PROIECT
Ion Coja
Spectacol de teatru bilingv cu piesa Adio, Julieta, adio! de ION COJA
Proiect cultural aflat în căutarea unui sprijin din partea Comunității Europene.
A. Argumente:
-
Uniunea Europeană este vital interesată de armonizarea relațiilor interetnice, îndeosebi acolo unde aceste relații sunt marcate de resentimente și adversități, mai vechi sau mai noi. Avem în vedere adversități mai vechi, de genul celor existente între români și maghiari, între sârbi și albanezi, între maghiari și slovaci, între evrei și arabi etc. În aceeași categorie intră și adversitățile bazate pe apartenența religioasă, creștini versus musulmani, creștini versus mozaici, catolici versus protestanți etc. Sau între autohtoni și emigranți. În general, oamenii sunt inventivi în descoperirea unor pricini de dezbinare și ură reciprocă. Combaterea manifestărilor de intoleranță și exclusivism trebuie să fie o țintă predilectă a Uniunii Europene pe plan spiritual.
-
Cortina de fier a generat o adversitate artificială între popoarele și statele Europei, materializată în mod simbolic și deosebit de pregnant prin „zidul de la Berlin”. Căderea acestuia nu a însemnat nici pe departe instaurarea unui climat nou în Europa, un climat de toleranță și concordie. Se acutizează în anii noștri stări conflictuale noi, necunoscute la data când s-a ridicat zidul de la Berlin. Subsemnatul, la data respectivă, impresionat de nefirescul situației create prin ridicarea Zidului, a scris atunci piesa de teatru intitulată Adio, Julieta, adio!, încercând să degajeze o semnificație general umană cu privire la precaritatea cauzelor care pot genera conflicte între comunități umane, precum și consecințele grave ale acestor conflicte. Semnificația piesei este limpede și ușor accesibilă: starea de conflict, de intoleranță, nu poate evolua decât spre un sfârșit comun tragic al celor implicați. Asemenea conflicte sunt păguboase sau chiar fatale ambelor tabere!
-
De multe ori între părțile aflate în conflict se ridică și o barieră lingvistică. Noutatea proiectului propus constă în posibilitatea ca această barieră să fie transformată într-o punte. Piesa este astfel construită încât ea poate fi jucată simultan în două limbi: jumătate dintre actori – de exemplu bărbații, să rostească replicile într-o limbă, cealaltă jumătate în altă limbă. Evident, este vorba de limba unor comunități aflate într-un conflict de durată, cum ar fi, de exemplu, limba română și maghiară.
-
Important nu este că pe scenă se va vorbi în două limbi, ci faptul că în sală, ca spectatori, se pot afla persoane care vorbesc numai una dintre cele două limbi, dar asta nu-i va împiedica să priceapă și ce se spune în limba cealaltă, a Celuilalt, alături de care stă în sală. Deci, nu este nevoie să cunoști ambele limbi ca să pricepi subiectul și mesajul textului. Artificiul literar prin care se petrece acest fenomen unic în istoria teatrului nu poate fi explicat și înțeles decât prin textul piesei, prin lectura acestui text, obligatorie pentru a se înțelege sensul și valoarea proiectului nostru.
B.Ce este de făcut în principal?
1. Se poate considera că proiectul a fost demarat deja, prin faptul că s-a realizat o traducere a textului original românesc în limba maghiară. Pentru viitor, este de dorit să se realizeze și alte traduceri, în funcție de ținta urmărită. Locul cel mai potrivit ar fi Israelul, unde piesa să se joace în arabă și ivrit.
2. Punerea în scenă a unui astfel de spectacol presupune găsirea unei trupe de actori, care să aparțină unui teatru sau să se constituie ad-hoc o trupă, pentru acest proiect. Decizia va fi luată de regizorul spectacolului. Montarea cea mai ușoară s-ar putea face prin colaborarea a două teatre din același oraș sau județ: unul de limba română, altul de limba maghiară. La Sfîntu Gheorghe, Târgu Mureș, Cluj Napoca, Oradea, Timișoara sau Sibiu. Alegerea soluției trebuie orientată și de faptul că acest spectacol va merge în turneu prin multe localități din România și Ungaria.
3. Acest proiect poate să facă obiectul colaborării între ministerele culturii din România și Ungaria.
*
Ion Coja
Adio, Julieta, adio!
– personaje –
BĂRBATUL – 60 de ani
FEMEIA – 65 de ani
ADAM 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9 – băieţi de 19 ani
Eva 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9 – fete de 19 ani
(Scena e traversată de un gard de sârmă ghimpată, care poate continua şi în sală. In primul plan — peisaj idilic: flori, arbuşti, iarbă. In al doilea plan, de o parte şi de alta a gardului, simetric aşezate, câte o catedră şi un rând sau două de bănci. Acestea au forma unui arc de cerc bombat spre sală, încât cele două catedre se află orientate şi spre sală şi spre elevii din bănci, fără ca aceştia să stea cu spatele la spectatori. In băncile din stânga, băieţii şi Bărbatul, în cele din dreapta, fetele şi Femeia. In primele scene Femeia şi Bărbatul vor fi obosiţi şi plictisiţi, că-n pragul pensionării. Când evenimentele îi vor sili să devină imperativi, nu vor reuşi din cauza ramolirii şi îmbătrânirii, proces care se va accentua tocmai în această vreme. In contrast cu ei, tinereţea, energia şi pasiunea tinerilor. La ridicarea cortinei, Adam 1 şi Eva 1 se află în mijlocul scenei, de o parte şi de alta a gardului. Ea culege flori, iar el se plimbă citind, neştiutori unul de celălalt. Când se zăresc, el scapă cartea, iar ea florile. Se privesc miraţi, parcă şi cercetându-se, apoi ea fuge, părăsind scena lateral. El, uitându-se mereu după ea, merge direct în bancă, o dată cu el trecând şi lumina asupra planului doi.)
BĂRBATUL: Adam! (Adam 1 sare în picioare) Hm! Iar ai întârziat. Ce-i cu tine de câteva
zile? Ia să scrii de o sută de ori rugăciunea! Şi gata, fără… (cască) Am zis!
ADAM 1 (plin de zel): Am înţeles! (Se aşează. Ceilalţi băieţi citesc sau scriu de zor. Băncile
din dreapta nu se văd, neluminate încă. Bărbatul e plictisit, nu ştie cum să-şi omoare timpul)
BĂRBATUL: Adam… (Adam 2, aflat în banca a doua, se ridică energic) Fii bun… Lecţia…
(cască)
ADAM 2 (îndârjit, pătimaş): Ură ! Oţeleşte-mi braţul şi împietreşte-mi gândul. Braţul să nu
cruţe, gândul să nu uite. Căci numai aşa…
BĂRBATUL (picotind, îl întrerupe): Examen! Scrieţi rugăciunea… Cine o scrie de mai multe
ori… (Moţăie, cască, iar băieţii scriu de zor, în linişte. Se luminează şi băncile din dreapta, unde Eva 1 se strecoară în banca întâi, întârziată. Femeia, cu totul asemănătoare Bărbatului în gesturi)
FEMEIA: Eva! (Eva 1 sare în picioare) Hm! Iar ai întârziat! Ce-i cu tine de câteva zile? Ia să
scrii tu de o sută de ori rugăciunea! (Cască)… N-am ce-ţi face!
EVA 1 (plină de zel): Am înţeles! (Se aşează)
FEMEIA: Eva! (Eva 2 sare în picioare, energică) Lecţia… (Cască)
EVA 2 (aproape isterică, pătimaşă, în timp ce Femeia moţăie): Ură ! Oţeleşte-mi braţul şi
împietreşte-mi gândul. Braţul să nu cruţe, gândul să nu uite. Căci numai aşa…
FEMEIA (picotind şi ea, o întrerupe): Examen… Scrieţi rugăciunea… de câte ori puteţi…
(Moţăie amândoi la catedră, poate chiar adorm, apoi cei doi bătrâni se scoală anevoie în picioare, amândoi în acelaşi moment. Tinerii lasă scrisul, privind, băieţii la Bărbat, fetele la Femeie. Linişte. Cască amândoi o dată. Linişte. Tuşesc simultan. De aici încolo, cu unele excepţii ce vor fi consemnate, Bărbatul şi Femeia vor avea numai gesturi identice şi sincronizate, indiferent cine va da replica, încât replicile, rostite când de unul, când de altul, să pară a fi rostite de amândoi odată, aparţinându-le amândurora. De asemenea, reacţiile tinerilor vor fi sincronice şi identice)
FEMEIA (pe un ton indiferent): Mergem mai departe!
BĂRBATUL (idem): Lecţia nouă. Numărul 1000.
FEMEIA: Aflaţi că pe pământ sunt două sexe : femei şi (cască) bărbaţi. Femeile sunt
deştepte. Bărbaţii sunt proşti. Femeile sunt frumoase. Bărbaţii sunt urâţi. Femeile sunt culte. (Cască) Bărbaţii sunt inculţi. Femeile sunt puternice. Bărbaţii sunt nişte prăpădiţi. Şi va pieri… (cască) rasa inferioară.
BĂRBATUL (care în acest timp a gesticulat identic şi a căscat simultan cu Femeia, continuă la fel de impersonal): Iar stăpâni pe întregul pământ noi vom rămâne, noi (cască), căci doar suntem sexul (cască) superior, sexul frumos (cască), sexul tânăr, cel mai vechi sex de pe pământ, suntem primii ocupanţi. Noi am venit primii, (cască)… sexul cel mai puternic şi cel mai civilizat, cel mai cel mai. (Cască) Trăiască bărbaţii! (Iar cască).
