Andrei Jindiceanu: DEMOCRA-BEȚIA PARTICIPATIVĂ
De Andrei Jindiceanu /

Miercuri, 02 octombrie 2024

ascultă articolul

Credința că vreunul „de-al nostru” are vreo putere de a schimba de ceva în viața de obște, cocoțându-se politic, mai mult decât o poate de din partea asta, adică din civism, este o naivitate. Ba chiar un partid care are 50+1 procente, nu poate face nimic fără restul, cu care într-un final, va trebui să stabilească consensuri, convenții, care de cele mai multe ori devin niște compromisuri. Este ca și cum, dacă s-ar hotărî că trebuie să fim duși într-un lagăr în Siberia, unde vom avea niște politruci și gardieni care ne vor păzi și/sau ne vor „prelucra”, am avea, să zicem, posibilitatea de a ne alege singuri pe „câțiva dintre ai noștri”. Eu nu spun că acest lucru nu poate practic, dar de la asta, la a crede că acei „ai noștri” ne vor elibera și ne vor conduce înapoi acasă, e de o naivitate crasă. Bunăoară, acest joc mental practicat de „stăpânii noștri”, prin care cică, participăm voluntar la „exercițiul democratic”, indiferent pe cine alegem,… ei bine, prin acest simplu act de a vota, încuviințăm întregul joc politic găunos, amăgitor, compromițător, fals și corupt. Cadrul aestei mascarade a chipurile-reprezentativității îl reprezintă însăși legea electorală, profund greșită și prin care puterile din stat sunt și vor putea fi veșnic manipulate, bineînțeles niciodată în interesul , ci în dezavantajul poporului. Pentru „statul democratic” este irelevant cu cine votați atâta vreme cât vă faceți „datoria civică”. Păi, datoria noastră civică este, în primul rând, să refuzăm compromisul căutând căi pentru ca cei din fruntea țării să ne reprezinte cu adevărat. Păi, nu vom fi reprezentați de nici un închipuit sau închipuită dintre toți aceștia care se perindă cu tarabele lor ieftine îmbrăcate butaforic în tricolor, atâta vreme cât nu mai avem un autentic „sfat al bătrânilor”. Acel „sfat” care însemna forul de bărbați vrednici, cinstiți, gospodari, care nu se puteau înșela unii pe alți, căci se cunoșteau și veneau fiecare reputația lui. Doar acel fel de oameni, membri ale acelor sfaturi, sunt cei care au apărat țara, și care ca odinioară s-au adunat cu toții, ori la Alba Iulia sub Sfântul Mare Voievod Mihai Viteazul, sau în alte asemenea împrejurări. Ne întrebăm atunci, astăzi, când unul „de-al nostru” trece la „ei”, schimbăm noi oare duhul politicii cu acel om? Sau fenomenul se petrece tocmai invers, anume acel om contaminându-se de lumea mizeră a politichiei de partid, fiind asimitat de aceasta? Istoria ne învață… Așadar, până nu există reprezentativitate și o reformă corectă a legii electorale, ne aflăm într-o perpetua amăgire oscilând cu speranța între unul și altul și nu cu nădejde în Dumnezeu. Apoi, pentru cel puțin patru aniurmând nesfârșite dezamăgiri, iar la final un mare dezgust. Făcând astfel același lucru și așteptând rezultate diferite, dezvoltăm un comportament evident aberant. Apoi mai e și vorba aceea veche: „Schimbarea stăpânilor, bucuria nebunilor”.

În primul rând, ca oamenii credincioși, ar trebui să ne fi lămurit demult despre ce este lumea, unde e nădejdea și mai ales, care e scopul nostru pe acest pământ. Restul progresiștilor secularizați firește că vor „raiul pă pământ”, de aceea asistăm în societate la un peisaj din ce în ce mai distopic care aduce a un soi de Babilon cel Nou.

Dar să ne întoarcem un pic la „ai noștri”; poate credeți că nu-i cunosc pe acești oameni-politici-noi, dar m-am aflat atât eu cât și „ai mei” pe lângă unii dintre aceștia, ca să nu spun că de la bun început, noi ne-am trezit cu ei pe lângă noi… În fine; iată că am pretrecut câțiva ani de zile în stradă, în frig sau pe arșiță, cu amenzi de zeci de mii de lei, agresați, împinși sau cu diverși infiltrați care s-au urcat la propriu pe munca și pe scena noastră, direct la microfon, devenind ad-hoc eroi aclamați, făcându-și apoi, imediat ce coborau, planuri pentru fotolii în parlament, înființându-și mai întâi pe șestache diverse partide, apoi adunând semnături la proteste și multe altele. Mulți se pot încrunta acum, înjurându-mă pentru aceste relatări, unii ne bârfesc, alții ne-au întors spatele ignorându-ne sau chiar ne dușmănesc pentru că nu-i susținem, numindu-ne „trădători” pentru că nu ne afiliem, dar noi, aștia câte degete la o mână care se închină, am hotărât să rămânem în stradă, adică civici, chiar și ultimii dacă e nevoie. Să stingem lumina după noi, cum s-ar spune.

