Alexander Soljenițîn la Harvard

Alexander Soljenițîn la Harvard

04/08/2008

La revedere, Alexandru Isayevici

A murit ieri la Moscova: omagiu internațional adus lui Soljenițîn, martor și denunțător al materialismului mercantil occidental

>

 

 

 

 

Pe 8 iunie 1978, la Harvard, Alexander Soljenițîn a rostit acest discurs profetic:

 

>

<<  Sunt foarte sincer fericit să mă aflu aici printre voi, cu ocazia 327^{e< a i=3> aniversare de la întemeierea acestei străvechi şi ilustre universităţi. Motto-ul lui Harvard este}VERITAS. Adevărul este rareori dulce de auzit; ea este aproape întotdeauna amară. Discursul meu de astăzi conține un element de adevăr; Vi-l aduc ca prieten, nu ca adversar. Acum trei ani, în Statele Unite, am fost condus să spun lucruri pe care noi le-am respins, care păreau inacceptabile. Astăzi, mulți sunt de acord cu ceea ce am spus atunci…

 

Căderea „elitelor”

 

Declinul curajului este poate cea mai importantă caracteristică a Occidentului de astăzi pentru un observator din afară. Lumea occidentală și-a pierdut curajul civic, atât ca întreg, cât și individual, în fiecare țară, în fiecare guvern, în fiecare țară și, desigur, la Națiunile Unite. Această scădere a curajului este deosebit de remarcată în stratul conducător și în stratul intelectual dominant, de unde și impresia că curajul a părăsit societatea în ansamblu. Desigur, există încă mult curaj individual, dar nu acești oameni dau direcție vieții societății. Funcționarii politici și intelectuali manifestă acest declin, această slăbiciune, această nerezolvare în acțiunile lor, în discursurile lor și chiar mai mult, în considerațiile teoretice pe care ei le oferă cu mulțumire pentru a demonstra că acest mod de a acționa, care stă la baza politicii unui stat pe lașitate. iar servilismul, este pragmatic, rațional și justificat, indiferent de înălțimea intelectuală și chiar morală pe care o plasăm. Această scădere a curajului, care pare să meargă ici și colo până la pierderea oricărei urme de virilitate, este subliniată cu o ironie deosebită în cazurile în care aceiași funcționari sunt cuprinsi de un atac brusc de vitejie și intransigență față de guverne fără putere, țări slabe pe care nimeni nu le susține sau curente condamnate de toți și vădit incapabile să dea o singură lovitură. În timp ce limbile li se usucă și mâinile li se paralizează în fața guvernelor puternice și a forțelor amenințătoare, în fața agresorilor și a Internaționalei Terorii. Ar trebui să ne amintim că declinul curajului a fost întotdeauna considerat un prevestitor al sfârșitului?

Când s-au format statele occidentale moderne, s-a stabilit ca principiu că guvernele aveau vocația de a sluji omului și că viața omului a fost orientată spre libertate și căutarea fericirii (martor al Declarației de Independență Americană). Astăzi, în sfârșit, ultimele decenii de progres social și tehnic au făcut posibilă realizarea acestor aspirații: un stat care să asigure bunăstarea generală. Fiecărui cetățean i s-a acordat libertatea mult dorită și bunuri materiale în cantitate și calitate capabile să-i ofere, teoretic, fericire deplină, dar fericire în sensul sărăcit al cuvântului, așa cum se întâmplă în aceleași decenii. .

 

O societate deprimată

 

În această evoluție, totuși, un detaliu psihologic a fost neglijat: dorința constantă de a poseda din ce în ce mai mult și de a avea o viață mai bună, și lupta pentru a face acest lucru, s-a întipărit pe multe fețe din Occident. semne de îngrijorare și chiar depresie, deși este obișnuit să ascundem cu grijă astfel de sentimente. Această competiție activă și intensă ajunge să domine toată gândirea umană și nu deschide deloc calea către libertatea dezvoltării spirituale.

