GicaKontraglobalismului
0 aprobate
youtube.com/watch?v=YrFKDXuQYh0x
gkontraglob@tutamail.com
24.210.204.133
Poezia ” Baroane” a lui Tudor Arghezi scrisa in 1943 si „dedicata” Ambasadorului German la Bucuresti , pentru care a facut citeva luni de lagar in timpul Regimului Antonescu, este extrem de actuala si astazi daca o modificam putin. Iat-o:
Amerikane, de Tudor Arghezi
„Ce semeţ erai odinioară, dragul meu, de n-ai mai fi fost. Şi ce mojic! ce mitocan! Ce bădăran! Nu te mai recunosc. Parcă în hainele tale a intrat alt om şi parcă celălalt a plecat în pielea goală, pe undeva, prin ceruri ori iad.
Botul nu-ţi mai e aşa gros, fălcile ţi-s mai puţin dolofane şi ai început, Doamne!, să şi surâzi cu buzele alea groase, şterse de unsoare. Ceafa ţi s-a mai tras, guşa s-a mai moderat, burta caută un relief mai aproape de spinare. Nici părţile de dindărăt nu mai sunt atât de expresiv dominante, dedesuptul croielii scurte.
Cred că nu mai iei dimineaţa patru cafele cu lapte, o halcă de şuncă şi opt prăjituri, cu care ţi-ai pus din nou în funcţiune intestinul gros, anemiat de răbdări prăjite. Te umpluseşi bine, până la râgâială.
Ţi-aduci aminte ce sfrijit erai pe când erai sărac şi cum ne pălmuia căutătura ta aţâţată după ce te-ai procopsit. Îndopat cu bunurile mele, nu-ţi mai dam de nas şi ţi s-a părut că eram pus pe lume ca să slujesc mădularele tale, burţii, guşii, sacului şi dăsagilor tăi: ăsta era rostul meu, a trebuit să-l aflu de la tine, flămândule, roşcovanule, boboşatule, umflatule.
Mi-ai împuţit salteaua pe care te-am culcat, mi-ai murdărit apa din care ai băut şi cu care te-ai spălat. Picioarele tale se scăldau în Olt, şi mirosea pănă la Calafat, nobilă spurcăciune!
I-auzi! Vrea să-mi fie stăpân şi să slugăresc la maţele lui, eu care nu m-am băgat rândaş nici la boierul meu. Vrea trei părţi şi din văzduhul meu, ca să răsufle în răcoarea mea numai el. Lasă-mă să-mi aleg stăpânul care-l vreau eu, dacă trebuie să mă robesc, nu să mă ia la jug şi bici, înfăşcat de ceafă, cine pofteşte.
Uită-te, mă, la mine! Amerikane! Să ne desfacem hârtiile amândoi, eu zapisul şi hrisoavele mele, scrise pe cojoc, şi tu zdrenţele tale. Scrie pe ale tale Radu? Nu scrie!… Scrie Ştefan? ? Nu scrie!… Scrie Mihai, scrie Vlad, scrie Matei? Nu! Păi ce scrie pe cârpele tale? Degete sterse de sânge?
Mi-a ieşit o floare-n grădină, ca o pasăre roşie rotată, cu miezul de aur. Ai prihănit-o. Ţi-ai pus labele pe ea şi s-a uscat. Mi-a dat spicul în ţarină cât hulubul şi mi l-ai rupt. Mi-ai luat poamele din livadă cu carul şi te-ai dus cu el. Ţi-ai pus pliscul cu zece mii de nări pe stânca izvoarelor mele, şi le-ai sorbit din adânc şi le-ai secat. Mocirlă şi bale rămân după tine în munţi şi secetă galbenă pustie în şes. Şi din toate păsările cu graiuri cântătoare, îmi laşi cârdurile de ciori.
