CD
848 aprobate
denitsoc@gmail.com
66.71.243.131		 MARELE RAZBOI AL CONTINENTELOR
de Aleksandr Dughin
PARTEA II – DUPĂ 1945 – D25. Adevărata faţă a lui Anatoliy Lukianov
Începând cu 1987, Anatoliy Ivanovici Lukianov a devenit șeful așa numitelor ”Organe Administrative”. Acum destinul oricărei numiri în funcții și promovări în cele mai înalte ranguri militare depindea de el. Lukianov, arătând întotdeauna loialitate lui Gorbaciov, a încercat totuși întotdeauna să interpreteze în cheie eurasiană instrucțiunile nebuloase și ambiguitățile noului lider de la Kremlin.

Aspirația lui Gorbaciov de a termina conflictul din Afganistan era în mâinile Armatei și sunt motive să credem că Lukianov a fost implicat în această acțiune geopolitică. Deși la fel de flexibil și precaut ca și Gorbaciov, Lukianov avea totuși o atitudine geopolitică strictă și clară. Obiectivul său, același ca al Ordinului Polar, a fost Eurasia Mare, din Mongolia la Mediterană, Pax Eurasiatica, marea uniune continentală.

Lukianov a fost obligat în virtutea poziției sale să controleze GRU și să supravegheze Statul Major dar de fapt, acest om precis și tăcut nu era ”gardianul bolșevicilor mesianici” în interiorul ”statului în stat” al militarilor eurasieni, ci tocmai mesagerul GRU, supervizând atlantiștii bolșevici din partea Armatei.

Fiind acoperit de o atitudine fățișă de ”centru-stânga”, Lukianov a realizat în Sovietul Suprem o misiune specială, al cărei sens a fost formarea unui bloc parlamentar orientat în beneficiul misiunii secrete eurasiene.

26. Mister Perestroika
Aleksandr Nikolaevic Yakovlev încă de la începuturile anilor 70 a fost unul dintre ideologii de marcă ai atlantismului deschis din URSS. El şi-a început atracurile împotriva eurasienilor-patrioţi încă din 1974, când poziţia GRU era foarte puternică şi când Grechko era deja membru al Biroului Politic. Invocând deschis pogromul ideologic al literaturii „naţional bolşevice”, care în acei ani a servit ca o tribună pentru schimbul de informaţii, idei şi proiecte al grupului de interese erasian, patriotic, Yakovlev a acceptat să-şi asume un anumit risc.

Şi, în ciuda intervenţiei lui Andropov şi a celor mai înalte cercuri din KGB, după publicarea faimosului său articol „Împotriva anti-istoricismului”, manifest de rusofobie şi atlantism anti-patriotic, el a trebuit să fie expulzat din Rusia.
Adevărul era că KGB a decis să toarne „otravă în medicament” şi să folosească trimiterea lui Yakovlev în Canada pentru a activa o reţea de spionaj atlantist.

Conform informaţiilor colectate de Jean Pârvulescu în raportul său, ”Galaxia GRU”, în Ottawa, unde Yakovlev a fost trimis, până la urmă el a intrat în contact cu David Golstucker, care reprezenta la vremea acea în SUA interesele internaţionale ale Israelului, sub masca implicării sale în negocierile confidenţiale cu o firmă de la Chicago legată de ingineria centralelor nucleare.

Doctorul David Goldstucker a fost o figură relevantă nu numai în serviciile speciale israeliene, dar şi în serviciile speciale ale ţărilor anglo-saxone (aceasta aminteşte de o situaţie caracteristică şi pentru KGB-ul sovietic).
Numele lui Yakovlev este cunoscut în Vest ca „Mr. Perestroika”. Pentru a doua oară în istorie, practic aceleaşi figuri se pregătesc de un duel geopolitic disperat, complex, periculos și captivant.

Ca şi înainte, în timpul operaţiunii „Primăvara de la Praga”, Golstucker, agentul „Dansului Macabru” a suferit o înfrângere zdrobitoare de la GRU, de la slujitorii strălucitori și, curajoși ai Ordinului Eurasia, generalul Ștemenko şi mareşalul Ogarkov. Acelaşi Golstucker a pregătit timp de zece ani răzbunarea sa. De data aceasta GRU şi Statul Major General sovietic trebuia atacat pe propriul lor teritoriu, în loc de „neutra” Cehoslovacie.

Şi de data aceasta Golstucker nu a sperat în greoiul NATO şi în teribilul și uriașul său arsenal nuclear, dar nefolositor în astfel de situații. Acum arma majoră de distrugere în masă aflată în mâinile rezidentului atlantismului planetar Goldstucker trebuie să devină îngâmfatul ”domn Perestroika”, noua armă a Ordinului Măgarului Roșu, speranța ordinelor de luptă atlantiste, căpitanul ”spetznaz”-ului ocult anglo-saxon care va fi trimis de la Ottawa în spatele frontului inamicului eurasian.

27. Între false alternative
Adevărata logică perestroicii, schema logică a manevrelor ciclice ale lui Gorbaciov între doi poli (un semn al bolii sale cu psihoze maniaco-depresive) a rămas complet de neînțeles până la acel puci din august, pentru motivul că foarte puţini au ghicit adevăratul rol al lui Anatoliy Lukianov. Un asemenea de complot a dus, în cele din urmă, la catastrofa lobby-ului eurasian.

Autorii atlantişti ai proiectului anti-imperial ai perestroikăi au recurs în acest caz la o metodă tradiţională – crearea unei pseudo-opoziţii, substituirea polului unui fals conservatorism cu unul real. Deoarece adevăraţii duşmani ai atlantiştilor nu erau simpli naţionalişti, ci „naţionalişti de tip imperial, continental”, „continentalişti” este firesc ca pseudo-opoziţia la atlantismul deschis al „Mr. Perestroika” trebuie să fie orice altceva dar nu eurasiană.

Urmând această schemă logică, oamenii Ordinului Atlantic, cu o implicare activă în KGB, au creat paralel şi în consecinţă, falşi poli. Aceşti poli erau:
„comunişti-conservatori” Reprezentanţii lor au fost Yegor Ligachev şi mai târziu Ivan Polozkov (la un moment dat, amândoi s-au risipit ca un fum, şi aceasta nu este de mirare, din moment ce opoziţia lor nu era pusă pe baza nici unui principiu şi., în afara de aceasta era o structură seculară binecunoscută).„patrioţi – naţionalişti”.

Această mişcare a fost creată prin implicarea activă a KGB-ului, care a proiectat şovinist o poziţie iudeofobă asupra unei grupări marginale de patrioţi sinceri dar de scurtă durată, astfel înfiinţând un algoritm special de „mişcare patriotică”, în imposibilitatea de a provoca orice prejudicii grave grupului de interese atlantist care devenea tot mai mult şi mai mult legal,„naţional-bolşevici”.

Acest curent a fost mai interesant şi a stat aproape concepţiilor grupului de interese eurasist, dar, mulţumită eforturilor KGB-ului, simțul măsurii s-a pierdut şi concepţia „naţional-bolşevică” a preluat un caracter respingător, grotesc şi extremist – atât în sens de accentuare excesivă a „leninismului”, cât şi în sensul iudeofobiei excesive.

În final, cel mai mare şiretlic al KGB-ului atlantist a fost să promoveze însuşi KGB-ul într-o opoziţie cu „democraţii” – şi acest mod a reuşit de asemenea, de vreme ce chiar angajaţii de la „Lubyanka”, „patrioţii” au raportat cu încredere şi chiar cu speranţă.

Şi în acest moment detaşamentele KGB au pregătit revoluţii atlantiste în Ungaria, Cehoslovacia, Iugoslavia, au înscenat spectacolul de represiune din România, au spart zidul Berlinului, l-au trădat pe Honecker, l-au alungat pe Jivkov, i-au ajutat pe separatiștii din Republicile Baltice şi Caucaz şi ca o încununare a triumfului lor atlantist, au pregătit puciul teatral din august 1991.

Deci „cel mai derutant om, cu un semn distinctiv pe fruntea sa”, s-a pliat între „Mr. Perestroika” şi Anatoliy Lukianov, dar din exterior pare că cel de-al doilea pol al său nu era deloc Lukianov, ci altcineva, mult mai odios, mai scandalos, dar în realitate, fie o figură complet nesemnificativă sau un om de paie.
GRU şi Armata l-au privit pe Anatoliy Lukianov cu speranţă şi nerăbdare.

De unele schimbări – sfârşitul războiului, reducerea armelor intercontinentale, politica externă se îndreaptă către Germania, Japonia şi China – eurasienii s-ar putea declara mulțumiți. Chiar şi dăruirea lui Gorbaciov pentru tema de „casă europeană” din Ordinul polar ar putea fi uşor interpretată în cheie eurasiană, din moment ce această doctrină a fost extrasă din arsenalul geopolitic al filierei eurasiene din SS, din care făceau parte Axmann, Hildebrandt, Doleschallek, Kaufmann (legată tipologic cu Ordinul Eurasia din GRU).

Dar căderea Uniunii Sovietice, atacurile împotriva Armatei, încercările de a implica Armata în conflictele naţionaliste micro-teritoriale, politicile suicidale din Republicile Baltice, zguduind ultimele rămăşiţe atât de valoroase pentru eurasieni ale Pactului Ribbentropp-Molotov, promovarea unei mafii necontrolate şi a criminalilor fățiși în arena politică şi multe alte lucruri au împins GRU într-o pantă întunecată.