Independența individului de încredere în sine față de multe forme de presiune a statului a fost garantat; majoritatea oamenilor s-au bucurat de bunăstare, la un nivel pe care nici măcar nu și l-ar fi imaginat tații și bunicii lor; a devenit posibilă creșterea tinerilor după aceste idealuri, pregătirea lor și chemarea lor la împlinirea fizică, fericire, petrecere a timpului liber, deținerea de bunuri materiale, bani, timp liber, spre libertate aproape nelimitată în alegerea plăcerilor. De ce ar trebui să renunțăm la toate acestea? În numele a ce ar trebui să-și riște existența prețioasă pentru a apăra binele comun, și mai ales în cazul îndoielnic în care securitatea națiunii ar trebui apărată într-o țară îndepărtată?

Chiar și biologia ne învață că un grad ridicat de confort nu este bun pentru organism. Astăzi, confortul vieții în societatea occidentală începe să-și îndepărteze masca pernicioasă.

Societatea occidentală a ales organizația cea mai potrivită nevoilor sale.scopurilor sale, o organizație pe care aș numi-o legalistă. Limitele drepturilor omului și ceea ce este bine sunt stabilite de un sistem de legi; aceste limite sunt foarte libere. Bărbații din Occident au dobândit abilități considerabile în utilizarea, interpretarea și manipularea legii, deși, în mod paradoxal, legile tind să devină mult prea complicate pentru ca omul obișnuit să le înțeleagă fără ajutorul unui expert. Orice conflict se rezolvă prin recurgerea la litera legii, care este considerată a fi-totul și sfârșitul. Dacă cineva are un punct de vedere juridic, nimic nu i se poate opune; nimeni nu-i va aminti că acest lucru nu ar putea fi mai puțin ilegitim. De neconceput să vorbim de constrângere sau renunțare la aceste drepturi, nici să ceri sacrificii sau gest dezinteresat: asta ar părea absurd. Nu auzim aproape niciodată de reținere voluntară: toată lumea se luptă să-și extindă drepturile până la limitele extreme ale cadrelor legale.

” Mediocritatea spirituală „

 

Am trăit toată viața sub un regim comunist și pot să vă spun că o societate fără referință juridică obiectivă este deosebit de groaznică. Dar o societate bazată pe litera legii, și care nu merge mai departe, nu reușește să desfășoare în avantajul său gama largă de posibilități umane. Litera de lege este prea rece și formală pentru a avea o influență benefică asupra societății. Când viața este țesută în întregime din relații legaliste, se ivește o atmosferă de mediocritate spirituală care paralizează cele mai nobile impulsuri ale omului.

Și va fi pur și simplu imposibil să facem față provocărilor secolului nostru amenințător înarmați doar cu armele unei structuri sociale legaliste.

Astăzi societatea occidentală ne dezvăluie că inegalitatea domnește între libertatea de a săvârși fapte bune și libertatea de a face fapte rele. Un om de stat care vrea să realizeze ceva eminamente constructiv pentru țara sa trebuie să acționeze cu mare prudență, cu timiditate s-ar putea spune. Mii de critici pripite și iresponsabile l-au lovit direct în fiecare moment. El se trezește în mod constant expus trăsăturilor Parlamentului și ale presei. Trebuie să-și justifice deciziile pas cu pas, ca fiind întemeiate și absolut fără defecte. Iar un om excepțional, de mare valoare, care are în minte proiecte neobișnuite și neașteptate, nu are nicio șansă să se impună: de la început îi vor fi întinse o mie de capcane. Drept urmare, mediocritatea triumfă sub masca limitărilor democratice.

Puterea administrativă este ușor de subminat oriunde și, de fapt, a fost diminuată considerabil în toate țările occidentale. Apărarea drepturilor individuale a luat astfel de proporții încât societatea ca atare este acum lipsită de apărare față de inițiativele câtorva. Este timpul, în Occident, să apărăm nu numai drepturile omului, ci mai degrabă îndatoririle sale.

