Comntariu primit pe site la textul
De ce Ceaușescu ?
Ionut56 minutes ago
„În 1989, infrastructura industrială situa România în primele 10 ţări din Europa”
Mulţi au uitat, alţii n-au ştiut niciodată… Cum stătea România, din punctul de vedere al integrării economice cu ţările dezvoltate, în 1989?
În 1989, infrastructura industrială situa România în primele 10 ţări din Europa. Exista platforma Pipera, creată de francezi, unde se construiau calculatoare. Autocamioanele şi autobuzele fabricate la Braşov şi Bucureşti erau patente germane. Avioanele Rombac erau cumpărate de la englezi. Locomotivele de la Electroputere Craiova erau patent elveţian. La Reşiţa se fabricau motoare de vapoare după licenţa Renk din Germania. Centrala nucleară de la Cernavodă provenea din Canada. Putem spune, şi nu suntem nostalgici, că începusem să ne integrăm acceptabil cu economiile mari ale lumii. România era a treia ţară din lume, după SUA şi Japonia, care fabrica anvelope gigant pentru autobasculante de peste 110 tone. Doar două ţări din lume făceau şuruburi cu bile: România şi Japonia. Acestea se foloseau în industria nucleară şi aerospaţială.
În 1990, Petre Roman a afirmat că industria românească era un „morman de fiare vechi”. Ce am avut şi ce am pierdut în ultimii 25 de ani, domnule ministru?
A fost cea mai nefericită declaraţie de politician de după 1989, care ne urmăreşte până azi. Referindu-se la industrie, că e de dat la fier vechi, fostul prim-ministru dorea să spună lumii că întreaga economie a României comuniste nu merita doi bani. Ale cui interese le-a servit această etichetă? Rămâne o pagină de istorie.
Ca să combatem această viziune, cităm date statistice la întâmplare, din diferite domenii: România producea 14 milioane de tone de oţel în 1985; azi, doar 3 milioane. Producea 400.000 tone de aluminiu în anul 2000, o prelungire surprinzătoare a succesului din timpul dictaturii. Azi produce pe jumătate. Eram recunoscuţi ca buni constructori de motoare electrice şi produceam, în 1980, 19 milioane de kilowaţi, faţă de 700.000 kilowaţi, cât producem în prezent. Ieşeau pe poarta fabricilor 1.600 de excavatoare în 1980; niciunul azi. Ieşeau 71.000 de tractoare; niciunul azi (am construit fabrici de tractoare în Egipt şi Iran, care funcţionează şi acum, în timp ce în România au murit). Fabricam 600 de vagoane de pasageri pe an în 1984; azi, niciunul. Cât despre vagoanele de marfă, construiam 14.000 de bucăţi pe an; azi, abia 800 (cel puţin 100.000 vagoane de marfă au fost tăiate şi vândute la fier vechi în ultimii ani).
