Să nu se creadă că am ceva personal cu Adrian Severin. Întâmplarea face să-mi arunc iar ochii pe interviul publicat în Flacăra lui Adrian Paunescu, pe care o citesc din n motive, mai puţin acela că publică interviul directorului cu Adrian Severin. Interviu fluviu şi, pentru mine, imposibil de citit. Dar mătur cu privirea pagina revistei şi-mi sare în ochii ceva ce nu căutam : noi dovezi de… cum s-o numesc ca să nu jignesc pe nimeni? Două dovezi că povestea cu haş doi o nu a fost chiar un accident, ci este valabilă şi concludentă pe mai multe planuri, inclusiv al culturii istorice şi politice. Nu le pot trece cu vederea pentru că Adrian Severin este o voce pe care partidul din care face parte o ascultă cu mult respect, iar acest partid, cu şanse mari de a reveni la guvernare şi de a-l mai pune o dată pe Severinul nostru ministru de externe, deja l-a trimis la Înalta Poartă a Europei să ne reprezinte ca deputat. Ce fel de reprezentant, care consideră că – şi fac astfel prima obiecţie, România nu are nici un interes în Transnistria?! Cum aşa, domnule Severin, nu avem nici un interes într-un teritoriu pe care românii sunt componenta etnică cea mai numeroasă? Înţeleg ca dl Severin să nu fi ştiut niciodată formula chimică a apei, pe care eu, bunăoară, o cunosc numai pentru că am avut norocul să rămân corigent la chimie, materie de care, e drept, nu ai nevoie ca să faci carieră politică. Pentru aşa ceva era suficient să fii tare la marxism-leninism şi alte isme, dar parcă nu strica să adaugi, măcar pe post de condiment, şi puţină istorie. Eu unul cred că avem drepturi istorice asupra Transnistriei, unde populaţia românească este cea mai veche şi cea mai numeroasă, situaţie pe care însăşi Moscova comunistă a recunoscut-o atunci când acolo, la Est de Nistru, pe la mijlocul anilor 1920, a înfiinţat RS Autonomă Moldovenească. Am şi o teorie – nu neapărat a mea, că apele curgătoare nu sunt nicăieri graniţe etnice, iar acolo unde ele separă două popoare, avem de-a face de fapt cu imixtiunea grosolană a cancelariilor marilor puteri care au decis acele graniţe cu ochii pe harta geografică, fără să cerceteze situaţia reală din teren. Nu merg până acolo ca să pretind diplomaţiei noastre să ia în seamă acest argument, dar dl fost ministru de externe ar trebui să cunoască măcar ideea, foarte răspândită printre românii patrioţi şi visători, că Transnistria trebuie folosită pentru a face schimb de teritorii şi de a redobândi astfel teritoriile răpite de Ucraina sovietică de la RSS Moldovenească : nordul Bucovinei, sudul Basarabiei şi Insula Şerpilor. (Aţi uitat de ele, domn ministru! Le-aţi scos din ecuaţie şi nu aveaţi voie!) …Ocazie cu care se poate face şi un schimb de populaţie, de care să beneficieze românii din Transnistria!.. Visuri? Visuri neroade şi caraghioase? De bună seamă, sunt neroade cu aşa miniştri de externe!
A doua basnă a aceluiaşi – de data asta citez: cică după al II-lea Razboi Mondial «Ungaria a fost diminuată teritorial, umilită naţional şi anihilată politic ca urmare a prosteştii sale fidelităţi faţă de aliatul german». Aşadar prosteasca fidelitate ungurească faţă de aliatul german… Domnule ce sunteţi, cum puteţi spune o asemenea aiureală pe care n-o poţi găsi nici măcar în tratatele de istorie ale Ungariei editate de Academia de la Budapesta?! Luaţi un asemenea tratat şi citiţi ce s-a întâmplat în primăvara lui 1944, în martie, la Budapesta. Deci cu aproape o jumătate de an înainte de 23 august al nostru! Chiar nu ştiţi?! S-a fost produs atunci unul dintre cele mai penibile momente din istoria Ungariei, săraci vecinii noştri! Nici când au fost alungaţi ocupanţii turci din Ungaria, după un secol şi jumătate de paşalîc, scurs fără ca ungurii să mişte în front măcar un deget, ruşinea nu a fost aşa de mare, deşi a fost tare jenant pentru istoricii de mai târziu că în armata eliberatoare austriacă nu a mărşăluit victorios nici picior de maghiar!…
Şi totuşi în martie 1944 ruşinea a fost şi mai mare, căci s-a logodit cu penibilul situaţiei în care i-a pus Horthy pe bieţii unguri. Anume – vă aduc la cunoştinţă, domnule ministru, sau vă amintesc numai, că amiralul fără flotă (unii spun că nu ştia nici să înoate), după ce s-a consultat cu întreg guvernul şi cu tot parlamentul ungar, a ieşit pe postul de radio şi a declarat solemn şi marţial că Ungaria iese din război, îşi ia jucăriile şi pleacă acasă, părăsindu-şi aliaţii, adică pe nemţi. Pe «aliatul german» aşadar. Şi dumneavoastră numiţi asta fidelitate?! Ba încă una prostească, adică naivă şi ingenuă! De unde aţi scos-o?!… Nici cea mai deşucheată propagandă hungaristă nu merge atât de departe! Sper că nu le-o faceţi pe gratis!