Dar Anatoliy Lukianov a rămas în umbră. Cu prudenţă, consecvent, pas cu pas el a pregătit un atac decisiv, final. Până în ultimul moment părea că totul poate fi salvat într-o clipă şi atunci lobby-ul eurasian ar folosi toate poziţiile geopolitice pozitive ale „perestroika” şi ar începe o nouă eră măreaţă, eliberată de comunism, de atlantism şi servitorii „Dansului Macabru”, era Eurasiei, Eurasia Cosmică, era Continentului solar sacru, Era Răsăritului. Dar a apărut izbucnirea din august 1991.

28. Puciul, culminația războiului ocult
Delegatul Obolenskiy, membru în comisia de anchetă a Comitetului pentru Starea de Urgență, a făcut presei la puțin timp după puci o declarație stranie: ”Adevărul despre evenimentele lui August 1991, probabil va fi descoperit de urmașii noștri peste o sută de ani de acum încolo”.
Ce secret teribil a aflat Obolenskiy, investigând istoria puciului?

Din punct de vedere al conspirologiei geopolitice, argumentul poate fi doar unul: el a pus mâna pe materiale legate de războiul ocult dintre cele două Ordine aflate în spatele scenei puterii, Ordinul Eurasia și Ordinul Atlantic. Doar în acest caz declarașia lui Obolenskiy capătă sens și încrederea lui în siguranța secretului devine clară.

Puciul din August a fost (sau ar fi trebuit să fie, în planificarea autorilor săi) culminația opoziției geopolitice, momentul decisiv al războiului invizibil. Ordinul Atlantic nu putea ignora că eurasienii pregăteau pentru iarna 1991-1992 o operațiune definitivă, care ar fi dus la introducerea unui regim militar în toată Uniunea Sovietică sub pretextul stabilizării situației sociale, politice și economice.

Atlantiștii au înțeles de asemenea că atitudinea ideologică a conducerii militariste eurasiene avea să fie non-comunistă și orientată patriotic, dar fără excesele ”pan-slaviste”, fără xenofobie, fără ”anti-semitism”, caracteristici proprii mai degrabă KGB-ului.

Cu alte cuvinte, direcția militară urma să fie stabilă, liberală în plan economic, lipsită de excesele teroriste specifice formelor de dictatură bolșevică. Mai mult decât atât, Regimul Militar Eurasian, regim de tip imperial roman, avea toate șansele să fie popular în cel mai înalt grad, pe de o parte fiindcă ar fi înfrânat dogmatismul comunist și utopia marxistă și pe de altă parte fiindcă ar fi fost sensibil la înclinația naturală către ierarhie, disciplină, centralizare și comunitarism, socialitate și dator integralității tuturor etniilor eurasiatice.

Patriotismul Regimului Militar ar fi fost imperial în loc de a fi ”rusesc” și ”naționalist” în sensul îngust al conceptului.
Toate acestea făceau asemenea perspectivă nu numai inacceptabilă, ci fatală, mortală pentru ”lobby”-ul atlantist din interiorul URSS și de asemenea pentru atlantismul mondial. În ciuda uriașelor distrugeri cauzate țării de Ordinul ”Dansului Macabru”, de Mr. Perestroika împreună cu ”tovarășul” său din KGB, Eduard Șevarnadze (acuzat inclusiv de proprii săi georgieni), Ordinul Eurasiei a știut cum să utilizeze această situație negativă în beneficiul propriei poziții, atâta timp cât în departamentele secrete ale GRU lucrau discipoli de valoare ai marilor strategi ruși Ștemeko și Ogarkov.

Duelul ge

CD
848 aprobate
denitsoc@gmail.com
66.71.243.131		 MARELE RAZBOI AL CONTINENTELOR
de Aleksandr Dughin
PARTEA II – DUPĂ 1945 – D

25. Adevărata faţă a lui Anatoliy Lukianov
Începând cu 1987, Anatoliy Ivanovici Lukianov a devenit șeful așa numitelor ”Organe Administrative”. Acum destinul oricărei numiri în funcții și promovări în cele mai înalte ranguri militare depindea de el. Lukianov, arătând întotdeauna loialitate lui Gorbaciov, a încercat totuși întotdeauna să interpreteze în cheie eurasiană instrucțiunile nebuloase și ambiguitățile noului lider de la Kremlin.

Aspirația lui Gorbaciov de a termina conflictul din Afganistan era în mâinile Armatei și sunt motive să credem că Lukianov a fost implicat în această acțiune geopolitică. Deși la fel de flexibil și precaut ca și Gorbaciov, Lukianov avea totuși o atitudine geopolitică strictă și clară. Obiectivul său, același ca al Ordinului Polar, a fost Eurasia Mare, din Mongolia la Mediterană, Pax Eurasiatica, marea uniune continentală.

Lukianov a fost obligat în virtutea poziției sale să controleze GRU și să supravegheze Statul Major dar de fapt, acest om precis și tăcut nu era ”gardianul bolșevicilor mesianici” în interiorul ”statului în stat” al militarilor eurasieni, ci tocmai mesagerul GRU, supervizând atlantiștii bolșevici din partea Armatei.

Fiind acoperit de o atitudine fățișă de ”centru-stânga”, Lukianov a realizat în Sovietul Suprem o misiune specială, al cărei sens a fost formarea unui bloc parlamentar orientat în beneficiul misiunii secrete eurasiene.

26. Mister Perestroika
Aleksandr Nikolaevic Yakovlev încă de la începuturile anilor 70 a fost unul dintre ideologii de marcă ai atlantismului deschis din URSS. El şi-a început atracurile împotriva eurasienilor-patrioţi încă din 1974, când poziţia GRU era foarte puternică şi când Grechko era deja membru al Biroului Politic. Invocând deschis pogromul ideologic al literaturii „naţional bolşevice”, care în acei ani a servit ca o tribună pentru schimbul de informaţii, idei şi proiecte al grupului de interese erasian, patriotic, Yakovlev a acceptat să-şi asume un anumit risc.

Şi, în ciuda intervenţiei lui Andropov şi a celor mai înalte cercuri din KGB, după publicarea faimosului său articol „Împotriva anti-istoricismului”, manifest de rusofobie şi atlantism anti-patriotic, el a trebuit să fie expulzat din Rusia.
Adevărul era că KGB a decis să toarne „otravă în medicament” şi să folosească trimiterea lui Yakovlev în Canada pentru a activa o reţea de spionaj atlantist.

Conform informaţiilor colectate de Jean Pârvulescu în raportul său, ”Galaxia GRU”, în Ottawa, unde Yakovlev a fost trimis, până la urmă el a intrat în contact cu David Golstucker, care reprezenta la vremea acea în SUA interesele internaţionale ale Israelului, sub masca implicării sale în negocierile confidenţiale cu o firmă de la Chicago legată de ingineria centralelor nucleare.

Doctorul David Goldstucker a fost o figură relevantă nu numai în serviciile speciale israeliene, dar şi în serviciile speciale ale ţărilor anglo-saxone (aceasta aminteşte de o situaţie caracteristică şi pentru KGB-ul sovietic).
Numele lui Yakovlev este cunoscut în Vest ca „Mr. Perestroika”. Pentru a doua oară în istorie, practic aceleaşi figuri se pregătesc de un duel geopolitic disperat, complex, periculos și captivant.

Ca şi înainte, în timpul operaţiunii „Primăvara de la Praga”, Golstucker, agentul „Dansului Macabru” a suferit o înfrângere zdrobitoare de la GRU, de la slujitorii strălucitori și, curajoși ai Ordinului Eurasia, generalul Ștemenko şi mareşalul Ogarkov. Acelaşi Golstucker a pregătit timp de zece ani răzbunarea sa. De data aceasta GRU şi Statul Major General sovietic trebuia atacat pe propriul lor teritoriu, în loc de „neutra” Cehoslovacie.

Şi de data aceasta Golstucker nu a sperat în greoiul NATO şi în teribilul și uriașul său arsenal nuclear, dar nefolositor în astfel de situații. Acum arma majoră de distrugere în masă aflată în mâinile rezidentului atlantismului planetar Goldstucker trebuie să devină îngâmfatul ”domn Perestroika”, noua armă a Ordinului Măgarului Roșu, speranța ordinelor de luptă atlantiste, căpitanul ”spetznaz”-ului ocult anglo-saxon care va fi trimis de la Ottawa în spatele frontului inamicului eurasian.

27. Între false alternative
Adevărata logică perestroicii, schema logică a manevrelor ciclice ale lui Gorbaciov între doi poli (un semn al bolii sale cu psihoze maniaco-depresive) a rămas complet de neînțeles până la acel puci din august, pentru motivul că foarte puţini au ghicit adevăratul rol al lui Anatoliy Lukianov. Un asemenea de complot a dus, în cele din urmă, la catastrofa lobby-ului eurasian.

Autorii atlantişti ai proiectului anti-imperial ai perestroikăi au recurs în acest caz la o metodă tradiţională – crearea unei pseudo-opoziţii, substituirea polului unui fals conservatorism cu unul real. Deoarece adevăraţii duşmani ai atlantiştilor nu erau simpli naţionalişti, ci „naţionalişti de tip imperial, continental”, „continentalişti” este firesc ca pseudo-opoziţia la atlantismul deschis al „Mr. Perestroika” trebuie să fie orice altceva dar nu eurasiană.