Pe de altă parte, i s-a acordat un spațiu nelimitat unei libertăți distructive și iresponsabile. Se dovedește că societatea nu mai are decât apărări minime pentru a se opune abisului decadenței umane, de exemplu în ceea ce privește folosirea abuzivă a libertății în materie de violență morală făcută copiilor, cu filme pline de pornografie, crime, groază. Considerăm că toate acestea fac parte din libertate și pot fi contrabalansate, teoretic, de dreptul pe care aceștia îl au aceiași copii de a nu urmări și de a refuza aceste emisiuni. Organizarea legalistă a vieții și-a dovedit astfel incapacitatea de a se apăra împotriva coroziunii răului…

Evoluția a avut loc treptat, dar se pare că punctul ei de plecare a fost concepția umanistă binevoitoare conform căreia omul, stăpân al lumii, nu poartă în sine niciun germen de rău, iar tot ceea ce este viciat în existența noastră este pur și simplu rodul sisteme sociale eronate care trebuie modificate. Și totuși, este foarte ciudat să vezi că criminalitatea nu a dispărut în Occident, chiar dacă cele mai bune condiții de viață socială par să fi fost atinse. Crima este chiar mai prezentă decât în ​​societatea sovietică, mizerabilă și fără lege…

 

Mass-media face un ” spiritul vremurilor „

 

Presa, desigur, se bucură de cea mai mare libertate. Dar la ce folos? (…) Ce responsabilitate are jurnalistul, sau un ziar, față de cititorii săi, sau față de istorie? Dacă au înșelat opinia publică prin divulgarea de informații eronate, sau de concluzii false, dacă chiar și ei au contribuit la comiterea unor greșeli la cel mai înalt nivel al statului, avem amintirea unui singur caz, în care respectivul jurnalist sau respectivul ziar și-au exprimat un oarecare regret ? Nu, bineînțeles că ar afecta vânzările. Astfel de erori pot avea ca rezultat cel mai rău pentru o națiune, jurnalistul va scăpa mereu cu asta. Deoarece avem nevoie de informații credibile și imediate, devine obligatoriu să recurgem la conjecturi, zvonuri, presupuneri pentru a completa golurile și nimic din toate acestea nu va fi vreodată posibil. aceste minciuni se instalează în memoria cititorului. Câte judecăţi pripite, necugetate, superficiale şi înşelătoare se fac astfel zilnic, derutând cititorul, iar apoi lăsându-l în voia lui? Presa poate juca rolul opiniei publice sau o poate induce în eroare. În acest fel, vom vedea teroriști pictați ca eroi, secrete de stat care afectează securitatea țării dezvăluite în public, sau chiar intruziuni nerușinate în intimitatea unor oameni cunoscuți, sub sloganul: „fiecare are dreptul să știe totul”. Dar acesta este un slogan fals, rodul unui timp fals; Cu mult mai mare valoare este acest drept confiscat, dreptul oamenilor de a nu ști, de a nu-și vedea sufletul divin înăbușit de bârfe, prostie, vorbe deșarte. O persoană care duce o viață plină de muncă și sens nu are absolut nevoie de acest flux greu și neîncetat de informații. (…) Altceva nu va lăsa să surprindă un observator venit din Orientul totalitar, cu presa sa strict lipsită de ambiguitate: descoperim un curent general de idei privilegiate în cadrul presei occidentale în ansamblul ei, un fel de spirit al vremurilor, alcătuit din criterii de judecată recunoscute de toți, de interese comune, suma tuturor acestora dând sentimentul nu de concurență ci de uniformitate. Poate exista libertate nelimitată pentru presă, dar cu siguranță nu și pentru cititor: ziarele transmit doar cu energie și subliniază toate acele opinii care nu vor contrazice deschis acest curent dominant.

Fără să fie nevoie de cenzură, curentele de gândire și ideile la modă sunt atent separate de cele care nu sunt, iar acestea din urmă, fără a fi strict interzise, ​​nu sunt. Au puține șanse de a pătrunde printre alte lucrări și periodice, sau de fiind retransmis în învățământul superior. Studenții tăi sunt liberi în sensul legal al termenului, dar sunt prizonierii idolilor lăudați de nebunia la modă. Fără să existe, ca în Orient, violență deschisă, această selecție făcută de modă, această nevoie de a conforma totul la modele standard, împiedică cei mai originali gânditori să-și aducă contribuția la viața publică și provoacă apariția unui spirit de turmă periculos care împiedică. dezvoltare demnă de acest nume. În Statele Unite, s-a întâmplat să primesc scrisori de la oameni eminamente inteligenți… poate un profesor de la o mică facultate pierdută, care ar fi putut face multe pentru reînnoirea și salvarea țării sale, dar țara nu l-a putut auzi, pentru că presa nu avea de gând să-i dea cuvântul. Acest lucru dă naștere unor solide prejudecăți de masă, la o orbire care în timpul nostru este deosebit de periculoasă. (…)