FETELE: Trăiască femeile! Uraaaa! (Se agită însă şi băieţii, cu aceleaşi ridicări de braţe,
ca şi fetele)
BĂRBATUL (evident, mereu către băieţi, înclinându-se deci şi Femeia, către fete):
Mulţumesc.
FEMEIA: Şi iată de ce ei, bărbaţii, vor pieri. Bărbaţii nu nasc. (Cască) Da, bărbaţii nu fac
copii aşa cum facem noi. Şi nu ştiu să facă nici mâncare. (Cască) Vor muri de foame, fără să lase urmaşi. Viitorul e al nostru. Trăiască femeile.
BĂIEŢII: Trăiască bărbaţii! Uraaa! (Gesticulează şi fetele)
FEMEIA (către fete, se înclină şi Bărbatul către băieţi): Mulţumesc!
BĂRBATUL (mereu către băieţi): Tot ce e mai de preţ, cele şapte minuni ale antichităţii,
tot, tot, (cască), tot, tot bărbaţii le-au făcut. Shakespeare, Eminescu, Traian şi Decebal (cască) au fost bărbaţi.
FEMEIA: Şi ca să vedeţi că viitorul ne aparţine fără doar şi poate (cască), o să vă arăt un bărbat. (Tinerii sar în picioare, agitând pumnii)
BĂIEŢII : La moarte, la moarte !
BĂRBATUL: Şi (cască) o să vedeţi şi voi de ce femeile sunt un sex (cască) inferior.
FEMEIA (căscând): Dar nu-i faceţi nimic…
BĂRBATUL (idem): Promiteţi ?
FETELE: Da! Promitem! (Femeia şi Bărbatul, cu gesturi indiferente scot câte o planşă
anatomică a omului, identice. Tinerii sunt la paroxismul urii furioase, având un moment de reţinere, tăcere, când Adam 1 şi Eva 1 se ridică să vadă mai bine planşa, par nedumeriţi şi se caută cu privirea pe deasupra scenei, dar sunt luaţi de năvala celorlalţi, care se reped asupra planşelor, rupându-le. Bătrânii asistă indiferenţi, ştergându-se de transpiraţie. Lumina se stinge pe toată scena şi apoi din nou se luminează primul plan. Adam 1 şi Eva 1, de o parte şi de alta a gardului, adună flori. El strânge un buchet).
ADAM 1: Julieta! (Ea se întoarce, iar el îi aruncă buchetul).
EVA 1: Romeo! (Prinde buchetul şi cu faţa în buchetul de flori, se duce în banca ei direct,
fără să părăsească scena. Băiatul la fel.. O dată cu ei se mută şi lumina. Apoi vin la catedră cei doi bătrâni, tinerii se ridică în picioare, apoi se aşează, energici şi plini de viaţă. Dimpotrivă, bătrânii sunt la fel de plictisiţi şi obosiţi ca în scena anterioară).
FEMEIA: Eva! (Eva 1 si Adam 1 sar în picioare) Eh! Ia să vedem ce ai scris? (Cei doi ţineri
merg cu caietele la catedra respectivă, unde li se controlează caietul) Să te auzim!… (Evident, s-a adresat fetei).
ADAM 1 (şi Eva 1, aducându-şi greu aminte. Aceleaşi gesturi la amândoi tinerii): Ură!
Oţeleşte-mi… braţul… împietreşte-mi… Braţul …să…
FEMEIA (necontrariată, căscând şi Bărbatul): Mai energic, ce Dumnezeu ?!
BĂRBATUL : Să se simtă, asta, cum îi spune (cască), ura.
TINERII: Ura, ura, ura! (Bătrânii se încruntă, uşor nemulţumiţi),
BĂRBATUL (când tinerii au încetat, către Adam 1) : Continuă !
EVA 1 (la fel ca Adam 1) : Căci numai aşa… vom merge, vom merge… şi… şi… vom… vom
merge… (Rămâne cu nasul în buchetul de flori. Fetele şi băieţii reacţionează prin şuşoteli de indignare, abia stăpânindu-se).
BĂRBATUL (ei doi mirându-se mai degrabă): Aşa pregăteşti dumneata lecţia nouă? (Cască,
dar se opreşte din căscat).
FEMEIA (ridicându-se în picioare amândoi): Ia! Toată lumea!
BĂRBATUL: De la capăt! Unu…
FEMEIA: …doi, trei ! (Băieţi şi fete, într-un cor de o energie impresionantă, contrastând
viu cu cei doi tineri sau cu bătrânii care iar moţăie): Ură! Oţeleşte-mi braţul şi împietreşte-mi gândul. Braţul să nu cruţe, gândul să nu uite. Căci numai aşa vom învinge. Şi vom curăţa pământul de duşmani ! (Se reia cititul, toţi tinerii dând foaia în acelaşi timp, cu excepţia celor doi tineri care adesea întârzie sau uită, furaţi de gânduri. Apoi bătrânii se trezesc, se ridică, tuşesc, simultan. Tinerii lasă cititul).
BĂRBATUL: Trecem la lecţia nouă.
FEMEIA: Numărul 1049.
BĂRBATUL: Aflaţi că pe pământ sunt două sexe: bărbaţi şi (cască) femei. Bărbaţii sunt
frumoşi. Femeile sunt urâte. Bărbaţii sunt culţi. (Cască) Femeile sunt (cască) inculte. Dintre cele două sexe, unul va trebui (cască) să piară. Şi va pieri rasa inferioară.
FEMEIA: Iar stăpâne pe întreg pământul (cască) noi vom rămâne, noi, (cască) căci suntem
sexul superior, sexul frumos, suntem primii ocupanţi, suntem sexul slab, sexul cel mai puternic şi cel mai civilizat. Cel mai cel mai. Trăiască femeile!
BĂIEŢII (în urale): Trăiască bărbaţii, uraa! (Se agită şi fetele)
FEMEIA (înclinându-se şi Bărbatul): Mulţumesc.
BĂRBATUL: Şi iată de ce ele, femeile, vor pieri. Femeile (cască) nu nasc. Da. Femeile nu
fac copii, (cască) aşa cum facem noi. Şi nu ştiu nici să gătească… Vor muri de foame şi fără să lase urmaşi. (Cască) Viitorul e al nostru. Trăiască bărbaţii!
FETELE (gesticulaţie identică la băieţi): Trăiască femeile, uraa!!!
BĂRBATUL: Mulţumesc !
FEMEIA: Tot ce e mai de preţ pe pământul ăsta, cele şapte minuni ale antichităţii, tot, tot, tot,
tot, (cască) tot femeile le-au făcut. (Cască) Shakespeare, Eminescu, Traian şi Decebal au fost femei după mamele lor! (Cască)
BĂRBATUL (cască şi el): Şi ca să vedeţi că viitorul ne aparţine,o să vă arăt o femeie. (Ei
cască, iar tinerii sar agitând ameninţător pumnii. Adam 1 şi Eva 1 nu însă.)
FETELE: La moarte, la moarte !
FEMEIA (cască): Şi o să vedeţi şi voi de ce (cască) bărbaţii sunt un sex inferior! (Cască)
BĂRBATUL (cască): Dar nu-i faceţi nimic. ;
FEMEIA: Promiteţi ?
BĂIEŢII (îndârjiţi): Promitem! (Sunt scoase două planşe, tinerii se reped la ele şi le sfâşie.
Numai Adam 1 şi Eva 1 au rămas în bănci, acoperindu-şi ochii. Cei doi bătrâni îi observă la început cu mirare, apoi, bănuitori, îi trag de o parte pe Adam 2 şi Eva 2, şoptindu-le ceva despre Adam 1 şi, respectiv, Eva 1. Lumina şi zgomotul se sting. Apoi se luminează difuz mijlocul scenei. E noapte liniştită cu lună, ţârâit de greieri etc. Apar Adam 1 şi Eva 1, amândoi îngânduraţi. Se apropie liniştit unul de altul, ca vechi cunoştinţe, la gard).
ADAM 1 (nefericit, căci ştie răspunsul): Eşti femeie, nu?
EVA 1: Da.
ADAM 1: Eu sunt bărbat.
EVA 1: Vai, vai, ce păcat !(Se îndepărtează exact când apar, mergând furişat, Adam 2 şi Eva
2, amândoi cu cuţite în mină. Nu-i găsesc pe cei căutaţi şi pleacă. Adam 1 şi Eva 1 se apropie iar de gard, mai îngânduraţi).
EVA 1: Treci la feminism!
ADAM 1: Treci tu la masculinism! Eu nu-mi pot părăsi strămoşii! Ce-ar zice tata şi bunicul
de s-ar scula din groapă?! Ei, care s-au luptat toată viaţa cu femeile! Ce-ar zice fraţii mei, prietenii mei? Nu pot! Nu pot eu!
EVA 1: Să renunţ eu?
ADAM 1: Ah, nici aşa nu se poate! În familia noastră n-a existat nici o femeie! Sângele
nostru e neamestecat. Ce-ar zice tata şi bunicul, de s-ar scula din groapă? Şi bunicii bunicilor mei!
EVA 1: Să fugim pe o insulă pustie ?
ADAM 1: Ah, dar copiii noştri? îţi dai seama? Ce neam or să fie? Nici femei, nici bărbaţi!
Corcituri! Metişi!
EVA 1: Vai, nicicum nu se poate!
ADAM 1: Vai, vai, destinul orb ne desparte!
EVA 1: Vai, n-o să te mai văd !
ADAM : Vai, n-o să te mai văd !
EVA 1: Adio, Romeo, să nu mă uiţi!
ADAM 1 : Adio, Julieta, adio ! N-o să te uit! Adio ! (îşi întind mâinile peste gard şi se
mângâie unul pe altul pe braţe. Nu ştiu să se îmbrăţişeze. Apar Adam 2 şi Eva 2 pe la spatele lor şi îi înjunghie. Înainte de a cădea, cei doi şoptesc)
ADAM 1: Te iubesc!
