
Antisemitismul musulman: În Coran sunt menționați mulți profeți iudeo-creștini, cărora
Mohamed le-a recunoscut meritele de a fi fost contactați de Dumnezeu și de a fi îndeplinit
binefaceri pentru omenire dictate de Dumnezeu. Astfel sunt înregistrați Aaron (Harun),
Abraham/Avram (Ibrahim), Adam, Regele David (Daud), Apostolii lui Cristos, Elias (Ilyas),
Arhanghelul Gabriel (Jibril), Iacob (Jakub), Isus (Isa), Ioan Botezătorul (Yahya), Iosif (Yusuf),
Sfânta Maria (Maryam), Arhanghelul Mihail (Mikail), Moise (Musa), Noe (Nuh), Regele Saul
(Talut), Regele Solomon (Sulayman). Cu toate acestea, musulmanii consideră un păcat capital al
necredincioșilor îndepărtarea de “credința dreaptă” și cred că este datoria fiecărui musulman de a
lupta cu ei. Insăși Coranul ar fi fost dictat lui Mohamed de arhanghelul Gabriel.
În peninsula arabă, înainte de apariția religiei islamice, trăiau arabi, creștini de diferite origini
etnice și evrei. Arabii aveau culte politeiste și venerau Kaba (stânca sfântă de la Mecca), ea
însăși locul de rugăciune la peste 300 de idoli. Pe măsură ce religia lui Mohamed (570-632) s-a
răspândit (el a început să predice noua religie în anul 610), majoritatea arabilor s-au convertit,
spontan sau forțați. Mohamed a sperat să convertească evreii, dar aceștia au respins Coranul și
religia musulmană și l-au declarat pe Mohamed un “profet fals”. Ca urmare, Mohamed a
proclamat izgonirea tuturor evreilor și creștinilor din peninsula arabă, ca fiind “impuri și
murdari”.
Transmisă dealungul anilor, tradiția antisemită din țările musulmane a ajuns în vremea noastră la
variantele “islamo-fasciste”, cu acte teroriste înfăptuite de organizații sau chiar de state.
În ultimii ani a avut loc un exod al populației evreiești din țările musulmane arabe (Siria, Liban, Maroc,
Libia, Tunis, Algeria, Iordania, Egipt, Yemen, Irak) sau ne-arabe (Iran, Pakistan, Afganistan,
Bangladesh). În aceste țări, în care comunitățile evreiești existau de sute de ani, au rămas doar un număr
foarte mic de evrei, în timp ce sute de mii au emigrat în Europa, Canada și USA. Exodul evreilor din
țările musulmane s-a intensificat după ce constituirea statului Israel a acutizat conflictele acestuia cu țările
musulmane.
În varianta contemporană, antisemitismul musulman a trecut de la izgonirea persoanelor din comunități și
atacarea mai ales a obiectelor (cărți religioase, sinagogi, cimitire) la uciderea persoanelor, adeseori cu
tendința de a stabili recorduri de victime. S-a mai înregistrat o schimbare, acea de a abandona orice
influență a milei, respectului sau legalității. “Eroii” antisemitismului islamic de azi sunt oameni “fără
lege”, sadici, obtuzi, îndoctrinați până a deveni inumani. Și s-a dezvoltat o categorie nouă, acea a
teroriștilor sinucigași, cultivați de imami și lideri islamici fără conștiință, sociopați cu motivare religioasă
dubioasă.
În motivarea acțiunilor lor antisemite, musulmanii răstălmăcesc religia lor și susțin că antisemitismul este
de fapt un război sfânt (Jihad), care devine obligația oricărui credincios musulman.
Antisemitismul medieval:
Evul Mediu a fost perioada în care antisemitismul s-a răspândit și dezvoltat mult.
Au fost introduse pogromurile, rebeliunile violente și organizate, care au rezultat în uciderea evreilor și
distrugerea proprietăților lor. Deși cele mai cunoscute pogromuri sunt cele din Europa Centrală și de Est
(sec. 18-20), pogromurile au existat și în Europa Vestică. Înainte de a lua calea Orientului, trupele
cruciate dădeau o raită prin cartierele evreiești din țara lor sau din țările prin care treceau și “își făceau
mâna” omorând evrei.