Începi să tremuri acum, căzătură. Aşa s-a întâmplat cu toţi câţi au umblat să-mi fure binele ce mi l-a dat Dumnezeu. Te-ai cam subţiat şi învineţit. Obrazul ţi-a intrat în gură, gulerul ţi-a căzut pe gât ca un cerc de PUTINă uscată. Dacă te mai usuci niţel, o să-ţi adune doagele de pe jos. Ce floacă plouată-n capul tău! Ce mustaţă pleoştită! Ce ochi fleşcăiţi!
Parcă eşti un şoarece, scos din apă, fiartă, de coadă, Amerikane…”
Pentru Că ROMANIA si Tarile Crestin Ortodoxe din Balkani dimpreuna cu Ukraina, Bielorussia, Georgia si Armenia, desi vorbesc limbi diferite, au o istorie comuna de multeori milenara care se circumscriu Spatiului de Cultura si Civilizatie al Lumii Ruse,
Si Pentru Că aceste Tari si Popoare au vietuit impreuna in aceasta zona a Lumii inainte ca Lumea sa auda de Occident si de Amerika si, cu voia Providentei, vor continua sa vietuiasca aici si dupa ce Lumea va fi uitat si de Occident si de Amerika,
Si Pentru Că in 1999 ,cind Fortele Răului au acoperit Iugoslavia cu bombe, Poporul ROMAN si-a retras cu vehementa cererea de aderare atit la OTAN cit si la UE,
Si Pentru Că Poporul ROMAN este Suveran conform Legii Nescrise dar si al Legii Scrise,
Si Pentru Că Suveranitatea se Exercita in Probleme Majore prin Referendum conform Legii Scrise,
Si Pentru Că ROMANIA a fost legata de aceste Odioase Institutii Supra-Statale fara Referendum incalcindu-se cu impunitate Suveranitatea Poporului ROMAN,
Primul Guvern Suveran al ROMANIEI de dupa Catastrofa Nationala din Decembrie 1989 Trebuie sa desfaca si va desface Fara Referendum legaturile care inlantuie ROMANIA de aceste Odioase Institutii Supra-Statale, in Procedura de Urgenta, in primele 24 de ore dela Preluarea Puterii si nu in 6 ani cit a luat la BREXIT!
Din Adincuri se Ridica Biruitor Suveranistul,
Cu Sufletul sau de Stinca!
Cei care cred ca-l pot Invinge, Vaccina sau Cumpara,
Se vor convinge in curind, dar prea tirziu,
Ca s-au Inselat!
Postarea aceasta îmi amintește de un text al lui Neculce despre vitejia neaoșă a rumânului….
După răsturnarea lui Petru Rareș, domnitorul Moldovei, ca urmare a invaziei lui Soliman Magnificul s-a petrecut următorul eveniment în care un preot, un fel de GicăKontraglobalismului, și-a dovedit „vitejia”…
„Petru-Vodă Rareș,fugind prin târg prin Piatra,și gonindu-l PIETRENII (locuitorii din Piatra),l-au fost agiugându din urmă un popa pe cal. Si au tras Petru Vodă înapoi cu arcul si l-au lovit cu săgeata doar în oblâcul selii. Si i-au dzis:
-,,Intoarce-te,popo, înapoi nu-ți lăsa liturghia nesfârșită”
Iar după ce au vinit Petru-Voda domnu cu a doa domnie,au scos ochii popii și pietrenilor acelora ce l-au gonit si le-a facut si blăstem, si afurisanie.”
Pilda lui Neculce în tălmăcire seamănă izbitor cu ce spunea Creangă în poveștile sale : ” când e bine, hop și cu mine, când e de rău, fug și eu…”
Faptul că rumânul schimbă „partenerul strategic” în funcție de fes demonstrează de ce sunt tratați și vor fi tratați ca niște „curve”.
……
” Noi (adică România) am dori ca SUA să adopte la Conferința europeană o poziție cât mai constructivă posibil și, în general, în îndeplinirea răspunderii pe care și-a asumat-o în Europa, să contribuie la rezolvarea problemelor complexe, în spiritul securității și al păcii”
N.Ceaușescu – H. Kissinger în dialoguri româno-americane 3 noi 1974 Buc., vizita secretarului de stat Henry Kissinger.