 

Eroarea materialistă a gândirii moderne

 

Este universal acceptat că Occidentul conduce lumea către o dezvoltare economică de succes, chiar dacă în ultimii ani este posibil să fi fost serios subminat de inflația haotică. Și totuși, mulți bărbați din Occident sunt nemulțumiți de societatea în care trăiesc. Îl disprețuiesc sau îl acuză că nu atinge nivelul de maturitate cerut de umanitate. Și mulți sunt conduși să alunece spre socialism, care este o tentație falsă și periculoasă. Sper că nimeni de aici nu mă va bănui că vreau să exprim critici la adresa sistemului occidental cu ideea de a sugera socialismul ca alternativă. Nu, cunoscând o țară în care a fost implementat socialismul, nu voi vorbi în favoarea unei astfel de alternative. (…) Dar dacă aș fi întrebat dacă, în schimb, aș putea propune Occidentul, în starea actuală, ca model pentru țara mea, ar trebui să răspund sincer negativ. Nu, nu aș folosi compania dumneavoastră ca model pentru transformarea mea. Nu se poate nega că personalitățile slăbesc în Occident, în timp ce în Est devin mai ferme și mai puternice. Desigur, o societate nu poate rămâne în abisul anarhiei, așa cum este cazul în țara mea. Dar este la fel de înjositor pentru ea să rămână într-o stare de legalism estompată și fără suflet, ca și cazul tău. După ce a suferit zeci de ani de violență și asuprire, sufletul uman aspiră la lucruri mai înalte, mai fierbinți, mai pure decât cele oferite astăzi de obiceiurile unei societăți masificate, făurite de invazia revoltătoare a reclamelor comerciale, de prostia televizată și de muzica intolerabilă.

Toate acestea sunt sensibile pentru mulți observatori de pe întreaga planetă. Modul de viață occidental apare din ce în ce mai puțin ca model călăuzitor. Există simptome revelatoare prin care istoria emite avertismente unei societăți amenințate sau în pericol. Astfel de avertismente sunt, în acest caz, declinul artelor, sau lipsa marilor oameni de stat. Și se întâmplă uneori ca semnele să fie deosebit de concrete și explicite. Centrul democrației și culturii voastre rămâne fără putere pentru câteva ore și, dintr-o dată, mulțimi de cetățeni americani sunt implicate în jaf și haos. Lacul trebuie să fie foarte subțire, iar sistemul social foarte instabil și în stare proastă.

Dar lupta pentru planeta noastră, fizică și spirituală, o luptă de proporții cosmice, nu este pentru viitorul îndepărtat. ; a început deja. Forțele Răului și-au început ofensiva decisivă. Simți deja presiunea pe care o exercită și totuși,Ecranele și scrierile tale sunt pline de zâmbete la comandă și ochelari ridicati. De ce toată această bucurie?

Cum ar putea Occidentul să decline, de la pasul său triumfător până la debilitatea sa actuală? A experimentat în evoluția sa puncte fără întoarcere care i-au fost fatale, s-a rătăcit? Acesta nu pare să fie cazul. Occidentul a continuat să avanseze cu un pas ferm în conformitate cu intențiile sale proclamate pentru societate, mână în mână cu progresul tehnologic amețitor. Și deodată s-a trezit în starea lui actuală de slăbiciune. Aceasta înseamnă că eroarea trebuie să fie la rădăcină, la baza gândirii moderne. Vorbesc despre viziunea asupra lumii care a predominat în Occident în timpurile moderne. Vorbesc despre viziunea asupra lumii care a predominat în Occident, născută în Renaștere, și ale cărei evoluții politice s-au manifestat încă de la Iluminism. A devenit baza doctrinei sociale și politice și ar putea fi numită umanism raționalist, sau autonomie umanistă: autonomia proclamată și practicată a omului împotriva oricărei forțe superioare lui. Putem vorbi și de antropocentrism: omul este văzut în centrul tuturor.