EVA 1: Te iubesc! (Se prăbuşesc încet, sub privirile celorlalţi doi, care, când şi le ridică, se
descoperă unul pe altul. El, viril, ea focoasă, „sexy”. Le scapă cuţitele, iar el se repede spre ea, fără să ţină seamă de gardul de sârmă în care se opreşte, continuând să se zbată spre ea. Eva 2, neclintită, se zbate pe loc, mimând încercarea de a se smulge dintr-o îmbrăţişare. Se aude răsuflarea lui precipitată.)
EVA 2: Nu… nu pot… nu ştiu ce-mi ceri… nu, nu… (Şi în momentul când Adam 2, aproape
târând după el gardul, e gata s-o apuce, ea reuşeşte să se smulgă, şi fuge…)
ADAM 2: Ce-i cu mine? Ce-am făcut? A fost o femeie… o femeie era! Desigur! Şi am aruncat
cuţitul! De ce? Am vrut altceva… ce-am vrut?..(Lumina se stinge. Câteva clipe de linişte şi întuneric. Apoi se luminează planul al doilea, unde elevii stau în bănci încruntaţi, ferindu-şi privirile de Bărbat, respectiv Femeie, care, dezorientaţi, alarmaţi, speriaţi cumva, se plimbă nervoşi. Băncile întâi, în care au stat Adam 1, respectiv Eva 1, sunt goale. Lângă catedre, în picioare, Adam 2 şi Eva 2)
BĂRBATUL (oprindu-se amândoi): Eu nu mai zic nimic!
FEMEIA (din nou oprindu-se amândoi): Nemaipomenit!
ADAM 8: (se ridică şi Eva 8): Dar ce a făcut Adam? Unde-i?
FEMEIA: Eşti curioasă? Vrei să faci şi tu la fel (Reiau plimbarea, apoi se opresc) Ei, bine,
aflaţi că…
BĂRBATUL: …s-a dus… (hotărându-se) s-a dus la femei! Na! (În afară de Adam 2 şi Eva 2,
care par uşor nedumeriţi, pe gânduri, toţi ceilalţi din bănci, cutremuraţi, ca un cor de teatru antic, îşi pun braţele la ochi ca înaintea unui spectacol îngrozitor şi exclamă: „Oh! oh! oooh!”)
EVA 8: Şi unde-i? Mai trăieşte târfa?
BĂRBATUL: Adam i-a omorît! (Cei doi bătrâni îi bat pe umeri pe Adam 2 şi Eva 2, care
tresar din ale lor uşor nedumeriţi) Bine i-ai făcut.
FEMEIA: Aşa-i trebuia! Să fie exemplu !
ADAM 8 (plin de ură): Ba trebuia să-l aducă viu! Să-i sorbim sângele! …
FETELE (cor urlat): Daa! Sângele !
EVA 8: Să-i frigem inima şi s-o dăm la porci!
BĂIEŢII: Daa! La porci!
ADAM 8: Să-i jupuim pielea!
EVA 8: Să-i smulgem părul! Unghiile !
BĂIEŢII (dezlănţuiţi): Daa! Părul!
FETELE (idem): Daa! Unghiile!
EVA 8: Să-i întoarcem nasul pe dos!
TINERII: Daa! Nasul! (scandând) Na – sul, na – sul, na – sul! (Eva 8 şi Adam 8, în picioare,
dirijează trecerea la cântarea în cor a rugăciunii. Cei doi bătrâni, emoţionaţi, finalmente plâng, ramoliţi. Când tinerii termină, obosiţi, gâfâind ritmic, ei abia reuşesc să îngaime)
BĂRBATUL: Feciorii mei…
FEMEIA: Fetiţe scumpe… (Îi îneacă plânsul, scot batistele şi îşi suflă zgomotos nasul, ceea
ce îi face pe tineri să reia scandarea: Na – sul, na –sul, na – sul, na – sul)
BĂRBATUL: Oh, feţii mei…
FEMEIA: Auzindu-vă… Voi măcar…
BĂRBATUL: …adevăraţi bărbaţi…
FEMEIA : …adevărate femei… (De aici începe ramolirea lor rapidă)
BĂRBATUL (piţigăiat): Cu voi mă mai ţin… Bucuria ochilor mei…
FEMEIA: Încă puţin…
BĂRBATUL: …şi vom învinge.
FEMEIA: Şi nu va rămâne picior de străin pe pământului ăsta, care-i numai al nostru! Numai
al nostru!
BĂIEŢII (plini de energie): Ura! Ura!
BĂRBATUL: Pentru că l-au sfinţit cu sângele lor strămoşii noştri!
FEMEIA (patetică): Oh! Cum n-a auzit Eva chemarea sângelui strămoşesc?! (Exclamaţii de
indignare la tineri)
BĂRBATUL (patetic): Braga a avut în vine, nu sânge!
FEMEIA (idem): Unde i-a fost inima, când s-a dus la bărbaţi?
BĂRBATUL: Inima lui de bărbat, unde i-a fost? (La fiecare întrebare tinerii reacţionează viu
prin gesturi şi exclamaţii de indignare, oroare sau consternare)
FEMEIA: A uitat cine i-au fost părinţii, şi părinţii părinţilor.
BĂRBATUL: Uitucul!
FEMEIA: S-a lăsat ademenită de cine? (Pauză de efect) De un bărbat! (Reacţie la tineri)
BĂRBATUL: Ce a gândit el c-o să găsească (cu dispreţ) la o femeie Ce ? Vă întreb: ce?
FEMEIA: Bărbat îi trebuia? Pentru ce? Vă întreb: pentru ce? (Câteva clipe de tăcere grea,
tinerii amuţiţi de indignare)
EVA 2 (obsedată): Când am omorît-o, i-a spus: „Te iubesc!”
BĂRBATUL (tresărind şi Femeia, evident): Cum? Cui?
ADAM 2 (obsedat şi el): …Te iubesc…
FEMEIA: „Te iubesc”? Asta ce o mai fi?
BĂRBATUL: Să fie oare un cuvînt nou? (Caută amândoi într-o carte groasă, nouă, fără
succes)
FEMEIA: O fi un cuvânt vechi! Neştiinţific! (Caută fiecare în altă carte, jerpelită)Aha, aici!
BĂRBATUL (citind): „A iubi, iubire sau dragoste, amor – prietenie dintre un bărbat şi o
femeie”. (Tinerii, care ascultaseră atenţi, exclamă indignaţi, huiduieli, fluierături)
FEMEIA: Deci asta se numea pe vremuri „dragoste”. Şi vina lor asta-i deci! Adică, în
limbajul nostru modern, ştiinţific… tu! Ia spune tu! (Se ridică Eva 3 şi Adam 3, figuri tăcute, colţuroase, de oameni hotărâţi)
ADAM 3: Asta se numeşte trădare!
FEMEIA Foarte bine! (Din ce în ce mai ramoliţi amândoi)
BĂRBATUL: Şi ce se cuvine îndrăgostiţilor?
EVA 3: Moartea !
FEMEIA: Am întrebat ce se cuvine îndrăgostiţilor!
TINERII: Moartea! Ura! Ura!
FEMEIA: Femeie, auziţi, femeie şi să-i placă bărbaţii! (Gesturi şi exclamaţii de indignare la
tineri)
BĂRBATUL: Vipera! Şarpele! Degeaba mi-am spart pieptul să-l învăţ istoria bărbaţilor,
anatomia bărbaţilor, literatura bărbaţilor, religia bărbaţilor şi, şi …şi lucrul manual al bărbaţilor !
FEMEIA: I-a intrat pe o ureche şi i-a ieşit pe alta ! S-a dus la gard ! (Mişcare şi murmure de
oroare la tineri)
BĂRBATUL: La femei! (Oroarea şi agitaţia cresc)
FEMEIA: Cosmopolita!
BĂRBATUL: Femelofilul!
FEMEIA: Masculolatra! (încep să se plimbe, şi ei agitaţi, dar se întorc brusc la catedră pentru a continua)
BĂRBATUL (cu voce piţigăiată, înecându-l şi tuşea, idem Femeia): Numai bărbaţii primitivi
mai făceau aşa ceva! Se îndrăgosteau! Pentru că erau mai mult maimuţe decât bărbaţi! Şi umblau cu femei de braţ pe stradă, mâncau la acelaşi restaurant cu ele, mergeau în acelaşi autobuz! (Oroarea tinerilor creşte, gem, scrâşnesc etc.)
FEMEIA: Ba încă aveau şi şcoli comune, bărbaţi şi femei la un loc, în aceeaşi clasă!
(Atrăgând atenţia asupra a ceea ce urmează) Ba, ba se şi culcau în acelaşi pat! (Oroarea îi îngheaţă pe tineri)
BĂRBATUL: Aşa vreţi să ajungeţi şi voi?
FETELE (zgârindu-şi faţa, la fel şi băieţii): Nuu! Nuu!
FEMEIA: Proastelor! Vă lăsaţi amăgite de propagandă! Credeţi orice auziţi!
BĂIEŢI : Nu, nuu!
BĂRBATUL: Degeaba îmi sparg eu pieptul să vă demonstrez că nu a lor, ci a noastră va fi, va
fi… (Acces de tuse la amândoi)
TINERII: Ura! Ura! (Bătrânii, mai liniştiţi, fac câţiva paşi. Apoi)
BĂRBATUL (către Adam 2): Dar Adam ce vroia să facă?
FEMEIA (către Eva 2): Să treacă zidul?
TINERII (indignaţi): Oooh!
ADAM 2: …Nu…
BĂRBATUL: Atât mai lipsea!