Deci ce a făcut Mihai al nostru la 23 august, Horthy a făcut încă la sfârşitul lui martie 1944, pe 28, pare-mi-se. Iar apoi a urmat episodul care, dacă eşti bine crescut, nu te apuci să-l aminteşti unui prieten sau chiar duşman ungur. Adică a urmat, ca şi la 23 august, replica Germaniei, a armatei cu care fuseseşi aliat până deunăzi. Bucureştiul a fost bombardat, s-au dat luptele de la Băneasa şi din alte filme de-ale lui Sergiu Nicolaescu, dar, una peste alta, respinşi şi suferind pierderi grele, nemţii au fost nevoiţi să accepte situaţia şi să se retragă. Cu victime, nu puţine, de-o parte şi de alta. Asta în august şi în România, la Bucureşti. La Budapesta, în martie, tot aşa, nemţii au reacţionat când s-au văzut trădaţi. Cum? Au trimis un avion, domnule Severin, un avion, unul singur, care a zburat deasupra Budapestei şi din care au lansat un comando de paraşutişti, vreo 60, nu mai mulţi, iar acea mână de soldaţi au fost destui ca să aresteze tot guvernul Ungariei, tot parlamentul şi pe însuşi amiralul lui peşte, punând astfel capăt, în câteva ceasuri, lui 23 august ungurescul. Precum se vede, au încercat şi ungurii lui Horthy, dar nu i-a ţinut cureaua să facă şi ei un 23 august ca lumea! Iar nereuşita lor, domnul Severin o numeşti fidelitate !
În plus, la Bucureşti actul de «trădare» a aliatului german a fost opera nefericită şi ruşinoasă a unui grupuscul de veleitari năuci, a unui mic complot ticălos. A unei lovituri laşe de palat! Pe când la Budapesta s-au pus de acord să trădeze toţi miniştrii şi toţi parlamentarii, în frunte cu şeful statului! E ca şi când la Bucureşti 23 august ar fi fost organizat de Ion Antonescu însuşi! Bietul Antonescu, care a plătit cu capul pentru cuvîntul dat de care nu a conceput să se dezică! S-a dezis Horthy şi are acum statui în toata Ungaria… Inclusiv în inima dlui ministru român!
În concluzie, notaţi-vă în agendă, domnule ministru: au încercat ungurii, adică conducătorii lor, să fie infideli faţă de aliatul german, dar două plutoane de nemţi au fost suficiente ca să-i cuminţească şi să spulbere veleităţile de independenţă sau ce va mai fi fost în capul lui Horthy and company. Nici vorbă de fidelitate în comportamentul Budapestei, ci de cu totul altceva, mi-e ruşine de ruşinea lor ungurilor ca să-i zic pe nume. Dar pentru dumneavoastră, domnule ministru, nu mă sfiesc să folosesc termenii potriviţi, impuşi de situaţie: incompetenţă şi, mult mai grav, lipsă de aderenţă sufletească la lumea pe care aţi reprezentat-o de atâtea ori! N-o cunoaşteţi!
…Acum, dacă tot veni vorba, s-o ducem până la capăt, întrebându-ne cu seriozitate ce a vrut de fapt Horthy, când era pentru toată lumea evident că nu avea nici o şansă de reuşită. Totul a semănat cu o operetă, cu un vodevil, drept care nici sancţiunea germanilor nu a fost prea severă. Se pare că nimeni nu a murit, nimeni nu a fost rănit măcar. Comédie în toată regula!…
Eu am o explicaţie: se pare că la Moscova Stalin i-a cerut lui Litvinov un răspuns la întrebarea ce facem cu Transilvania la sfârşitul războiului? Cui o dăm, României sau Ungariei? Propunerea lui Litvinov: o dăm celor care întorc primii armele împotriva Germaniei. Propunerea i-a plăcut lui Stalin şi a aprobat-o spre a fi aplicată la momentul potrivit. Unii spun că ideea i-ar fi aparţinut lui Valter Roman, rezident la Moscova pe vremea aceea. Este evident însă, din cele petrecute la Budapesta în martie 1944, că Horthy şi ai săi au aflat de această decizie a Moscovei şi au încercat să fie ei «primii». Măcar aşa, de ochii lumii, să bifeze că au făcut-o, dar nu le-a mers…
Dincolo de orice speculaţie şi alte ipoteze, există o certitudine …sigură: încercarea nereuşită de a trăda nu se numeşte fidelitate prostească.