Au existat pogromuri în Anglia (1190), Franța (1475, 1633), Germania (1349). Elveția (1470). Multe au
fost declanșate prin acuzarea evreilor de omoruri rituale, sau de producere de epidemii (ciuma neagră).
Primele acuzații despre crimele evreilor care ucideau copii creștini pentru a le folosi sângele la practicarea
sărbătorilor rituale au apărut în secolul 11. În biserica Holy Trinity din Londra, construită în anul 1144,
există o frescă în care este înfățișată o astfel de scenă.
Intervenția statului cu expulzarea evreilor, sau cu forțarea creștinizării cu alternativa expulzării a fost
deasemeni începută în Evul Mediu și continuată în perioada modernă: Anglia 1290, țările germane 1012,
1276, 1490, 1530, Roma 135 îen, 38, 42, 73, Spania 1492, Portugalia 1497, Franța 1253 și 1306, Ungaria
1360, Elveția 1392.
În cele mai multe țări unde li s-a permis șederea, evreilor le-a fost interzisă practicarea anumitor meserii,
ei au fost supuși unor legislații restrictive, în cele mai multe cazuri li s-a interzis dreptul la proprietate și ei
se puteau aștepta în orice moment să fie expulzați.
Antisemitismul din lumea modernă:
Antisemitismul european:
Cu toate restricțiile, evreii europeni au reușit în anumite domenii (bijutieri, bancheri, negustori, medici)
mai multe decât creștinii, iar unii au acumulat bogății atât de mari încât au devenit creditorii regilor și
prinților. Aceasta a dus la noi acuzații: evreii stăpânesc lumea, dețin toate bogățiile.
A urmat publicarea falsei narațiuni Protocoalele Înțelepților Sionului (1905) care circulă și astăzi și care
fundamentează elucubrațile antisemiților contemporani.
„Protocoalele Înțelepților Sionului”. Publicat în 1903 ca serie de articole în ziarul rusesc
Znamya, apoi sub formă de carte în 1905, textul este un plagiat grosolan, copiat în mare parte din
nuvela satirică „Dialog în iad între Machiavelli și Montesquieu” (Maurice Joly, 1864), dar și din
romanul Biarritz (Hermann Goedsche, 1868).
Produs și răspândit de Okhrana, poliția secretă a Rusiei Țariste, textul a fost menit să combată
tendințele revoluționare din Rusia prin conectarea lor la un pretins complot evreiesc. Ulterior, a
fost recuperat de Naziști – peste 150.000 de exemplare se estimează că au fost comercializate
între 1929 și 1934, pe lângă menționările repetate ale textului în reviste afiliate partidului.
(Ciprian Cucu)
Către sfârșitul secolului 19, în Europa s-au născut teoriile antisemite “motivate științific” și ele au condus
la o nouă direcție acea a antisemitismului rasial (Arthur Gobineau). Teoriile antisemite dezvoltă tema
inferiorității rasei evreiești, a rasei parazite, a rasei care sufocă existența statului respectiv, foarte
răspândite în Germania și Austria în secolul 20. Ele vor motiva ideologia nazistă de eliminare a raselor
inferioare, în primul rând a evreilor și țiganilor, care a dus la Holocaust.
Mitul arian: Pentru a justifica “dreptul lor de a decide soarta unor populații inferioare” naziștii germani
au dezvoltat teoria despre rasa nordică superioară, care are originea în populația ariană (indo-europeană
timpurie). Ei au combinat acest concept cu legendele romantice germane și cu ideile rasiste derivate din
darwinismul social. Descendenții arienilor, adică populațiile nordeuropene cu trăsăturile fenotipice
idealizate (albi, blonzi, cu ochi albaștri, puternici, cinstiți) urmau să devină stăpânii lumii și să elimine
națiunile inferioare (evreii, țiganii), handicapații și să transforme în sclavi alte populații (slavii, est
europenii).
Au fost două teme majore care au făcut antisemitismul din epoca modernă să se deosebească de cel
anterior și care au devenit suportul celor mai ostile acte împotriva evreilor:
o Antisemitismul “științific”, care a convins multă lume că evreii sunt o rasă
inferioară și că eliminarea lor e justificată;
o Teoria conspiraționistă: evreii sunt pe cale să cucerească întraga lume,
pentru a preveni acest dezastru este nevoie de acțiuni ferme pentru
eliminarea lor.