În fine, produceam 144 de nave de tonaje diferite; azi, după cum se ştie, nu mai producem niciuna. Sticlăria e prăbuşită. Săpunul a dispărut (Palmolive a plecat). De altfel, potrivit statisticii oficiale, după anul 2000, au fost exportate 50 de milioane de tone de „fier vechi”, „deşeuri” de cupru, aluminiu şi alte neferoase, în valoare de peste 10 miliarde de euro! Am exportat lemn brut în valoare de peste 8 miliarde de euro, şi alte produse brute (cereale, fructe, animale vii etc.) în valoare de alte 5 miliarde de euro! Prelucrarea acestora în România ar fi însemnat crearea a milioane de locuri de muncă! (…)
http://www.cotidianul.ro/pr…
Modelul de dezvoltare al României, de până în 1989, nu era de loc departe de modelul Chinei de azi. Cu siguranță dacă eram lăsați să mergem înainte, azi eram cu adevărat tigrii Europei. Gândiți-vă numai la faptul că cu mult înainte de 1989 s-a trecut la privatizarea nominală, prin care orice om al munci avea dreptul să cumpere părți sociale (acțiuni) la orice intreprindere creatoare de valoare. Personal am cumpărat astfel de părți sociale și în fiecare an am primit dividende în valoare de peste 8.5% și era un câștig enorm ținând cont că inflația era zero. Cât privește bârfele despre cozi, cu toată sinceritatea vă spun că și eu stăteam la coade, de multe ori la oase, dar asta pentru că nu aveam din ce face ciorbă, căci în lada frigirifică aveam numai mușchiuleț. Așa și cu zahărul, care se dădea la rația iar noi îl aveam cu sacii în debara. Este adevărat că au fost și unele propleme, dar multe dintre acestea le pun pe seama sabotării politicii lui Ceaușescu, multe confirmate ulterior de chiar autorii și executanții planurilor anticeaușiste și nu numai. Dar ce spuneți de faptul că la nivelul anilor 1976, englezii de „bine„ ce o duceau, se spăla toată familia, pe rând în aceiași apă din cadă ??? Ce spuneți de faptul că atunci fiecare avea de muncă și oportunități de realizare profesională, urmând ca după căderea „cortinei de fier” spiritul intreprinzător și inițitiava privată să fie bine primită și stimulată – pentru ce credeți că mai toate blocurile erau construite cu spații comerciale și de servicii la parter ??? Aveam fabrici și uzine în fiecare domeniu, repartizate pe întreg teritoriul țării. Pe lângă acestea existau școli profesionale, liceie industrale, facultăți de specialitate și istitute de cercetare în domeniu. Ba mai mult, construiam orașe cu tot ce trebuie, la cheie,în alte țări ale lumii, cărora le pregăteam și specialiști. Și mai mult – resursele noastre, naturale, le foloseam numai noi și nu le risipeam și le dădeam pe nimic la străini. De pământ vândut străinilor, nicici gând, ca să nu mai spun că oricâtă dorință de a ne distruge și ne ocupa în 1989, „pretenii – vecinii„ și nu numai, am fost în stare să le dejucăm planurile mârșave. Și câte mai sunt…
https://www.youtube.com/watch?v=fjpSW_iXpto
Nu intenționez să intru în polemică cu autorul articolului deși foarte mulți definesc statistica drept o mare minciună dovedită științific.
Marea mea nedumerire este de altă natură: Ceaușescu vorbea tot timpul de” bunăstarea și prosperitatea poporului „.Teoria era foarte frumoasă dar practica… Nu cred că este cineva care a uitat cozile interminabile,răspunsul aproape invariabil al vânzătorului care spunea:” Tocmai ni s-a terminat astăzi acest produs și nu mai avem”, etc,etc .
Am avut nu demult o discuție telefonică cu domnul profesor Coja în care dumnealui încerca să mă convingă de anumite avantaje ale epocii „de aur „. L-am rugat să-mi răspundă la o singură întrebare: crede dumnealui că în perioada lui Ceaușescu ar fi putut publica trilogia ” Șeitanii ” ? Răspunsul dumnealui a fost un NU categoric.L-am rugat atunci să tragă singur concluziile.
Dar nici azi nu puteam publica ȘEITANII . N-aș fi găsit nicio editură care să publice trilogia ȘEITANII. Tocmai de aceea am făcut eu o editură, editura AEVEA, ca să pot publica ȘEITANII. Dar, desigur, aveți drptate! Acum putem publica orice! Dar fără niciun efect! Vezi și declarațiile lui Soljenițân în acest sens, după primii ani petrecuți în Occident!
După atâția ani de zile sper că mă cunoașteți destul de bine.Fiecare cu păsărica lui,eu,cu stolul !
Răspunsul dumnevoastră m-a lăsat puțin în ceață.
” Dar nici azi nu puteam publica ȘEITANII . N-aș fi găsit nicio editură care să publice trilogia ȘEITANII.”
De ce ????!!
Dacă veți avea bunăvointa să-mi răspundeți vă rog să-mi explicați marea discrepanță între teorie și practica în perioada lui Ceaușescu.