Ion Coja
Post scriptum. Mai rămâne întrebarea: cine a informat Budapesta despre cele decise la Moscova? Stalin, Litvinov sau Valter Roman? Dacă este adevărat, cum pretind unii istorici, că Valter Roman la un moment dat, imediat după 23 august 1944, ar fi susţinut ideea ca Transilvania să se constituie într-un stat de sine stătător, atunci întrebarea noastră şi-a găsit răspunsul.
Post scriptum martie 2011: Textul de mai sus l-am publicat în Flacăra lui Adrian Păunescu în urmă cu ceva ani, nu mulți. Motivul republicării acestui text este ușor de dedus din scandalul pe care deunăzi l-a stârnit în Europa numitul Adrian Severin. Nu mă miră deloc dacă se confirmă rapacitatea individului. Ceea ce mă va face să mă întreb cu cât l-au plătit vecinii noștri ucraineni pe fostul ministru de externe pentru actul de trădare națională numit Tratat cu Ucraina, prin care s-au făcut cesiuni teritoriale extrem de păgubitoare pentru viitorul neamului românesc. Nemernicul care răspunde la numele Adrian Severin părea că a făcut-o din totala sa inaderență la valorile românești. De ticălos ce e! Din resentimente anti-românești!…
Dar nu! Pezevenghiul știe să tragă și ceva foloase de pe urma mizeriei din sufletul său!
…Două vorbe și despre Petre Roman: Am tot așteptat să iasă în public și să dezmintă sau măcar să protesteze față de acuzațiile aduse tatălui său de istoricii români, precum că Valter Roman, după terminarea războiului, prin anii 1945-47, a tras sforile pentru ca Transilvania să nu revină la Patria mamă, la România. Ci, în condițiile în care nu se mai puteau menține deciziile diktatului de la Viena, Transilvania să devină măcar stat de sine stătător! (Acest măcar fiind introdus în textul meu din perspectiva lui Valter Roman, a unui trădător…)
Când l-am cunoscut pe Petre Roman, în ianuarie 1990, în contextul crimelor și dezordinelor provocate de UDMR în Ardeal, a ținut să-mi vorbească de tatăl său ca de un ardelean dedicat cauzei românești! Mi-a făcut plăcere să-l cred. Mi-a dat și niște cărți ale marelui cominternist. Nu și-a dat seama că din acele cărți un cititor avizat ca mine putea ușor deduce că este cam îndoielnic atașamentul autorului la cauza românească. Să nu fi citit Petre Roman cărțile pe care mi le-a oferit?! Doar erau cărți semnate de tătâne-su!… N-am nicio vină că le-am citit și mi s-au confirmat acuzațiile grave ce i se aduc lui Valter Roman. Fiul său nu are nimic de zis în apărare?
Chiar ma intrebam,citind articolele Dumneavoastra Domnule Profesor ION COJA ,care i-mi plac,daca aveti cunostinta de cele scrise de Domnul Doctor NAPOLEON SAVESCU,cu privire la locul formarii si originea POPORULUI ROMAN . Era doar un gand!. Comentariul, frumos, a Domnului Doctor VASILE PARASCAN,m-a facut curios, s-am controlat lista cu semnaturi a Petitiei catre Academia Romana ,”academiafotoliilorcalde”, si nu v-am vazut . Vedeti. Asta este boala pe care o vad eu la noi ROMANI : am uitat minunatele versuri „Hai sa dam mana cu mana ,cei cu inima ROMANA!”.Sa-mi fie cu iertare, cele ce va spun ,eu fiind un mic Pileat , Dar Voi! Tarabostes n-aveti voie sa puneti inaintea acestui deziderat NIMIC! I-mi permit sa va rog, sa primiti din partea mea invitatia de a semna aceasta petitie. In articol si la numarul: 575;613;622,si mai peste tot in aceasta lista de semnaturi, Ve-ti gasi numai lucruri bune.Tate cele bune. Cu stima,Vasile.
Stimată margareta,
Ce credeţi dv., ce cred oamenii, în general, este mai puţin decât zero. Adică, credinţa nu are valoare pozitivă! Important este numai ce ştie omul. Credinţa a fost, este şi va fi generatoare de minciună. Cu credinţe se „crează” numai iluzii jidăneşti, de care-i plină lumea. Pe când ştiinţa, cunoaşterea împărăţiei Creatorului cerurilor şi Pământului şi a tot ce este sub soare, este producătoare de valori benefice omului.