După anul 2000 are loc o renaștere a antisemitsmului european, asociată cu o alianță stânga
politică – antisemitism, în parte legată de emigrația masivă a populației din țări islamice care a asaltat
țările europene.
Un studiu din 2006, publicat în The Journal of Conflict Resolution de Charles A. Small și Edward H.
Kaplan arată că 56% din cei 5.000 de subiecți testați, toți imigranți din țări asiatice și africane, din zece
țări din Uniunea Europeană, au convingeri antisemite și cred în informațiile care acuză evreii de crime
împotriva umanității.
Intr-un alt studiu, făcut pe subiecți creștini din Europa, din anii 2015-2016, aceștia au fost întrebați dacă
ar accepta evrei ca membrii de familie, sau ar primi ca evreii să le devină vecini. În Rusia, răspunsul a
fost negativ la prima întrebare în 37% din cazuri și la a doua în 19%. În România procentele de răspunsuri
negative a fost de 54% și respectiv 30%.
Liderul Partidului Laburist din Marea Britanie Jeremy Corbyn a fost destituit pentru antisemitism și
ineficiența sa în a controla creșterea nivelului de antisemitism din partid.
Antisemitismul american:
În ultimul an, manifestațiile, gesturile și declarațiile antisemite au crescut în Statele Unite cu
388%. Deasememeni, 1 din 4 evrei americani au fost ținta unor atacuri antisemite în ultmul an
(Paul Cain 2023).
Cele mai frecvente atacuri antisemite se petrec online: jigniri, amenințări, materiale propagandistice.
Strategii democrați Douglas Schoen și Saul Mangel avertizează că antisemitismul progresist din Statele
Unite amenință viitorul electoral al partidului democrat, care este în spatele manifestațiilor
antisemite/propalestiniene. Cei mai virulenți manifestanți antisemiți sunt tinerii de culoare și de etnie
arabă, democrații musulmani și aripa cea mai progresistă a partidului democrat stimulată de echipa
congresională The Squad (este o echipă de membri ai congresului, formată la început din patru
congresswomen Alexandria Ocasio Cortez – NY, Ilhan Omar – Minnesota, Ayanna Pressley –
Massachussetts și Rashisa Tlaib – Michigan, cărora li s-au adăugat Jamaal Bowman – NY, Cori Bush –
Missouri, Greg Casar – Texas și Summer Lee -Pennsylvania). Aceștia încearcă transpunerea crimelor
făcute de Hamas pe seama armatei israeliene, cer guvernului american să forțeze Israelul să înceteze
acțiunile militare împotriva Hamas-ului și cer congresului să voteze suprimarea ajutorului economic
pentru Israel.
Celebrități americane acuzate de antisemitism: Henry Ford, Ezra Pound, Charles Lindbergh, Ronald Dahl,
Mel Gibson, Charlie Sheen, organizațiile de supremație albă, grupurile care neagă Holocaustul.
Antisemitismul populației de culoare din USA:
Începând cu primii ani ai secolului 20, în Statele Unite s-a dezvoltat un antisemitism al populației de
culoare, motivat în principal de diferențele de succes econmic ale celor două grupe etnice și de
influența unor lideri ai comunităților negre. După anii ’60, o largă categorie de evrei americani a
înregistrat succese majore: angajări de companiile mari, de bănci și corporații până atunci rezistente la
recrutarea de tineri evrei educați, acces mai mare la învățământul universitar, investiții cu profit ridicat,
diversificarea antreprenorială inspirată. În cartiere sărace ale populației de culoare, evreii au deschis
magazine (mixte, alimentare, de băuturi, de confecții) și au avut puțină concurență. Succesul lor a
stârnit invidia locuitorilor din acele cartiere: …s-au îmbogățit pentru că ne-au supt sângele.