TINERII (răsuflă uşuraţi): Oooh!
EVA 2 (ca şi Adam 2, e dezorientată de cele petrecute în ajun): Stătea de vorbă cu… (se
clatină uşor, ameţită)
BĂRBATUL (intrigat): Cu un…
EVA 2: Cu un…
BĂRBATUL (evident, mereu către Adam 2): Cu o femeie?
FETELE (gesticulaţie identică la băieţi): Ooh, ooh!
ADAM 2 (uşor detaşat de cei din jur): Da, da:.. Cred că era o femeie! (Toţi rămân ca trăsniţi)
BĂRBATUL şi FEMEIA (într-un glas): Ce? Cum? Ce era?
BĂRBATUL: Şi tu ai văzut-o?
FEMEIA: L-ai văzut de aproape? (Agitaţia în bănci creşte)
BĂRBATUL şi FEMEIA: Dar vorbeşte odată!
EVA 2: Da… De aproape…
BĂRBATUL (consternat): De aproape!… Ai văzut-o ? O femeie? Semăna cu cea de pe
planşă?
EVA 2: Nu, nu semăna! Era…
ADAM 8: Trebuia să o omori! (Evident, către Adam 2)
EVA 8: De ce nu l-ai omorât ?
ADAM 2 (parcă nu i-a auzit): Era altfel… Nu ştiu cum…
FEMEIA: Ai văzut tu un bărbat?
EVA 2: Doi!
BĂRBATUL (sărind în sus şi Femeia): Ce? Două femei?
ADAM 2: Da, da… A mai venit una… a venit… era vie!
EVA 2 (mai obsedată): Trăieşte încă!
BĂRBATUL (înţelegând pentru o clipă totul): Şi eu, care n-am văzut niciodată o femeie vie,
o femeie vie…
ADAM 8 : De ce nu le-ai omorât? Moarte femeilor!
FETELE: Ura!
EVA 8: Nu trebuia să-ţi scape!
ADAM 8: Prostănacule!
EVA 8: Mototoalo!
FEMEIA: Nici eu n-am văzut bărbat viu vreodată!
EVA 2: Era… avea… (bătrânii redevin, atenţi) …şi nişte…
BĂRBATUL (nervos): Nişte ce, tontule? (Adam 2 face semne arătând spre piept, dar nu ştie
să denumească sânii)
EVA 2: Nu mai ţin minte…
BĂRBATUL: Şi-ai văzut-o de aproape? Cu ochii tăi?
EVA 2: Da… de aproape… aproape de tot… (Tresar amândoi înfioraţi)
ADAM 2: Cu ochii mei.
FEMEIA: Şi nu te-ai spălat pe ochi, după aceea?
ADAM 2: Nu ! De atunci însă ochii mă dor… de parcă am privit în soare…
FEMEIA (nervoasă): Şi… şi cum a fost? Cum? Cum?
ADAM 2: Păi…
FEMEIA: Zi o dată!
ADAM 2: Am simţit cum…
FEMEIA: Cum ce?
ADAM 2: Cum…
FEMEIA: Cum…
ADAM 2: Cum… ceva…
TOŢI: Ce ?
FEMEIA: Ce ?
ADAM 2: Ceva…
FEMEIA (ajutând-o): …ceva…
TOŢI: Ce?:… (aşteptând răspunsul, toţi s-au sculat în picioare, ca să vadă mai bine)
ADAM 2 (în fine): Nu ştiu ce… ceva (Toţi se întorc spre Femeie) Creştea…creştea
FEMEIA: Când? (Toţi se întorc spre Adam 2)
ADAM 2: Când am văzut-o ce frumoasă era…
BĂRBATUL (iritat, scos din fire): Ce vorbă-i asta? Femeile sunt urîte! Urîte! Toate femeile
sunt urîte!
EVA 2 (umilă): Am greşit: Era urît!… Urîîît… (Tinerii se aşează în bănci cu zgomot, comentând viu,apoi totul trece în surdină, menţinându-se gesticulaţia şi neatenţi la ce se mai spune)
BĂRBATUL: Dar trebuie să ne dăm seama ce a fost! Ce a crescut ziceai? …Să tăiem răul!
FEMEIA (şi ea neaflându-şi locul) : Şi nu-mi pot explica ce? Ce creştea?
BĂRBATUL: Poate că eşti bolnav! Să te duci mâine la medic! (Dar soluţia nu-l satisface şi
rămâne pe gânduri) În cărţi n-o fi scriind nimica? În Biblie? .
FEMEIA: Dar eşti sigur că… că a crescut?
ADAM 2 (sigur de sine): Dar sunt bărbat!
FEMEIA (sărind în sus): Am găsit!
BĂRBATUL (sare şi el): Am găsit! (Trage, cu urechea la Femeie)
FEMEIA (către Eva 2): Creştea ura ta înnăscută faţă de bărbaţi!
BĂRBATUL: Creştea ura ta înnăscută faţă de femei ! (Bărbatul şi Femeia îndeamnă pe cei
din bănci, care încă mai comentează. Adam 8 şi Eva 8 zăresc semnele Bărbatului, respectiv ale Femeii, şi atrag atenţia celorlalţi care, dumirindu-se, încep să vocifereze, să urle. Bătrânii scot planşele anatomice, toţi se reped asupra lor, se scot alte planşe, şi sunt distruse imediat, apoi altele. Cum Adam 2 şi Eva 2 au fost chiar pe locul unde au năvălit ceilalţi, e incertă atitudinea lor. Mai ales că lumina se stinge destul de repede. Când se aprinde, luminând primul plan, Adam 2 şi Eva 2 stau în picioare îmbrăţişaţi acolo unde gardul a fost forţat de Adam 2 şi acum e rupt. Apoi se desfac şi se pipăie reciproc, convingându-se fiecare de celălalt că are nas, gât etc.) .
ADAM 2 (pasional): Ai nas ca şi al meu. Tu nu eşti femeie!
EVA 2 (vicleană, pregătind ceva): Ba da! Eu sunt femeie!
ADAM 2 (şi mai şi): Ai urechi ca şi ale mele! Tu nu eşti femeie!
EVA 2 (şi mai şi): Ba da, eu sunt femeie!
ADAM 2 (sugrumat de pasiune): Ai gât ca şi al meu! Nu eşti femeie!
EVA 2 (mai lucidă, mai ştrengară): Ba da, eu sunt femeie!
ADAM 2: Eşti exact ca şi mine! Nu eşti femeie! De ce mă minţi?
EVA 2: Ba da! Eu sunt femeie, iubitule! (Adam 2 se clatină sub povara dorinţei stăpânite) Şi
toate femeile sunt ca mine!
ADAM 2 (mai trezit): Asta nu se poate!
EVA 2: Ba da, şi ele sunt la fel, la fel ca şi tine! (Ştrengară, dojenindu-l cu degetul) Tu,
îmi pare că tu nu eşti …, ci eşti tot femeie!
ADAM 2: Nenorocito! Eu sunt bărbat! Aparţin sexului superior! Femeile sunt sexul inferior!
Femeile vor pieri, bărbaţii vor învinge, uraa! Uraa!
EVA 2 (şi-a pierdut zâmbetul): Ba dimpotrivă! Vom extermina noi pe toţi bărbaţii! Nu veţi
învinge!
ADAM 2: Ba da! (Dar stăpânindu-se brusc) Dar tu, tu nu eşti femeie, nu-i aşa? Tu prea îmi
semeni… Tu eşti bărbat şi te iubesc! . .
EVA 2: Şi eu te iubesc !
ADAM 2: Vai, ce am spus! (Amândoi îşi pleacă capul consternaţi, se despart, se
îndepărtează de gard. Eventual trec Adam 3 şi Eva 3 cu o lanternă luminând pe lângă gard, nezărind nimic. Apoi Adam 2 şi Eva 2 se apropie iar)
EVA 2: Străbunii mei i-au duşmănit de moarte pe străbunii tăi!
ADAM 2: Şi străbunii mei i-au duşmănit pe străbunii tăi!
EVA 2: Dar străbunii mei sunt morţi!
ADAM 2: Şi străbunii mei sunt morţi!
EVA 2: Da, dar străbunii mei cer cumplită răzbunare!
ADAM 2: Dar şi străbunii mei cer cumplită răzbunare! (Nu mai pot să priceapă ce e cu ei, se
iau cu mâinile de cap, încep să se plimbe. Eventual trec acum Adam 4 şi Eva 4)
EVA 2 (către sine): Şi totuşi… iată… fără voia mea… se poate, se poate să stau lângă el… El
are altă culoare, alt sânge…
ADAM 2 (către sine): …alţi strămoşi, altă limbă, altă credinţă, alte datini…
EVA 2: …şi totuşi să-mi placă…
ADAM 2: Fără voia mea să-i vorbesc şi ea să mă înţeleagă.
EVA 2: Să-l privesc şi să mă privească şi să ne zâmbim!
AMINDOI: De parcă amândoi am fi…
ADAM 2: …femei…
EVA 2: …bărbaţi…
ADAM 2: Şi totuşi sunt bărbat!
EVA 2: Şi totuşi sunt femeie!
ADAM 2: Şi atunci, cum e posibil…
EVA 2: …ca eu… Nu pricep! (Se reped unul la altul şi se prind în braţe şi se ţin de parcă
celălalt ar vrea să fugă)
ADAM 2: Tu! Tu nu eşti femeie!
EVA 2: Dar nici tu nu eşti bărbat !
ADAM 2 : Ce eşti?
EVA 2: Ce eşti?
ADAM 2: Zi tu, zi tu mai întâi!
