
Davos și conspirația scrisorii furate
Davos și conspirația scrisorii furate
Celebra nuvelă a lui Edgar Allen Poe, Scrisoarea furată, este potrivită pentru a descrie agenda lui Klaus Schwab, fondatorul cu aproximativ 50 de ani în urmă a ceea ce este astăzi Forumul Economic Mondial de la Davos (FEM) – ascuns la vedere. Schwab a publicat o carte în 2020, intitulată The Great Reset, care invită liderii mondiali să folosească „oportunitatea” pandemiei de COVID-19 pentru a reorganiza în mod fundamental economia globală într-o versiune total distopică a Agendei ONU 2030 tehnocratice. Pentru cei dispuși să facă cercetări asidui, FEM-ul lui Schwab dezvăluie un grad uimitor al agendei globaliste actuale pentru instaurarea unui totalitarism tehnocrat. Mai mult decât atât, el a instruit cadre alese cu atenție în scopul implementării aceastei agende de-a lungul a trei decenii, prin intermediul unei „școli de cadre” globale pentru „viitorii lideri globali”. De fapt, este ceea ce am putea numi Conspirația Davos, niște agenți promovați în întreaga lume pentru a se infiltra în cercurile politice de top și a promova sinistra agendă de Resetare a Davos.
Una dintre cele mai uimitoare trăsături ale isteriei fricii față de pandemia de COVID este gradul în care politicienii din întreaga lume au acționat în unison, împreună cu mass-media globală și figurile cheie din domeniul sănătății, pentru a îmbrățișa o agendă fără precedent de distrugere economică și umană în numele luptei împotriva unui virus. Se pare că majoritatea jucătorilor cheie au ceva în comun. Ei sunt cu toții aleși cu grijă și făcuți „absolvenți”, după cum îi spune el, ai școlii de cadre din Davos a lui Klaus Schwab, trecuți prin programul său anual numit Young Global Leaders, iar înainte de 2004 numit Global Leaders for Tomorrow.
De când primul grup de cadre de la Davos a fost selectat în 1993, peste 1.400 de „viitori lideri globali” au fost instruiți într-un proces extrem de secret, care este rareori menționat în biografia absolvenților de la Davos. Cu răbdarea unui păianjen care țese o pânză vastă, Klaus Schwab și susținătorii săi bogați de la Forumul Economic Mondial au creat cea mai influentă rețea de actori politici din istoria modernă sau poate chiar din toate timpurile.
Într-un videoclip din 2017 cu David Gergen la Harvard, Schwab se laudă că este mândru că „penetrăm cabinetele” cu ajutorul cadrelor de la Davos Young Global Leader. Schwab afirmă: „Trebuie să spun că atunci când menționez nume precum doamna Merkel… și așa mai departe, toți aceștia au fost tineri lideri globali (Young Global Leader) ai Forumului Economic Mondial. Dar ceea de ce suntem cu adevărat mândri acum, cu generația tânără, precum prim-ministrul Trudeau, președintele Argentinei și așa mai departe, este că pătrundem în cabinete… Acest lucru este adevărat pentru Argentina și este adevărat acum și pentru Franța…”
Marea Resetare
Marea Resetare, așa cum a explicat-o Schwab în cartea al cărei coautor este, publicată în iunie 2020 cu același titlu, este plasată integral pe site-ul Forumului Economic Mondial, astfel încât oricine este este curios să o poată descopi. Lucrarea expune un program de reorganizare a economiei globale de sus în jos, folosind perturbările legate de COVID pentru a promova, printre altele, o agendă ecologică zero carbon, eliminarea proteinelor din carne și a agriculturii tradiționale, o eliminare a combustibililor fosili, reducerea călătoriilor cu avionul, eliminarea numerarului pentru monedele digitale ale băncii centrale și un sistem medical totalitar de vaccinări obligatorii.
