Amintiri din Legiune  – fragment din ȘEITANII, vol.II

(……………………)

Se uită lung la mine și amuzat!… Ar trebui să vă povestesc cum a fost!…  Nu v-a povestit Grigore pentru ce a fost condamnat la moarte?

Condamnat la moarte?!, repet eu năucit. Când? Cine? Malcassian?!…

În ’40, când au fost asasinați la Jilava complicii lui Carol!… După rebeliune, la proces, Grigore Malcassian a fost condamnat la moarte în contumacie, fugise deja în Germania! Condamnat pentru răpire și sechestrare de persoană!… Aoleu!… Întrebarea este însă de ce nu m-au condamnat și pe mine, că la mine acasă a fost ascuns cel răpit!…

De ce?

Pentru că eu nu fugisem în Germania, eram în țară… Și dacă m-ar fi acuzat de răpire, puteam dovedi că n-a fost nicio răpire… Dimpotrivă! Am oferit protecție unui nenorocit de consilier regal, care știa că e pe lista noastră, să fie judecat… S-a speriat și a venit la Grigore, a căzut în genunchi și s-a rugat de iertare! Iar Grigore i-a spus că situația a scăpat de sub control, că ar fi cel mai bine să se ascundă undeva… N-am unde! Și Grigore l-a adus la mine, că aveam casă mare… Așa s-a făcut procesul nostru!… Ce vrei să mai știi?

Domnule Ghinea, povestiți-mi cum era Căpitanul… Oftează. Mă privește parcă visător, lungind clipa. Îmi răspunde jidovește, printr-o întrebare:

Vă mai aduceți aminte când l-ați cunoscut pe nea Petrache?… Vag… Nu prea. S-a amestecat cu celelalte întâlniri… Țin minte că i-am fost prezentat de Florin Pucă, de tovarășul Pucă!… De ce mă întrebați?

Pentru că a doua zi nea Petrache m-a chemat la el… Era emoționat. Mi-a spus că a cunoscut un tînăr deosebit… Adică dumneavoastră! Me?

…Că n-a putut să închidă ochii toată noaptea, cu gândul la cele discutate cu profesorul de la Universitate… Abia acum văd că a avut dreptate!… V-a mirosit… V-a cântărit bine, vreau să zic… Cum de v-ați băgat în povestea asta?

Păi dumneavoastră mă întrebați?! Tocmai dumneavoastră?!… Eu ce amestec am?… Păi de la părintele Boldeanu mi se trage!… Cu cuibul lui de viespi legionare!… Nu m-ați trimis dumneavoastră la ei? Ei l-au sunat pe neica Mitică la New York!

L-au sunat pentru că le-ați plăcut! Mi-au trimis și mie veste! Și o mie de întrebări despre dumneavoastră!…

Există o poștă legionară? Să zicem… Hai, povestiți-mi ceva despre Mișcare, de pe vremea Căpitanului!

Cu greu s-a îndurat. O amintire mai personală, cu Căpitanul. Vă vedeați des?

Cu Căpitanul? Nu era nevoie! Mergea bine poșta! Știam mereu ce avem de făcut… Era loc și pentru inițiativă proprie? …Cu o condiție: să te sfătuiești cu cel puțin doi camarazi din cuib… Să le ceri părerea, iar dacă nu ai timp și trebuie să acționezi, să informezi imediat ce poți după…

Ați avut vreodată un moment mai delicat, mai… Mda, a fost, când am întârziat la o întâlnire… N-a fost din cauza mea, ci a trenului… Dar am întârziat! Puteam să prevăd!… Să mă asigur! Și? Cum a reacționat Căpitanul?… Simplu și eficient. M-a trimis la Cluj, pe jos, iar pe drum să mă gândesc la importanța punctualității. Câte nenorociri se pot întâmpla, ție sau camarazilor tăi, de pe urma a cinci minute de întârziere…

Pe jos ați spus?!… Pe jos! Numai dus!… Și cât a durat?… Două săptămâni!… Am avut o foaie de parcurs, treceam pe la fiecare comună de pe drum și mi se trecea pe foaie confirmarea că la ora cutare, în ziua cutare, am trecut prin Breaza sau prin Sighișoara ori cine știe ce sat în care aveam cuib sau măcar vreun camarad! Am mers mai mult noaptea, pe răcoare, era vară, iulie… A fost ca un pelerinaj inițiatic… Un drum care a împărțit viața mea în două…

Și pe cine găseați noaptea să vă pună ștampilonțul? Mergeam la camarazi acasă, îl trezeam din somn, mai schimbam o vorbă, și plecam mai departe!… Era o pedeapsă obișnuită! Și foarte inspirată, cum vă spuneam! Cincisprezece zile de peripatetizare de unul singur… Când mă gândesc… În temniță am refăcut de nenumărate ori acel drum, cu toate detaliile, ca un film… Cu toate gândurile… Tare bine mi-a prins!…

Îi povestesc de întâmplarea cu cele două cărți ale Codreanului… Ce noapte cumplită a fost la Paris, lângă cea mai… Dar nu ajung la detaliul acest!… Nu se miră deloc.

Întrebare capitală: atunci când a apărut cartea Pentru legionari, a avut vreo recenzie în care să fie demascat autorul că inventează sau deformează faptele?! La fapte mă refer, căci ideile nu fac două parale fără fapte, iar faptele din carte sunt extraordinare! Nu mai zic de cărticică! Cum, domnule Ghinea, chiar așa începeau ședințele de cuib, printr-un exercițiu de tăcere? Chiar dura o jumătate de ceas?

Mai mult chiar… Până când simțeam că s-a instalat o anumită liniște în cugetul fiecăruia și că putem vorbi cu celălalt, adică că avem ce vorbi, ce spune!… În tăcerea celor treizeci și mai mult de minute, puneam ordine în gânduri și nu mai aveam apoi multe de vorbit, treceam imediat la fapte…

Iar când află că le-am adus în Țară pe dînsele, tustrele cărțile Căpitanului, înlemnește: vă dați seama ce ați riscat? Mă privește lung: dumneavoastră ori sunteți omul securității, ori sunteți chiar… A vrut să zică dracul în persoană, cred… Dar s-a oprit. L-am liniștit, nu eu am băgat cărțile în Țară și încă nu le-am recuperat. Era cât pe ce să mă scap și să-i spun de Sve! Am adus și cartea lui Bacu… Pitești? Da! Ce grad aveți, domnule profesor?… Asistent… Trebuia să mă facă lector, dar… Eu vă credeam general!

(……………………….)