Ceea ce aţi scris dv. ar fi demn de luat în seamă numai în cazul în care aţi fost profesoară la acest liceu pe vremea lor, a jidanilor de care vorbiţi, sau poate aţi fost delegat din partea sectorului, la şedinţele lor UTM.
Oricum, important nu este ce scrieţi dv. că a fost şi că trebuie uitat, pentru că nimic nu trebuie uitat, ci, din istorie, întotdeauna, trebuie învăţat ce a fost bine şi ce-i rău.
Prin intervenţia dv., Creatorul Iehova mi-a aprins o scânteie, ca un beculeţ în compiuterul meu biologic şi mi-a pus mintea la treabă, la judecat, căci pentru asta ne-a dat-o.
De abia acum, cu această ocazie, găsesc explicaţia hotărârii tatălui meu de a mă da la Liceul Mihai Viteazul, în ciuda faptului că era foarte departe de casă şi trebuia să stau la internat. Mă simţeam alungat de acasă.
Tata a fost foarte ataşat convingerilor socialiste. A fost şeful de cadre al Sectorului Ministere pe vremea lui Gheorghiu Dej. Când i s-a propus să se mute din casa ridicată de el, într-un loc recomandat de partid, ca fiind mai potrivit, din toate punctele de vedere pentru un cadru de nădejde al partidului, a refuzat, pentru simplul motiv că vrea să stea în casa ridicată de el din molozul celei dărâmate şi arse la bombardamentul capitaliştilor americani din 11 iunie ´44.
Bietul tata vroia să mă pregătească pentru a intra în rândul cadrelor de nedejde, de conducere a proletariatului spre victoria finală.
Providenţa a făcut ca în iarna 1950 – 1951 să arunc cu bulgări de zăpadă, din curtea liceului pe fereastra deschisă a clasei mele de la etaj, bulgării oprindu-se pe peretele opus ferestrei, pe care atârnau cei patru mari jidani; Marx, Engels, Lenin şi Stalin.
S-a lăsat cu scandal mare, au vrut să mă exmatriculeze; nu ştiu ce le-a spus mama, cert este că am terminat clasa a 7-a, dar nu am putut continua cursurile liceului. Am fost nevoit, nu din cauza bulgărilor de zăpadă ci din cauza unei corijenţe la rusă, să merg la Şcoala Medie Tehnică de Chimie de pe str. Nicolae Filipescu Nr. 26, unde este actualul sediu al Ambasadei Americane.
Sigur, peste tot pe unde sunt evrei nomazi sunt şi jidani care, din umbră îşi organizează, neoficial, şcoli pentru viitoarele cadre de conducere ale proletariatului, ale slugilor.
Am căutat câteva informaţii despre jidanii menţionaţi de dv. pentru a putea judeca şi cititorii acestor rânduri, iată-le:
(le găsiţi pe forumcrestin . com)
Petre Roman n. 22 iulie 1946 [b]jidan român[/b]
Benedict[b] Cazimir Ionescu[/b] n. 14 martie 1946
[b]Adrian Severin[/b] n. 28 martie 1954
Ar fi fost bine dacă nu eram nevoit să postez rândurile de mai sus pe forumcrestin . com. Ar fi fost şi mai bine dacă nu era nevoie să fi fost scrise vreodată rândurile de mai sus.
Domnule profesor Ion Coja,
fraza, [i]„Comentariul tău e în aşteptare.”[/i] care apare la fiecare postare, pe care o fac pe saitul dv., arată, cel puţin mie, micimea caracterului. Vi se vede, de la o poştă, convingerea că sunteţi mai deştept decât mine, un neica nimeni care vreau să spun, cum mă pricep, ceea ce ştiu. În felul acesta saitul dv. nu poate să vă depăşească valoarea, valoare limitată a compiuterului dv.
M-aţi sfătuit într-un imeil, folosind întrebarea: „Nu incerci sa fii mai explicit?” la care v-am răspuns: Explicit la ce? La ce am scris, unde?
M-aţi lăsat să mor prost. Nu mi-aţi răspuns.
Ei bine, domnule profesor, în general vorbind, eu furnizez suficiente informaţii, pentru cei mai puţin proşti decât mine, ca prin raţionamente proprii (altfel scris, prin judecată) să înţeleagă, nu să mă creadă, ca proştii pe jidani, pe Isus Cristos, Moise sau Mahomed.
Vremea credinţei a trecut! Aţi înţeles domnule profesor?
A venit vremea judecăţii prorocite de Creatorul Real Iehova. Dacă încerc să fiu mai explicit, mă fac crezut şi nu vreau. Vreau să fiu judecat aşa cum vă judec şi eu.