La summitul virtual al liderilor globali de la Davos din iunie 2020, intitulat potrivit The Great Reset, Schwab a declarat: „Fiecare țară, de la Statele Unite până la China, trebuie să participe și fiecare industrie, de la petrol și gaz la tehnologie, trebuie să fie transformată. Pe scurt, avem nevoie de o „Mare Resetare” a capitalismului… Există multe motive pentru a urmări o Mare Resetare, dar cel mai urgent este COVID-19.” Marea Resetare, continuă el, cere ca „guvernele să pună în aplicare reforme mult așteptate care să promoveze rezultate mai echitabile. În funcție de țară, acestea pot include modificări ale impozitelor pe avere, retragerea subvențiilor pentru combustibili fosili… A doua componentă a agendei Marii Resetări ar asigura că investițiile promovează obiective comune, cum ar fi egalitatea și sustenabilitatea.”
Dar ceea ce Schwab nu menționează este faptul că rețeaua sa de „lideri globali” de la Davos a fost chiar în centrul promovării agendei draconice COVID, de la blocaje inutile la vaccinări forțate și la mască obligatorie. Pandemia a fost prima fază necesară a Marii Resetări. Fără aceasta el nu ar fi putut vorbi despre niste schimbări globale fundamentale.
Aici, agenda lui Schwab vizează redistribuirea globală a bogăției pentru crearea infamei economii „durabile” prevăzute de Agenda ONU 2030: „SUA, China și Japonia au, de asemenea, planuri ambițioase de stimulare economică. În loc să folosim aceste fonduri… pentru a umple crăpăturile din vechiul sistem, ar trebui să le folosim pentru a crea unul nou, mai rezistent, mai echitabil și mai durabil pe termen lung. Aceasta înseamnă, de exemplu, construirea unei infrastructuri urbane „verzi” și crearea de stimulente pentru ca industriile să își îmbunătățească istoricul în ceea ce privește parametrii de mediu, social și de guvernanță (ESG). El adaugă: „A treia și ultima prioritate a unei agende a Marii Resetări este de a valorifica inovațiile celei de-a Patra Revoluții Industriale pentru a sprijini binele public, în special prin abordarea provocărilor de sănătate și sociale.”
Scrisoarea furată
Nuvela din 1844 a autorului american Edgar Allen Poe, Scrisoarea furată, povestește despre o scrisoare furată a reginei franceze, care a fost folosită pentru a o șantaja de către un ministru fără scrupule. Când poliția din Paris percheziționează casa suspectului hoț fără rezultat, un prieten al inspectorului șef găsește cu ușurință documentul furat, deoarece acesta e „ascuns la vedere”.
Exact la fel stau lucurile și cu ceea ce constituie, fără îndoială, cea mai nesăbuită și criminală conspirație a timpurilor moderne, Davos Great Reset. Totul este acolo, deschis pentru oricine are răbdare să treacă prin paginile comunicatelor de presă și paginile web ale FEM. De remarcat este faptul că jucătorii globali, „cadrele” Davos aleși cu grijă în ultimii treizeci de ani pentru a fi pregătiți să ocupe poziții de putere în scopul implementării agendei Marii Resetări, sunt numiți în mod deschis pe site-ul Davos, aceștia putând fi găsiți după o căutare mai minuțioasă. Au apărut liste parțiale care pomenesc doar o mână de „Tineri lideri globali” de la Davos. Însă o investigație mai aprofundată a aproximativ 1400 de nume în clasele anuale ale școlilor de cadre din 1992 dezvăluie o conspirație uimitoare și detaliată. Site-ul web al FEM afirmă că liderii mondiali sunt „pregătiți pentru a fi aliniați cu misiunea Forumului Economic Mondial”, pentru a „conduce cooperarea public-privată în interesul public global”.
Ceea ce se desfășoară acum este rezultatul revizuirii fiecărei clase FEM de viitori lideri globali din 1993. Dar cel mai frapant este faptul că jucătorii cheie legați de Schwab sunt implicați în măsurile decisive care au făcut din „pandemia” COVID-19 un proces distructiv din punct de vedere economic și fizic. Absolvenții FEM sunt în mijlocul tuturor aspectelor legate de Covid.
