Profesie nouă în Ungaria: anti-românismul!
No issue detected
Stan Pățitu 17 hours ago
.
o fi și asta ceva cu anti-românismul în Ungaria, da ce să mai spunem de anti-românismul din România?! Ăsta nu există? Ăsta nu e mult mai periculos decît cel din Ungaria? Nu cred că ăla din Ungaria e mult mai tare, mai periculos și mai dezavantajos, decît cel din România, pentru că cel din interior ne sapă puternic pe toate planurile, de la avuție la identitatea națională, secundă de secundă de 27 de ani. Așa că flapsurile ungurești ne lasă rece. Ce facem cu anti-românismul din interior care ne-a culcat la pămînt cu totul pe toate planurile? P-ăsta nu-l vedem? Mai ales că ne mănîncă-ntr-una mai rău ca un cancer. Poporul român se usucă-n picioare, iar pe unii îi deranjează elucubrațiile ungurilor, pe care nu-i bagă nimeni în seamă. Oligarhii lumii au pus scuturi antirachetă în România, pentru că au planuri tari de tot. Nici nu-i interesează de Ungaria. Și ca să citez: cine-i Ungaria domle în zilele noastre? (Coposu)
n-am studiat problema, dar dacă lucrurile stau așa, problema nu se rezolvă cu cancanuri la colț de stradă. Legile constituționale aprobate de parlamentul european nu permit rasismul, revizionismul, și nici incitarea sau instigarea la nici un fel de rasism, revizionism, etc. Românii nu-și cunosc drepturile. Se muncesc ca fraierii să-și respecte obligațiile, dar nu deschid gura să-și ceară drepturile.
problema se rezolvă foarte simplu la Curtea Internațională de la Haga cu doi avocați buni, care să demonstreze anti-românismul, adică rasismul și revizionismul Ungariei. Mai mult decît atît, Ungaria va fi obligată să plătească despăgubiri și să-și ceară scuze oficial pentru atacurile rasiste și revizioniste. Rasismul se plătește foarte greu la Haga. Din păcate românii vorbesc mult pe unde vrei și unde nu vrei, dar nu fac nimic din ce trebuie făcut.
e valabil și cu teritoriile românești însușite ilegal de Ucraina sau alte state vecine și ”prietene”, care după dezintegrarea fostei Uniuni Sovietice, s-au trezit cu teritorii cadou, luate de Uniunea Sovietică abuziv, fără nici-un fel de tratat internațional aprobat. La Haga!
pînă atunci vom lătra degeaba că alții sînt rasiști sau ne-au confiscat teritorii ilegal. Lamentații fără acțiune.
ia să deschidem un proces la Haga, să vedem mai au ungurii curajul să deschidă gura! Deocamdată neito are nevoie de noi nu de unguri. Dacă copilul nu plînge, nu-i dă măsa să sugă.
nea Mărin îl strigă pe Sucă: I-a mergi bă la neito, și-ntreabă-l cînd dă damigeana aia de vin!
Sucă: care neito?
nea Mărin: bă da prost mai ești! Ăla de-i frate cu mă-ta.
Sucă: asta-i simplă de tot. Am crezut că ăla cu scuturile.
O poveste a dracului de revizionistă
O dată demult, doi beduini călări pe două mârţoage, au făcut o prinsoare, în care câştigator era acela dintre ei, a cărui mârţoagă ajungea ULTIMA la oaza ce se zărea la orizont. Desigur ca în asemenea circumstanţe, nici unul nu şi-a îndemnat bidiviul ca s-o ia din loc. Şi cum stateau ei aşa, ca două momâi ca să-i bată soarele deşertului în cap, îi ajunge din urmă un Hogea care, mirat de nemişcarea celor doi călăreţi, vru să ştie pricina. Când a aflat de acea aiureală de prinsoare, Hogea le-a dat un sfat scurt, din exact două cuvinte. Pe loc cei doi s-au aruncat pe cai, călărind pe deşelate, ca sa ajungă primii la oaza ce se zărea în depărtare.
Ce putea sa le spună Hogea, ca să schimbe atât de furtunos datele problemei? Păi nu le-a spus mare lucru, decât: „Schimbaţi caii”.
Această povestioară cu iz de sonoavă nevinovată, are o doctrină sâmburoasă ascunsă în ea, ceva de speriat. E o lecţie pilduitoare, de cum poţi schimba datele unei acţiuni în aşa fel, încât să obţii tocmai rezultatul opus celui aşteptat. Este oare posibil ca în absolut orice situaţie, să existe o modalitate de a schimba rezultatul acţiunii, astfel ca să se obţină exact rezultatul opus? După cum se vede, o problemă extrem de complicată. Eu nu sunt sigur ca in absolut toate cazurile este posibilă obţinerea acestui efect de negare, dar pretind că orice situaţie, orcât de nepotrivită ar părea la prima vedere, trebuie atent analizată, ca să vedem cât de stabilă este şi dacă nu admite cumva soluţii de negare.