Dacă ați dori cu adevărat, să fiți reprezentați de „slujitori țării” și nu conduși ca vitele la abator, ați pricepe că acest lucru nu este posibil printr-un vot, în acest sistem; secret, deci mult prea ușor de falsificat, totodată imposibil de urmărit sau verificat, și totuși un gir al celor care-l dau, pentru un joc murdar numit impropriu: „democrație”. Dacă veți studia întregul sistem al puterilor în stat veți constata că „democrația” asta nu este nimic altceva decât un flagrant truc.

Foarte trist mi se pare atunci când, chiar din bună credință și din entuziasm, îi „agităm” și pe alții în jurul nostru pentru ai implica în delirul acestui joc.

Păi mă gândesc că dacă ar exista atâta patos și la acțiunile civice importante, acesta care doar în preajma alegerilor se manifestă, chiar am putea avea o șansă reală ca ceea ce facem chiar să conteze și să aducă schimbarea în bine pe care aproape toți și-o doresc. Din păcate entuziasmul acesta a devenit doar un moft servit o dată la 4 ani, care în pofida faptului că începe pe un fond de neîncredere și sictir din partea populației, de fiecare dată escaladează într-un tărăboi plin de exaltare cu cât se apropie data alegerilor, exact cum se întâmplă la oamenii care atunci când beau de supărare, din muți și apatici, după câteva pahare vărsate pe gât, sau chiar după câteva sticle, ajung să se dea în spectacol urlând, aclamând, reclamând sau discutând aprins, ba chiar certându-se aprig cu cei de lângă, având ochii, mintea și inima puternit încețoșate. Spuneți-mi, cum ai putea lucra cu astfel de oameni în acele momente euforice sau chiar isterice? Dărămite să-i pui să judece și să aleagă ce-i bun și drept? Mă iertați, dar în preajma alegerilor simt ca și cum aș vorbi cu astfel de oameni, sau cu „entuziaștii alegători”, iar acest lucru de multe ori mă umple de frustrare și mă doare căci pe mulți dintre ei, fiindu-mi apropiați, îi prețuiesc. Căci nu-ți este ușor să-ți vezi amicul „dus”, să-mi iertați aroganța. Mă gândesc atunci, cum aș putea să-i fac să se stăpânească și să judece un pic mai adânc la implicațiile acestei mascarade numită fals ”democrație participativă”, când ei sunt în plină „beție electorală”?

Unii ar mi-ar putea reproșa că tentativa mea de retorică critică nu aduce o alternativă reală și o soluție la problemă, dar vă spun că nimic nu detest mai mult decât ca atunci când într-o anumită situație, care pare fără ieșire sau pentru care nici măcar nu se caută una, să aud următoarele: „Da, da’ ce vrei să facem?”… Mor!…

Păi, dacă societatea românească și-ar dori să își schimbe cu adevărat soarta, s-ar aduna în agora, adică în piața publică, iar acolo ar hotărî mai întâi ce trebuie, apoi cum trebuie, și abia la sfârșit: cine. Atunci abia, politica cetății va putea căpăta putere asupra politicii de partid. Iar dacă, spre exemplu, poporul va cere un referendum pentru schimbarea legii electorale, atunci nici chiar președintele țării, oricare ar fi el, nu va putea refuza la infinit voința reală a poporului!

Un sfat către cei care totuși aleg să… creadă că aleg, mergând la vot; acelora care știu că indiferent de entuziasmul ce-i afectează și pe ei, înțeleg totuși și acest hazard al unui drum în perspectivă, al unui viitor incert, neluminat și lipsit de garanții: Fraților, măcar nu mai faceți campanie electorală gratuită și nesolicitată. Adică păstrați-vă rezerve în afirmații de genul: „Băi, io votez cu cutare!„”… Iar atunci când ești întrebat „Tu cu cine…?”, să spui simplu: că deși ai o opțiune, nu ești absolut sigur că alegerea ta este cea corectă.

Din păcate multă lume se păcălește, din mândrie poate, și odată ce alege o variantă, își pune toată credința și convingerea de care e capabilă în această alegere, cu o convingere aproape nebunească, la fel ca amocul celui ce joacă la cazinou și care spune: „Gata! Asta e! Asta e câștigătoarea!” Ei bine, la fel și unii din concetățenii noștri dragi, în prag de alegeri exclamă apăsat și bineînțeles de cele mai multe ori neîntrebați: „Eu X-ulescu am să votez!”