Davos, Gates și vaccinurile ARNm
În centrul agendei COVID-19 se află în mod clar lansarea cu o viteză amețitoare a unor amestecuri ARNm experimentale netestate și modificate genetic ARNm, numite impropriu vaccinuri, de către două companii farmaceutice – Pfizer (cu BioNTech din Germania) și Moderna din SUA.
Bill Gates (FEM 1993) și Fundația sa Gates se află în centrul lansării ARNm-ului modificat genetic, împreună cu Tony Fauci de la NIAID din SUA. Gates a fost selectat de Schwab chiar înainte de a crea Fundația Bill și Melinda Gates, în 1993, pentru primul grup de cadre FEM împreună cu Angela Merkel, Tony Blair, Gordon Brown și alții. A fost oare Schwab cel care l-a influențat pe Gates să creeze fundația?
Banii Fundației Gates, sute de milioane, au cumpărat efectiv controlul asupra Organizației Mondiale a Sănătății a ONU, coruptă, potrivit denunțătorului OMS, epidemiolog elvețian, Astrid Stuckelberger, care într-un interviu recent a declarat: „OMS s-a schimbat față de cum era când eram acolo… E vorba despre o schimbare din 2016… A fost ceva cu totul special: organizațiile neguvernamentale – precum GAVI – Alianța Globală pentru Imunizare prin Vaccin – conduse de Bill Gates – s-au alăturat OMS în 2006 cu tot cu fonduri. De atunci, OMS s-a dezvoltat într-un nou tip de organizație internațională. GAVI a câștigat din ce în ce mai multă influență, și imunitate totală, mai mult decât diplomații din ONU.
Fundația lui Gates, împreună cu FEM al lui Schwab, au creat GAVI – Alianța Globală pentru Vaccinare și Iminizare – în 2000. Un alt absolvent infam al clasei lui Gates din cadrul proiectului FEM Young Global Leaders, José Manuel Barroso (FEM 1993), Președinte al Comisiei Europene în perioada 2004-2014, fost șef la Goldman Sachs International, membru al Comitetului de conducere Bilderberg – a fost numit director general al Alianței pentru vaccinuri GAVI, finanțată de Gates, în ianuarie 2021, pe măsură ce injectările mRNA au fost lansate. Barroso supraveghează acum cheltuielile globale pentru vaccinurile ARNm pentru Gates și OMS.
Albert Bourla, directorul executiv al Pfizer, este Contributor la Agenda FEM. Vicepreședintele său de la Pfizer, Vasudha Vats (FEM 2021), este și el un recrut al Global Leaders al FEM.
Celălalt producător cheie de ARNm este Moderna, al cărei CEO, Stéphane Bancel (FEM 2009) este un alt absolvent de la Davos. Chiar în anul următor, 2010, Bancel a fost selectat pentru a fi CEO al unei noi companii, Moderna, din Massachusetts. În 2016, fără niciun produs de succes ARNm încă aprobat, Bancel ca șef al Moderna a semnat un acord-cadru al unui proiect global de sănătate cu Fundația Bill & Melinda Gates pentru a promova proiecte de dezvoltare bazate pe ARNm pentru diferite boli infecțioase. În același an, Bancel a semnat un acord-cadru al unui proiect global de sănătate cu Tony Fauci și NIAID[1]. Într-un discurs din ianuarie 2018 la Conferința JP Morgan Healthcare, cu mai mult de un an înainte ca lumea să audă despre COVID-19 din Wuhan, China, Gates a declarat: „Susținem companii precum CureVac și Moderna în abordările ARNm pentru dezvoltarea de vaccinuri și medicamente… ”. Preștiință[2]?