Pentru partea practică a acestui joc al ielelor, am pregătit un exemplu extrem de interesant, care dovedeşte ca acest principiu are caracter obiectiv şi universal, cam ca legea gravitaţiei a lui Newton, principiu pe care nu poţi să-l manipulezi aşa cum îţi convine.
M-am gândit să iau ca model de bază problematica din jurul monumentului celor 13 de la Arad, reamplasat acolo de guvernul Năstase, în anul 2004. Se ştie că românilor nu le este drag acest monument, dar eu nu sunt pentru dărâmarea lui. Nu este frumos ca, după ce spui da, după o vreme să te răsuceşti şi să spui nu. Nu e demn. Deci, românii ar vrea îndepărtată acea monstruozitate, dar nu pot s-o facă, fiindcă nu e frumos şi nu e nici demn. N-am putea oare manipula această situaţie de aşa manieră, încât să vină ungurii singuri, ca să ceară să-şi ia monumentul înapoi?
Deşi acest scenariu pare o utopie, nu am absolut nicio problemă în a ajunge la acest rezultat. Dar, la transpunera in practica a acestuia, m-am izbit de o altă problemă colaterală, pe care nici n-o bănuiam, şi anume că negarea se face total, schimbând toate valorile pozitive în negative şi invers. Adică, mai explicit, nu pot să-i fac pe unguri să-şi ceară monumentul, fără ca în acelaşi timp românii să nu-şi schimbe atitudinea şi sa nu refuze cu încăpăţânare să li-l mai dea. Şi vă jur că asta este problema pe care nu o pot rezova nici decum: să-mi conving compatriotii să le dea ungurilor ceea ce e al lor. Nu vor şi pace, încăpăţânaţii de români!
Dar iată scenariul descris în toate amănuntele lui, poate că s-o gândi cineva din Primăria Aradului să-l pună în practică.
Cred deci că ne-am înţeles că acel monument trebuie să rămână acolo unde este pe vecie. Altfel tot ce am imaginat eu mai jos se duce pe apa sâmbetei. Soluţia este totodată una creştină, ce nu s-a mai văzut de la Christos, atunci când a spus că n-a venit să dărâme, ci să întregească. Aşa vom face şi noi. Vom completa acea urâţenie de monument cu o statuie, a cărei soclu cu baza neaparat patrată, trebuie să aibă o înălţime dominatoare, cam ca statuia lui Iancu din centrul Clujului. Pe acel soclu se va fixa statuia gubernatorelui Wohlgemuth pedestru, cel care a condus Transilvania între anii 1849 şi 1851. Statuia se va amplasa in proxima apropiere a monumentului maghiar, asa ca Wohlgemuth, cu mâna întinsă, să-l poată arăta cu degetul arătător. Pe soclu se vor monta patru plăci cu acelaşi text, englez, german, maghiar şi român. Textul maghiar va trebui să fie neaparat cu faţa spre monumentul celor 13 trădători. Acest text ar putea suna cam aşa:
„Aceştia sunt trădătorii şi sperjurii care, încălcându-şi jurământul depus ca ostaşi ai majestăţii sale, împăratul Austriei, nu numai că au dezertat din armata împăratului pe care au jurat ca s-o slujească cu devotament, dar au intrat şi în slujba bandelor criminale kossuthiene, adică ale duşmanului nostru, care ne-a atacat mişeleşte pe la spate, în timp ce ne asigura cu limba despicată, de veşnica lui prietenie. Pentru aceste fapte care se pedepsesc în orice armată cu împuşcarea pe loc, eu, baronul Wohlgemuth le-am acordat privilegiul unor procese, în care li s-a dovedit mişeleasca lor comportare. Astfel că, în timpul cât am fost eu gubernatore, aceşti militari fără onoare, şi-au primit pedeapsa pe care o binemeritau: moartea prin spânzurare, sau împuşcare, la data de 6.10.1849.”
Amu spuneţi şi dumneaoastră dacă, după atâta zdrobeală, câtă presupune ridicarea unei statui, am reuşi s-o vedem aievea. Oricât de mare patriot vi se pare că aţi fi, aţi mai avea inima să daţi monstruozitatea aia de monument ungurilor înapoi şi să-l lăsaţi pe bietul Wohlgemuth fără obiectul muncii, ca să arate cu degetul în gol?
P.S. Sper ca cu altă ocazie, să revin asupra guvernării baronului de Wohlgemuth, care ar binemerita din punct de vedere românesc cel puţin atâta consideraţie, ca să-i ridicăm o statuie. Poate chiar şi două!
Excelentă idee! Trebuie reținută!
Antiromânismul autohton este comportamentul faţă de celălalt concetăţean al tău, ca şi cum ţi-ar fi duşman de moarte. Asta se observă în comportamentul românilor, nu în casă sau într-o discuţie, că românii sunt recunoscuţi ca cei mai mari ipocriţi, ci dacă mergi în trafic. Participanţii la trafic, şi cei de la volan şi cei de pe trotuar, se tratează ca şi cum ar fi duşmani.