Urmând această schemă logică, oamenii Ordinului Atlantic, cu o implicare activă în KGB, au creat paralel şi în consecinţă, falşi poli. Aceşti poli erau:
„comunişti-conservatori” Reprezentanţii lor au fost Yegor Ligachev şi mai târziu Ivan Polozkov (la un moment dat, amândoi s-au risipit ca un fum, şi aceasta nu este de mirare, din moment ce opoziţia lor nu era pusă pe baza nici unui principiu şi., în afara de aceasta era o structură seculară binecunoscută).„patrioţi – naţionalişti”.

Această mişcare a fost creată prin implicarea activă a KGB-ului, care a proiectat şovinist o poziţie iudeofobă asupra unei grupări marginale de patrioţi sinceri dar de scurtă durată, astfel înfiinţând un algoritm special de „mişcare patriotică”, în imposibilitatea de a provoca orice prejudicii grave grupului de interese atlantist care devenea tot mai mult şi mai mult legal,„naţional-bolşevici”.

Acest curent a fost mai interesant şi a stat aproape concepţiilor grupului de interese eurasist, dar, mulţumită eforturilor KGB-ului, simțul măsurii s-a pierdut şi concepţia „naţional-bolşevică” a preluat un caracter respingător, grotesc şi extremist – atât în sens de accentuare excesivă a „leninismului”, cât şi în sensul iudeofobiei excesive.

În final, cel mai mare şiretlic al KGB-ului atlantist a fost să promoveze însuşi KGB-ul într-o opoziţie cu „democraţii” – şi acest mod a reuşit de asemenea, de vreme ce chiar angajaţii de la „Lubyanka”, „patrioţii” au raportat cu încredere şi chiar cu speranţă.

Şi în acest moment detaşamentele KGB au pregătit revoluţii atlantiste în Ungaria, Cehoslovacia, Iugoslavia, au înscenat spectacolul de represiune din România, au spart zidul Berlinului, l-au trădat pe Honecker, l-au alungat pe Jivkov, i-au ajutat pe separatiștii din Republicile Baltice şi Caucaz şi ca o încununare a triumfului lor atlantist, au pregătit puciul teatral din august 1991.

Deci „cel mai derutant om, cu un semn distinctiv pe fruntea sa”, s-a pliat între „Mr. Perestroika” şi Anatoliy Lukianov, dar din exterior pare că cel de-al doilea pol al său nu era deloc Lukianov, ci altcineva, mult mai odios, mai scandalos, dar în realitate, fie o figură complet nesemnificativă sau un om de paie.
GRU şi Armata l-au privit pe Anatoliy Lukianov cu speranţă şi nerăbdare.

De unele schimbări – sfârşitul războiului, reducerea armelor intercontinentale, politica externă se îndreaptă către Germania, Japonia şi China – eurasienii s-ar putea declara mulțumiți. Chiar şi dăruirea lui Gorbaciov pentru tema de „casă europeană” din Ordinul polar ar putea fi uşor interpretată în cheie eurasiană, din moment ce această doctrină a fost extrasă din arsenalul geopolitic al filierei eurasiene din SS, din care făceau parte Axmann, Hildebrandt, Doleschallek, Kaufmann (legată tipologic cu Ordinul Eurasia din GRU).

Dar căderea Uniunii Sovietice, atacurile împotriva Armatei, încercările de a implica Armata în conflictele naţionaliste micro-teritoriale, politicile suicidale din Republicile Baltice, zguduind ultimele rămăşiţe atât de valoroase pentru eurasieni ale Pactului Ribbentropp-Molotov, promovarea unei mafii necontrolate şi a criminalilor fățiși în arena politică şi multe alte lucruri au împins GRU într-o pantă întunecată.

Dar Anatoliy Lukianov a rămas în umbră. Cu prudenţă, consecvent, pas cu pas el a pregătit un atac decisiv, final. Până în ultimul moment părea că totul poate fi salvat într-o clipă şi atunci lobby-ul eurasian ar folosi toate poziţiile geopolitice pozitive ale „perestroika” şi ar începe o nouă eră măreaţă, eliberată de comunism, de atlantism şi servitorii „Dansului Macabru”, era Eurasiei, Eurasia Cosmică, era Continentului solar sacru, Era Răsăritului. Dar a apărut izbucnirea din august 1991.

28. Puciul, culminația războiului ocult
Delegatul Obolenskiy, membru în comisia de anchetă a Comitetului pentru Starea de Urgență, a făcut presei la puțin timp după puci o declarație stranie: ”Adevărul despre evenimentele lui August 1991, probabil va fi descoperit de urmașii noștri peste o sută de ani de acum încolo”.
Ce secret teribil a aflat Obolenskiy, investigând istoria puciului?

Din punct de vedere al conspirologiei geopolitice, argumentul poate fi doar unul: el a pus mâna pe materiale legate de războiul ocult dintre cele două Ordine aflate în spatele scenei puterii, Ordinul Eurasia și Ordinul Atlantic. Doar în acest caz declarașia lui Obolenskiy capătă sens și încrederea lui în siguranța secretului devine clară.

Puciul din August a fost (sau ar fi trebuit să fie, în planificarea autorilor săi) culminația opoziției geopolitice, momentul decisiv al războiului invizibil. Ordinul Atlantic nu putea ignora că eurasienii pregăteau pentru iarna 1991-1992 o operațiune definitivă, care ar fi dus la introducerea unui regim militar în toată Uniunea Sovietică sub pretextul stabilizării situației sociale, politice și economice.

Atlantiștii au înțeles de asemenea că atitudinea ideologică a conducerii militariste eurasiene avea să fie non-comunistă și orientată patriotic, dar fără excesele ”pan-slaviste”, fără xenofobie, fără ”anti-semitism”, caracteristici proprii mai degrabă KGB-ului.

Cu alte cuvinte, direcția militară urma să fie stabilă, liberală în plan economic, lipsită de excesele teroriste specifice formelor de dictatură bolșevică. Mai mult decât atât, Regimul Militar Eurasian, regim de tip imperial roman, avea toate șansele să fie popular în cel mai înalt grad, pe de o parte fiindcă ar fi înfrânat dogmatismul comunist și utopia marxistă și pe de altă parte fiindcă ar fi fost sensibil la înclinația naturală către ierarhie, disciplină, centralizare și comunitarism, socialitate și dator integralității tuturor etniilor eurasiatice.

Patriotismul Regimului Militar ar fi fost imperial în loc de a fi ”rusesc” și ”naționalist” în sensul îngust al conceptului.
Toate acestea făceau asemenea perspectivă nu numai inacceptabilă, ci fatală, mortală pentru ”lobby”-ul atlantist din interiorul URSS și de asemenea pentru atlantismul mondial. În ciuda uriașelor distrugeri cauzate țării de Ordinul ”Dansului Macabru”, de Mr. Perestroika împreună cu ”tovarășul” său din KGB, Eduard Șevarnadze (acuzat inclusiv de proprii săi georgieni), Ordinul Eurasiei a știut cum să utilizeze această situație negativă în beneficiul propriei poziții, atâta timp cât în departamentele secrete ale GRU lucrau discipoli de valoare ai marilor strategi ruși Ștemeko și Ogarkov.

Duelul geopolitic cu Goldstucker ar fi putut lua sfârșit cu înfrângerea acestui îndemânatic și activ reprezentant al Ordinului Atlantic. Problema majoră a atlantiștilor era să prevină formarea unei situații de război în URSS, spre care părea să ducă logica evenimentelor. Chiar cu acest scop a fost organizat puciul din August.

29. Eroarea de calcul a mareşalului Yazov
Greşeala majoră a eurasienilor din august 1991 şi în special, greşeala personală a mareşalului Yazov a fost încrederea în capul KGB-ului, Kryuchkov. A fost o capcană strategică. KGB-ul deja de mulţi ani încercase sa creeze agenţilor săi o imagine de „patrioţi-naţionalişti”, folosind mase periferice de angajaţi „neiniţiaţi”, ce credeau sincer în conspiraţia „iudeo-masonică” şi se considerau ca fiind „naţionalişti” sau „naţional-bolşevici”.

Pe de altă parte, la putere s-au făcut manevre diversioniste – atât Chebrikov cât şi Kryuchkov au urmărit solidarizarea cu armata eurasiană împotriva „cosmopoliţilor democraţi”. (Ca o chestiune de fapt, întreaga mişcare democratică a fost, desigur, organizată doar de către KGB şi, de asemenea, era mai artificial construită chiar decât mişcarea patriotică, deoarece pentru Rusia și Eurasia este mult mai natural să sprijine mișcarea „de dreapta” decât pe cea de „stânga” – aceasta este o constantă istorică.)

Pentru a ascunde acest joc dublu, atlantiştii din KGB au creat mituri despre „aripa iudeo-masonică” a KGB-ului (așa era numită secțiunea moscovită a KGB, în contrapartidă chipurile cu secțiunea Unională a KGB). De fapt, KGB-ul era ocupat cu activităţile anti-eurasiene, desființând structurile reţelei eurasiene în ţările Europei de Est, distrugând „teluricul” şi regimurile anti-atlantiste (cum a fost regimul Ceauşescu, care a fost întotdeauna orientat către blocul eurasian continental și îi ura pe ”vânduții” atlantiști – vezi Claude Carnou “Din nou către Est – Again on the East” din revista „Crisis”, nr. 5 aprilie 1990, Franţa”).

Oricum, puciul dovedeşte că unele mişcări destul de neclare ale lui Kryuchkov au reuşit să-i convingă pe unii eurasieni – mareşalul Yazov şi Oleg Balkanov – să grăbească formarea situaţiei de război şi să accepte ajutorul din partea KGB-ului, cu condiția ca acesta să se distanțeze de atlantism și să stea, în final, de partea Armatei, gata să acţioneze împotriva „democraţilor”.