Politicienii Davos-ului
A doua componentă cheie pentru agenda pandemiei de la Davos a fost o colecție internațională de politicieni cheie din UE și în special din America de Nord, care au susținut cele mai draconice măsuri de izolare și vaccinare forțată din istorie. Majoritatea actorilor-cheie sunt liderii globali Davos FEM.
În Germania, cancelarul Angela Merkel a condus unul dintre cele mai severe lockdown-uri COVID până când și-a încheiat mandatul în decembrie 2021. Ea a fost prezentă chiar în prima clasă FEM din 1993. Ministrul sănătății din Guvernul Merkel, Jens Spahn (FEM 2012), a fost, de asemenea, un absolvent de la Davos. Spahn e cel care a forțat injectări cu ARNm în masă și a impus blocaje și purtări de mască inutile. Acesta e un fost lobbyist farmaceutic. Philipp Rösler, ministrul Sănătății din 2009 până în 2011, a fost numit director general al FEM de către Schwab în 2014. În decembrie a fost creată o nouă coaliție sub conducerea cancelarului Olaf Scholz, care a fost invitat să țină un discurs special la reuniunea de la Davos din ianuarie 2022 de către Schwab. Noul ministru de externe al Germaniei, liderul Verzilor Annalena Baerbock (FEM 2020), a fost aleasă pentru a fi lider global chiar înainte de a deveni candidat pentru funcția de cancelar. Alegerea controversată a lui Baerbock ca secretar de stat pentru diplomația schimbărilor climatice, șeful Greenpeace, Jennifer Morgan, cetățean american, este un colaborator la Agenda FEM și prieten apropiat al membrului consiliului FEM Al Gore. Fostul șef al Partidului Verzilor Germani, Cem Özdemir (FEM 2002), este noul ministru al Agriculturii și Nutriției.
În Franța, președintele Emmanuel Macron (FEM 2016) a crescut în mod misterios dintr-un ministru obscur al cabinetului pentru a deveni președinte al Franței în 2017, fără partid, la doar un an după ce a fost selectat să se alăture programului FEM Global Leaders. În calitate de președinte, Macron a instituit unele dintre cele mai draconice măsuri COVID din lume, inclusiv pașapoarte interne și vaccinuri obligatorii.
Printre alți politicieni UE din clubul de la Davos se mai numără: premierul grec Kyriakos Mitsotakis (WEF 2003) și prim-ministrul al Belgiei Alexander De Croo (FEM 2015). Ambii au impus măsuri severe anti-COVID. Sanna Marin (FEM 2020) Primul ministru al Finlandei a invocat starea de urgență în Finlanda, cu blocări severe și alte măsuri drastice. În Marea Britanie, fostul prim-ministru laburist, Gordon Brown, (FEM 1993) a fost numit de OMS în aprilie 2021 pentru a promova un program de 60 de miliarde de dolari pentru vaccinarea COVID în „țările sărace”. Brown a devenit ambasador OMS pentru finanțarea globală a sănătății în septembrie 2021.
În America de Nord, guvernul canadian al lui Justin Trudeau, acum supus unei revolte populare masive împotriva măsurilor sale severe de vaccinare obligatorie și a altor măsuri, este plin de agenți Davos. Trudeau însuși este un colaborator la agenda FEM de la Davos și un vorbitor frecvent la Davos. Schwab l-a prezentat pe Trudeau în 2016, afirmând: „Nu mi-aș putea imagina pe cineva care ar putea reprezenta mai bine lumea care va apărea din a Patra Revoluție Industrială”. Actorul cheie COVID pentru Trudeau este viceprim-ministrul și ministrul de finanțe Chrystia Freeland, care face parte din Consiliul de administrație al WEF și conduce toată politica lui Trudeau legată de COVID. Alți agenți ai FEM din Ottawa sunt Ministrul de Externe, Mélanie Joly (FEM 2016) și Ministrul Familiei Karina Gould (FEM 2020).