EVA 2 (brusc îi cade în braţe, obosită): Eu sunt…
ADAM 2 (ajutând-o): Tu eşti…
EVA 2 (gemând ca în durerile naşterii, gesturi similare): Eu sunt… o fiinţă…
ADAM 2: …o fiinţă care….
EVA 2 (dureri mai mari): …o fiinţă care ştie…
ADAM 2 (idem): …ştie să…
EVA2: …să citească…..
ADAM 2: …şi care…
EVA 2: …nu mai mare…
ADAM 2: ..nu mai are…
EVA 2 (gemând în dureri mari): …coadă…
ADAM 2: …aşa, şi care se numeşte…
EVA 2 (după un ultim ţipăt, extenuată): …se numeşte om!
ADAM 2 (strângând-o în braţe fericit): Tu eşti om!
EVA 2 (şi-a revenit, veselă): Şi tu eşti om!
ADAM 2: Oameni suntem amândoi! (Cântând) De aceea ne iubim! (începând de aici, cei doi
vor juca „à la varieteu” cântând, dansând, comunicativi cu publicul, spre care se vor întoarce mereu pentru a replica).
EVA 2 (deci cântând): Şi cu strămoşii ce facem?
ADAM 2 (idem): Săracii, au murit! .
AMÂNDOI („plângând” în hohote, ritmate): Ho, ho, ho, ho!
EVA 2: Iar cu pământul cum făcem? (Mereu cântând)
ADAM 2: Adică nu ştii cui să-l dăm?
EVA2: Am înţeles, îl dăm la oameni!
ADAM 2: Dar zidul ăsta? Ne desparte! Cu el, hai zi, cum procedăm?
EVA 2 (vorbit): Vai, domnule profesor, dar asta-i la mintea (cântat) cocoşului! (încep să
demonteze sârma ghimpată, cu mişcări uşor dansate. Apoi)
ADAM 2 (oprindu-se, vorbit) Mi-a venit o idee! Oamenii când se nasc nu sunt nici bărbaţi şi
nici femei!
EVA 2: Dar ce sunt ?
ADAM 2: Sunt oameni. Iar povestea cu sexul şi cu glasul străbunilor, sângele etcetera, sunt
poezie răsuflată ! (Se desface, la guler ca de la om la om) Şi care nu ne lasă pe noi să răsuflăm! Uff!
EVA 2 (aplaudând): Bravo, bravo!
ADAM 2 (încălzit,. spre public,, orator): Aşadar, onorat auditoriu, la naştere nu vă deosebiţi
unul de altul prin nimic (pauză scurtă) din ceea ce, astăzi, face obiectul mândriei şi falei voastre criminale: sexul, echipa de fotbal favorită, religie, rase ori mai ştie dracu ce, lua-v-ar cu ele cu tot! Toate astea sunt străine de natura voastră, care nu e nici bărbătească, nici femeiască, ci omenească
EVA 2: Bravo,bravo! (El îi mulţumeşte, continuând către sală)
ADAM 2: De unde şi expresia „natura umană”?
EVA 2 (aprobându-l): Desigur! E la mintea cocoşului!
ADAM 2 (brusc supărat): Dar de ce nu spui că e la mintea găinii! Ce?! Cocoşul e mai prost
decât găina? Vezi! Tot voi începeţi.
EVA 2 (l-a ascultat foarte surprinsă, făcând semnul că i-a venit o idee) Aha! Asta e o
întrebare (cântat, spre public):
Între femei şi-ntre bărbaţi
Mai proşti ghiciţi-mi,cine sunt?
ADAM2 (cântat): Sunt oamenii! Iar mai deştepţi?
EVA 2 (idem): Sunt oamenii!
ADAM 2 (cântând): Proşti şi deştepţi găseşti oriunde,
Pe orişice meridian !
Şi nu e zid ca să-i despartă !
EVA 2 : Şi-n stinga zidului şi-n dreapta
Statistica ne-o spune clar!
AMÂNDOI: Procentul de proşti e egal!
ADAM 2 : Pe oameni nicicum nu-i împărţim,
În rase, naţii, ori religii!
Dar dacă totuşi ne pretindeţi
Atunci o facem aluziv:
EVA 2 : Sunt numai proşti şi rar deştepţi…
ADAM 2 : …pe lumea asta! (S-au împiedicat de trupurile celor doi ucişi. Le privesc îndelung, apoi se privesc între ei, cumva ruşinaţi, brusc întristaţi, lăsând privirile în jos, se întorc cu spatele la public şi pleacă cântând trist)
AMÂNDOI: Ne ducem să le spunem
Şi lor că sunt oameni…
Ne ducem să le spunem
Şi lor că sunt oameni… (Dispar în întunericul ce se lasă pe toată scena. Când se aprinde lumina în planul doi undeva se văd Adam 2 şi Eva 2 spânzuraţi. Bărbatul şi Femeia, îmbătrâniţi peste noapte, proces care de aici înainte se va accentua vizibil, astfel că în final vor fi nişte boşorogiţi, se plimbă nervoşi şi se opresc numai pentru a arunca, replicile, către cei din bănci. Aceştia, gravi şi întunecaţi, cu fălcile strânse, vor reacţiona apoi cu gesturi şi exclamaţii de oroare şi indignare, provocate de trădarea colegilor)
BĂRBATUL: În cine să mai ai încredere?
FEMEIA: Cine dintre voi nu minte, cum m-a minţit Eva?
BĂRBATUL: Cine nu-şi ascunde gândul viclean sub…
FEMEIA: …sub masca patriotului?
BĂRBATUL: În cine să mai ai încredere?
FEMEIA: Cine dintre voi nu minte? (Iar se plimbă, amândoi, nervoşi)
BĂRBATUL: Şi, culmea, mai zicea şi că nu suntem bărbaţi!
FEMEIA: Da! Că am fi oameni sau aşa ceva!
BĂRBATUL: Sunteţi oameni, hai? Vă place? (Tinerii sunt albi de furie)
FEMEIA: Ce aveţi de spus, proastelor?
BĂRBATUL: Tăceţi, hai ?
FEMEIA (chinuindu-i, aţâţându-i): Sau poate aţi uitat şi voi cine au fost părinţii şi părinţii părinţilor strămoşilor voştri !
BĂIEŢII (îngroziţi, tremurând): Nuu! Nuu!
BĂRBATUL: Uitucilor! Pe o ureche vă intră şi pe alta vă iese!
FETELE (la fel): Nuu! Nuu!
FEMEIA: Iată unde aţi ajuns, dacă n-aţi luat untura de peşte…
BĂRBATUL: Ce dacă-i greţoasă? Vă face greaţa?
TINERII: Nuu! Nuu!
FEMEIA: Şi glutacid! Şi glutacid! Ca să nu uitaţi vreodată…
BĂRBATUL: …cine vi-s strămoşii, ce datorie aveţi către ei! (Îi ameninţă cu pumnul şi încep
iar să se plimbe)
FEMEIA: Să fie oare greşeala mea?
BĂRBATUL: Nu v-am predat lecţiile clar, pe înţeles? (Reacţie la tineri, dezaprobând
asemenea supoziţie)
FEMEIA: Atunci?
BĂRBATUL: E careva printre voi să nu ştie din vina cui a fost izgonit din rai Adam străbunul
vostru ?! (Tinerii se foiesc)
FEMEIA: Ştiţi cu toate în ce hal a adus-o pe Eva calicul ăla de Adam, de o ţinea flămândă şi
se hrănea, sărmana, numai cu mere! Aşa o să păţiţi toate, dacă vă duceţi la bărbaţi! O să muriţi de foame cu calicii ăia!
BĂRBATUL: Şi apoi, istoria sexului nostru, străbunii noştri… (În fund apar luminate tablouri
de epocă, armuri sau altceva similar) …care… şi care…
FEMEIA: …şi care… care… şi de la care… (Tinerii privesc în extaz tablourile)
BĂRBATUL: …au păstrat cu imense sacrificii puritatea sexului, neamestecând sângele
lor cu sângele femeilor….
FEMEIA: …visând necontenit la ziua minunată când pe tot pământul vom fi… BĂRBATUL: …noi şi noi şi numai noi şi iarăşi noi…
FEMEIA: … şi din nou noi şi numai, numai noi..: (Iar se plimbă)
BĂRBATUL (oprindu-se): Şi nu-i departe ziua aceea! Dar voi?! (Începe iar foiala celor
tineri în bănci, chinuiţi de învinuirile ce li se aduc)
FEMEIA: Voi v-aţi luat de gât cu bărbaţii!
BĂRBATUL: Perverşilor!
FEMEIA: Stricatelor!
BĂRBATUL: Dezertorilor!
FEMEIA: Trădătoarelor!
BĂRBATUL: O să mă băgaţi de viu în mormânt!
FEMEIA: Asta vreţi?! (Iar se plimbă. Se opresc înaintea celor spânzuraţi)
FEMEIA: O vedeţi? Vedeţi-o!
BĂRBATUL: Aşa o să ajungeţi, dacă nu veţi învăţa şi…
FEMEIA: …nu veţi lua notiţe la toate orele…
BĂRBATUL: …plus lectura suplimentară la zi!
FEMEIA: Şi presa !
BĂĂBATUL : Şi conferinţele ! Scrieţi !
FEMEIA: Scrieţi !
AMÂNDOI (isterizaţi) : Scrieţi, scrieţi!..(Tinerii, încep să scrie cu aceeaşi râvnă. Bătrânii se plimbă şi la un moment dat, fiind cel mai aproape, unul de celălalt)
BĂRBATUL (Femeii) : Ce-o fi vrut să spună? „Inimile noastre nu le puteţi despărţi!”