Dar până în anii ’60, evreii americani aveau o putere socială limitată și erau în multe privințe
marginalizați: multe colegii aveau cote limită pentru studenți evrei, multe companii se fereau să
angajeze evrei, fără să existe ghetouri, în Statele Unite exista o limitare a evreilor când încercau să
găsească locuințe în anumite cartiere. În această perioadă, a existat o concordanță de scopuri (drepturi
civile) între cetățenii de culoare și evrei. Mai mult, organizațiile negrilor care activau pentru drepturi
civile a folosit consilieri legali din rândul avocaților evrei. Acest lucru s-a schimbat după 1960,
perioadă în care evreii americani au făcut mari progrese în business, media, universități, profesiuni…
În rândurile populației de culoare s-a răspândit convertirea islamică, o formă de protest față de religiile
dominante (protestante, catolice) cărora le aparținuseră până atunci …care n-au făcut nimic să ne ajute.
Islamizarea s-a asociat cu o atitudine de empatie pentru populațiile din Orientul Mijlociu …asuprite de
statul evreu, care dă dovadă de apartheid și o orientare anti-sionistică. Recent, un studiu sociologic a
arătat că pentru mulți negri evreii sunt echivalați ca “albi” și ei sunt criticați pentru rolul lor în
promovarea supremației albe.
Părerile negative despre evrei s-au răspândit: …evreii se gândesc mai mult la bani decât la oameni și
militanții negri pentru drepturi sociale s-au orientat spre un fel de antisemitism “de răzbunare”. Păreri
ca evreii au prea multă putere în USA au devenit majoritare în comunitățile de culoare și în rândul
negrilor educați.
În anul 1986, la Universitatea Maryland, Kwame Ture (Stokely Carmichael) a spus într-un discurs
adresat studenților: Un bun Sionist este un Sionist mort. Tot el spusese cu câțiva ani mai devreme:
…oamenii de culoare au început să vadă demonul Sionismului și noi vom lupta să-l distrugem, fie că el
există în ghetourile negre americane, sau în Orientul Mijlociu.
Malcolm X (1925-1965) a fost identificat ca părintele antisemitismului negru din USA. El s-a convertiti
la religia islamică, luând numele de el-Hajj Malik el-Sbazz și a militat pentru varianta violentă de
eliberare a minorității de culoare, cu distrugerea rasei albe și a populației evreiești. A fost pentru un
timp membru al mișcării Nation of Islam, de care s-a separat. Este posibil ca asasinarea lui să fi fost o
acțiune a acestei organizații. Alți lideri de culoare care promovează antisemitismul în Statele Unite sunt
Louis Farrakhan, Jesse Jackson, Al Sharpton, Tamika Mallory, James A Lawson, Eldridge Cleaver,
Cecil Moore, Alijah Muhammad, Amiri Baraka, Stokely Carmichael (Kwame Ture) și membrele
congresului Ilhan Omar, Pramika Jayapatha și Rashida Tlaib.
Din lumea sportului și a industriei de divertisment o serie de celebrități au expirmat opinii antisemite
sau cuvinte de admirație pentru Hitler și nazism. Printre ei se numără Ice Cube, Kanye West, Nick
Cannon, Diddy, DeSean Jackson și Kyrie Irving.
Organizațiile cunoscute pentru promovarea antisemitismului negru în Statele Unite sunt The Nation of
Islam (NOI), The Black Panthers, Black Lives Matter (BLM) și altele mai puțin cunoscute. În ultimele
luni, BLM încearcă să stabilească o alianță cu organizațiile palestiniene, afirmând că victimele evreilor
sunt aceleași în USA și în Orientul Mijlociu și că statul Israel este echivalentul de oprimare al
istoricului stat german nazist.
Motivele antisemitismului
Multe din motivele folosite ca justificări ale antisemitismului nu au mult sens și apar ca false argumente,
neacceptate de mulți. Între acestea sunt acuzațiile de deicid, falsele teorii conspiraționiste de dominare
secretă a lumii, crimele rituale (blood libel), răspândirea bolilor, otrăvirea fântânilor deasemeni dovedite
ca falsuri, etc.
Atunci de ce persistă antisemitismul și chiar înregistrează o nouă amplificare în zilele noastre?
Victor Davis Hanson crede că explicația pentru largile grupuri de demonstranți de stânga anti-evrei
cuprinde câteva motive puțin vizibile: aroganța atitudinii convinse că are întotdeauna dreptate,
ignoranța, necunoașterea sau falsificarea faptelor inclusiv a istoriei (palestinienii sunt refugiați,
Israelul aplică politica de apartheid, răspunsul Israelului la crimele Hamas este “disproporționat”,
acțiunile militare ale Israelului țintesc deliberat civilii, Israelul comite crima de genocid, Israelul este
“prea evreu” (deci nu multicultural și divers), prea prosper față de restul regiunii, a luat de la Occident
atitudinile coloniale și imperialiste).
