12 DECEMBRIE 2014 · 20:50
O luptă eroică pentru drepturile omului (și evreiesc): Memoriile și jurnalele lui Wilhelm Filderman
Recenzie de Claudia Moscovici, autorul Holocaust Memories: A Survey of Holocaust Memoirs, Histories, Novels and Films (Rowman & Littlefield Publishing Group, 2019)
https://www.amazon.com/gp/
Wilhelm Filderman , președintele Uniunii Evreilor din România și al Federației Comunităților Evreiești din România (1923-1947), nu este doar unul dintre cei mai influenți lideri evrei ai țării, ci și persoana care a jucat un rol cheie în salvarea unui mare procentul evreilor din România din Holocaust . La începutul anului 1942 Federația Comunităților Evreiești din România a fost demontată și înlocuită de un Consiliu Evreiesc controlat de naziști, în pregătirea deportării evreilor din România în lagărele de concentrare din Polonia. Un avocat cu reputație internațională și un fost coleg de liceu al omului care avea să devină conducătorul autoritar al României în perioada fascistă – Mareșalul Ion Antonescu—Filderman a fost una dintre figurile cheie care l-au convins pe Antonescu să nu trimită populația evreiască din țara care locuia în Regat (Țara Românească, Moldova și Transilvania de Sud), aproximativ 375.000 de oameni, la moartea lor în lagărele de concentrare.
Din păcate, în ciuda eforturilor sale, Filderman nu a reușit să îl împiedice pe Antonescu să trimită aproape 300.000 de evrei care trăiau în regiunile Basarabia și Bucovina ocupate de români în lagăre de concentrare și de reinstalare din Transnistria. De fapt, în martie 1943, Antonescu l-a deportat pe Filderman în Transnistria timp de trei luni, după ce liderul evreu a protestat vehement încă un impozit guvernamental asupra evreilor.
Opunându-se totalitarismului în toate formele sale, Filderman a refuzat, de asemenea, să sprijine regimul comunist instituit în România după sfârșitul celui de-al doilea război mondial. El nu s-a alăturat Comitetului Evreiesc Democrat afiliat Partidului Comunist și, ca urmare, a fost arestat pentru o perioadă scurtă de timp în 1945. Vilificat pentru poziția sa anticomunistă, Filderman a scăpat în Franța după ce a aflat că să fie arestat încă o dată, de data aceasta sub acuzația falsă de a fi agent britanic. El și-a petrecut restul vieții la Paris, până la moartea sa în 1963. Arhivele lui Wilhelm Filderman – memoriile și scrisorile sale – au fost transferate la Muzeul Holocaustului din Israel, arhivele Yad Vashem , în conformitate cu dorințele exprimate în testamentul său.
În ciuda faptului că am privit pe larg, am putut găsi doar volumul I din Memoriile și jurnalele lui Filderman , publicat de Yad Vashem în 2004 și editat de marele istoric Jean Ancel . Acest volum acoperă perioada 1900-1940. Până acum, nu am reușit să localizez nicăieri Volumul IIdin memoriile lui Filderman, care ar acoperi anii 1941-1947: și anume perioadele istorice cruciale ale regimului Antonescu, Holocaustul, al doilea război mondial și preluarea comunistă a României. Jean Ancel s-a stins din viață în 2008, înainte de a avea șansa să termine editarea celui de-al doilea volum al memoriilor lui Filderman. Chiar dacă este posibil să nu avem documentele complete disponibile în limba engleză, putem vedea totuși o imagine clară a luptelor altruiste și curajoase ale lui Filderman în numele drepturilor evreiești și ale drepturilor omului citind volumul I al memoriilor sale. După cum afirmă Ancel în introducere, jurnalul lui Filderman dezvăluie motivația umanistă și democratică a autorului: „Filderman a continuat să-și vadă războiul împotriva răului și lupta sa în favoarea evreilor nu numai ca un efort pentru o minoritate oprimată, ci și ca parte a luptei mai ample pentru drepturile omului ”(9).