FEMEIA: Dracu’ ştie? Şi a mea la fel a spus! (Fiecare îşi reia plimbarea, ignorând prezenţa celuilalt pe aceeaşi scenă. Apoi se duc la cartea consultată anterior şi răsfoiesc. Găsesc)
BĂRBATUL (citind): „Inima este în credinţa…
FEMEIA : veche, primitivă, lăcaşul dragostei!” Hm! (Se uită amândoi circumspecţi la tineri,
care lasă scrisul)
BĂRBATUL (din ce în ce mai ramolit): Nu poate fi adevărat! Toţi avem inimă!
FEMEIA: E o credinţă veche! Neştiinţifică !
BĂRBATUL: Reacţionară! Superstiţioasă! (Reiau plimbarea. Ceilalţi îi urmăresc îngrijoraţi.
Bărbatul şi Femeia îi observă , dar nu imediat, furioşi oprindu-se)
FEMEIA: Ce vă zgâiţi la mine? Aveţi de scris!
BĂRBATUL: Scrieţi ! Citiţi !
FEMEIA : Scrieţi rugăciunea! (Se reia scrisul) De o sută de ori!
BĂRBATUL (a tras cu urechea): Voi de o mie de ori!
FEMEIA (la fel): De zece mii de ori !
BĂRBATUL: De o sută de mii de ori!
FEMEIA: De un milion de ori!
BĂRBATUL: De un miliard de ori!
FEMEIA (depăşită): De… de… de şaptezeci şi şapte de ori!
FEMEIA şi BĂRBATUL: Scrieţi toată viaţa! Toată viaţa (Reiau plimbarea, nervoşi. Se
apropie Adam 8 şi Eva 8 spunându-le ceva la ureche. La început bătrânii sunt încruntaţi, nu pricep, apoi se luminează, tresar fericiţi, îi îmbrăţişează pe cei doi tineri şi îi decorează cu medalii. Adam 8 şi Eva 8 salută milităreşte. Ceilalţi scriind mai departe, nu observă nimic. Bărbatul şi Femeia scot câte un stetoscop şi-şi pun pe ei halate albe)
FEMEIA (citind după catalog): Eva! (Se prezintă la catedră Eva 3 şi, respectiv, Adam 3.
Bătrânii le ascultă inima)
FEMEIA (zâmbind mulţumită): Inima ta nu bate!
BĂRBATUL: Eşti un adevărat bărbat! N-o să umbli după femei!
FEMEIA: Două zile permisie! (Adam 3 şi Eva 3 salută milităreşte şi părăsesc scena)
BĂRBATUL: Adam! (Vin Adam 4 şi Eva 4 îi ascultă. Se aud bătăi de inimă. Cei doi bătrâni
se încruntă, supăraţi foc)
FEMEIA: Înapoi ! Înapoi în bancă !
BĂRBATUL: Scrie! Scrie până termini şi sângele din tine! (Se liniştesc cu greu)
FEMEIA: Eva! (Vin Adam 5 şi Eva 5 îi ascultă)
BĂRBATUL (cu bucurie reţinută): Inima ta nu bate!
FEMEIA: Eşti o femeie adevărată! Nu-ţi plac bărbaţii!
BĂRBATUL: Două zile permisie! (Cei doi părăsesc sala salutând)
FEMEIA: Eva ! (Vin Adam 6 şi Eva.6, apoi Adam? şi Eva 7, scenele desfăşurându-se ca în
cazul lui Adam 5)
FEMEIA: Eva! (vin Adam 8 şi Eva 8, pe care bătrânii îi întâmpină cu plăcere neascunsă.
Dar, ascultându-i, se aud iar bătăi)
BĂRBATUL: De necrezut! (Mai ascultă o dată şi se ridică) .
FEMEIA (revoltată): Îţi bate inima!
ADAM 8 (năucit): …îmi… bate…
FEMEIA: Tocmai tu să-mi faci asta?
BĂRBATUL :Tu, în care: îmi puneam toată încrederea!
EVA 8 (năucă): poate că…mai ascultaţi-mă
BĂRBATUL: Uite unde duce superficialitatea şi încrederea nemăsurată!
FEMEIA: Vrei, dar nu poţi!
BĂRBATUL: Brânză bună în burduf de câine!
FEMEIA (severă): Marş la loc şi…
BĂRBATUL: …pune-te cu burta pe carte!
FEMEIA : …să te mai prind eu că scrii versuri!
BĂRBATUL: … că n-ai să te hrăneşti cu poezii niciodată! (Adam 8 şi Eva 8 se întorc în
bancă dărâmaţi)
FEMEIA: Eva! (Vin Adam 9 şi Eva 9, cărora le bate inima şi sunt trimişi înapoi precum
Adam 4 şi Eva 4. Se aprind şi luminile din planul I. Apar, Adam 3 şi Eva 3, se zăresc, se feresc unul de altul, furişându-se fiecare cu spatele la celălalt. Apar în fund, în grup, Adam 5, 6, 7 şi respectiv Eva 5, 6, 7. Adam 4 şi Eva 3 încrucişează cuţitele. Ceilalţi urlă: „Omoară-l, omoară-l!” Cei doi se apropie de rampă şi se omoară. Ceilalţi ies precipitaţi de pe scenă. In acest timp, în cele două clase)
BĂRBATUL: Veţi scrie mereu!
FEMEIA: Şi veţi învăţa totul pe dinafară!
BĂRBATUL: Pentru ca inima voastră să nu mai bată!
FEMEIA: Să nu se mai audă!
BĂRBATUL: Să ajungeţi şi voi bărbaţi! (Apar ceilalţi, abia trăgându-şi sufletul)
ADAM 5: Adam a murit!
FEMEIA (tresărind, ieşită din minţi, ţipă): Cum? A trădat? Ea?
ADAM 5: N-a trădat!
EVA 5: A omorît un bărbat, dar a murit şi ea, ucisă!
BĂRBATUL (fericit acum, îmbujorat) : N-a trădat ?
TINERII: Nuuu! S-a jertfit!
BĂRBATUL şi FEMEIA (moşulică şi băbuţă, tremurându-le vocea piţigăiată): Uraaa! După
mine! (Cu acelaşi gest de a ridica un steag, agitându-l, ies toţi de pe scenă lateral, învălmăşiţi, apoi apar fugind în formaţie, pe la mijloc, Bărbatul şi Femeia cu un steag în mână, mic, de carton. Fuga la trap le e mai mult pe loc, aşa că durează un timp până ajung la cadavrele celor doi. Se opresc cu toţii, Bărbatul şi Femeia scot din buzunarele pantalonului şi al fustei câte o hârtie, după care citesc, cu emfază)
FEMEIA: A murit ca o adevărată eroină!
BĂRBATUL: Jertfă luptei milenare duse de sexul nostru…,
FEMEIA: …victima bestialităţii duşmanului secular!
BĂRBATUL: Străbunii noştri în rândul cărora…
FEMEIA: …şi străbunii noştri…
BĂRBATUL: …dar mai ales străbunii noştri, îl aşteaptă în cer.
FEMEIA: Şi-a meritat numele de femeie, făcând cinste sexului…
BĂRBATUL: Drept care declar funeralii sexuale!
FEMEIA: Şi noi la fel! (Câţiva şi câteva ridică cele două cadavre şi în acorduri triste, se
aud şi bătăi de tun, îi duc spre fundul scenei, pe un piedestal. Eventual şi din sală li se aduc coroane de flori. Ajunşi la piedestal, îi depun pe cei doi morţi în picioare, iar bătrânii, sculptor ad-hoc, le caută acestora o poziţie cât mai impresionantă, de statui. Le mişcă ba o mână, ba un picior, poziţii uşor ridicule. Apoi Bărbatul şi Femeia îşi dau seama de vecinătatea lor şi încearcă să compună cu cei doi morţi un grup statuar, încercând aceste două poziţii: Adam 3 ameninţând-o cu pumnul, iar Eva arătându-i dispreţuitoare fundul, sau încăieraţi, unul cu mâinile în părul celuilalt, schimonosiţi de durere. Se depun florile la picioarele soclului, apoi se întorc în clasele lor, cei cărora le bat inimile trecând în bănci, iar ceilalţi în picioare, în afara băncilor şi mai aproape de catedră)
BĂRBATUL şi FEMEIA: Sângele vrea sânge! Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte!
Răzbunare!
TOŢI: Răzbunare!
BĂRBATUL: Femeile ne-au declarat război!
FETELE : Ura, ura!
FEMEIA : Le vom răspunde cu război!
BĂIEŢII: Ura, ura!
BĂRBATUL: Fraţi bărbaţi! Acum sau niciodată… Momentul aşteptat…
FEMEIA: …visul milenar se înfiripă. Visul…
BĂRBATUL: …sexului nostru! Pământul locuit numai de bărbaţi…
FEMEIA: Picior de străin să nu mai prindem pe aici!
TOŢI: Ura, ura!
BĂRBATUL (solemn): Pleacă cine?…
FEMEIA: …pe frontul răzbunării?
TOŢI (în cor): Euu! Euu!
FEMEIA: Vă mulţumesc, eroinele mele….
BĂRBATUL: …Dar unul e suficient, deocamdată, pentru început!
BĂRBATUL şi FEMEIA (către Adam 5 şi Eva 5): Tu! (Ceilalţi dezamăgiţi)
FEMEIA: Nu vă necăjiţi, gloria cu care…
BĂRBATUL: …va încununa şi frunţile voastre!
FEMEIA: Lupta ce ne aşteaptă e grea, dar…
BĂRBATUL: …chiar de-ar fi să pieriţi cu toţii!