Cea mai veche și mai durabilă ură din istoria omenirii, antisemitismul, are o istorie de milenii, a apărut și
a evoluat în toate regiunile lumii, a avut un curs oscilant, cu exacerbări și intensificări periodice, și-a
schimbat formele, caracteristicile și justificările de-alungul timpului și îmbracă haine diferite de la un
secol la altul.
Istorice: Evreii au câștigat teritoriul în care s-a instalat statul antic Israel prin luptă, învingând
triburile care li se opuneau, Canaaniții și Hitiții. Acel teritoriu dintre râul Iordan la Est și Marea
Mediterană la Vest era o parte a Egiptului. Cu aceasta, ei și-au creat dușmani în zonă, care i-au respins,
așa cum fac și urmașii lor de azi.
Puternica motivare a evreilor a fost convingerea lor că acel teritoriu le-a fost dat de Dumnezeu, care i-a
ales, dintre toate popoarele lumii, ca poporul protejat de el.
Dar această convingere este contestată de ne-evrei cu vehemență și persistența evreilor de a se considera
popor ales generează invidie și ostilitate.
După reconstituirea statului Israel, statele musulmane înconjurătoare, organizațiile “de eliberare” a
palestinienilor și Palestinei și organizațiile teroriste Frăția Musulmană, Amal, Sptembrie Negru, PLO, Al
Fatah, Hamas, Hezbollah și ISIS au ales ca țel final distrugerea statului Israel și izgonirea sau uciderea
ultimului evreu.
Numai Egiptul și Iordania au semnat tratate de pace cu statul Israel.
Religioase: Punctul de plecare al antisemitismului este învățătura creștină, cu blamarea națiunii
evreiești pentru nerecunoașterea lui Isus ca Mesia și pentru rolul lor în uciderea lui Christos (crima de
deicid).
Dar antisemitismul obtuz și agresiv este incompatibil cu creștinismul și – din punctul de vedere ale
acestuia – este un păcat.
Începând cu secolul 7, antisemitismul este preluat de musulmani, care acuză evreii că nu au recunoscut
titlul de profet autoproclamat de Mohamed și pentru că au refuzat să se convertească la Islam.
Iranul din epoca modernă acuză Israelul și evreii pentru că “sunt agenții Occidentului necredincios” și
că manevrează politica din Orient. Israelul este “Satana cea mică”, în timp ce Statele Unite sunt “Satana
cea Mare”.
Toți musulmanii resping orice altă soluție pentru orient înafară de distrugerea totală a statului Israel,
uciderea sau alungarea ultimului evreu și recuperarea teritoriilor furate de “ocupantul Israel”.
Politice: Israelul este de departe cel mai dezvoltat stat din regiune și singurul care are un sistem
politic democratic. Simpla lui prezență este o iritare permanentă pentru țările islamice, a căror cea mai de
succes ideologie din ultimul secol este reîntoarcerea la modelul de viață, practica religioasă și organizarea
statală din secolul 7.
Economice: În Orientul Mijlociu, performanțele statului Israel, dezvoltarea industrială și
agrară, nivelul de viață al locuitorilor, puterea militară dobândită, influența economică regională și la
distanță sunt motive permanente de iritare și invidie pentru statele vecine, care au ales soluția de a elimian
Israelul, nu de a face competiție.
Psihologice: Jean Paul Sartre a scris (Reflexions sur la question juive, 1946) că antisemitismul nu
este o idee, ci o pasiune. Atunci când oamenii abandonează rațiunea și o înlocuiesc cu pasiunea,
rezultatele sunt dezastruoase.
Părerea lui Theodore Isaac Rubin (Antisemitism, New York 2008) este că antisemitismul este o
boală psihică, echivalentă cu fobia, care își construiește un sistem de gândire în care intră
dezumanizarea evreilor, obsesiile, exagerările, negarea, modificarea faptelor și inventarea argumentelor.
Dar la baza lui stau insecuritatea și nivelul scăzut al stimei de sine.