Probabil Kryuchkov a stipulat nişte condiţii pentru că organizaţia sa, structurile KGB, în cazul regimului militar eurasian riguros bineînţeles că ar fi fost epurate, mai ales în aripa lor veche, terorist-partinică, mondialistă și atlantistă.
Nu ştim încă ce argumente au raportat agenţii Ordinului Eurasia mareşalului Yazov. Este doar evident că semnarea Trataului Novo-Ogarev nu are nici cea mai mică legătură cu aceasta.

Totul ar fi putut să fie schimbat din nou, anulând orice ”înțelegere” intervenită între oameni care nu realizau clar situația geopolitică, conduși de extrem de incoerentul ”Gorby”, aduși în această poziție nu pentru a lua decizii, ci pentru a masca o alegere ocultă.
Ce ar fi putut să îi spuna Kryuchkov mareşalului Yazov (acesta din urmă esențial devotat strategiei Ordinului Eurasiatic) pentru ca acesta să pună în pericol destinul opoziţiei milenare, destinul continentului, destinul spaţiului Eurasiei, un destin inevitabil şi, care părea atât de aproape de victorie?

De ce Yazov l-a ales pe şeful celei mai anti-eurasiene organizaţii? Pentru moment, trebuie să ne limităm la a presupune. Şi este perfect clar că greşeala mareşalului Yazov ascunde secrete teribile, poate chiar implicând influenţe paranormale, „magice” sau telepatice, sau efectul unor droguri speciale psihedelice. Toate acestea nu sunt atât de necrezut, dacă ne amintim mărturiile unor membrii Comitetului pentru Starea de Urgență despre completa lor amnezie în timpul celor trei zile fatale.

Numai oamenii complet idioţi ar considera acei oameni, ajunşi la cel mai înalt nivel al carierei lor politice, militare, de informații şi „conspirologice”, ar putea într-o asemenea situaţie să se comporte ca nişte vagabonzi beţi, iresponsabili, care se îmbată fără încetare, îngrămădiți printre tancuri și propagandiști ”democratici”. Dar, de asemenea versiunea despre otrăvirea lui Kryuchkov de către cei opt membrii rămaşi ne pare înspăimântător de credibilă, deoarece în KGB oamenii își păzesc șefii mai vigilent decât pe însuși Gorbaciov.

Probabil că în afacerea despre „greşeala mareşalului Yazov” a avut loc o combinare de factori ocult-ideologici şi parapsihologici, ce au operat concomitent. Dar ce „armă” a fost folosită de data aceasta de Ordinul atlantic? Vom discuta despre aceasta foarte curând.

30. Mr. Perestroika trece la atac
Imediat după arestarea puciștilor, cum se întâmplă întotdeauna la climaxul eforturilor ideologice și conspirologice, aspecte precise ale unei conspirații de obicei aflate în umbră, au fost scoase brusc la lumină.
Cel mai vizibil aspect a fost ieșirea la suprafață a Mr. Perestroika (N.Yakovlev) în parlamentul rus.

Natural, misiunea lui a fost nu de a notifica deputații ”naivi” despre ”tâlharii care din nou l-ar putea încercui pe tovarășul Gorbaciov”. Acest discurs a fost folosit de Mr. Perestroika pe post de perdea de fum. Yakovlev a venit la parlamentul rus cu cererea de a fi arestat Lukianov.
Parlamentul rus, constituit din oameni ”de ocazie”, incompetenți, fără o atitudine geopolitică explicită și acționând pe baza emoțiilor întâmplătoare, neglijente și anarhice, în lașul lor trafic de influență, după farsa din Moscova ar fi putut dărâma întreaga afacere. Elțin, fie că nu a primit informația la timp, ori fie că pur și simplu a uitat despre cel mai important lucru, și-a concentrat polemicile zdrobitoare asupra celor opt puciști, uitând sarcina principală.

De altfel, condiția mentală a președintelui rus ne face să credem că și el era sub influența unei influențe parapsihologice, așa cum a fost remarcat nu numai de către conspirologi europeni, ci și de către mulți jurnaliști occidentali, la început găsind o explicație a inadecvării complete a lui Elțin în apartenența lui la ”extrema dreaptă”, dar mai târziu fiind forțați să vadă o influență a consumului de substanțe psihotrope sau o influență ocultă.

Yakovlev a venit la parlament să ceară arestarea lui Lukianov. Elțin repeta constant pentru Mr. Perestroika faimoasa frază ”în spatele conspirației celor opt a fost Lukianov, el este ideologul principal al conspirației”

31. Lukianov şi locuitorul mormântului lui Akhromeev
Lukianov – iata explicaţia secretă a puciului din august. De Lukianov atlantiștii trebuiau să scape cu orice preț. Iţele structurii oculte eurasiatice erau concentrate doar în mâinile sale. Singurul protector al Ordinului “Polar”, al Ordinului Eurasiatic, speranța eternului Imperiu Roman era, încă din 1987, doar Anatoliy Lukianov.

Puciul doar pe el l-a ţintit. Dar Lukianov însuși – singurul dintre eurasiatici într-un fel sau altul legat de afacerea puciului – nu a cedat la instigarea lui Kryuchkov și legal nu a fost absolut deloc implicat legal în acest puci. Pur și simplu, încercarea de a-l implica și pe el nu a avut sorți de izbândă. Pentru atlantici, aceasta a reprezentat un calcul greșit, neprevăzut și supărător.

Din aceasta cauză, încălcând toate normele legale, Yakovlev s-a grăbit „într-un imbold revoluționar”, prin intermediul bâlbâielilor emise de Yeltsin, să obțină acuzarea lui Lukianov ca fiind ideologul conspirației (de fapt Lukianov chiar fusese ideolog dar al unei alte conspirații, conspirația “Polară”, conspirația salvatorilor Marii Puteri Continentale, conspirația Eurasiei împotriva Insulelor Vestice).

Cu toate acestea, chiar daca Lukianov a fost închis, nu s-a putut niciodată să poată fi el prezentat drept cap al conspirației și pe această bază, să se șteargă toata rețeaua de agenți eurasieni, toate structurile secrete ale GRU. Câștigătorii atlantici au putut înlătura numai structura superioara a „grupului” și militarii conservatori, care și așa nu au reprezentat vreun pericol deosebit.

Cu excepția asasinării mareșalului Pugo, cea mai importantă lovitură dată lobby-ului pentru Eurasia a fost moartea misterioasă a mareșalului Akhromeev și evenimentele stranii ulterioare de la încă proaspătul său mormânt.
Ne vedem nevoiți sa facem aici o scurtă divagație în istoria ordinului Atlantic și în mod special în istoria ordinului medieval al “Menestrelilor Morganei”, a cărui emblema a fost “Moartea Dansând”, Dansul Macabru. Conform spuselor lui Grasset d’Orcet, care s-a ocupat de studierea acestui Ordin, adepții lui foloseau ca parolă hieroglifică simbolul unui “Mort reînviat” sau “Un mort ieșind din mormântul sau”.

În anumite ramuri specifice ale Ordinului, care nu aveau așa de mult de a face cu politica ocultă și geopolitica, cât mai degrabă cu “magia” și ”necromanția”, exista un ritual al exhumării corpurilor în scopuri simbolice și oculte.
Întreaga poveste cu moartea și exhumarea ulterioara a corpului lui Akhromeev se leagă de implicarea în uciderea sa a Ordinului Atlantic.

În orice caz, conspirologii vestici asociază univoc detaliile profanării corpului mareșalului cu “exhumarea rituală”, pana acum practicata în Vest mai degrabă de către membrii unor secte întunecate. Probabil ca agenții atlantici sperau de altfel să găsească ascuns în mormântul lui Akhromeev vreun document secret sau orice alt marcaj special pe corpul acestuia.

Toate acestea devin mai mult decât credibile odată ce luăm în considerare rolul major al lui Akhromeev în armata ordinului “Polar” și legătura lui strânsă cu Ogarkov, unul din liderii ordinului Eurasiatic. În orice caz, după puci, atlanticii au efectuat câțiva pași hotărâți în lovirea eurasiaticilor.

După numai o luna însă, a devenit clar ca atacul lor eșuase și în spatele tentativei isterice, grăbite, de a ruina complet statului, panica și teama a fost la fel de clar vizibilă. Ordinul Eurasiei nu a fost distrus definitiv și în prezent îi vine rândul să lovească. Câteva semne clare ne permit să considerăm însă că aceasta răbufnire ar putea fi Cea Din Urmă.

32. Metafizica războiului ocult
Opoziţia dintre Ordinul Atlantic și Ordinul Eurasiatic de-a lungul secolelor și mileniilor, care a îmbrăcat cele mai variate forme, reprezintă într-un anumit sens cel mai mare conținut conspirativ al istoriei, istorie a marilor pasiuni planetare, a oamenilor și religiilor, raselor și tradițiilor, spiritului și trupului, păcii și războiului. În confruntarea dintre cele doua ordine nu trebuie sa vedem o imagine moralistă și simplistă a luptei între Dumnezeu și Diavol, adevăr și minciună, îngeri și demoni etc.

Pe aceasta luptă dintre două modalități opuse de a vedea lumea, dintre cele doua imagini metafizice ale vieții, dintre cele doua căi către cosmos și prin cosmos, dintre cele doua principii mărețe, nu numai opuse unul altuia dar și indispensabile în esența lor – odată ce pe această pereche se bazează toate procesele cosmogonice și cosmologice, se bazează toate parcursurile ciclice ale istoriei umane.