TINERII: Uraa, uraa! (Bărbatul şi Femeia strâng mâna celor doi care pleacă. Se face lumină
şi în primul plan unde apar Adam 5 şi Eva 5. Se apropie unul de altul cu mişcări furişate . Încep să se audă din ce în ce mai tare, pe măsură ce-s mai aproape, bătăile de inimă, care devin, asurzitoare pentru spectatori, când cei doi ridică cuţitele să se omoare. Scapă cuţitele, se iau cu mâinile de cap, cu paşi împleticiţi se-ntorc în băncile lor. În acest timp, Bărbatul şi Femeia au exersat neauzit cu corul de tineri, respectiv tinere, care au mimat cântecul. Când apare Adam 5, respectiv Eva 5)
BĂRBATUL: Atenţie la mine!
FEMEIA: Unu…
BĂRBATUL: …doi… (dirijează corul tinerilor, care cântă prima strofă din Corul soldaţilor
din „Faust”)
BĂRBATUL (frecându-şi mulţumit mâinile, către Adam 5): Ai ucis-o?
FEMEIA (idem): Cum ai făcut? Bravo!
ADAM 5: Nu… n-am putut…
EVA 5: A început să-mi bată inima!
BĂRBATUL: Inima? Tu nu ai inimă! (Îi ascultă din nou)
FEMEIA: N-ai inimă!
ADAM 5 (năuc): Îmi bătea aici… aici… şi tare…
EVA 5: Şi lui, şi lui îi bătea… la fel…
ADAM 5: Am vrut s-o ucid! Am vrut! Dar mâna nu m-a ascultat… Am scăpat cuţitul! Ochii o
priveau… N-am putut!
BĂRBATUL: Impotentule!
EVA 5: Vroiam să lovesc… era aproape… îl uram, ştiam că îl urăsc, că mă urăşte… dar ochii,
ochii mei, ochii lui… (La cele auzite, reacţia tinerilor e amestec de panică, nedumerire, mai ales indignare vociferată)
BĂRBATUL: Taci!
FEMEIA: Încetează! (Încep să se plimbe nervoşi, dar foarte slăbiţi de puteri. Se opresc
gâfâind şi aşteaptă să se liniştească. Femeia respiră mai greu, astmatică. Bărbatul se linişteşte cel dintâi şi va vorbi ascultat şi de fete, cărora Femeia, abia trăgându-şisufletul atrage atenţia fetelor spre Bărbat şi-l va asculta şi ea, ţinând o mână la splină şi mimând dureri mari. De tuşit vor tuşi simultan)
BĂRBATUL (nici el mai în putere): Viaţa e searbădă! E o himeră. Întrebaţi orice filozof.
Mâncarea? Mănânci o dată şi te saturi. Mâncarea nu e scopul vieţii! Dragostea? (Tuşeşte) Te culci azi (tuşeşte) cu o femeie, mâine cu alta şi nu rezolvi nimic prin asta! (Tuşeşte) Nu în dragoste afli interesul vieţii! (Tuşeşte şi ţi se face milă să-l vezi neputincios, bolnav) Şi atunci, ce ne poate oferi viaţa? Nimic ! Şi ar trebui să ne sinucidem ! Da, da, asta recomandă filozofia ! (Iar tuşeşte lung, mai slăbit de puţuri) Dar nu facem asta ! Pentru că noi avem un trecut şi avem strămoşi (tuşeşte) de răzbunat! Asta ne deosebeşte de maimuţe! Printre ei n-au existat trădători, dezertori sau prizonieri! Ca voi! (Tuşeşte lung) Şi iată că generaţia noastră, noi, datorită lor, suntem aşa de aproape de răzbunarea finală, pregătită de secole şi de milenii! (Iar acces de tuse) Măreaţa clipă când pe pământul eliberat nu va mai rămâne urmă de… (alt acces) Pentru care clipă s-au jertfit părinţii noştri şi ne vom (tuşeşte) jertfi şi noi! (Aplauze puternice, întărite din culise, reacţia energică a celor tineri, contrastând vădit cu slăbiciunea celor doi bătrâni. Cu mari eforturi continuă) Şi azi, când am mai rămas (îi numără tuşind) unu, doi, trei, patru, cinci, şase şi cu mine şapte, nu mai mulţi, nu e păcat să ne lăsăm chiar aşa?… (tuşeşte) în loc să… (tuşeşte) până nu va rămâne picior de… (tuşeşte)
TINERII: Uraa, uraa! (Bărbatul şi Femeia scot şi dau câte un cuţit lui Adam 5 şi Evei 5) ,
FEMEIA: Ia aminte cum să-l omori!
BĂRBATUL: Te faci că te plimbi, că n-o vezi…
FEMEIA: Şi când va voi să te lovească…
BĂRBATUL: sări în lături…
FEMEIA: …îi înfigi tu cuţitul!
BĂRBATUL: Şi-l mai înfigi de şapte ori, ca să fii sigur.
EVA 6 (sfătuind-o): Te apleci într-o parte…
ADAM 6 (sfătuindu-l): …şi izbeşti în stânga!
EVA 7: …să ai grijă, am citit că…
ADAM 7: …că femeile sunt viclene ! (Bărbatul şi Femeia se încruntă când se bagă în vorbă şi Adam 8, Eva 8)
EVA 8: Când îl vezi, să începi…
ADAM 8: …să-ţi spui în gând rugăciunea!
BĂRBATUL: Tu să taci! Cât ai scris?
EVA 8: Opt caiete!
FEMEIA: Încă douăzeci până diseară !
BĂRBATUL (către Adam 5): Dar ideea e bună. Aşa să faci. Du-te cu Adam! (Se închină toţi
creştineşte. Adam 5 şi Eva 5 ies lateral, în aşteptare toţi sunt nervoşi… bătrânii se învârtesc pe loc, Adam 6, 7, şi Eva 6, 7 îngrijoraţi şi ei, îşi mănâncă unghiile sau fac mişcări de antrenament de box sau de înjunghiat. Cei din bănci scriu asiduu. Apar în primul plan, luminat, de-acum până la sfârşitul piesei, Adam 5 şi Eva 5. Se apropie murmurând desigur rugăciunea. Sunt faţă în faţă gata să se lovească, se închină, ridică mâna dreaptă cu cuţitul, dar când să dea şi-o opresc cu stânga. După o scurtă luptă între mâini, dreapta scapă cuţitul şi cei doi se pot îmbrăţişa, rămânând aşa. Bărbatul şi Femeia consultă îngrijoraţi ceasul)
BĂRBATUL: Ar fi trebuit să fie înapoi.
FEMEIA (către Eva 6, respectiv Adam 6): Ia du-te şi vezi! (Cei doi ies lateral, apar în fundul scenei apropiaţi, îi zăresc pe cei doi)
AMÂNDOI: Huo, huo (Se-ntorc la catedră direct, fără să mai părăsească scena)
BĂRBATUL: Ce e?
FEMEIA (ţipând): A trădat?
ADAM 6 (îndârjit): Da, câinele!
EVA 6: Căţeaua! Stă îmbrăţişată cu un bărbat! (Mişcare de oroare generală, fluierături şi bătăi din picioare)
BĂRBATUL (buimac): Ucide-l!
FEMEIA: Ucide-o!
BĂIEŢII: Ucide-l!
BĂRBATUL şi FEMEIA: Ucideţi-i! Ucideţi-i!
TINERII: La moarte, la moarte! Uraa! (Adam 6 şi Eva 6 merg şi îi înjunghie pe Adam 5 şi
Eva 5. Când ridică braţul pentru a se omorî şi între ei, încep să se audă bătăi de inimă, aruncă cuţitul în spate peste umăr şi se îmbrăţişează)
FEMEIA (şi-a pierdut răbdarea,către Eva 7): Du-te! Vezi ce e!
BĂRBATUL (către Adam 7): Să nu-l fi omorît cumva! (Cei doi ies lateral abia apar si dispar şi apar din nou în clasă)
BĂRBATUL: Ei! Cum e?
EVA 7: A trădat!
ADAM 7: Şi el!
BĂRBATUL (cu voce piţigăiată): Nemaipomenit!
FEMEIA: Destrăbălatelor!
BĂRBATUL: Curvarilor! .
FEMEIA: Cosmopolitelor! (Se plimbă furioşi şi fără să-şi dea seama, schimbă între ei
catedrele)
BĂRBATUL (fetelor): Îmi rămâne să mă-ntreb…
FEMEIA (băieţilor): …când veţi face şi voi la fel? (În primul plan cei doi culeg flori – scenă
pastorală)
BĂRBATUL: Strămoşii noştri…
FEMEIA: …se răsucesc în morminte de ruşinea voastră !
BĂRBATUL: Huo!
FEMEIA: Huo! (Reiau plimbarea. Eva 7 şi Adam 7 fac un pas înainte în calea Femeii,
respectiv Bărbatului)
EVA 7 (ducând mâna la inimă, la fel Adam 7) Îţi jur că…
BĂRBATUL (retezând): Ce e asta? (Imită gestul. Femeia, fireşte, la fel)
FEMEIA: Ce semn e ăsta?
BĂRBATUL: Unde ai pus mâna?…
FEMEIA: Nu cumva?…
ADAM 7 (smulge mâna de la piept şi sare într-un salut nazist): Nu! Niciodată şi niciodată!
