Sorin
71 aprobate
sorin.filip5780@yahoo.com
89.136.118.10
„Acest sufix este de fapt sufixul -ie, accentuat : -ia.”

Nu-i de fapt -ie, ci -iă, la fel cum străromânescul viñă (lat. vīnea, acuz. vīneam) se va pronunța viĭă (cum găsim în texte vechi) şi apoi vie. La fel am găsit și pentru Dunăre o variantă fonetică „Dunăriă” în Istoria Româniloru de August Treboniu Laurian (1867).

Sufixul -ie provine ori din lat. -īlis, pl. -īlia (arom. -ilji, -ilje), ori din sufixul lat. (abstract) -ia, deci în îmbele cazuri ar fi dat un vechi românesc -iă. Faptul că avem un ‘e’ în loc de un ‘ă’ (etimologic corect) cred că ține de rațiuni eufonice, dacă-i pot spune așa.

Legat de românie aș vrea să fie atât de ușor de a fi reintroduse unele cuvinte vechi, dar nu se întâmplă pentru că nu te poți face înțeles de majoritatea vorbitorilor de română. Paradoxal aș zice, suntem mai interesați de engleză, italiană, spaniolă sau orice altă limbă în care ne-am integrat prin muncă sau cu reședința, decât de limba maternă. Preferăm strănia, bat-o focul, în loc de românie. Am preluat și ne-am însușit dictonul strămoșilor noștri Romani, „Ubi bene, ibi patria est” („unde este bine, acolo este patria”).

Citesc Graiul din Țara Hațegului unde avem câteva nestemate: primez, (vreme) cetoasă (=liniștită) < lat. quiētus, sturu (stâlp), vęrză „buruieni ce se dau la vite" (lat. viridia), ucide „a stîlci în bătaie", gal/gai „cocoș” (lat. gallus), picui (lat. piculleus, -um), dutină, sărminte, și altele. Avem multe cuvinte romanice care ar merita a fi reînviate.