Ordinul Eurasia, Ordinul Principului Masculin, Soarelui, Ierarhiei, reprezintă proiecția Muntelui, Apollo, Ormuzd, Hristos Pantocrator. Eurasia ca Tărâm al Estului este Tărâm al Luminii, Tărâm al Raiului, Tărâm al Imperiului, Tărâm al Speranței, Tărâm al Polului.

Ordinul Atlantic, Ordinul Principiului Feminin, al Lunii, al Egalității Orgiastice, reprezintă proiecția egipteanului Seth, Python, Ahriman, Suferinței lui Christos, Omului scufundat în disperarea metafizica a celui care se roagă singur în grădina Ghetsimani. Atlanticul, Atlantida ca Tărâm al Vestului, este Tărâm al Nopții, Tărâm al “gropii exilului” (cum a spus un islamic sufist), Centrul Planetar al Scepticismului, Tărâmul Marelui ”Spleen” (Plictiseală) Metafizic.

Ambele ordine au cele mai adânci rădăcini ontologice și sacre și au motivarea metafizică de a însemna ceea ce înseamnă. A considera oricare dintre aceste ordine ca un accident istoric ar însemna a nega logica secretă a ciclurilor umane și cosmice. Alegerea unei cai geopolitice oglindește alegerea unei cai metafizice, ezoterice, calea Spiritualității către univers.

Nu exista din acest motiv garanții (fiind imposibil propri-zis) de a afirma că Eurasia este bună iar Atlanticul este rău, ca Roma este sfânta și Cartagina este blestemată și nici invers. Totuși, oricine este solicitat de Ordin va trebui să facă un pas hotărât în a-l servi. Legile lumii noastre sunt în așa fel făcute încât rezultatul Marii Bătălii nu este prestabilit, rezultatul dramei “Eurasia împotriva Atlanticului” depinde în totalitate de solidaritatea planetară a tuturor acelor chemați să servească, de toți soldații geopoliticii, toți agenții secreți al Mării și Pământului.

Rezultatul razboiului cosmic al lui Apollo cu Șarpele Python depinde de fiecare dintre noi, fie ca înțelegem sau nu acest lucru.

33. Sfârşitul timpurilor
Toate doctrinele religioase şi metafizice descriu Sfârşitul Timpurilor, sfârşitul ciclului, ca Ultima Bătălie, Bătălia Finală. Tradiţii diferite au tratat în mod diferit acest conflict şi, câteodată ceea ce într-o tradiţie este „echipa Răului”, devine în cealaltă tradiţie „echipa Binelui” şi invers.

De exemplu pentru creştinii ortodocşi de la sfârşitul timpurilor, iudaismul este considerat ca fiind religia Anticristului şi pentru evrei – „creştinii goiymi din ţările de nord ai regelui Gog” acţionează ca o concentrare a Răului escatologic.

Hinduşii consideră că al Zecelea Avatar, acela care trebuie să vină la sfârşitul ciclului, va distruge „Budiştii” iar Budiştii cred că Buddha Timpurilor Viitoare, Salvatorul Maitreya, va apărea în comunitatea budistă.

Toate acestea nu stau mărturie la relativitatea diviziunii rolurilor din Ultima Bătălie, cât la imposibilitatea de alegere a unui Bine evident prin sine însuşi, pentru a se păzi oricine şi pentru a lua parte la lupta escatologică de partea ”corectă”. Se vorbeşte despre Ultimele Timpuri, când „chiar şi alesul va fi ispitit”. Opţiunea alegerii dintre cele două „echipe” escatologice nu poate fi ceva formal. Este alegerea Spiritului, este cel mai mare noroc, este cea mai mare dramă metafizică.

Din acest motiv, nimic din realitatea epocii escatologice – şi multe autorităţi tradiţionale şi religioase afirmă că noi trăim acum exact într-o asemenea epocă – nu poate servi ca negativitate absolută sau pozitivitate absolută. Şi este prosteşte să absolutizezi orice formă politică, echivalând-o cu „Răul absolut” sau cu „Binele absolut”. Până şi începutul alegerii adevărate stă dincolo de graniţele ideologiilor politice exterioare, dincolo de graniţele separării dintre democraţi, fascişti şi comunişti.

Adevărata alegere începe la un nivel al geopoliticii şi urcă mai departe pe „spirala profetică” (conform expresiei lui Jean Pârvulescu) către abisurile misticismului, metafizicii, gnosticismului, către abisurile Secretului divin de nepătruns. Ordinul atlantic şi Ordinul eurasian sunt ultimele secrete ale istoriei umane publice. De fapt, înăuntrul acestor Ordine mai există şi alte cercuri mai închise, mai misterioase, legate de metafizica pură.

Dar oricum, adevărata, riguroasă şi conştiincioasă luptă escatologică începe chiar cu Ordinul Eurasia sau cu Ordinul Atlantic. Chiar fără a te scufunda adânc în secretele ultime, pur și simplu doar lucrând pentru Ordin, este suficient să fii un participant activ, chemat și ales, al Marii Drame.

34. Lupta finală
Cuvântul nemţesc „Endkampf” („Bătălia finală”) exprimă esenţa situaţiei planetare moderne. Motivele escatologice, ale sfârșitului lumii penetrează nu numai mişcările religioase şi mistice dar şi politica imediată, economia, viaţa cotidiană. Încă din 1962, în Israel evrei devotaţi trăiesc într-un „Timp final” special, într-un „timp al lui Mesia”.

SUA a aspirat să instituie o Nouă Ordine Mondială specială. Europeanul mondialist Jacques Attali predică despre venirea ultimei faze a unui Regim Comercial special. Poporul islamic (în special șiiții) se aşteaptă în viitorul apropiat la venirea lui Mahdi, Imamul Ascuns.

Hinduşii sunt convinşi de sfârşitul lui Kali Yuga, Secolului Întunecat. Este o revigorare a escatologicului rasist în mișcările național-socialiste. În comunităţile creştine au circulat şi mai multe profeţii despre Ultimul Papă (Flos Florum) şi despre ultimul patriarh al ortodoxiei.

Lamaiştii sunt siguri ca actualul Dalai Lama va fi ultimul. China a fost călită într-o aşteptare mistică. Comunismul sovietic a căzut brusc şi neaşteptat.
Toate aceste semne ne vorbesc despre începutul de „Endkampf”, despre începutul Ultimei bătălii. Până şi cuvintele din cântecul bolşevic „Este ultima noastră luptă decisivă” sună ca o revelaţie tulburătoare, ca un indiciu al bătăliei finale planetare.

35. Ordinul şi „ai noştri”
Termenul „ai noştri” (”nashi”) nu a fost des folosit în context geopolitic. Faimosul geopolitician şi jurist german Carl Schmitt a insistat asupra necesităţii de a introduce conceptul „ai noştri” pentru a explica o determinare proprie geopolitică a unei naţiuni, stat sau bloc etnic.

Faimosul reporter TV Aleksandr Nevzorov a realizat acest lucru în practică, într-o serie de emisiuni TV. „Ai noştri” a devenit astăzi în Imperiul Rus un concept univoc eurasian, incluzând nu numai ruşii şi slavii, dar şi tătarii, turcii, Ugro-finii etc. realizând o legătură genetică cu spaţiul imperial şi ideea imperială. În practică, conceptul „ai noştri” al lui Nevzorov este o definiţie sintetică a eurasienilor înnăscuți, a autohtonilor imperiali, stăpâni, prin dreptul culturii și prin naștere, ai pământului lor, ai Marelui Pământ.

Este semnificativ că atlantiştii ruşi din Rusia nu folosesc acest cuvânt. Este logic, deoarece aici ei nu sunt dintre ”ai noștri”; pentru aceștia, propriul lor ”ai noștri” se află departe dincolo de granița continentului, în insula mohorâtă.
Dar pentru Jean Pârvulescu, care şi el a făcut din acest termen un concept conspirologic geopolitic, noţiunea „ai noştri” este atotcuprinzătoare.

Jean Pârvulescu identifică conceptul „ai noştri” cu întreaga reţea de partizani al Marelui Bloc Continental – din Japonia până în Belgia, din China în Franţa, din India în Spania, din Iran în Germania, din Rusia în Italia. „Ai noştri” pentru Pârvulescu este sinonim cu însuşi Ordinul Eurasian cu toate ramurile şi grupările sale, recunoscându-se reciproc, conștient sau nu, conspirativ sau fățiș, în aceeași zonă de influenţă geopolitică, mistică şi metafizică.

„Ai noştri” este frontul unit invizibil al Continentului, Frontul Tărâmului, Frontul Răsăritului Absolut, a cărui provincie vestică este Europa, Europa „noastră”, Europa tradiţiei, Pământ, Spirit. „Ai noştri” este atât catolic şi ortodox, cât şi islamic, atât hindus şi taoist, cât şi lamaist, atât păgân şi agnostic, cât şi mistic. Dar numai cei care sunt devotați Continentului Răsăritului, misteriosului și necunoscutului său Destin.

Pârvulescu vorbeşte despre o „Franţă paralelă”, o „Românie paralelă”, o „Rusie paralelă”, o „Chină paralelă” ca despre o substanţă spirituală, ca despre măsura invizibilă spirituală a ţărilor reale, în secret unite într-o „Eurasie paralelă”, „Eurasia Spiritului Pur”.