Din punct de vedere istoric, este probabil ca inflexiunea care a avut loc în timpul Renașterii să fi fost inevitabilă. Evul Mediu ajunsese firesc la epuizare, din cauza unei reprimari intolerabile a firii carnale a omului în favoarea naturii sale spirituale. Dar, plecând de la spirit, omul a pus mâna pe tot ceea ce este material, în exces și fără măsură. Gândirea umanistă, care se autoproclama ghidul nostru, nu admitea existența unui rău intrinsec în om și nu vedea nicio sarcină mai nobilă decât atingerea fericirii pe pământ. Aceasta a pus civilizația occidentală modernă în curs de dezvoltare pe panta periculoasă a adorației omului și a nevoilor sale materiale. Tot ceea ce se afla dincolo de bunăstarea fizică și acumularea de bunuri materiale, toate celelalte nevoi umane, caracteristice unei naturi subtile și înalte, au fost respinse în afara domeniului de interes al statului și al socialului. sistem, de parcă viața nu ar avea un înțeles mai înalt. În acest fel, Rifturile au fost lăsate deschise pentru ca răul să intre în grabă, iar respirația ei putredă suflă liber astăzi. Mai multă libertate în sine nu rezolvă deloc problema. 39;toate problemele umane și chiar adaugă o serie de altele noi.

 

Occidentul, la fel de materialist ca Orientul

 

Și totuși în tinerele democrații, cum ar fi democrația americană în curs de dezvoltare, toate drepturile individuale ale omului se bazau pe credința că omul este o creatură a lui Dumnezeu. Adică libertatea i-a fost acordată individului în mod condiționat, supus în mod constant răspunderii sale religioase. Așa a fost moștenirea secolului trecut.

Toate limitările de acest fel s-au estompat în Occident, s-a produs o emancipare completă, în ciuda moștenirii morale a secolelor creștine, cu minunile lor de milă și jertfă. Statele au devenit din ce în ce mai materialiste. Occidentul a apărat cu succes, și chiar din abundență, drepturile omului, dar omul și-a văzut conștientizarea responsabilității sale în fața lui Dumnezeu și a societății dispărând complet. În ultimele decenii, acest egoism juridic al filosofiei occidentale s-a realizat definitiv, iar lumea se află într-o crudă criză spirituală și impas politic. Și toate succesele tehnice, inclusiv cucerirea spațiului, ale mult celebratului Progres nu au reușit să răscumpere mizeria morală în care a căzut secolul XX^{e< /span>}„comunismul este un umanism naturalizat”. Nu mă gândesc la cazul unei catastrofe provocate de un război mondial și la schimbările care ar putea rezulta din aceasta pentru societate. Atâta timp cât ne trezim în fiecare dimineață la soare liniștit, viețile noastre vor fi inevitabil țesute cu banalități zilnice. Dar există o catastrofă care pentru mulți este deja prezentă pentru noi. Vreau să vorbesc despre dezastrul unei conștiințe umaniste perfect autonome și ireligioase.S-a dovedit că această judecată era departe de a fi adevărată.fie fals. Vedem aceleași pietre la temelia unui umanism alterat și a oricărui tip de socialism: materialism nestăpânit, o eliberare de religie și responsabilitate religioasă, o concentrare a minții pe structuri sociale cu o abordare presupusă științifică. Nu întâmplător toate promisiunile retorice ale comunismului sunt centrate pe Om, cu H mare, și pe fericirea lui pământească. La prima vedere, aceasta este o apropiere rușinoasă: cum ar putea exista puncte comune între gândirea Occidentului și a Orientului astăzi? Aceasta este logica dezvoltării materialiste… Umanismul în evoluțiile sale devenind din ce în ce mai materialist, el a permis cu o eficiență incredibilă ca conceptele sale să fie folosite mai întâi de socialism, apoi de comunism, în așa fel încât Karl Marx ar putea spune, în 1844, că secolul.¹⁹ , pe care nimeni nu l-ar fi putut bănui în secol