Un număr de prejudecăți, emoții și idei au fost identificate la cei mai activi antisemiți: frica,
ura, invidia, rănirea ego-ului individual și național, falsele simboluri, dorința de răzbunare,
inventarea de vini, ponegrirea ca țapi ispășitori, psihologia de grup, motivele asociate.
Ideologice: Ideologia rasială a naziștilor care echivala evreii cu dușmanii țării și cu rasa
inferioară, ideologia politică de dreapta derivată din prima cu elementele de neo-nazism, ideologia
negrilor americani și varianta de stângă politcă modernă care echivalează evreii cu suprmația albă
asupritoare a minorității de culoare și a palestinienilor, ideologia islamului radical au fost și sunt sisteme
de gândire răspândite prin educație și propagandă, motoare ale antisemitismului.
În loc de concluzii
 In lume trăiesc 1,5 milioane de evrei (0,2% din populația lumii), dintre care 7,15
milioane trăiesc în Israel (73,5% din populația țării).
 În Statele Unite sunt aproximativ 6 milioane de evrei (2,4% din populația US).
 Țările cu o populație de evrei mai mare de 100.000 sunt: Franța (442,000), Canada
(394,000), United Kingdom (292,000), Argentina (173,000), Rusia (145,000), Australia
(118,200) și Germania (118,000).
 Mulți s-au așteptat ca, după ce ororile Holocaustului au devenit cunoscute, antisemitsmul
să dispară. Această speranță a fost spulberată de realitate.
 Constituirea statului Israel a fost al doilea moment istoric de care s-au legat speranțele
pentru dispariția antisemitismului; nici asta nu s-a întâmplat.
 În prezent sunt trei grupuri mari care promovează antisemitismul: extrema politică
dreaptă, extrema politică stângă și islamul radical. Stânga politică s-a adăugat în perioada
recentă, celelalte două au o istorie lungă.
 Antisemitismul este în creștere și aceasta se datorează creșterii populației de imigranți
musulmani în țările occidentale, creșterii numărului de credincioși musulmani în lume,
creșterii acțiunilor de răspândire a antisemitismului de către bisericile, politicienii și
activiștii islamici, radicalizării islamismului, ajutorului dat de mediile sociale, creșterii
fondurilor destinate antisemitismului.
 Cum eradicarea antisemitismului este un proiect nerealist, singura modalitate de a
îmbunătăți situația este limitarea lui.
 Pentru limitarea antisemitismului sunt necesare: intervențiile energice ale celorlalte
religii, educarea tineretului din toate țările, sprijinirea cărților, filmelor și articolelor de
combatere a antisemitismului, susținerea politicienilor care se opun antisemitismului și
naționalismului șovin, mărirea eforturilor diplomatice care se adresează proiectelor de
pace durabilă în Orientul Mijlociu, boicotarea și sancționarea statelor islamice care
promovează terorismul și eforturilor de a introduce în toate țările a unor legislații punitive
pentru crimele de ură, naționalism și terorism.
 Se impune o campanie internațională de combatere a terorismului, a atacării, torturării,
uciderii, răpirii și violării civililor pentru “motive politice”. ONU a fost incapabil să
găsească o definiție a terorsmului pe care îl confundă voit cu acțiunile militante și de
independență, ba chiar “patriotice”. Fără o legiferare care să califice categoric crima de
terorism, situația din Orientul Mijlociu și antisemitismul nu vor fi niciodată rezolvate.
Citate despre despre evrei și antisemitism
e rămâne doar ca, la un semn, să închidem grani ele, să-i sugrumăm, să-i aruncăm în Dunăre
până la cel din urmă ca să nu mai rămână nici sămân ă din ei Ioan Slavici
Sionismul, reprezentat de ziarul Adevărul, cultivă sentimentul na ional evreiesc, i-l cultivă
împotriva noastră… vreii nesioni ti nu ne urăsc uneori, pe cînd evreii sioni ti ne urăsc
totdeauna i nu ne iartă niciodată pentru faptul că noi suntem unde suntem i că, neputînd
încăpea în toate laolaltă unii de al ii, nu ne ducem noi la Sion, pentru a- i lăsa pe d-lor.