Nu ştiu dacă remarcaţi, domnule profesor, că[b] eu nu mă iau la ceartă, nici nu strig. Şi nimeni nu-mi aude glasul pe străzi.[/b] aşa cum s-a întâmplat cu jidanul Isus Cristos care [b]a şi poruncit cu tot dinadinsul să nu-L facă cunoscut, ca să se împlinească ce a spus Creatorul Real Iehova, prin prorocul Isaia.[/b]
Cât de explicit vreţi să mai fiu domnule profesor?
Nu vi se pare că sunt nebun, când spun că toată lumea e proastă?
Amintiţi-vă jidanii de la ACUMTV cum mă categoriseau, „schizoparanoicul”, în imeilurile pe care le-aţi primit şi dv. Pe jidani îi înţeleg că nu mă lasă să postez liber pe saitul lor, dar pe dv. nu vă înţeleg. Ce vă este frică că vă spun oamenii cum vă percep, că sunteţi… mai ştiu eu cum?
O altă caracteristică a jidanilor este laşitatea, când îi pui în faţa faptului clar demonstrat, nu dovedit jidăneşte, cu mărturii, ci demonstrat cu judecată dreaptă nu ştiu cum să dispară.
Eu pot să scriu oamenilor ce ştiu, nu pot vorbi, ca dv., pentru că am avut patru comoţii cerebrale care mi-au afectat graiul, ochiul drept, mâna dreaptă şi piciorul stâng. În cazul meu moartea a fost învinsă, fiindu-mi despicat pieptul de la gât până aproape de buric pentru a mi se implanta valva mitra metalică. Nu-mi place să spun că sunt invalid pentru că încă pot comunica cu oamenii fără să mă fac auzit, aşa cum a fost prorocit.
Că sunt unsul Creatorului Real Iehova, pentru mine nu este nicio îndoială. [sub] Geneza 49:10: Isaia 42:1 – 4.[/sub] Rămâne, doar, să-mi împlinesc treaba pe care o am de făcut, de când am luat ca sprijin, piatra din Sion, fără să mă grăbesc, să fug. [sub]Isaia 28:16[/sub]
Mai vreţi detalii? Vă mai dau dacă nu vă este clar că toate religiile sunt escrocherii jidăneşti.
Am primit de la Ion Coja următorul imeil ca răspuns la faptul sesizat de mine că cenzurează:
[i]Nu fac eu cenzura, iar cenzura ia aminte numai la limbajul trivial și
necuviincios, pentru a nu-l propaga. Daca aveti idei, organizați-le într-un
discurs coerent si trimiteti-l spre publicare. Ati mai publicat articole, texte
cu cap și cu coadă? Simple intervenții, care parazitează pe intervențiile
altora, nu sunt interesante. Subiectul este textul publicat! Nu trebuie sa va
departați prea mult! Daca va depărtati prea mult, atunci facti un text de sine
statator. Succes.[/i]
M-am lămurit dacă bag o adresă de sait în text, automat este respins. De cenzurat nu puteţi spune că n-o faceţi pentru că postările stau mult timp până le aprobaţi: Comentariul tău e în aşteptare.
N-am scris în viaţa mea o carte! Nu-mi amintesc să fi citit în viaţa mea o carte de la cap la coadă.
Ca şef de proiect a multor instalaţii de tratare a apelor de tot felul şi a instalaţiilor de epurare de gaze reziduale am scris documentaţia necesară. Doar atât.
De aceea caut pe cineva să mă ajute în scrierea cărţii prorocite în Biblie:[b]
Atunci cei ce se tem de DOMNUL au vorbit adesea unul cu altul; DOMNUL a luat aminte la lucrul acesta şi a ascultat; [u]şi o carte de aducere aminte a fost scrisă înaintea Lui[/u], pentru cei ce se tem de DOMNUL şi cinstesc Numele Lui.
„Ei vor fi ai Mei”, zice DOMNUL oştirilor, „Îmi vor fi o comoară deosebită, în ziua pe care o pregătesc Eu. Voi avea milă de ei, cum are milă un om de fiul său care-i slujeşte.