Și încă ceva care-mi este neclar: Cum ați vedea dumneavoastră un efect al publicațiilor asupra cititorilor ?
Discrepanța între teorie și practică o găsim pretutindeni și dintotdeauna. În toate religiile, în toate ideologiile care au fost invocate de vreun partid sau guvern. Atât în România – indiferent de partidul aflat la guvernare! La fel și-n Israel sau SUA ori Madagascar
Deci, dumnevoastră sunteți de acord cu această discrepanță dar îi găsiți circumstanțe atenuante.
Bine,nu voi insista mai mult pentru că altfel epuizez subiectele de polemica cu dumneavoastră.
Nimic mai fals să compari „starea bună” de azi cu starea de până în 1989. Vă puteți închipui măcar dacă fructificam toate oportunitățile venite odată cu schimbările geopolitice de la acea vreme, ne exploatam eficient și eficace potențialul cel aveam la acea vreme, în domeniul economic, dar și recunoașterea internațională de care ne bucuram și o dețineam, cât de departe eram azi ??? !!! Ce s-a întâmplat, după 1989, este ca și cum ne-a tăiat picioarele și acum vrea să și alergă, ba chiar la „100 m garduri”, fie și numai pentru ai ajunge din urmă…
„… dacă fructificam toate oportunitățile venite odată cu schimbările geopolitice de la acea vreme…”.
Aceasta este o ipoteză speculativă care cuprinde și multă nostalgie.După părerea mea,trebuie făcut totul pentru ca să se poată trăi bine în prezent ( bineînțeles,fără a uita istoria și învățămintele ei).
Ce înseamnă a trăi bine din punctul tău de vedere, în prezent și în viitor?
Personal, te asigur că am trăit bine, în sguranță și mereu în progresie până în 1989. Nu-mi ajungea timpul să fac câte putea. Lucrând în cercetare, la IFA, făceam de toate câte vream și puteam – tot ce trebuie pentru a ști ca să poți face ce ți se cere și ce au nevoie oamenii.
După 1989, deși mi-am luat soarta în propriile mâini, trăind în democrație și economie e piață pot spune că acestea sunt numai în gura politicienilor din jocul putere-opoziție, ce au doar „meritul„ de „creatori„ a unui mediu social, economic și politic unde nu mai există nici măcar speranța renașterii, ceia ce-i face pe mulți dintre noi pur și simplu să fugă peste mări și țări fără a se mai gândi să se întoarcă. Ne-au adus, deliberat, într-o STARE – LIMITĂ, în toate. Eu vreau SĂ TRĂIESC CA UN OM LIBER! Un drept de la Bunul Dumnezeu, pentru fiecare om.
” Personal, te asigur că am trăit bine… ”
Vă cred și apreciez foarte mult faptul că folosiți singularul și nu pluralul.
Definiția mea la ” a trăi bine ” este o viață plină de satisfacții spirituale și materiale.Eu nu am murit de foame în perioada „epocii de aur”.Din punct de vedere de satisfacții spirituale,vreau să vă povestesc ceva și să vă las să judecati singur:
Între anii 1967 și 1970, elev în ultimele clase de liceu, am fost și solist de muzică ușoară( destul de cunoscut și apreciat ) în cadrul unui cunoscut teatru de revistă.
Repetam luni de zile pentru a creea un spectacol de calitate îndrumați și controlați de oameni extrem de talentați și specialiști în meserie.Tuturor
ne era teama de momentul adevărului:primirea aprobării necesare de la comisia de vizionare fără de care nu puteam scoate noul spectacol pe scenă.Ce era comisia de vizionare ? Unu sau doi oameni,salariați ai secției de propagandă PCR a municipiului București,De regulă,afoni și profani,care trebuiau să aprobe calitatea spectacolului și să elimine eventualele abateri de la ” normele socialiste ” Adică, cenzura.Dacă această comisie nu aproba,trebuia luat totul de la capăt,îndreptate greșelile ( după „indicațiile prețioase” date de acest „specialist”) și stabilită o nouă dată pentru vizionare.
