„Antisemitismul” lui Nichifor Crainic. Fapte, nu vorbe!

Distribuie articolul
FacebookTelegramWhatsAppXPartajare
„Afară de cele spuse mai sus, în viaţa mea practică am fost consecvent cu credinţa mea creştină şi am stat în ajutorul oricărui evreu care a venit şi mi-a cerut-o în timpuri grele.

Cazul profesorului Tudor Vianu, apărat de mine şi în consiliile ministeriale şi în Academia Română, nu este izolat.

Există un modest publicist evreu, Solomon Segall, pe care soţia mea şi eu l-am ocrotit timp de 25 de ani în toate chipurile posibile, până l-am făcut pensionar al Casei de Pensii a Scriitorilor. În anii 1943-44, sub Antonescu, modificând legea acestei Case, în calitate de preşedinte al ei, am păstrat neatinsă pensia d. Solomon Segall, cât şi a poetului A. Toma, cu toate împotrivirile ministerului.

Pe d. C. Linden, azi deputat socialist, l-am luat pe seamă faţă de Prefectura poliţiei, printr-o declaraţie scrisă şi subscrisă de mine. Pe dentistul Bernath, care locuia în acelaşi bloc cu mine, l-am ajutat cu intervenţii şi sfaturi să-şi evacueze familia din capitala bombardată, l-am adăpostit în casă la mine şi i-am pus la dispoziţie absolut gratuit o cameră de care s-a folosit şapte luni.

În timpul bombardamentelor, am pus la dispoziţia familiei Berco şi Solomon, vecinii mei, întreaga redacţie a revistei «Gândirea» din str. Domniţa Anastasia 16, predându-le cheile. În această vreme de prigoană, reşedinţa mea se transformase în azil de noapte unde dormeau, pe birouri, pe canapele şi pe jos, evrei refugiaţi din provincie şi ocrotiţi de bătrâna doamnă Berco”. (din apărarea lui Nichifor Crainic la procesul intentat de bolșevici, 9 decembrie 1947)

Via Florin Palas