Adevărul despre „pogromul” de la Iași

Evreii mai primiseră „reparaţii“ şi pensii şi după august 1944:
*
Din august 1944, odată cu lovitura de stat ce a dărâmat guvernul şi cu armata sovietică intrată în ţară, evreii implicaţi în evenimentele sau greutăţile din timpul războiului şi-au mai obţinut o dată o serie de drepturi, pe care le-au cerut apoi şi după 1989, inclusiv pentru munca prestată de către cei cu vârste cuprinse între 18 şi 50 de ani, câteva luni pe an la cei mai tineri, în schimbul neparticipării la război (deşi mulţi se eschivau, chiuleau, se „îmbolnăveau“ sau se ascundeau).
*Mai întâi pe baza Decretului Lege Nr. 1626/1944 de repunere in vigoare, cu unele modificari, a Constitutiei din 1923, prin care „au fost abrogate toate legile rasiale“, evreilor făcându-li-se „repuneri în drepturi“, mai ales retrocedări de imobile preluate de stat.
*A urmat şi Legea nr. 641 din 19 decembrie 1944 (Decretul nr. 2.444 din 18 Decemvrie 1944) „pentru abrogarea masurilor legislative anti-evreeşti“, tot cu măsuri reparatorii.
*La 30 august 1944, Marele Stat Major şi guvernul Sănătescu a desfiinţat detaşamentele de muncă formate din evrei. Pentru evrei se terminase participarea la război (participare prin muncă, în cazul lor), dar nu şi pentru ostaşii români, care erau puşi acum să lupte din greu împotriva Ungariei şi Germaniei, în vest.
*CELE MAI IMPORTANTE privind „reparaţiile“ pentru evrei au fost Instrucţiunile Marelui Stat Major – Secţia I-a Organizare-Mobilizare nr. 222.001 din 28.09.1944, prin care evreii au fost „reînscrişi în controalele armatei cu gradul avut înainte de 1940“ şi la unităţile cărora au aparţinut până la acea dată (documentul se păstrează în Arhivele Militare Române/AMR, fond 5416-, dosar nr.3955, f. 18-21, cercetat de Ottmar Traşcă şi publicat în lucrarea sa „Chestiunea evreiască în documente militare române 1941-1944“).
Prin aceste instrucţiuni (nr.222.001/1944), munca executată în detaşamente de către evreii care prestaseră anterior războiului şi serviciul militar obligatoriu (prin prestare măcar parţială), cazul celor mai mulţi bărbaţi evrei de până în 50 de ani în timpul războiului (care nu s-au „refugiat“) „a fost echivalată cu concentrarea în timp de război în zona interioară“ în formaţiuni logistice şi li s-au acordat drepturile corespunzătoare (ca şi celorlalţi soldaţi din asemenea formaţiuni sau stabilimente militare); evreii accidentaţi „au fost consideraţi ca accidentaţi de război în serviciul ordonat“, iar urmaşii celor „morţi în asemenea împrejurări au fost consideraţi ca văduve sau orfani de morţi prin accidente de război în serviciul ordonat“, primind aceleaşi drepturi cu urmaşii celor morţi în război.
Aceste drepturi înseamnă pensia/indemnizaţia lunară de veteran de război şi de văduvă de război (inclusiv văduva veteranului) sau de orfan de război, care s-au acordat şi se mai acordă de către România.
* În plus, şi din 1948 evreii au mai primit pensii pentru „Pogromul de la Iaşi“ din 1941, căci, după cum a descoperit Adrian Cioflâncă (un istoric holocaustic stipendiat de fundaţia evreiască europeană Rothschild): „După judecarea lotului principal de responsabili pentru pogrom, în iunie 1948 a fost publicat în Monitorul Oficial din 3 iulie 1948 Regulamentul de aplicare a Legii 82 din 1 aprilie 1948, prin care prevederile legii IOVR [Invalizi, Orfani, Văduve de Război] erau extinse şi la ’victimele prigoanei rasiale’, inclusiv ale pogromului de la Iaşi… Au fost plătite o mie şi ceva de pensii“, căci la „Arhivele Naţionale Iaşi se află dosare ale supravieţuitorilor sau rudelor victimelor adunate de Comitetul Evreiesc în sistem IOVR – 1.350 de dosare individuale“. (articolul lui Cioflâncă „De ce plăteşte Germania pentru Pogromul de la Iaşi?“, 2017.)
Se pare că mai multe victime ale „pogromului“ au apărut după 1989 decât s-au găsit în 1948.
***************
Post Scriptum:
Se poate înţelege că regimul Antonescu nu avea ceva împotriva evreilor pe criterii strict etnice, ci datorită amploarei ataşamentului faţă de comunism şi de Uniunea Sovietică din interiorul comunităţii evreieşti, mai ales a evreilor din Moldova, Basarabia, Bucovina şi, în general, de la estul României, dacă cunoaştem textul integral al comunicatului Consiliului de Miniştri din 30 iunie 1941 privind împuşcarea agenţilor provocatori şi sabotori evrei comunişti de la Iaşi sau infiltraţi din Uniunea Sovietică, în condiţii de război, şi nu trunchiat, cum o fac interesat holocausticii.
Este evident că, prin acest gest, statul voia să sperie „iudeo-comuniştii“ care îl atacau, mărind chiar şi cifra celor împuşcaţi (anunţaţi ca 500, rotund, deşi alte mărturii româneşti vorbesc de 300):
„Comunicat: Sovietele urmăresc pe toate căile să producă acte de sabotaj, de dezordine şi de agresiune în spatele frontului. În acest scop lansează din avion – cu paraşutele – spioni agenţi terorişti, care iau contactul cu agenţii rezidenţi din ţară şi cu populaţia iudeo-comunistă, pentru a organiza împreună acte de agresiune. Câţiva din aceşti agenţi au fost prinşi, iar actele de agresiune încercate au fost sancţionate. La Iaşi au fost executaţi 500 iudeo-comunişti, care trăseseră focuri de armă din case asupra soldaţilor germani şi români. Toate încercările ce se vor mai face de a turbura liniştea şi ordinea, vor fi reprimate pe loc, fără cruţare. Populaţia paşnică are datoria de a divulga imediat autorităţilor locale pe toţi cei suspecţi şi pe toţi străinii apăruţi de curând in localitate. Cine nu divulga la timp pe aceşti turburători ai ordinei şi siguranţei, vor fi executaţi împreună cu toată familia.“
(Monitorul Oficial 135/1941 cu acest comunicat poate fi descărcat de pe
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/6/61/Monitorul_Oficial_al_Rom_1941nr.153.pdf)