Şi veţi vedea din nou atunci deosebirea dintre cel drept şi cel rău, dintre cel care slujeşte lui Dumnezeu şi cel care nu-I slujeşte. [/b][sub]Maleahi 3:16 – 18[/sub]
Dacă nu găsesc nu-i nicio nenorocire, aşa trebuie să se întâmple să rezolv treaba numai cu ajutorul Creatorului Iehova
Am citit de doua ori materialul si am reflectat asupra lui inainte a va raspunde. Logica dvs e imbatabila, stilul captivant, substraturile textului – numeroase. Cineva a publicat mai demult o carte „Tradarea la romani”, pe care n-am parcurs-o cu atentie. Altcineva a publicat cartea „Hotia la romani”, pe care iarasi n-am parcurs-o cu atentie. De ce n-am fost atent? Pentru ca mi-a displacut titlurile din mai multe motive, dar in primul rand datorita sugestiei ca romanii ar avea fibra tradarii si a hotiei. Binecuvantat ar fi fost sa se scrie „Tradarea la guvernantii romani”, „Hotia la guvernantii romani” sau, mai potrivit, „Tradarea (hotia, minciuna coruptia) la clasele superpuse din Romania”. „Tradarea la…” sugereaza ca acest comportament nu e de ieri de alaltaieri; intr-adevar, citind cronici si istorii il aflam in toate clasele superpuse, de la hititi si asirobabilonieni, la iudei si egipteni, la chinezi si hindici, la hoardele migratoare cu imperiile lor pe nisip, la romani si bizantini, la osmanlii si in republicile italiene, la franci si rusi, la anglosaxoni s.a.m.d. In clasele superpuse s-a strecurat tradarea politica la noi, cum ne informeaza informatorii de cronicari, inca de pe vremea lui Mircea cel Batran, trecand pe la Stefan cel Mare, pe la Mihai Viteazu, pe la Vasile Lupu si Constantin Brancoveanu, pe la epoca fanariota si tot asa, pana in zilele noastre (ma bizui pe memorie). Aici e vorba de tradarea neamului, a idealurilor si sperantelor lui, a interesului comun, a nevoilor societale intr-un context in care tradatorul o face pentru a obtine un avantaj propriu, deci intr-un dispret deplin fata cu neamul, cu poporul, cu natiunea in numele carora se (pre)face ca isi asuma. In acest sens ea face casa buna cu lasitatea, cu perversitatea, cu hotia, cu egoismul, cu lipsa oricarei credinte, inafara de credinta in SINEA-si, Tradatorul slujeste oricui ii satisface avantajul pe care l-ar obtine, se asociaza cu oricine l-ar plati mai bine. Sigur, liderul cutare de sindicat e un tradator, politicianul e un tradator, imbuibat pe spinarea neamului pe care il dispretuieste, negustorul il tradeaza pe cumparator furandu-l, cum si bancherul care nu are alt Dumnezeu decat „BANUL”. Banul bancherului nu are miros, nu are sex, nu are nationalitate, nici religie, nici varsta; el aduce dobanda, fara sex, nationalitate, religie, varsta. Bancherul investeste acolo unde si atunci cand obtine aceasta dobanda, fara sex, fara nationalitate, religie, dobanda.
Politicianul e, de obicei, o fiinta slaba, aflat in perpetue ispite. Cedand, din varia motive, tradeaza. impins de pofta de putere, pe care o socoteste nesocotit perpetua. Acesta e Severin. Dar, ca sa ne circumscriem in spatiul nostru romanesc, Severin nu e singurul tradator. Laolalta, ministri, parlamentari, negustori, bancheri, lideri de una sau de alta, dovediti sau nu juridic, sunt asemeni lui. Inchei cu observatia unui batran profesor universitar, ce mi-a facut-o odinioara: „Mai, din momentul in care ai acceptat o punga de cafea ca sa promovezi o loaza, ai tradat principiile, idealurile, valorile instructiv-educative carora pretinzi ca te-ai dedicat.”
Mersi Autorului. Clar că sbiectul este un element a sculei universale uneltuită de cosmopoliţi… Nu poţi judeca severinii şi israilenii cum nu poţi judeca toporul criminalului… Numai scanarea, poziţionarea şi dezactivarea lor energică (a stăpânilor şi sculelor) este speranţa Omului. Omului care cunoaşte boala Terrei Umane. Omului Creativ hăituit secole întregi de paraziţii ăştea …
adrian severin a semnat pactul Molotov-ribbentrop in anul 1997,adica tradatul cu Ukraina cedand a 2-a oara Bucovina de nord,Herta,Insula Serpilor,Bugeacul si Hotinul in nord.
Tare caraghioşi mai sunt naţionalistii lui Ion Coja.
Ei vor să scape de jidani închinându-se jidanilor!