În SUA, printre vârfurile Administrației Biden este și Jeffrey Zients (FEM 2003), coordonatorul Casei Albe pentru Coronavirus. Mai e și Secretarul Transporturilor Pete Buttigieg[3] (FEM 2019) care se lansase brusc în 2019 în campania pentru Președinte după ce a fost ales de Davos. Agentul statului profund american Samantha Power (FEM 2003) este numită de Biden șefă al USAID, principala agenție de ajutor extern strâns legată de activitățile CIA în străinătate. Rebecca Weintraub (FEM 2014), profesor de la Harvard, care lucrează pentru vaccinarea totală a tuturor persoanelor din lume cu vaccinuri obligatorii chiar și pentru copii, este consilier al Comitetului Național de Consiliere pentru Vaccin al Departamentului de Sănătate și Servicii Umane.
Guvernatorul Californiei Gavin Newsom (FEM 2005) a impus unele dintre cele mai severe blocaje și regimuri de purtare a măștii, așa cum a procedat și Jared Polis (FEM 2013) guvernatorul Colorado, cu un ordin de sănătate publică care a făcut din Colorado unul dintre primele state care solicită dovada vaccinării complete. pentru a fi admis la evenimente cu un public numeros din spațiile închise.
Australia și Noua Zeelandă au fost două dintre cele mai severe regimuri de tiranie COVID din lume. În Australia, ministrul Sănătății Greg Hunt a fost director de strategie FEM în 2001 și lider global FEM în 2003. El controlează politicile guvernamentale extreme privind COVID-19. În Noua Zeelandă, prim-ministrul Jacinda Ardern (FEM 2014) s-a întâlnit cu Bill Gates la New York în septembrie 2019, în calitate de vorbitor principal la conferința anuală privind Obiectivele de Dezvoltare Durabilă a Fundației Gates, chiar în ajunul evenimentelor din China legate de COVID și doar cu câteva zile înainte de Evenimentul 201 din octombrie ”de simulare a pandemiei”, organizate de către Forumul Economic Mondial și Fundația Bill și Melinda Gates. În calitate de prim-ministru, Ardern a impus valuri de blocaje, înlăturând majoritatea drepturilor civile și practic a interzis călătoriile internaționale.
Grupuri de reflecție și cadre universitare cheie
Expunerea noastră este departe de amploarea rețelei globale Davos, cultivată și promovată cu grijă, din spatele orchestrării măsurilor globale de pandemie de COVID-19. Roluri instrumentale sunt jucate de Fundația Rockefeller al cărei președinte, Rajiv Shah (FEM 2007) a fost o figură principală pentru Revoluția Verde din Africa a Fundației Gates, precum și pentru programele de vaccinare. În calitate de șef al influentei Fundații Rockefeller, Shah joacă un rol cheie în promovarea Great Reset de la Davos, unde este Contributor la Agenda FEM. Un alt grup de reflecție a politicilor americane foarte influent, Consiliul pentru Relații Externe din New York (CFR), are un angajament profund în agenda COVID-19. Thomas Bollyky (FEM 2013) este Director al Programului Global de Sănătate CFR și fost colaborator al Fundației Gates, precum și consultant OMS. El a condus Grupul de lucru al CFR, Îmbunătățirea pregătirii pentru pandemie: Lecții în baza COVID-19 (2020).
Jeremy Howard (FEM 2013) este un australian care la începutul COVID-19 a organizat o campanie la nivel mondial pentru măști obligatorii. Mustapha Mokass[4] (FEM 2015) a dezvoltat un sistem de pașapoarte pentru vaccinuri pentru agenda Schwab a 4-a Revoluție Industrială.
Mainstream Media a la Goebbels
Rolul presei gestionate a fost în centrul ofensivei de propagandă fără precedent a pandemiei COVID-19. Davos și FEM al lui Schwab sunt, de asemenea, în miezul acestei afaceri.
CNN este unul dintre cele mai notorii mijloace de propagandă care promovează frica și susține atacurile de mRNA în timp ce atacă orice tratament de remediere dovedit. CNN și Davos sunt bine conectate.