dincoace. – Nicolae Iorga
Misiunea istorică a genera iei noastre este rezolvarea problemei jidove ti. Toate luptele noastre
de peste 15 ani, scopul acesta l-au avut i toate sfor ările vie ii de acum încoace, scopul acesta îl
vor avea – Corneliu Zelea Codreanu
re tinii i evreii, două corpuri străine unul altuia, care nu pot fuziona într-o sinteză decât…prin
dispari ia unuia dintre ele – Nae Ionescu
vreul nu este semenul nostru, deaproapele nostru i oricâtă intimitate ne-am lăsa cu el, o
prăpastie ne separă, vrem sau nu vrem. ste ca i cum ei ar descinde dintr-o altă specie de
maimu e decât noi i ar fi fost condamna i ini ial la o tragedie sterilă, la speran e ve nic
în elate. Omene te nu ne putem apropia de el, fiindcă evreul este întâi evreu i apoi om. – Emil
Cioran
De la război încoace, evreii au cotropit satele Maramure ului i ale ucovinei, i au ob inut majoritate
absolută în toate ora ele asarabiei….Iar dacă le spui conducătorilor politici că pe ucegi nu mai auzi
române te, că în Maramure , ucovina i asarabia se vorbe te idi , că pier satele române ti, că se
schimbă fa a ora elor – ei te socotesc în slujba nem ilor, sau te asigură. că au făcut legi de protec ia
muncii na ionale – Mircea Eliade
O semin ie care cî tigă toate drepturile fără sacrificii i muncă e cea evreiască – Mihai Eminescu
Cine ne-au adus Jidanii
Nu mai vază zi cu anii
i să-i scoată ochii corbii
Să rămâe-n drum cu orbii… Mihai Eminescu
“Certainly, the world without the Jews would have been a radically different place. Humanity
might have eventually stumbled upon all the Jewish insights. But we cannot be sure. All the great
conceptual discoveries of the human intellect seem obvious and inescapable once they had been
revealed, but it requires a special genius to formulate them for the first time. The Jews had this
gift. To them we owe the idea of equality before the law, both divine and human; of the sanctity
of life and the dignity of human person; of the individual conscience and so a personal
redemption; of collective conscience and so of social responsibility; of peace as an abstract ideal
and love as the foundation of justice, and many other items which constitute the basic moral
furniture of the human mind. Without Jews it might have been a much emptier place.” – Paul
Johnson, A History of the Jews, Epilogue
“What is the Jew?…What kind of unique creature is this whom all the rulers of all the nations of
the world have disgraced and crushed and expelled and destroyed; persecuted, burned and
drowned, and who, despite their anger and their fury, continues to live and to flourish. What is
this Jew whom they have never succeeded in enticing with all the enticements in the world,
whose oppressors and persecutors only suggested that he deny (and disown) his religion and cast
aside the faithfulness of his ancestors?!
“The Jew – is the symbol of eternity. … He is the one who for so long had guarded the prophetic
message and transmitted it to all mankind. A people such as this can never disappear.
“The Jew is eternal. He is the embodiment of eternity.” – Leo Tolstoy, What is the Jew? printed
in Jewish World periodical, 1908
“I will insist the Hebrews have [contributed] more to civilize men than any other nation. If I was
an atheist and believed in blind eternal fate, I should still believe that fate had ordained the Jews
to be the most essential instrument for civilizing the nations … They are the most glorious nation
that ever inhabited this Earth. The Romans and their empire were but a bubble in comparison to
the Jews. They have given religion to three-quarters of the globe and have influenced the affairs
of mankind more and more happily than any other nation, ancient or modern.” – John Adams,
Second President of the United States
(From a letter to F. A. Van der Kemp [Feb. 16, 1808] Pennsylvania Historical Society)
”…If statistics are right, the Jews constitute but one percent of the human race. It suggests a
nebulous dim puff of stardust lost in the blaze of the Milky way. properly, the Jew ought hardly
to be heard of, but he is heard of, has always been heard of. He is as prominent on the planet as
any other people, and his commercial importance is extravagantly out of proportion to the
smallness of his bulk. His contributions to the world’s list of great names in literature, science,
art, music, finance, medicine, and abstruse learning are also away out of proportion to the
weakness of his numbers. He has made a marvelous fight in this world, in all the ages; and had
done it with his hands tied behind him. He could be vain of himself, and be excused for it.