„Ai noştri” sunt soldaţii „Eurasiei paralele”, eroii Estului Absolut, toţi servind în logica ocultă a ”spiralei profetice” principiul Unicului, Unica Idee, Scopul, Principiul Ascuns. Îndată ce conservator-revoluţionarul german, naţionalist, rusofil şi eurasian Arthur Moeller van den Bruck a spus repetând ce a spus Khomyakov („Biserica este Unică”): „Există un singur Reich (un singur Imperiu), la fel cum există doar o singură Biserică”. Este Reich-ul „nostru”, este Biserica „noastră”, este Imperiul „nostru”.

36. Ora Eurasiei
În timp ce noi ne regăsim în Eurasia, în timp ce vorbim în numele ei, în timp ce rămânem legați de substanța ei misterioasă, mistică, Eurasia ne aparține, este dintre ”ai noștri”. În ciuda tuturor persecuțiilor din partea atlantiștilor, în ciuda eficienței strategiei lor distructive, în ciuda ”somnului” greu și adânc al unor întregi arii și al popoarelor care locuiesc acolo, în ciuda dominației agenților Ordinului Atlantic în politicile continentale, în cultura continentală, în economia continentală – în ciuda tuturor acestea, procesul de ”decolonizare” este implacabil.

Doar că trebuie să ne abținem de la a cădea în arhaism, de la a apăra forme culturale, sociale, politice uzate; nu trebuie să fim pur și simplu conservatori, conservatori din inerție. Ordinul Eurasia este Revoluția Conservatoare totală, Marea Deșteptare a conștiinței geopolitice, este calea verticală, în locul oscilațiilor de la stânga la dreapta pe care le face șarpele pentru a merge înapoi.

Ordinul Eurasia este duelul crud și deschis cu puternicul și vicleanul Oponent, cu Ordinul lui Seth, Măgarul Roșu, Ordinul ”Morții Dansând”. Trebuie să aruncăm servitorii Oceanului înapoi în Ocean, să îmbarcăm agenții ”Insulei” cu destinația înapoi către ”Insula” lor. Trebuie să îi extragem din carnația Continentului pe toți aceia care i-au trădat pe ”ai noștri”, care au trădat idealurile noastre, interesele noastre.

Da, inamicii noștri au adevărul lor. Da, trebuie să respectăm alegerea lor profund metafizică, trebuie să ne fixăm privirea în Secretul lor, în secretul din ”Groapa Apusului”. Dar asta nu trebuie să ne influențeze fermitatea, furia, cruzimea rece și aprigă. Putem fi indulgenți doar atunci când Continentul nostru va fi liber, când ultimul atlantist va fi aruncat în Apele Sărate, în elementele aparținând simbolic zeului egiptean cu chip de crocodil.

Judecând după semne precise, ”Vremurile sunt aproape”. Endkampf, Ultima Bătălie se va dezlănțui în curând. Sunteți pregătiți, seniori ai ”Ordinului Polar”? Sunteți pregătiți, soldați ai Eurasiei? Sunteți pregătiți, înțelepți strategi ai GRU? Sunteți pregătite, mari popoare ale Eurasiei, care v-ați prins în rămășag prin faptul însuși al nașterii voastre?
Deja au bătut clopotele decisive ale Ceasului Eurasiei…
Marele Război al Continentelor deja se apropie de ultima sa clipă.

Aleksandr Dughin
Moscova, Ianuarie 1992

NOTE:
“Gru, Le Plus Secret Des Services Soviétiques, 1918-1988” – by Pierre F. de Villemarest
https://www.amazon.com/secret-services-sovie%CC%81tiques-1918-1988-French/dp/2234021197

opolitic cu Goldstucker ar fi putut lua sfârșit cu înfrângerea acestui îndemânatic și activ reprezentant al Ordinului Atlantic. Problema majoră a atlantiștilor era să prevină formarea unei situații de război în URSS, spre care părea să ducă logica evenimentelor. Chiar cu acest scop a fost organizat puciul din August.

29. Eroarea de calcul a mareşalului Yazov
Greşeala majoră a eurasienilor din august 1991 şi în special, greşeala personală a mareşalului Yazov a fost încrederea în capul KGB-ului, Kryuchkov. A fost o capcană strategică. KGB-ul deja de mulţi ani încercase sa creeze agenţilor săi o imagine de „patrioţi-naţionalişti”, folosind mase periferice de angajaţi „neiniţiaţi”, ce credeau sincer în conspiraţia „iudeo-masonică” şi se considerau ca fiind „naţionalişti” sau „naţional-bolşevici”.

Pe de altă parte, la putere s-au făcut manevre diversioniste – atât Chebrikov cât şi Kryuchkov au urmărit solidarizarea cu armata eurasiană împotriva „cosmopoliţilor democraţi”. (Ca o chestiune de fapt, întreaga mişcare democratică a fost, desigur, organizată doar de către KGB şi, de asemenea, era mai artificial construită chiar decât mişcarea patriotică, deoarece pentru Rusia și Eurasia este mult mai natural să sprijine mișcarea „de dreapta” decât pe cea de „stânga” – aceasta este o constantă istorică.)

Pentru a ascunde acest joc dublu, atlantiştii din KGB au creat mituri despre „aripa iudeo-masonică” a KGB-ului (așa era numită secțiunea moscovită a KGB, în contrapartidă chipurile cu secțiunea Unională a KGB). De fapt, KGB-ul era ocupat cu activităţile anti-eurasiene, desființând structurile reţelei eurasiene în ţările Europei de Est, distrugând „teluricul” şi regimurile anti-atlantiste (cum a fost regimul Ceauşescu, care a fost întotdeauna orientat către blocul eurasian continental și îi ura pe ”vânduții” atlantiști – vezi Claude Carnou “Din nou către Est – Again on the East” din revista „Crisis”, nr. 5 aprilie 1990, Franţa”).

Oricum, puciul dovedeşte că unele mişcări destul de neclare ale lui Kryuchkov au reuşit să-i convingă pe unii eurasieni – mareşalul Yazov şi Oleg Balkanov – să grăbească formarea situaţiei de război şi să accepte ajutorul din partea KGB-ului, cu condiția ca acesta să se distanțeze de atlantism și să stea, în final, de partea Armatei, gata să acţioneze împotriva „democraţilor”.

Probabil Kryuchkov a stipulat nişte condiţii pentru că organizaţia sa, structurile KGB, în cazul regimului militar eurasian riguros bineînţeles că ar fi fost epurate, mai ales în aripa lor veche, terorist-partinică, mondialistă și atlantistă.
Nu ştim încă ce argumente au raportat agenţii Ordinului Eurasia mareşalului Yazov. Este doar evident că semnarea Trataului Novo-Ogarev nu are nici cea mai mică legătură cu aceasta.

Totul ar fi putut să fie schimbat din nou, anulând orice ”înțelegere” intervenită între oameni care nu realizau clar situația geopolitică, conduși de extrem de incoerentul ”Gorby”, aduși în această poziție nu pentru a lua decizii, ci pentru a masca o alegere ocultă.
Ce ar fi putut să îi spuna Kryuchkov mareşalului Yazov (acesta din urmă esențial devotat strategiei Ordinului Eurasiatic) pentru ca acesta să pună în pericol destinul opoziţiei milenare, destinul continentului, destinul spaţiului Eurasiei, un destin inevitabil şi, care părea atât de aproape de victorie?

De ce Yazov l-a ales pe şeful celei mai anti-eurasiene organizaţii? Pentru moment, trebuie să ne limităm la a presupune. Şi este perfect clar că greşeala mareşalului Yazov ascunde secrete teribile, poate chiar implicând influenţe paranormale, „magice” sau telepatice, sau efectul unor droguri speciale psihedelice. Toate acestea nu sunt atât de necrezut, dacă ne amintim mărturiile unor membrii Comitetului pentru Starea de Urgență despre completa lor amnezie în timpul celor trei zile fatale.

Numai oamenii complet idioţi ar considera acei oameni, ajunşi la cel mai înalt nivel al carierei lor politice, militare, de informații şi „conspirologice”, ar putea într-o asemenea situaţie să se comporte ca nişte vagabonzi beţi, iresponsabili, care se îmbată fără încetare, îngrămădiți printre tancuri și propagandiști ”democratici”. Dar, de asemenea versiunea despre otrăvirea lui Kryuchkov de către cei opt membrii rămaşi ne pare înspăimântător de credibilă, deoarece în KGB oamenii își păzesc șefii mai vigilent decât pe însuși Gorbaciov.

Probabil că în afacerea despre „greşeala mareşalului Yazov” a avut loc o combinare de factori ocult-ideologici şi parapsihologici, ce au operat concomitent. Dar ce „armă” a fost folosită de data aceasta de Ordinul atlantic? Vom discuta despre aceasta foarte curând.

30. Mr. Perestroika trece la atac
Imediat după arestarea puciștilor, cum se întâmplă întotdeauna la climaxul eforturilor ideologice și conspirologice, aspecte precise ale unei conspirații de obicei aflate în umbră, au fost scoase brusc la lumină.
Cel mai vizibil aspect a fost ieșirea la suprafață a Mr. Perestroika (N.Yakovlev) în parlamentul rus.

Natural, misiunea lui a fost nu de a notifica deputații ”naivi” despre ”tâlharii care din nou l-ar putea încercui pe tovarășul Gorbaciov”. Acest discurs a fost folosit de Mr. Perestroika pe post de perdea de fum. Yakovlev a venit la parlamentul rus cu cererea de a fi arestat Lukianov.
Parlamentul rus, constituit din oameni ”de ocazie”, incompetenți, fără o atitudine geopolitică explicită și acționând pe baza emoțiilor întâmplătoare, neglijente și anarhice, în lașul lor trafic de influență, după farsa din Moscova ar fi putut dărâma întreaga afacere. Elțin, fie că nu a primit informația la timp, ori fie că pur și simplu a uitat despre cel mai important lucru, și-a concentrat polemicile zdrobitoare asupra celor opt puciști, uitând sarcina principală.

