Mihai Ghimpu la întrevederea cu ambasadorul SUA: Nu rezistăm fără România, vom fi ocupați din nou, exact ca și Crimeea05.09.2016 |
Președintele PL, Mihai Ghimpu, candidatul desemnat al PL, pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova, a avut o întrevedere cu ambasadorul SUA la Chișinău, E.S. James D. Petitt. Întrevederea a avut loc în contextul apropierii campaniei electoarale pentru alegerea Președintelui Republicii Moldova din 30 octombrie 2016.
Mihai Ghimpu i-a relatat ambasadorului american toate evenimentele istorice ale poporului român, care dovedesc că populația de o parte și alta a Prutului este una și aceiași, iar independența Republicii Moldova pentru mine nu a fost decât un pas spre UNIRE.
”Eu am votat pentru independența acestui Stat în 1991 față de URSS, atunci nu era posibilă reunificarea. La moment avem aproximativ 30% din populația Republicii Moldova, în special tinerii, care își doresc Unirea, acest trend este unul în creștere, fapt care ne bucură și ne încurașează să luptăm”, a spus Mihai Ghimpu.
Mihai Ghimpu a menționat că la moment există aceste tabere pro și contra în societate, pentru că nu am avut guvernare care să corecteze greșelile istoriei.
”Dacă conducerea de la 1990 încoace ar fi promovat adevărul despre noi, despre ocupație, despre identitate și limba pe care o vorbim, astăzi Unirea ar fi fost făcută. Pentru populația Republicii Moldova, astăzi este mai bine dacă aceste două state românești s-ar uni. De aceea consider că problema despre reunificarea cu România astăzi este mai viabilă ca niciodată
Răspunzând la întrebările ambasadorului SUA, legate de minoritățle naționale, Mihai Ghimpu a menționat că aceastea se bucură de toate drepturile, iar în cazul unificării, acestea vor beneficia de drepturi europene, România fiind lideră la capitolul legislație în materie de drepturi ale monorităților, din tot spațiu comunitar.
Astăzi și o parte din minoritățile etnice care locuiesc pe teritoriul Republicii Moldova își doresc Unirea cu România, pentru că au realizat că au o singură viață, care trebuie trăită în siguranță și bunăstare, ceea ce doar România poate garanta.
”Uniunea Sovietică a creat în anul 1990 Republica Moldovenească Nistreană, pentru a împiedica unirea noastră. În acei ani puterea de la Kremlin promova și susținea indirect candidați care ajungeau în fruntea republicilor din fostul spațiu sovietic, ca să-i poată controla. Astăzi, Rusia susține financiar partide politice care luptă deschis pentru interesele imperialiste ale acesteia.
Poltica viitorului președinte,trebuie să se axeze pe reforme sustenabile, fără de care nu putem avea o economie în creștere și rezolva problemele sociale, dar totodată viitorul președinte, trebuie să oprească propaganda rusă care manipulează cetățenii.
Pentru apropierea celor două maluri ale Prutului, viitorul președinte trebuie să asigure securitatea energetică (continuarea construcției gazoductului Iași – Ungheni – Chișinău și interconexiunea rețelelor de energie electrică: Isaccea — Vulcănești — Chișinău, Iași — Ungheni — Strășeni, Suceava — Bălți, precum și la construcția stațiilor back-to-back pentru fiecare linie în parte), dar și reconstrucuția podurilor peste râul Prut și a liniei de cale ferată: Iași – Chișinău cu ecartament european, și altele.
Decizia suverană, încotro să meargă Republica Moldova, aparține poporului și nimeni nu ne poate indica ce să facem și cu cine să ne unim. Sângele apă nu se face Dle ambasador”, a menționat Președintele PL.
La rândul său, ambasadorul a fost deacord cu afirmația Președintelui PL, că ”puterea suverană aparține poporului, inclusiv dorința firească de Unire cu România”. Ambasadorul consideră că prin declarațiile sale nu a dorit să atingă în nici un fel dreptul cetățenilor unioniști de a avea o viziune și o dorință de reunire și că Statele Unite nu are cum să împiedice reunificarea celor două state românești dacă poporul o va face. ”Eu respect decizia și idealul unioniștilor”, a spus ambasadorul american.
La final, E.S. James D. Petitt i-a urat mult succes lui Mihai Ghimpu în campania electorală.
Aceasta inflamare a romanilor la declaratia ambasdorului american la Chisinau, probabil bine intentionata (fiindca nimeni nu poate garanta ca afirmatia a fost facuta cu intentie rea: daca stam stramb si judecam drept, R. Moldova nu e Romania inca, sunt doua state diferite) ne dovedeste, din punct de vedere psihologic, perenitatea spiritului romanesc, in tot ce are el mai bun, sau mai putin bun. Iata un fragment dintr-o schita a lui Caragiale, care ne surprinde cu o reactie absolut identica ca manifestare, petrecuta acum vreo suta de ani in urma:
„A fost un scandal nepomenit când trupa franceză de operete mici, de la noua grădină Stavri, a cutezat să facă pe scenă un joc de cuvinte, inocent s-ar părea, dar care era să aibă urmări regretabile.
Era într-o piesă o scenă de improvizaţie, în care actorii — neuitaţii Debeer, Roux şi M-lle Gandon, o femeie aproape genială — făceau pe întrecute jocuri de cuvinte în acţiune. Gandon întreabă pe Debeer:
„Vois-tu là tout pres de la coulisse des navires?”
„Non pas.”
„Mais il doit y en avoir.”
„Comment?”
„Puisqu-il y a là un port, un grand port de Roumanie.”
(jocul de cuvinte consta in asemanarea dintre cuvintele port si porc)
Şi Gandon aduce un porc pe scenă… Atunci începe un scandal înfiorător… Toată lumea în picioare: „Francezii vor să-şi râză de români şi de România!… Nu ne putem lăsa insultaţi de străini în ţara noastră!… Afară străinii!… Scuze numaidecât ori o lecţie exemplară şcl. …” Şi huiduieli, înjurături, fluierături şi bastoane ridicate în sus…
Bieţii artişti vor să se explice… Nu se aude nimic… Scandalul creşte. În sfârşit, Debeer reuşeşte să se facă un moment ascultat, în care timp „îşi cere iertare daca a supărat cumva pe onorabilul public, că gluma era inocentă, fără cea mai mică intenţie ofensătoare — un nenorocit joc de cuvinte, pe care artiştii îl regretă din tot sufletul etc
Zgomotul începe să se potolească puţin; când deodată un telegrafist înalt şi chipos, cu nişte barbete colosale, se repede turbat până lângă scenă şi făcând nişte gesturi măreţe strigă pe dasupra întregului zgomot:
„Cer cuvântul! Nu se poate! Eu vreau imediat satisfacţie personală pentru cochon de la Roumanie!”
A izbucnit un râs general… Daca râzi nu mai eşti necăjit: reacţia s-a făcut ca prin farmec, şi eminenţii artişti au putut urma în linişte spectacolul.
Ambasadorul american a afirmat prima oara ca Transnistria sa ramana cu rep. Moldova un stat independent.Pe americani ii inereseaza ca rusii sa nu anexeze Transnistria ,e vorba de strategie si pozitionarea bazelor militare.
In interesul Romaniei si Ucrainei este bine ca rusii sa plece.Dar de ce romanii si ucrainienii nu negociaza soarta Transnistriei?? O parte la romani si alta la ucrainieni, iar sudul Basarabiei la romani.Nimeni nu negociaza nimeni nu pune nici macar inceperea discutiilor ca asa vor rusii si americanii.
Din conflictul din Ucraina romanii au avut de pierdut…..