Dr. Sanjay Gupta[5] (FEM 2010), corespondent medical șef pentru CNN, a jucat un rol cheie în promovarea narațiunii oficiale în cadrul campaniei COVID-19. Dr. Leana Sheryle Wen (FEM 2018) este editorialist la The Washington Post și analist medical CNN. În calitate de „colaborator medical” CNN, Wen a sugerat că viața trebuie să fie „grea” pentru americanii care nu au primit un vaccin COVID-19. Anderson Cooper (FEM 2008), un fost „intern” înfricoșător al CIA, este o gazdă importantă la CNN. Jeffrey Dean Zeleny (FEM 2013) este corespondentul șef pentru afaceri naționale la CNN.
În timp ce CNN produce comentarii unilaterale asupra injectărilor mRNA și COVID, proprietarii foarte influenți ai corporațiilor de rețele sociale se angajează în interzicerea fără precedent a oricărei opinii critice sau contrare într-un val de cenzură care l-ar face și pe Goebbels să roșească. Printre aceștia se numără Mark Zuckerberg (FEM 2009), proprietarul miliardar al Facebook susținut de CIA, și membrul al consiliului de administrație al Twitter, Martha Lane Fox (FEM 2012), membru al Comitetului mixt al Regatului Unit pentru Strategia de Securitate Națională și al Comitetului COVID-19 al Camerei Lorzilor. Larry Page (FEM 2005) este un co-fondator miliardar al Google, probabil cel mai cenzurat și cel mai folosit motor de căutare din lume.
Marc Benioff (Comitetul de conducere al FEM), proprietar miliardar al revistei Time și al cloud computing Salesforce, este, de asemenea, conectat la The Giving Pledge[6] al lui Bill Gates. Dawood Azami (FEM 2011) este editor multimedia la BBC World Service, influentul radiodifuzor de stat din Regatul Unit. Jimmy Wales (FEM 2007) este fondatorul Wikipedia, care modifică în mod notoriu conținutul intrărilor legate de COVID pentru a promova agenda OMS și Davos. Lynn Forester de Rothschild (FEM 1995) împreună cu al treilea soț al ei, Sir Evelyn Robert de Rothschild, dețin revista The Economist, care promovează agenda COVID-Davos împreună cu viitoarea resetare verde. I-a fost prezentată lui Sir Evelyn de Henry Kissinger la Conferința Bilderberg din 1998 din Scoția.
Alte figuri din cohorta viitorilor lideri globali de la Davos sunt următorii: Jamie Dimon (FEM 1996), CEO-ul JP Morgan Chase, Nathaniel Rothschild (FEM 2005) fiul și probabilul moștenitor al baronului Jacob Nathaniel „Nat” Rothschild. David Mayer de Rothschild (FEM 2007), un miliardar britanic susținător al agendei ecologice, cu o avere estimată la 10 miliarde de dolari.
Printre „partenerii” strategici corporativi ai FEM care contribuie la formarea liderilor globali de la Davos sunt Barclays Bank, Bill & Melinda Gates Foundation, Deutsche Bank AG, General Motors Company, The Goldman Sachs Group Inc., Google Inc., HSBC Holdings Plc, McKinsey & Company și UBS AG și alții.
Este oare această concentrare a puterii globale doar o coincidență sau o parte dintr-o conspirație autentică? O lectură a actualului Consiliu de administrație al Forumului Economic Mondial[7] ne-ar putea ajuta să găsim un răspuns.
- William Engdahl este consultant de risc strategic și lector, este licențiat în politică de la Universitatea Princeton și este un autor de best-seller despre petrol și geopolitică, exclusiv pentru revista online „New Eastern Outlook”.
Sursa: https://journal-neo.org/2022/02/16/davos-and-the-purloined-letter-conspiracy/;
Versiunea franceză: https://strategika.fr/2022/02/23/davos-et-la-conspiration-de-la-lettre-volee/
Traducere, sublinieri și note de subsol – Iurie Roșca
Comenteaza