“The Egyptian, the Babylonian, and the Persian rose, filled the planet with sound and splendor,
then faded to dream-stuff and passed away; the Greek and the Roman followed; and made a vast
noise, and they are gone; other people have sprung up and held their torch high for a time, but it
burned out, and they sit in twilight now, or have vanished. The Jew saw them all, beat them all,
and is now what he always was, exhibiting no decadence, no infirmities of age, no weakening of
his parts, no slowing of his energies, no dulling of his alert and aggressive mind. All things are
mortal but the Jew; all other forces pass, but he remains. What is the secret of his immortality?”
Mark Twain, Concerning The Jews, Harper’s Magazine, 1899
“Some people like the Jews, and some do not. But no thoughtful man can deny the fact that they
are, beyond any question, the most formidable and the most remarkable race which has appeared
in the world.” – Winston Churchill – Prime Minister of Great Britain
Certainly, the world without the Jews would have been a radically different place. Humanity
might have eventually stumbled upon all the Jewish insights. But we cannot be sure. All the great
conceptual discoveries of the human intellect seem obvious and inescapable once they had been
revealed, but it requires a special genius to formulate them for the first time. The Jews had this
gift. To them we owe the idea of equality before the law, both divine and human; of the sanctity
of life and the dignity of human person; of the individual conscience and so a personal
redemption; of collective conscience and so of social responsibility; of peace as an abstract ideal
and love as the foundation of justice, and many other items which constitute the basic moral
furniture of the human mind. Without Jews it might have been a much emptier place.” – Paul
Johnson, A History of the Jews, Epilogue
“Wherever anti-Semitism took hold, social and political decline almost inevitably followed”
― Paul Johnson
“Noi, dacă nu vom lupta în contra elementului jidovesc, vom pieri ca naţiune.” – Vasile Conta
(Din discursul “Chestia evreiască” împotriva revizuirii art. 7 din Constituţie, ţinut în Camera
Deputaţilor, şedinţa din 4 septembrie 1879, publicat în Monitorul Oficial nr. 201/1879).
“În Romania, cestiunea jidovilor nu este religioasă; ea este o cestiune naţională şi economică.
[…] Toţi acei care au vizitat Principatele, şi îndeosebi Moldova, s-au înspăimântat de aspectul
trist […] ce-l înfăţişează israeliţii. […] De aceea, nu de astăzi, ci de pururea, în tot timpul şi sub
toate regimurile, toţi domnii, toţi bărbaţii de stat ai României […] s-au preocupat de a opri
exploatarea poporului român prin alt popor străin lui, prin jidovi”. – Vasile Alecsandri (Din
comunicarea lui Kogălniceanu, care deţinea funcţia de ministru de Interne, adresată Ministrului
de Externe referitor la chestiunea evreiască. Publicată de M. Bujoreanu, 1873, sub titlul:
“Dispoziţiuni şi circulare”, capitolul X, pp. 813-16).
“… Căci noi, oamenii foarte conştienţi […] n-avem vreme acum să ne ocupăm cu astfel de
nimicuri, precum e cancerul evreesc care distruge ţara Moldovei”…Vasile Pârvan (Despre
Evrei, reeditare 1981, p. 98)
“În Talmud se află legislatia evreiască, iar Cahalul şi Francmasoneria sunt organizaţiile de lucru
pentru stăpânirea omenirii.”
“În cuprinsul metodelor lor se găsesc sisteme perfide prin care naţiunile sunt puse să lucreze la
propria lor ruină şi la propria lor nimicire.” Nicolae Paulescu
“Ar fi absurd să te aştepţi ca evreii să se resemneze de a fi o minoritate cu anumite drepturi şi cu
foarte multe obligaţii, după ce au gustat din mierea puterii şi au cucerit atâtea posturi de
comandă. […] Ştiu foarte bien că evreii vor ţipa că sunt antisemit, iar democraţii că sunt huligan
sau fascist.” Mircea Eliade (în Vremea, 19 septembrie 1936)
“Omeneşte nu ne putem apropia de ei, fiindcă evreul este mai întâi evreu şi apoi om. […] În
toate evreii sunt unici: n-au pereche în lume, gârboviţi de un blestem de care nu e responsabil
decât Dumnezeu. Dacă aş fi evreu, m-aş sinucide pe loc.” Emil Cioran