Asta se numeşte prostie domnilor, nu iubire de naţie. (citiţi toată postarea pe forumcrestin . com)
Lasati-l pe Adrian Severin in pace cu tradarea. Adrian Severin este un mare patriot evreu. Asa cum evreii vad ca interesul natiei lor este distrugerea altor natii, in particular a romanilor, acest om executa misiunea sa nationalist extremista cu ravna si constiinciozitate de admirat. Cati romani stiti ca s-au infiltrat in conducerea altor state pentru a promova interesele Romanilor? Cu siguranta mult mai putini decat evrei infiltrati in conducerea statelor nevreilor. Cei ce il considera tradator sunt in eroare. Ar fi fost tradator daca era roman. El insa este un erou al Israelului pentru ca a avut o mare contributie la erodarea puterii natiei romane. Este insa vinovat de altceva: de inselaciune, de asumare de falsa identitate ca roman, de inducere si tinere in eroare a unei intregi tari, de fals in declaratii, fals in documente oficiale, uz de fals, infractiuni in forma continuata si executata din pozitie de autoritate, abuz in serviciu, in forma calificata, cu prejudicii considerabile avand in vedere valorea patrimoniala teritoriilor cedate voluntar fara mandat national ce putea fi dat doar prin referendum … dar nu poate fi invinuit de tradare (cred) intrucat juramantul sau e nul. Nu a tradat Romania pentru ca nu a fost niciodata in slujba Romaniei si juramintele depuse fata de Statul Roman au fost in fiecare an al vietii lui anulate de juramantul national evreiesc KOL NIDRE tinut de Yom Kippur-asa ca e exonerat din punct de vedere evreiesc, singurul care conteaza pentru el si pentru care intreg poporul evreu lupta. Asa ca lasati omul in pace cu tradarea si luati-l cu penalul, cu inselaciunea si mai ales cu substituirea de identitate, cea mai mare infractiune posibila, mai mare ca omorul (a spus-o un clasic – cei mai eruditi ca mine pot sustine). LUATI-VA DAR DE CEI CARE AU PERMIS CA ACEST AGENT DE SUBMINARE SA ACCEADA LA CEL MAI INALT NIVEL IN STAT SI IN COMUNITATEA EUROPEANA, POZITIE IN CARE ISI EXERCITA PUTEREA DATA DE INTREAGA CCOMUNITATE A NATIILOR EUROPENE PENTRU ERODAREA PUTERII NATIEI ROMANE SI A CELORLATE NATII EUROPENE INSISI, CU OBIECTIVUL ELIMINARII ACESTORA NATII DIN ISTORIE (schema clasica de distrugere a victimei folosind resursele victimei si invinuind-o pe victima de sutferintele indurate de calau in cursul executiei). Planul lor nu va reusi asa cum nu a reusit in miile de ani in care au tot incercat. Dar aceste incercari, intense si perseverente, ne-au facut si ne fac la toti viata mult mai grea decat ar fi putut fi. Sa actionam sa ii oprim in binele nostru si chiar in al lor, chiar daca stim ca ei nu vor putea pricepe niciodata aceasta idee.
In imaginile compromitatoare, Severin se afla intr-un fel de debara si pe un raft, parca ostentativ, sunt asezate doua iconite.
Asa arata biroul unui functionar european?
Eu cred ca ar trebui facuta o ancheta serioasa in acest caz.
Tupeul lui Severin este proverbial inca din vremea utecismului frenetic de la Mihai Viteazul. Nu-i de mirare ca nu are habar ce-i cu oxigenul si hidrogenul. In clasa sa , sectie umanista, majoritatea elevilor erau evrei iar profesoara de chimie, Bercovich, nu punea mult suflet in predarea materiei, stiind ca adolescentii aveau aplecari spre socialismul stiintific.
Imi amintesc incordarile ideologice din perioada in care isi afisa camaraderia cu Roman si Cazimir Ionescu, o rusine!
Sincer, un astfel de personaj trebuie uitat, sters din Cartea Vietii Romaniei.
Tot in aceasta perioada, un alt politician socialist european si-a pierdut statutul politic dar, din cu totul alte motive.
Deputatul norvegian Andreas Mathison a afirmat ca nu exista probe privind existenta camerelor de gazare. Si Mathison a refuzat sa isi dea demisia dar in cele din urma a fost exclus din Partidul Socialist pentru ca nu isi platise cotizatia!
Singurul merit al Severinului este ca a fost coleg, la Institutul de Economie Mondiala, cu Mugur Isarescu, eternul guvernator BNR si gropar al exportului romanesc.
Referitor la subiect:Adrian Severin inca din 1990 prin tot ce a spus public si a facut in toate cele in care a fost ales, a fost un tradator al naeamului romanesc.Coada de topor, iudeo-comunist,mason s in afara moralei crestine nu are minima decenta de-a isi da demisia si sa plece in Tel-Aviv sau sa-si puna capat zilelor, oriunde dar nu in pamint romanesc, TRAIASCA LEGIUNEA SI CAPITANUl! TRAIASCA ROMANIA!
sa traiti si sa fiti fericiti.Indiferent ce scriem, viitotrul nostru este inscris in cer.Tot ce trebuie este,sa asteptam.si sa punem mana pe sapa;sa facem agricultura.Rahatii mor in cloaca lor.Nb. poimaine este Buna Vestire./ spuneti prezent in biserici,in monasteri.div
Transnistria nu poate și nu va fi niciodată monedă de schimb, indiferent ce spun „ binevoitorii ” pe bloguri, ziare sau alte canale media. Are o temelie veche și durabilă, face parte din spațiul nostru natural conform istoriei antice(tyrageți) și medievale(conf.cronicarilor bizantini nordul pontic era ocupat de o populație numeroasă de „vlahi”).