Ea a făcut din om măsura tuturor lucrurilor de pe pământ, omul imperfect, care nu este niciodată lipsit de mândrie, egoism, #invidie, deșertăciune și atâtea alte greșeli. Astăzi plătim pentru greșelile care nu erau evidente la începutul călătoriei noastre. Pe drumul care ne-a adus de la Renaștere până în zilele noastre, experiența noastră s-a îmbogățit, dar am pierdut ideea unei entități superioare care cândva ne-a reținut pasiunile și iresponsabilitatea. a>la Vest Târgul de Comerțașa încât întregul drum al vieții noastre să devină experiența unei înălțări mai presus de orice spiritual: lăsați această viață ca fiind creaturi mai înalte decât am intrat în ea. . Dacă omul, așa cum declară umanismul, s-ar fi născut doar pentru fericire, nu s-ar fi născut nici pentru moarte. Dar trupesc dedicat morții, sarcina lui pe acest pământ devine cu atât mai spirituală: nu excesul de viață de zi cu zi, nu căutarea celor mai bune mijloace de dobândire, apoi cheltuirea cu bucurie a bunurilor materiale, ci îndeplinirea unei sarcini grele și permanente. , boală asemănătoare: ceea ce este înfricoșător nu este nici măcar faptul că lumea zdrobită, este că piesele principale sunt afectate de o îl călcă în picioare, târgul de Partid

Noi pusese prea multă speranță în transformările politico-sociale și se dovedește că ceea ce avem cel mai de preț ne este luat: viața interioară. În Est,

 

” Revizuim în sus amploarea valorilor noastre umane „

 

Este imperativ să revizuim în sus amploarea valorilor noastre umane. Sărăcia lui actuală este uluitoare. Nu este posibil ca criteriul folosit pentru a măsura eficacitatea unui președinte să se limiteze la întrebarea câți bani pot fi câștigați sau la relevanța construcției unei conducte de gaz. Este numai printr-o mișcare voluntară de moderare a pasiunilor noastre, senin și acceptată de noi< /span>< a i=4>, că omenirea se poate ridica deasupra curentului materialismului care închidează lumea.

Chiar dacă suntem feriți de a fi distruși de război, viața noastră trebuie să se schimbe dacă nu vrea să piară din vina ei. Nu putem evita să ne amintim despre ce înseamnă viața și societatea. Este adevărat că omul este deasupra tuturor? Nu există spirit superior deasupra lui? Activitățile umane și sociale pot fi reglementate în mod legitim doar prin expansiunea materială? Avem dreptul să promovăm această expansiune în detrimentul integrității vieții noastre spirituale?

Dacă lumea nu se apropie de sfârșit, ea a ajuns într-o etapă decisivă în istoria ei, asemănătoare în importanţă până la punctul de cotitură care a dus din Evul Mediu la Renaştere. Acest lucru va necesita o conflagrație spirituală din partea noastră. Va trebui să ne ridicăm la o nouă înălțime de vedere, la o nouă concepție a vieții, în care natura noastră fizicul nu va fi blestemat, cum poate fi fost în Evul Mediu, ci, ceea ce este mult mai important, unde ființa noastră spirituală nu va fi călcată în picioare, așa cum era în epoca modernă. . Ascensiunea noastră ne conduce către o nouă etapă antropologică. Nu avem de ales decât să urcăm: mereu mai sus. >>

*

NR – Aseara, la TVR a fost difuzat un film documentar despre opera lui Alexander Soljenitan. Destul de bun. Dar nu s-a spus niciun cuvant despre textele dedicate de marele rus crimelor savarsite de evreii bolsevici: zeci de milioane de crestini sacrificati pe altarul luptei de clasa! Crime impotriva rasei albe! Nu avem dreptul sa ascundem adevarul!

 

Alexander Soljenițîn, Harvard, 8 iunie 1978