Acum,… sub acest auspiciul al interacțiunii sociale, poate a prețuirii față de cel cu care stai „la taină”, ori din dorința de apartenență la grup, la societate, a unei firești dorințe de legătură cu celălalt, devine brusc foarte tentat pentru interlocutor să participe și el, să fie de acord, ori să contribuie și el cu ceva, sau mai rău, să mediteze ulterior într-un mod subiectiv la alegerea „aproapelui” său, ei bine, în acel moment jocul „sataniștilor care ne conduc” devine extrem de facil. Adică, ce mai?…Este ca și câștigat. Iar peste toate astea auzim mereu și mantra aceea: „Stimați cetățeni, nu contează cu cine votați, important este să vă prezentați și să vă faceți datoria față de țară”. Minciună mai „adevărată” nici că s-a mai pomenit. Adică, pe de-o parte, ți se spune pe față „nu contează cu votezi”, pentru că ghici ce?… Chiar nu contează! Apoi, tot în aceași frază: „importantă este datoria”, astfel șantajându-te emoțional, pentru a-ți putea revendica mental statutul de „cetățean-model”, și uite așa suntem forțați, împinși, înselați pentru a legitima frauda. Să știți că prostia e nevinovată până nu devine păcat prin semnarea unui „contract”. Nu e greșit să nu ai habar, ci aflându-te în necunoștință de cauză, să crezi că știi, sau că nu ai nevoie de alte lămuriri. Luați aminte: dacă populația, suferă de pe urma abuzurilor venite din partea puterii, ridicându-se pentru drepturile sale, va întâlni drept obstacol principal, această așa-zisă legitimitate, pe care le-au oferit-o alegătorii. Astfel prezumția de legitim exclude de cele mai multe ori evidența faptului că aceștia nu sunt altceva decât niște prăduitori, aceștia fluturându-și ostentativ titlul de „aleși”, care iată, ajung să dispună de viața, de sănătatea și de libertatea noastră. Amintiți-vă ceea ce toți vrem să uităm. Nu cu multă vreme în urmă au închis lumea peste doi ani de zile! Întreaga lume a fost un mega-penitenciar, cu secții de reeducare aliniate în paralel cu cele de exterminare!

Prima condiție pentru ca „aleșii” să obțină puterea asupra noastră este să creeze impresia că această putere a fost câștigată, nu răpită, iar prin vânzarea de speranțe deșarte, uneori chiar și prin cucerirea unor oameni naivi care cred că pot face ceva participând la „cursă”. Până și cuvântul „cursă” o spune: nu este un concurs propriu-zis, ci o simplă și mizerabilă capcană. Vedeți cum aceștia controlează atât regulile cât și „câștigătorul” jocului. Acest mizerabil joc, din care de fiecare dată, pierde cel care a pus banul la bătaie sau stampila pe acel nenorocit buletin de vot. Câți „alegătorii” cunoașteți sau de la câți ați auzit că regretă profund că au votat în trecut, o dată sau chiar de mai multe ori? Uneori chiar voi înșivă. Eu aș îndrăzni să spun că în afară de membri de partid și camarilele lor, majoritatea se află în situația asta! Rețineți că drepturile, bunăstarea, libertatea și puterea se cuceresc, nu se câștigă! Iar criteriul penru care ei se ridică deasupra noastră este că își asumă acest lucru. Dacă oameni buni și vrednici ar trebui să acceadă la puterea politică, aceștia ar trebui să fie sprijiniți să intre discret în toate organismele de stat, în toate partidele și să lucreze binele în dreptul lor, așa cum prin metoda asta sunt interpuși cei care ne vor răul. Pe când ai noștri „liderași”, cum spune Luis Bratu Pavel Luis, stau să plăsmuiască butaforii de partide înventate peste noapte, false alternative fără șanse de izbândă sau chiar creații ale unor agenturi, rezultate ale unui mecanism fundamental corupt numit „împărțirea puterilor în stat”, adică într-un cuvânt spus: „politichia de partid”.

Închei cu o rugă, aceea ca Dumnezeu să ne lumineze mințile, nu să alegem dintre două rele, ci să alegem doar binele dintre rău și bine!

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Până atunci vă las și un cuvânt al Sf. Pr. Martirisitor Gh. Calciu Dumitreasa despre alegeri, decupat dintr-un interviu cu monahul Moise de la Oașa. Încercați să nu decupați părerea scumpului Părinte Calciu cu privire la implicarea politică, ci citiți cuvântul până la concluzii și mai ales, exemplul Sfinției Sale, dacă nu, pot spune, a sfântului nostru Părinte Mărturisitor. El ne prezintă tot tabloul, deci nu poate fi acuzat de ignoranță sau lipsa de interes pentru această temă, ci dimpotrivă, demonstrează atât o gândire critică cât și o înțelegere duhvnicească deplină a subiectului „politica”.

Iertare pentru cuvântul lung, dar nu am avut timp să scriu mai pe scurt.