jderul salbatic

Am citit de curand “Psiholgia poporului roman” de Constantin Radulescu-Motru,scrisa prin 1937, o editie superba, format de buzunar de doar 88 de pagini, scoasa de editura Paideia. Iata cateva idei:

Se spune despre roman ca este neperseverent la lucrul inceput

„Romanul este greu pana se apuca de ceva, ca de lasat se lasa usor, se spune! (In timp ce) in Apus, omul se infige adanc in munca sa…romanul ramane la suprafata. Omul din apus face opere durabile…romanul improvizeaza. Si cu toate acestea despre roman se afirma…ca este indelung rabdator, ca este conservator si traditionalist.

Un roman proprietar de pamant este cel mai perseverant muncitor agricol. Fie castigul lui cat de mic, el nu se indura sa-si paraseasca ogorul. Aceasta perseverenta a muncitorului roman de a nu se desparti de lotul sau de pamant chiar cand lotul este mic si nu-i asigura subzistenta este, pentru propasirea economiei nationale, o piedica, dupa parerea unora.

In trecutul romanesc…se intalnesc regiuni intregi dedate la ocupatii profesionale continuate din tata in fiu (satele de pescari, rotari, ciobani, carutasi, viticultori etc)…Asa cum imbracamintea era fixata pe regiuni si nimeni nu avea curajul sa o modifice, asa era si felul de munca. Un banatean, un ungurean, un muntean, un moldovean etc nu erau in trecutul nostru simple denumiri geografice, ci erau caracterizari de port si de ocupatie, erau tipuri sociale.

Neperseverenta la lucru si-a facut aparitia de-abia in secolul al 19-lea, deodata cu innoirea organizatiei statului roman…(care) au deschis drum multimii de politicieni si de slujbasi la stat. S-au facut, din “politica” si din “slujba”, profesiuni de munca usoara, care in scurta vreme au concurat cu succes pe toate celelalte profesiuni. Pe aceasta nu le-o putea impune traditia statului roman, care tocmai se innoia. Specialitatea trebuia organizata prin imitatie dupa alte state straine. Astfel incepe epoca improvizatiilor profesionale. Pentru a-si gasi o intrebuintare si deci o justificare la plata pe care si-o lua din bugetul statului, doritorul de politica si de slujba trebuia el insusi sa-si defineasca rostul vietii. El nu putea sa faca aceasta mai bine decat invocand ceea ce se face aiurea. Asa se face in Franta, deci asa trebuie sa se faca si in Romania.

Perseverenta la lucru se sustine la toate popoarele printr-un singur mijloc. Prin selectia candidatilor la profesiune. Selectia s-a operat in trecut prin traditia de familie. Astazi ea se opereaza prin vointa…Unde profesiunile se ocupa fara selectie, avem neperseverenta la lucru… Cele mai ravnite profesiuni, slujbele de stat, s-au ocupat fara selectie, pentru motivul ca ele…erau improvizatii sugerate de ceea ce se facea aiurea in Europa…au trebuit sa sufere apoi corectari, adica improvizatii(le) au trebuit sa se schimbe in ocupatii. Cum slujbele la stat erau cele mai dorite dintre profesiuni este usor de inteles pentru ce neperseverenta s-a latit in munca romanesca.

…asadar…gasim…o nepotrivire intre factorul ereditar si actorul institutional. Romanul este, prin natura sa ereditara, perseverant la lucru, cum este rabdator, conservator, traditionalist, dar aceasta natura ereditara a lui a fost pervertita de o gresita viata insitutionala, imitata dupa straini. El este neperseverent fiindca institutiile statului l-au obligat la improvizatii.Ţ

Analizand psihologia sufletului romanesc, Motru porneste in cercetarea sa de la individualitatea sufletului romanesc, analizand tot ce-i este caracteristic, si bun si rau. Concluzia sa este ca spiritul romanesc nu-i croit pe spiritul burghez, e un alt aluat si ca atare “Individualismul romanesc este, prin urmare, de alta natura de cum este acela cunoscut in Apusul European ….(care) este creator de institutii, (pe cand) cel romanesc este o simpla reactie subiectiva, un egocentrism, sub influenta factorului biologic ereditar.

Caci nu este …un postulat al istoriei omenesti ca toate popoarele de pe pamant sa ajunga la individualismul comercial burghez. Pot fi si alte idealuri”

Pentru ca spune el:

“Nu tot ce avantajeaza spiritul burghez este insusire in sine, pentru orice popor de pe lume; ci numai pentru popoarele care sunt de la natura croite pe spiritul burghez

Numai poporul care gaseste in finalitatea sa spirituala conditii prielnice pentru munca si dezvoltarea sufleteasca a majoritatii membrilor sai, numai acela este sigur de viitor. Poporul cu o finalitate corcita din diferite tipuri este un popor pierdut pentru istoria omenirii. “