În perioada mea aveau mult succes la public cântecele Festivalului San Remo.Marele loc „păcat” a fost că textele erau în italiană !! La prima vizionare,”marele specialist” a hotărât că suntem prea cosmopoliți !Avem limba noastră română așa încât trebuie să ne ocupăm de traducerea tuturor cântecelor în limba română.Am reluat totul de la zero.Am căutat persoane care erau în stare nu numai să traducă dar să și repună pe fondul muzical al melodiei Și am anunțat din nou că suntem gata de vizionare.A venit un alt „mare specialist”, a ascultat toate melodiile cu texte în limba română și a hotărât că textele nu prea corespund Așa că,dacă vrem totuși să primim aprobarea, să cântăm cântecele în italiană.Alți bani,altă distracție.Am obținut aprobarea necesară la cea de-a treia vizionare și am ieșit pe scenă cu o „mică” întârziere de 10 luni. Și pentru asta a trebuit să dăm socoteală în fața „organelor competente”.
Ne-am gândit noi să dăm în judecată organizatorii festivalului San Remo dar nimeni nu a fost dispus să preia cazul ! V-am relatat doar un caz singular. Au fost multe,foarte multe asemenea exemple.Am avut totuși un mare noroc: niciun „specialist” din ăsta nu a ajuns la concluzia că Dan Spătaru falsează !!
După cum vedeți,fiecare cu norocul lui.Eu nu pot declara că am trăit bine în epoca de aur.
În lumea teatrului se dădea vizionării pe care o făceau cerberii cenzurii următoarea definiție: vizionarea este procedeul prin care un brad este transformat în stâlp de telegraf.
Am uitat pentru o clipă că sunteți și dramaturg.Deci, știți bine ce era o vizionare.Apropo,definiția este excelentă.Poate povestiți pe sait cum ați trecut dumneavoastră vizionările.
Nu neg astfel de experiențe. Totuși le pun pe seama zelului unor asemenea oameni. Aveam numai 14 ani, eram în practică la „FIERUL ROȘU„ – Uzina Republica. Am fost „botezat„ în meseria de laminator, de muncitorii de acolo, față de care am toată prețuirea și recunoștința, și acum la 64 de ani. Asta pentru că m-au învățat acestă frumoasă meserie, pur și simplu, ținându-mă în brațe. Numai procedând așa o puteai învăța-muncitor și ucenic trebuia să fii o singură ființă. La fel și despre profesorii mei, n-aș putea trăi azi mai bucurie, ca bucuria și fericirea de ai putea revedea. Ne trata ca pe proprii copii.
American „Dream” versus Ceausescu „Torture”
Pentru toate lectiile tale de musica din copilarie si pana te-ai realizat, ai platit cu varf si indesat cumva? Ai platit si facultatea? Asa, vreo suma de zeci de mii de dolari? Dar cazarea la camin a costat vreo 5000 de dolari pe an (adica pt 8 luni de scoala)? A trebuit cumva sa si lucrezi in timpul scolii ca sa faci fata la costuri? Ai avut si bani de asigurare medicala? Mda … Cred ca nu ai avut parte de asta. Probabil, te-au amarat in comunism sefii de magazine, care tineau din mancarea pt populatie la „ascuns”, ca sa faca specula. Inteleg.
Cu toate scuzele de rigoare, ce legătură are sula cu prefectura ?!? Dacă învățământul era gratuit,asta înseamnă că putea fi introdusă cenzura ? Și dacă deja trebuia să existe cenzură ,nu puteau fi folosiți specialiști în materie ?
După părerea ta,ar trebui să închei cu: ” Mulțumim din inimă partidului ” ?
NU, NU, este conștința și certitudinea unui real potențial pe care l-am avut și l-am pierdut, nepunându-l la lucru, având toată legitimitatea în a fructifica toate oportunitățile care ni le creeam dacă schimbarea era făcută de noi românii, fie și dacă o făceam mai târziu. Fie și numai că era treaba noastră și nu a altora, așa după și cum a fost.