Deși devotat familiei sale, Wilhelm Filderman a fost consumat și de îndatoririle sale față de evreii care locuiau în România. A muncit zile lungi, și deseori și nopți, folosindu-și pregătirea juridică pentru a contesta decretele draconice anti-evreiești ale României. El nu s-a opus sionismului, dar a susținut mai presus de toate asimilarea evreiască. După cum afirmă Ancel pe bună dreptate, Filderman „iubea România și nu putea înțelege de ce România nu-l iubea pe el și pe coreligioniștii săi … Filderman credea că este necesar doar un minim de bunăvoință pentru a vedea dorința acerbă a evreilor de a se identifica cu naționalismul românesc, de a face parte din țara și societatea românească ”(13). El i-a privit pe evreii români, dintre care cei mai mulți trăiau în țară de secole, ca români la nivel național și s-au luptat pentru a obține pentru aceiași aceleași drepturi civile ca cele de care se bucură etnicii români. Ascensiunea fascismului și nazismului – în special după ridicarea la putere a Gărzii de Fier în 1927 și a lui Ion Antonescu în 1940 – a transformat bătăliile legale ale lui Filderman pentru egalitatea civică într-o luptă eroică pentru supraviețuirea evreilor.
Claudia Moscovici
Salonul de literatură
*
Nota redacției: Am luat cunoștință de textul de mai sus abia acum, este un text plin de minciuni și ne-adevăruri. Nu le voi enumera, ci mă voi rezuma la expunerea faptelor reale legate de Filderman.
Pun pe primul loc ca importanță așa numitul Testament Filderman, redactat de Filderman și înregistrat la un notar din New York, text depus de Wilhelm Filderman la un tribunal din Elveția ca mărturie a sa în „procesul de la Berna” al tinerilor naționaliști români care au atacat ambasada română din Elveția. Este un text pe care nimeni nu-l poate contesta, ca jurist, Filderman a ținut să oficializeze mărturia sa în modul cel mai convingător. Cine discută relația dintre Filderman și România nu poate ignora acest text. Numita Claudia Moscovici comite această inadmisibilă omisiune.
Filderman l-a bombardat pe Ion Antonescu cu scrisori de protest, mai ales pe tema condițiilor de trai în Transnistria, unde fuseseră strămutați câteva zeci de mii de evrei, majoritatea din Basarabia și Bucovina, pe a căror loialitate față de România nu se putea conta, evrei cu vederi comuniste, suspecți de spionaj etc. Ion Antonescu, excedat de protestele lipsite de temei ale lui Filderman, ia la un moment dat o decizie extremă: îl strămută pe Filderman în Transnistria pentru câteva luni, să vadă cu ochii lui în ce condiții trăiesc și mor evreii deportați/strămutați în Transnistria. După acest sejur în frumoasa și bogata Transnistria, Filderman și-a schimbat complet atitudinea și n-a mai scos o vorbă pe tema genocidului din România. Dimpotrivă, când a ajuns în Occident a intrat în polemică cu evreii care clamau acuzații nedrepte la adresa românilor sau a mareșalului pe tema persecuțiilor anti-evreiești.
Una din dorințele testamentare ale lui Filderman, lăsată cu „limbă de moarte” secretarului său de la Paris, a fost ca Jurnalul său să ajungă în posesia Academiei Române atunci când în România se va instala la guvernare un partid democrat. După 1990 acest secretar a luat legătura cu Academia Română prin Eugen Simion căruia i-a oferit prețiosul document. Din păcate Eugen Simion a făcut greșeala vieții sale și nu a preluat caietele rămase de la Filderman, invocând obligația de a informa în prealabil Prezidiul Academiei, care să hotărască dacă acceptă donația. Conform regulamentului Academiei. Cineva din Prezidiul Academiei și-a făcut însă datoria patriotică de a informa Mossadul despre existența acestor documente de mare importanță, Mossadul a intervenit brutal în casa bietului evreu de la Paris, i-au percheziționat toată casa și au mai luat și alte documente, pe lângă pomenitul Jurnal, Când a ajuns și Eugen Simion la Paris cu mesajul de acceptare a donației, n-a mai găsit-o decât pe văduva bietului ovrei care murise la câteva zile după descinderea brutală a Mossadului. Cred că e momentul ca Eugen Simion să facă o dare de seamă publică despre întâmplarea de la Paris. E de datoria sa, cu autoritatea morală pe care o are, să pună lucrurile la punct, să descurajeze apetitul pentru minciună a altora de teapa Claudiei Moscovici.
Altminteri este adevărat ce susține Jean Ancel: Filderman iubea România.
Comenteaza