Dacă peticul acela al Basarabiei adevărate(Bugeacul) va reveni adevăraților proprietari de drept, putem foarte bine să convingem românimea din spațiul ucrainean, asiatic și caucazian cu scutiri de taxe și finanțare sau donații etc.Totuși, vorbim la modul impotetic!
Legat de domnul Severin cred că nimeni nu mai are o vorbă bună de spus, chiar și din prisma simpatiei nostre istorice pentru cei… loviți! A irosit și bruma aia de respect pe care o mai avea! Nu-i rămâne decît să răspundă pentru milionul de euro care răspîndește un iz fetid de corupție și furăciune. Poate ne spune și nouă ce-a mai „ vîndut ” din România, că suflețul lui nu valorează prea mult iar tariful său e „ rezonabil ” , dacă privim spre alte cazuri de corupție.
Domnule Coja,
Am luat act de existenţa dumneavoastră, ca orice român simplu, după decembrie 1989, din acţiunile şi atitudinile de persoană publică, inclusiv deţinerea vicepreşedinţiei PDAR. Nu am să vă scund că nu v-am simpatizat. M-a intrigat uşurinţa cu care aţi sărit de la ideologia secretarului de partid, la istericalele ultranationalismului de tip Corneliu Vadim Tudor.
Relativ recent însă, acum câţiva ani, în micile mele „escapade” publicistice, am „intersectat” traiectoriile dumneavoastră din domeniu, mai precis, în publicaţia „Curentul Internaţional” din New York şi am avut surpriza să îmi placă ceea ce am citit. Încă şi mai recent însă, am avut o experienţă neplăcută citind atitudinea dumneavoastră faţă de eforturile oneste şi pe banii proprii, ale dr. Napoleon Savescu, pe care îl „adjectivati” cum vă vine la gură! Este vorba de articolul „Urmaşii Romei” din acelaşi „Curentul Internaţional” din 28 februarie 2011. Pentru informare, vă recomand un mic filmuleţ al canalului Discovery, ca să vedeţi şi dumneavoastră că sunt şi străini care îi tratează pe romani ca ceea ce au fost: barbari cu pretenţii şi cuceritori devastatori!
http://www.youtube.com/watch?v=w16O-GBJDV0
Altfel, sunt încântat de atitudini ca cea de mai sus, cu menţiunea că, unui lingvist nu îi este îngăduit să emită formulări de genul „din resentimente anti-româneşti”, când ştim că „resentimente” desemnează „sentimente ostile”.
Dacă vă interesează o dezvoltare ulterioară a celor descrise aici şi nu numai, vă stau la dispoziţie la adresa de e-mail: parascanvmd@yahoo.com
S-auzim numai de bine.
Dr. Vasile Parascan
Petre Roman a continuat ideile tatalui sau. Astfel a reusit sa distruga din punct de vedere economic Romania. Astazi Romania este un desert economic,care se mareste si tinde sa duca si la disparita Romaniei ca tara.
Clasa politica care a condus Romania dupa anul 1989,cu intentie si premeditare au transformat tara intru-un lagar de exterminare in masa a poporului roman..
Andrei
Oare când vom relua activitatea „Vatra Românească” din nou, ca lumea,cum trebuie si s-ar cuveni? Am avea de comemorat evenimente triste românesti destule ce pot veni din partea ungurilor.
Mi-ar mai place sa tratati un subiect si precum „SUPLEX LIBELUS VALAHORUM” de care prea putin romani au cunostinte.
Multumesc mult,
acelas umil Costea
S-aveţi sanatate MĂRIA-TA d-le prof COJA!!!
Prea-umilul Costea.
Ce cauta gunoiul asta in parlamentul Ioropei??! Sa se duca in p.m. la Tel_Avivul
mani/sa ori al lui tac/su,ca in afara de tradare nu a adus vre un bine Romaniei.Prins cu spaga la vedere,ne abureste ca pe ultimii fraieri gen parasute ,,nu draga nu era innauntru..doar intre picioare,,!limbric politic,a supt din tata lui ilici…chhhh!
Intr-o tara cu adevarat democrata, actul de tradare de a ceda Ucrainei teritorii istorice romanesti se numeste tradare, iar specimenul in cauza ar trebui sa se afle dupa gratii. Sa fim uniti impotriva lichelelor ce vor sa distruga identitatea noastra nationala! Desteapta-te Romane!