CELE MAI TERIBILE ARME BIOLOGICE CARE AU EXISTAT VREODATĂ: „VACCINURILE” ANTI-COVID-19

Al treilea război mondial a început deja odată cu instalarea pandemiei Covid-19, la începutul anului 2020. Aici nu este vorba de un război clasic, ci de cu totul altceva, anume de inventarea unor seruri ucigașe care sânt numite simplu, vaccinuri, dar definiția de vaccin nu li se potrivește nicicum. În primul rând acestea nu oferă imunitate totală, ci una foarte redusă. În schimb, implică pentru pacienți o serie de probleme de sănătate majore de lungă durată ale căror consecințe ultime sânt înfiorătoare, consecințe de care mulți dintre noi nu sântem destul de avizați.
Dr. Vladimir Zelenko din New York arată că „acest vaccin nu e necesar și nimeni nu are nevoie de el”. Tot el spune că copiii au 99,998% șanse să se însănătoșească. Tinerii și adulții, între 18 și 45 de ani, au 99,95% șanse să se însănătoșească. Asta, conform C.D.C. „Centers for Disease Control and Prevention”  (Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor) care este o instituție centrală, de mare prestigiu din America.
Dr. Zelenko ne informează că „o persoană care a avut deja Covid-19, și care are anticorpi naturali rezultați în urma bolii, are o imunitate naturală care este de un miliard de ori mai eficientă decât imunitatea artificială indusă de vaccin. Atunci, de ce să vaccinezi pe cineva cu o otravă mortală, care face anticorpi inferiori sau periculoși, când are deja anticorpi sănătoși?”. Dacă acestea sânt datele, vă veți întreba: La ce trebuie un astfel de ser, numit vaccin? Și cu toate acestea, guverne de pe întreg globul fac eforturi disperate să-și convingă cetățenii de necesitatea vaccinării, iar dacă nu se lasă convinși recurg la contrâgeri cu tot felul de mijloace pentru a-i determina să se vaccineze.
Datele statistice arată că dacă ar fi ca toată planeta să facă Covid-19 și să nu fie tratată, indicele de mortalitate mondial ar fi sub 0,5 %. În acest caz, vom fi în total 35 de milioane de morți. Cu toate acestea, Bill Gates și alți „lideri mondiali” ne tot spun încă de anul trecut că cele 7 miliarde de persoane de pe această planetă trebuie să fie vaccinate. În acest caz, indicele de mortalitate ar fi peste de 2 miliarde de persoane. Da, ați citit bine! Acesta ar fi numărul de morți. Și totuși, de ce vor acești „lideri mondiali” să ne vaccinăm?  Pentru că vor reducerea numărului actual al populației globului cu cca 90%-95%, așa cum s-a preconizat cu decenii în urmă și cum stă scris pe vestitele coloane de piatră din Georgia, USA. Acestea au fost ridicate încă din 1980, pe ele scrie în șapte limbi diferite, astfel ca mesajul să fie cât mai clar pentru cea mai mare parte a populației globului. Aci stă scris, între altele, că populația globului să nu fie mai mare de 500 000 000 de locuitori.
Alt fapt îngrozitor este acela că s-au constatat consecințe terifiante ale acestor vaccinuri pe termen lung. S-a dovedit incontestabil că aceste vaccinuri ucigașe au următoarele consecințe:
1.  afectează fertilitatea omenirii, perturbând funcția ovarelor, reduce numărul și viabilitatea spermatozoizilor, producând sterilitate în masă.
2.      cresc cu certitudine numărul de boli autoimune. Se pare că de-a lungul timpului,  vaccinările vor reduce durata de viață.
3.      datele statistice arată aceste vaccinuri cresc riscul de cancer.
4.       provoacă cheaguri de sânge și inflamația inimii.
5.      provoacă avorturi spontane la jumătatea sarcinii. Cca 80% din femeile gravide care s-au vaccinat cu aceste vaccinuri au avortat.
Prin urmare, aceste „vaccinuri” dau o imunitate minimă pe terrmen scurt, iar pe termen lung extermină speța umană. Este absolut înfiorător ce se întâmplă. Mai poate cineva compara pe Josef Mengele cu Bill Gates?
La rândul său, Luc Montagnier, laureat al Premiului Nobel în medicină pentru descoperirea HIV, a spus că vaccinurile contra covid sânt cel mai mare risc pentru umanitate și cel mai mare risc de genocid din istoria omenirii. Întrebată fiind, dr. K. Hill din Irlanda a declarat că ea crede că de-acum în doi ani, 90% din persoanele vaccinate vor muri. Această întrebare i-a fost pusă dr. Michael Yeadon, fost președinte al Pfizer, care a spus că nu ar putea fi chiar atât de categoric, poate nu 90%, ci un procent ceva mai mic și, nu peste 2 ani, ci poate peste 3 ani,  putem avea aceste procente devastatoare.
În 2020, Președintele Trump a emis un executive order (decret) în care cerea că „fiecare american ar trebui să aibă acces la hidroxiclorochină”. Acest decret a ajuns la Secretarul Sănătății și Serviciilor Sociale, Azar, și a ajuns până la urmă la C.D.C. prin dr. Rick Bright. Acest dr. Rick Bright, în loc să folosească dreptul pe care îl avea și să încerce să facă o lege care ar fi dat acces la acest medicament fiecărui om, a preferat să nu facă nimic. La fel a fost cu ivermectina, dar nu a avut o soartă mai bună.
Această inițiativă, demnă și curajoasă ca multe altele ale Președintelui Trump era destul pentru conspirație să nu-l mai vrea președinte al SUA, pentru că le-ar fi încurcat prea rău planurile de exterminare în masă a populației globului.
Prin urmare, din datele prezentate mai sus este evident care este planul Conspirației, acela de a reduce drastic populația globului sau cel puțin a lumii occidentale, fiindcă ceilalți din câte știm nu vor să asculte de ordinele OMS. Această organizație mondială se dovedește  a fi doar o curea de transmisie a intereselor Ocultei Mondiale. Scopul acesteia este ca „plandemia” să fie extinsă până în 2024. În total 4 ani. Donald Trump și-a anunțat oficial candidatura pentru alegerile din 2024. Vor reuși acești criminali să-și ducă la bun sfârșit planurile lor super-diabolice? Cred  că da, dacă îi lăsăm de capul lor! Deci trebuie acționat de urgență!
CE PUTEM FACE NOI? SĂ REFUZăM SĂ NE VACCINĂM CU ORICE FEL DE VACCIN VENIT DIN OCCIDENT. ÎN         MOD SPECIAL CEI TINERI. ÎN CAZ DE INFECTARE SĂ NU NE LĂSĂM INTERNAȚI ÎN SPITAL,     DE UNDE CEI MAI MULȚI NU MAI IES VII. TRATAMENTUL ACASĂ ESTE MULT MAI INDICAT. SĂ ORGANIZĂM ȘI PARTICIPĂM LA PROTESTE ÎN CARE SĂ CEREM GUVERNULUI ELIMINAREA VACCINĂRII OBLIGATORII, PRECUM ȘI MULT MAI MULTĂ TRANSPARENȚĂ PRIVIND EFECTELE NOCIVE ALE ACESTOR VACCINURI. ÎN ACEST CAZ ȘANSA DE SUPRAVIEȚUIRE ESTE MULT MAI MARE, ATÂT CA INDIVIZI, DAR MAI ALES CA NEAM.

Mihai Vinereanu

30, Septembrie, 2021