BĂRBATUL : Ia să vedem ! (Ii ascultă cu stetoscopul. Încruntaţi, dar satisfăcuţi, cu
stetoscopul în ureche, introduc membrana acestuia în buzunarul de la piept al halatului. Dau să zică ceva, dar încep să se audă bătăi de inimă. Bătrânii tresar numai ei, nu-nţeleg de unde vin bătăile – ceilalţi sunt calmi, nu aud nimic – se uită în jur, iau seama la stetoscop şi pricep că-s bătăile inimii lor şi scot stetoscopul din ureche, smucindu-l. Îşi vin în fire şi mai ascultă o dată. Din nou se aud bătăile. Scot stetoscopul şi cu o figură tragică, bătăile continuând un timp să se audă în surdină)
FEMEIA (cu voce stinsă) : Daţi-mi creion şi hârtie…
BĂRBATUL: Exemplul personal să vă… (Se apucă de scris şi ei, dar le vine greu. Domol,
aproape blând către Adam 7 şi Eva 7) Treceţi şi voi şi scrieţi… (Răsuflă din greu obosiţi, năduşiţi)
FEMEIA: Nenorocite…
BĂRBATUL: …timpuri! (În primul plan scena pastorală continuă. În bănci, cei care scriu se
opresc şi duc mâna la inimă, să vadă dacă mai bate. Bărbatul şi Femeia îi privesc speriaţi şi bănuitori. La un moment dat, Eva 6 izbucneşte într-un hohot de râs. Parcă auzind-o, Bărbatul şi Femeia tresar înfioraţi. Către Adam 7 şi Eva 7, cu voce sfârşită, de aici încolo îmbătrânirea lor accentuându-se)
FEMEIA: Destul!
BĂRBATUL Te duci şi-l omori! Îl omori! După aceea, fă ce vrei. Nu-mi mai pasă!
FEMEIA: Dar o omori, o omori, căţeaua !
BĂRBATUL: Vreau capul lui, câinele!
FEMEIA: Să-l atârn aici, în ochii voştri ! (Cei doi pleacă, înarmaţi, dar, lângă gard, de cum
se zăresc, aruncă cuţitele, se iau de mână, culeg flori şi ei)
BĂRBATUL (înţelegând): Golanul! (Printre tineri, câţi au mai rămas, indignarea e la fel de
vie)
FEMEIA: Căţeaua !
BĂRBATUL : Vânzător de neam…
FEMEIA : …şi de lege!
BĂRBATUL : Ce merită?
TINERII: Moarte !
FEMEIA: Hm ! Moarte?!
BĂRBATUL: Uşor de zis, dar de făcut…
EVA 8 (sărind în sus şi Adam 8): Nu-mi mai bate inima!
BĂRBATUL (către Adam 8): Vino repede! (Cei doi se apropie, cu mâna la piept, dar,
aproape de catedră încep să se audă bătăile inimii. Îngălbenesc) M-ai minţit!
FEMEIA: Spioano!
ADAM 8: Nu, jur!
FEMEIA: Dar îţi bate inima!
ADAM 8: Fără voia mea!
EVA 8 (implorând): Aşa-mi bate din naştere!
ADAM 8 (idem): Dar cu sufletul şi sângele…
EVA 8: …şi prin tot ce am învăţat…
ADAM 8: …prin toate fibrele simţirii mele..
EVA 8: …şi prin toate visurile mele de viitor…
ADAM 8: …prin toate idealurile…
EVA 8: …şi speranţele mele…
ADAM 8: …sunt bărbat şi……
EVA 8: …şi-i urăsc pe bărbaţi!
FEMEIA (se gândeşte puţin): Du-te! Întoarce-te ca o adevărată femeie!
BĂRBATUL: Şi-ţi voi da decoraţia „Misoginului”. (Toţi tresar cu respect şi evlavie,
nevenindu-le să creadă. Copleşiţi, Adam 8 şi Eva 8 le sărută mâinile. Cu priviri dure, pleacă cu un cuţit în fiecare mână. Se-ntâlnesc în faţa gardului; vin mai aproape de rampă, ridică braţele să lovească, dar braţele cad jos neputincioase. Bătăile inimii se aud şi se transformă treptat într-o melodie veselă, plăcută. Aruncă cuţitul din mâna stingă, se freacă cu mâna la cap, la ochi. Se întorc cu spatele unul la celălalt şi se sinucid. Melodia e şi mai veselă, apoi se aude în surdină, apoi iar tare, de aici încolo însoţind diversele momente ale acţiunii. Înainte ca Adam 8 şi Eva 8 să moară, Bărbatul şi Femeia înţeleg, şi, către cei rămaşi, care scriu de zor)
BĂRBATUL: Sculaţi-vă!
FEMEIA: Mergem după ei!
BĂRBATUL: Dacă veţi fi cu mine, n-o să se mai întâmple!
FEMEIA: Veţi rămâne femei!
BĂRBATUL: Veţi fi ultimii bărbaţi pe pământ! Îl veţi stăpâni! Nici n-aţi visat voi aşa ceva!
(Tinerii îşi dau ghionturi de bucurie)
FEMEIA: Luaţi-vă cele mai ascuţite pumnale !
BĂRBATUL: Grăbiţi-vă !
FEMEIA: Să terminăm o dată cu…
BĂRBATUL: …mascarada asta! (Adam 4, 9 şi Eva 4, 9 se ridică din bănci încet, trăgând cu
ochiul la cele scrise, ca nişte elevi cu lecţia învăţată în recreaţie şi scoşi la tablă)
BĂRBATUL: De voi depinde să salvăm.
FEMEIA: …şi să ducem mai departe…
BĂRBATUL:…lupta strămoşească…
FEMEIA: …gloria sexului feminin !
BĂRBATUL (ramolit de tot): Suntem ultimii bărbaţi în viaţă! Noi, iată, vom stăpâni
pământul!
BĂIEŢII (cu acelaşi entuziasm de la început): Uraa, uraa!
FEMEIA (ramolită şi ea): Suntem ultimele femei în viaţă!
FETELE (şi ele entuziasmate, energice): Uraa, uraa! (Ies îndârjiţi, fiecare cu câte un cuţit.
Bărbatul şi Femeia rămân în urmă, ca să ardă în grabă nişte acte, hârtii. Între timp, Adam 4 cu Eva 4 şi Adam 9 cu Eva 9 s-au luat de mână şi culeg flori, rîd, glumesc, tineri. Scena e plină de mişcare şi graţie, deşi deja plină de cadavre. Apar bătrânii, amândoi în cârje şi cu un revolver în mână. Trec împreună de la o pereche la alta, împuşcând amândoi odată. Îi omoară pe toţi, cu gloanţele rămase trag de câteva ori în public, până le termină. Apoi fiecare remarcă prezenţa celuilalt şi îşi dau mâna)
BĂRBATUL (prezentându-se): Adam!
FEMEIA (idem): Eva!
BĂRBATUL: Încântat, domnişoară!
FEMEIA: Şi eu, domnişorule!
BĂRBATUL (schimonosind o reverenţă): Îmi permiteţi?
FEMEIA: Oh, oh, oh ! (Ţinându-se cu o mână, cu cealaltă sprijinindu-se în cârjă, dansează
după melodia ce se aude mai tărişor acum. Este o melodie ritmică, dar ei dansează menuet sau altceva, în afară muzicii de fapt)
BĂRBATUL: Ultima femeie în viaţă?
FEMEIA: Da!
BĂRBATUL: Felicitările mele!
FEMEIA: Ultimul bărbat în viaţă?
BĂRBATUL : Da !
FEMEIA: Felicitările mele! Ceilalţi?
BĂRBATUL: N-au fost bărbaţi! S-au dus la femei!
FEMEIA: Ce vreţi? Şi ale mele au fost la fel! Asta-i prostimea!
BĂRBATUL: Într-adevăr! Ce pretenţii să avem?
FEMEIA: Dar am făcut rău că ne-am pierdut timpul cu ei…
BĂRBATUL: …şi că i-am iubit… (Mai dansează un pic, groteşti) .
FEMEIA: Dragostea e ceva cu totul… Adevărata dragoste!
BĂRBATUL: Dacă îmi permiteţi, adevărata dragoste nu poate fi decât între o adevărată
femeie şi un adevărat bărbat…
FEMEIA (măgulită): O, desigur, totdeauna am fost de părerea aceasta! (Mai dansează
Puţin. Melodia se termină. El o strânge în braţe, sunt complet ramoliţi, vocea la fel)
BĂRBATUL: Evo! Suntem iar singuri!
FEMEIA Numai noi doi, Adame!
BĂRBATUL: O luăm iar de la început!
FEMEIA: Vom da naştere altei omeniri! Alta!
BĂRBATUL: Neapărat alta! Cu totul schimbată!
FEMEIA: Să se urască între ei până la capăt! Fără rest! Fără ezitări!
BĂRBATUL: Ca să nu fie nevoie să-i împingem iar de la spate!
FEMEIA: Chiar aşa! Ce s-ar fi făcut nenorociţii ăştia, dacă nu eram noi? Cum ar fi trăit?
BĂRBATUL: Oh! Nici nu vreau să-mi mai amintesc! Acum totul e să-i educăm şi să-i
instruim bine pe noii noştri copii!
FEMEIA: Să mergem cu ei la sigur, să ne mai putem odihni şi noi!
BĂRBATUL: De atâta timp trebuia să ies la pensie şi n-a avut cine să mă înlocuiască!
FEMEIA: Şi eu la fel! Îs sătulă de atâta muncă!
BĂRBATUL: Lasă, draga mea, încă puţin! Vreo cinci-şase copii să facem şi pe urmă ne retragem din afaceri. Dar copii să fie!
FEMEIA: Să se urască de mici!
BĂRBATUL: Să se omoare singuri între ei!
FEMEIA: Aşa să-i facem! Hai! (Bărbatul o îmbrăţişează, o strânge caraghios, au amândoi
un şoc, se despart, îşi duc o mână la inimă, se clatină şi mor loviţi de apoplexie. Scena rămâne plină de morţi, apoi intră un câine, păsări şi alte jivine – dinozauri, brontozauri şi alţi monştri, inundând peisajul devenit zoologic. Scena se prelungeşte exasperant, apoi cortina se lasă repede în acorduri de Can-can de Offenbach)
CORTINA
1965, București
Comenteaza