De altfel, condiția mentală a președintelui rus ne face să credem că și el era sub influența unei influențe parapsihologice, așa cum a fost remarcat nu numai de către conspirologi europeni, ci și de către mulți jurnaliști occidentali, la început găsind o explicație a inadecvării complete a lui Elțin în apartenența lui la ”extrema dreaptă”, dar mai târziu fiind forțați să vadă o influență a consumului de substanțe psihotrope sau o influență ocultă.

Yakovlev a venit la parlament să ceară arestarea lui Lukianov. Elțin repeta constant pentru Mr. Perestroika faimoasa frază ”în spatele conspirației celor opt a fost Lukianov, el este ideologul principal al conspirației”

31. Lukianov şi locuitorul mormântului lui Akhromeev
Lukianov – iata explicaţia secretă a puciului din august. De Lukianov atlantiștii trebuiau să scape cu orice preț. Iţele structurii oculte eurasiatice erau concentrate doar în mâinile sale. Singurul protector al Ordinului “Polar”, al Ordinului Eurasiatic, speranța eternului Imperiu Roman era, încă din 1987, doar Anatoliy Lukianov.

Puciul doar pe el l-a ţintit. Dar Lukianov însuși – singurul dintre eurasiatici într-un fel sau altul legat de afacerea puciului – nu a cedat la instigarea lui Kryuchkov și legal nu a fost absolut deloc implicat legal în acest puci. Pur și simplu, încercarea de a-l implica și pe el nu a avut sorți de izbândă. Pentru atlantici, aceasta a reprezentat un calcul greșit, neprevăzut și supărător.

Din aceasta cauză, încălcând toate normele legale, Yakovlev s-a grăbit „într-un imbold revoluționar”, prin intermediul bâlbâielilor emise de Yeltsin, să obțină acuzarea lui Lukianov ca fiind ideologul conspirației (de fapt Lukianov chiar fusese ideolog dar al unei alte conspirații, conspirația “Polară”, conspirația salvatorilor Marii Puteri Continentale, conspirația Eurasiei împotriva Insulelor Vestice).

Cu toate acestea, chiar daca Lukianov a fost închis, nu s-a putut niciodată să poată fi el prezentat drept cap al conspirației și pe această bază, să se șteargă toata rețeaua de agenți eurasieni, toate structurile secrete ale GRU. Câștigătorii atlantici au putut înlătura numai structura superioara a „grupului” și militarii conservatori, care și așa nu au reprezentat vreun pericol deosebit.

Cu excepția asasinării mareșalului Pugo, cea mai importantă lovitură dată lobby-ului pentru Eurasia a fost moartea misterioasă a mareșalului Akhromeev și evenimentele stranii ulterioare de la încă proaspătul său mormânt.
Ne vedem nevoiți sa facem aici o scurtă divagație în istoria ordinului Atlantic și în mod special în istoria ordinului medieval al “Menestrelilor Morganei”, a cărui emblema a fost “Moartea Dansând”, Dansul Macabru. Conform spuselor lui Grasset d’Orcet, care s-a ocupat de studierea acestui Ordin, adepții lui foloseau ca parolă hieroglifică simbolul unui “Mort reînviat” sau “Un mort ieșind din mormântul sau”.

În anumite ramuri specifice ale Ordinului, care nu aveau așa de mult de a face cu politica ocultă și geopolitica, cât mai degrabă cu “magia” și ”necromanția”, exista un ritual al exhumării corpurilor în scopuri simbolice și oculte.
Întreaga poveste cu moartea și exhumarea ulterioara a corpului lui Akhromeev se leagă de implicarea în uciderea sa a Ordinului Atlantic.

În orice caz, conspirologii vestici asociază univoc detaliile profanării corpului mareșalului cu “exhumarea rituală”, pana acum practicata în Vest mai degrabă de către membrii unor secte întunecate. Probabil ca agenții atlantici sperau de altfel să găsească ascuns în mormântul lui Akhromeev vreun document secret sau orice alt marcaj special pe corpul acestuia.

Toate acestea devin mai mult decât credibile odată ce luăm în considerare rolul major al lui Akhromeev în armata ordinului “Polar” și legătura lui strânsă cu Ogarkov, unul din liderii ordinului Eurasiatic. În orice caz, după puci, atlanticii au efectuat câțiva pași hotărâți în lovirea eurasiaticilor.

După numai o luna însă, a devenit clar ca atacul lor eșuase și în spatele tentativei isterice, grăbite, de a ruina complet statului, panica și teama a fost la fel de clar vizibilă. Ordinul Eurasiei nu a fost distrus definitiv și în prezent îi vine rândul să lovească. Câteva semne clare ne permit să considerăm însă că aceasta răbufnire ar putea fi Cea Din Urmă.

32. Metafizica războiului ocult
Opoziţia dintre Ordinul Atlantic și Ordinul Eurasiatic de-a lungul secolelor și mileniilor, care a îmbrăcat cele mai variate forme, reprezintă într-un anumit sens cel mai mare conținut conspirativ al istoriei, istorie a marilor pasiuni planetare, a oamenilor și religiilor, raselor și tradițiilor, spiritului și trupului, păcii și războiului. În confruntarea dintre cele doua ordine nu trebuie sa vedem o imagine moralistă și simplistă a luptei între Dumnezeu și Diavol, adevăr și minciună, îngeri și demoni etc.

Pe aceasta luptă dintre două modalități opuse de a vedea lumea, dintre cele doua imagini metafizice ale vieții, dintre cele doua căi către cosmos și prin cosmos, dintre cele doua principii mărețe, nu numai opuse unul altuia dar și indispensabile în esența lor – odată ce pe această pereche se bazează toate procesele cosmogonice și cosmologice, se bazează toate parcursurile ciclice ale istoriei umane.

Ordinul Eurasia, Ordinul Principului Masculin, Soarelui, Ierarhiei, reprezintă proiecția Muntelui, Apollo, Ormuzd, Hristos Pantocrator. Eurasia ca Tărâm al Estului este Tărâm al Luminii, Tărâm al Raiului, Tărâm al Imperiului, Tărâm al Speranței, Tărâm al Polului.

Ordinul Atlantic, Ordinul Principiului Feminin, al Lunii, al Egalității Orgiastice, reprezintă proiecția egipteanului Seth, Python, Ahriman, Suferinței lui Christos, Omului scufundat în disperarea metafizica a celui care se roagă singur în grădina Ghetsimani. Atlanticul, Atlantida ca Tărâm al Vestului, este Tărâm al Nopții, Tărâm al “gropii exilului” (cum a spus un islamic sufist), Centrul Planetar al Scepticismului, Tărâmul Marelui ”Spleen” (Plictiseală) Metafizic.

Ambele ordine au cele mai adânci rădăcini ontologice și sacre și au motivarea metafizică de a însemna ceea ce înseamnă. A considera oricare dintre aceste ordine ca un accident istoric ar însemna a nega logica secretă a ciclurilor umane și cosmice. Alegerea unei cai geopolitice oglindește alegerea unei cai metafizice, ezoterice, calea Spiritualității către univers.

Nu exista din acest motiv garanții (fiind imposibil propri-zis) de a afirma că Eurasia este bună iar Atlanticul este rău, ca Roma este sfânta și Cartagina este blestemată și nici invers. Totuși, oricine este solicitat de Ordin va trebui să facă un pas hotărât în a-l servi. Legile lumii noastre sunt în așa fel făcute încât rezultatul Marii Bătălii nu este prestabilit, rezultatul dramei “Eurasia împotriva Atlanticului” depinde în totalitate de solidaritatea planetară a tuturor acelor chemați să servească, de toți soldații geopoliticii, toți agenții secreți al Mării și Pământului.

Rezultatul razboiului cosmic al lui Apollo cu Șarpele Python depinde de fiecare dintre noi, fie ca înțelegem sau nu acest lucru.

33. Sfârşitul timpurilor
Toate doctrinele religioase şi metafizice descriu Sfârşitul Timpurilor, sfârşitul ciclului, ca Ultima Bătălie, Bătălia Finală. Tradiţii diferite au tratat în mod diferit acest conflict şi, câteodată ceea ce într-o tradiţie este „echipa Răului”, devine în cealaltă tradiţie „echipa Binelui” şi invers.

De exemplu pentru creştinii ortodocşi de la sfârşitul timpurilor, iudaismul este considerat ca fiind religia Anticristului şi pentru evrei – „creştinii goiymi din ţările de nord ai regelui Gog” acţionează ca o concentrare a Răului escatologic.

Hinduşii consideră că al Zecelea Avatar, acela care trebuie să vină la sfârşitul ciclului, va distruge „Budiştii” iar Budiştii cred că Buddha Timpurilor Viitoare, Salvatorul Maitreya, va apărea în comunitatea budistă.

Toate acestea nu stau mărturie la relativitatea diviziunii rolurilor din Ultima Bătălie, cât la imposibilitatea de alegere a unui Bine evident prin sine însuşi, pentru a se păzi oricine şi pentru a lua parte la lupta escatologică de partea ”corectă”. Se vorbeşte despre Ultimele Timpuri, când „chiar şi alesul va fi ispitit”. Opţiunea alegerii dintre cele două „echipe” escatologice nu poate fi ceva formal. Este alegerea Spiritului, este cel mai mare noroc, este cea mai mare dramă metafizică.

Din acest motiv, nimic din realitatea epocii escatologice – şi multe autorităţi tradiţionale şi religioase afirmă că noi trăim acum exact într-o asemenea epocă – nu poate servi ca negativitate absolută sau pozitivitate absolută. Şi este prosteşte să absolutizezi orice formă politică, echivalând-o cu „Răul absolut” sau cu „Binele absolut”. Până şi începutul alegerii adevărate stă dincolo de graniţele ideologiilor politice exterioare, dincolo de graniţele separării dintre democraţi, fascişti şi comunişti.

Adevărata alegere începe la un nivel al geopoliticii şi urcă mai departe pe „spirala profetică” (conform expresiei lui Jean Pârvulescu) către abisurile misticismului, metafizicii, gnosticismului, către abisurile Secretului divin de nepătruns. Ordinul atlantic şi Ordinul eurasian sunt ultimele secrete ale istoriei umane publice. De fapt, înăuntrul acestor Ordine mai există şi alte cercuri mai închise, mai misterioase, legate de metafizica pură.

Dar oricum, adevărata, riguroasă şi conştiincioasă luptă escatologică începe chiar cu Ordinul Eurasia sau cu Ordinul Atlantic. Chiar fără a te scufunda adânc în secretele ultime, pur și simplu doar lucrând pentru Ordin, este suficient să fii un participant activ, chemat și ales, al Marii Drame.

34. Lupta finală
Cuvântul nemţesc „Endkampf” („Bătălia finală”) exprimă esenţa situaţiei planetare moderne. Motivele escatologice, ale sfârșitului lumii penetrează nu numai mişcările religioase şi mistice dar şi politica imediată, economia, viaţa cotidiană. Încă din 1962, în Israel evrei devotaţi trăiesc într-un „Timp final” special, într-un „timp al lui Mesia”.

SUA a aspirat să instituie o Nouă Ordine Mondială specială. Europeanul mondialist Jacques Attali predică despre venirea ultimei faze a unui Regim Comercial special. Poporul islamic (în special șiiții) se aşteaptă în viitorul apropiat la venirea lui Mahdi, Imamul Ascuns.

Hinduşii sunt convinşi de sfârşitul lui Kali Yuga, Secolului Întunecat. Este o revigorare a escatologicului rasist în mișcările național-socialiste. În comunităţile creştine au circulat şi mai multe profeţii despre Ultimul Papă (Flos Florum) şi despre ultimul patriarh al ortodoxiei.

Lamaiştii sunt siguri ca actualul Dalai Lama va fi ultimul. China a fost călită într-o aşteptare mistică. Comunismul sovietic a căzut brusc şi neaşteptat.
Toate aceste semne ne vorbesc despre începutul de „Endkampf”, despre începutul Ultimei bătălii. Până şi cuvintele din cântecul bolşevic „Este ultima noastră luptă decisivă” sună ca o revelaţie tulburătoare, ca un indiciu al bătăliei finale planetare.

35. Ordinul şi „ai noştri”
Termenul „ai noştri” (”nashi”) nu a fost des folosit în context geopolitic. Faimosul geopolitician şi jurist german Carl Schmitt a insistat asupra necesităţii de a introduce conceptul „ai noştri” pentru a explica o determinare proprie geopolitică a unei naţiuni, stat sau bloc etnic.

Faimosul reporter TV Aleksandr Nevzorov a realizat acest lucru în practică, într-o serie de emisiuni TV. „Ai noştri” a devenit astăzi în Imperiul Rus un concept univoc eurasian, incluzând nu numai ruşii şi slavii, dar şi tătarii, turcii, Ugro-finii etc. realizând o legătură genetică cu spaţiul imperial şi ideea imperială. În practică, conceptul „ai noştri” al lui Nevzorov este o definiţie sintetică a eurasienilor înnăscuți, a autohtonilor imperiali, stăpâni, prin dreptul culturii și prin naștere, ai pământului lor, ai Marelui Pământ.

Este semnificativ că atlantiştii ruşi din Rusia nu folosesc acest cuvânt. Este logic, deoarece aici ei nu sunt dintre ”ai noștri”; pentru aceștia, propriul lor ”ai noștri” se află departe dincolo de granița continentului, în insula mohorâtă.
Dar pentru Jean Pârvulescu, care şi el a făcut din acest termen un concept conspirologic geopolitic, noţiunea „ai noştri” este atotcuprinzătoare.

Jean Pârvulescu identifică conceptul „ai noştri” cu întreaga reţea de partizani al Marelui Bloc Continental – din Japonia până în Belgia, din China în Franţa, din India în Spania, din Iran în Germania, din Rusia în Italia. „Ai noştri” pentru Pârvulescu este sinonim cu însuşi Ordinul Eurasian cu toate ramurile şi grupările sale, recunoscându-se reciproc, conștient sau nu, conspirativ sau fățiș, în aceeași zonă de influenţă geopolitică, mistică şi metafizică.

„Ai noştri” este frontul unit invizibil al Continentului, Frontul Tărâmului, Frontul Răsăritului Absolut, a cărui provincie vestică este Europa, Europa „noastră”, Europa tradiţiei, Pământ, Spirit. „Ai noştri” este atât catolic şi ortodox, cât şi islamic, atât hindus şi taoist, cât şi lamaist, atât păgân şi agnostic, cât şi mistic. Dar numai cei care sunt devotați Continentului Răsăritului, misteriosului și necunoscutului său Destin.

Pârvulescu vorbeşte despre o „Franţă paralelă”, o „Românie paralelă”, o „Rusie paralelă”, o „Chină paralelă” ca despre o substanţă spirituală, ca despre măsura invizibilă spirituală a ţărilor reale, în secret unite într-o „Eurasie paralelă”, „Eurasia Spiritului Pur”.

„Ai noştri” sunt soldaţii „Eurasiei paralele”, eroii Estului Absolut, toţi servind în logica ocultă a ”spiralei profetice” principiul Unicului, Unica Idee, Scopul, Principiul Ascuns. Îndată ce conservator-revoluţionarul german, naţionalist, rusofil şi eurasian Arthur Moeller van den Bruck a spus repetând ce a spus Khomyakov („Biserica este Unică”): „Există un singur Reich (un singur Imperiu), la fel cum există doar o singură Biserică”. Este Reich-ul „nostru”, este Biserica „noastră”, este Imperiul „nostru”.

36. Ora Eurasiei
În timp ce noi ne regăsim în Eurasia, în timp ce vorbim în numele ei, în timp ce rămânem legați de substanța ei misterioasă, mistică, Eurasia ne aparține, este dintre ”ai noștri”. În ciuda tuturor persecuțiilor din partea atlantiștilor, în ciuda eficienței strategiei lor distructive, în ciuda ”somnului” greu și adânc al unor întregi arii și al popoarelor care locuiesc acolo, în ciuda dominației agenților Ordinului Atlantic în politicile continentale, în cultura continentală, în economia continentală – în ciuda tuturor acestea, procesul de ”decolonizare” este implacabil.

Doar că trebuie să de abținem de la a cădea în arhaism, de la a apăra forme culturale, sociale, politice uzate; nu trebuie să fim pur și simplu conservatori, conservatori din inerție. Ordinul Eurasia este Revoluția Conservatoare totală, Marea Deșteptare a conștiinței geopolitice, este calea verticală, în locul oscilațiilor de la stânga la dreapta pe care le face șarpele pentru a merge înapoi.

Ordinul Eurasia este duelul crud și deschis cu puternicul și vicleanul Oponent, cu Ordinul lui Seth, Măgarul Roșu, Ordinul ”Morții Dansând”. Trebuie să aruncăm servitorii Oceanului înapoi în Ocean, să îmbarcăm agenții ”Insulei” cu destinația înapoi către ”Insula” lor. Trebuie să îi extragem din carnația Continentului pe toți aceia care i-au trădat pe ”ai noștri”, care au trădat idealurile noastre, interesele noastre.

Da, inamicii noștri au adevărul lor. Da, trebuie să respectăm alegerea lor profund metafizică, trebuie să ne fixăm privirea în Secretul lor, în secretul din ”Groapa Apusului”. Dar asta nu trebuie să ne influențeze fermitatea, furia, cruzimea rece și aprigă. Putem fi indulgenți doar atunci când Continentul nostru va fi liber, când ultimul atlantist va fi aruncat în Apele Sărate, în elementele aparținând simbolic zeului egiptean cu chip de crocodil.

Judecând după semne precise, ”Vremurile sunt aproape”. Endkampf, Ultima Bătălie se va dezlănțui în curând. Sunteți pregătiți, seniori ai ”Ordinului Polar”? Sunteți pregătiți, soldați ai Eurasiei? Sunteți pregătiți, înțelepți strategi ai GRU? Sunteți pregătite, mari popoare ale Eurasiei, care v-ați prins în rămășag prin faptul însuși al nașterii voastre?
Deja au bătut clopotele decisive ale Ceasului Eurasiei…
Marele Război al Continentelor deja se apropie de ultima sa clipă.

Aleksandr Dughin
Moscova, Ianuarie 1992

NOTE:
“Gru, Le Plus Secret Des Services Soviétiques, 1918-1988” – by Pierre F. de Villemarest
https://www.amazon.com/secret-services-sovie%CC%81tiques-1918-1988-French/dp/2234021197

Aprobă