Calin Kasper
150 aprobate
calin.kasper@gmail.com
92.217.178.187
Filozoful Liiceanu, într-o zi de mare inspiraţie, s-a trezit să-l compare pe Ilie Bolojan cu Moise şi pretinde că de la Brătianu, Carol I şi Corneliu Coposu, n-am mai avut un politician mai mare ca acesta şi tare ar vrea, dacă s-ar putea, să-l cloneze pe nea Ilie de 40 de ori, ca să fericească toate cele 40 de judeţe ale ţării cu câte un exemplar aşa de breaz.
Amu, dacă Liiceanu s-ar fi exprimat atât de elogios la sfârşit de mandat, după ce Bolojan ar fi adus bugetul în zona pozitivă, ar fi redus TVA-ul la16% şi mărit salariul minim, poate că nu m-ar fi deranjat nici dacă-l clona pe nea Ilie de 120 de ori. Dar fiindcă Liiceanu s-a grăbit, (poate justificat, ca să nu-l laude prea târziu) nu pot decât să afirm că de la Camil Petrescu, n-am mai văzut un lingău mai mare decât Gabriel Liiceanu. Ca să vedeţi cu toţii dacă am dreptate sau nu, iată faptele:
Carol al II-lea, spunea camarila lui, a fost un mare susţinător al economiei româneşti, mai ales al industriei care a înflorit în timpul celor 10 ani de domnie, ca o iasomie. Iată câteva extrase din jurnalul lui Carol, care pe lângă un mare talent literar, ne dezvăluie preocupările, dar şi grija părintească a suveranului pentru industria română:
18 martie 1937: „partidă de pocher cu Urdăreanu, cu Max Auschnitt şi Malaxa”.
21 martie 1937: „la joc de pocher/Gavrilă/Marinescu/Max Auschnitt şi Urdăreanu”.
29 martie 1937: „joc de pocher cu Max, Ghandi şi Urdăreanu”.
29 aprilie 1937: „După masă la Duduia/pocher cu Urdăreanu, Max şi Nicu Condeescu”.
8 iunie 1938: „Pocher cu D, Malaxa, Max şi Urdăreanu”.
19 martie 1939: „pocher cu Nicu Condeescu, Ernest/
Urdăreanu/şi Max. Malaxa s‑a scuzat, trebuind să aibă o întrevedere cu Wolthat”.
2 aprilie 1939: „Pocheraşul obişnuit cu D, Malaxa, Auschnitt, Urdăreanu şi, mai târziu, Condeescu”.
23 aprilie 1939: „Obişnuitul pocher cu D, Urdăreanu, Nicu Condeescu şi Max Auschnitt”.
7 mai 1939: „După masă, pocher cu Malaxa, Max, D şi Ernest”.
11 mai 1939: „pocher cu D, Malaxa, Max şi Nicu Condeescu”.
18 mai 1939: „pocher cu D, Malaxa, Max şi Rusescu”.
***
Camil Petrescu a fost un mare admirator al lui Carol al II‑lea. Ca să arate regelui că nu‑i muriseră lăudătorii, a ţinut şi el ca să fie printre ei. Portretul pe care i l‑a făcut lui Carol a rămas de poveste:
„O inteligenţă genială cu o putere de muncă fabuloasă, pe care o vădeşte din zori şi până la miezul nopţii.Nervi tari, o răbdare fără margini, luciditate, calm, atenţie când supraveghează, dar şi o putere de hotărâre fulgerătoare şi sigură când e nevoie.”
Nu există nici cel mai mic dubiu că marele romancier a scris aceste rânduri memorabile după ce a chibiţat pe lângă Carol la partidele de poker. Pokerul este un joc strategic, unde inteligenţa genială este absolut obligatorie. Puterea de muncă fabuloasă e necesară ca să stai de dimineaţa până seara, şi apoi de seara până dimineaţa,cu fundul lipit de scaun, fără să te faci covrig sau să te înmoi, dar şi ca să amesteci cărţile cu vioiciune.
Nervi tari, dar şi răbdarea fără margini e necesară când filezi cărţile. Luciditatea, calmul şi atenţia pot decide câştigătorul, atunci când supraveghezi feţele celorlalţi jucători ca să le ghiceşti intenţiile, dar şi hotărârea fulgerătoare şi sigură, când decartezi. Aceste mari calităţi, frecându‑se de Carol, au trecut ca râia şi la Max Auschnitt şi Malaxa. Datorită acestei iluminări carolingiene, au ajuns cei doi cartofori mari magnaţi ai industriei româneşti antebelice.
***
Totuşi, nu se poate nega dezvoltarea industrială a României în timpul Domniei lui Carol al II-lea. Iată explicaţia:
Camarila lui Carol, condusă de Duduie, a frânat economia ţării mai mult decât a susţinut‑o, împiedicând libera concurenţă, dând contracte pe ochi frumoşi unui Malaxa sau unui Auschnitt, patronând afaceri precum Afacerea Skoda, sau dirijând din umbră falimentul băncii Marmorosch‑Blank. Pentru evoluţia pozitivă a României, Carol are doar o contribuţie neglijabilă.
Atunci, ce factori au putut duce la această dezvoltare economică şi culturală de excepţie? Ea se datorează mai ales, spiritului de disciplină şi sacrificiu al celor un milion de legionari, care prin cinste, muncă corectă abnegaţie şi voluntariat, au contribuit esenţial la creşterea şi dezvoltarea economiei româneşti. Iar cultura română a anilor dinaintea celui de‑al doilea război mondial e atât de plină de legionari, că dacă te lipseşti de ei rămâi fără cultură!
Nu este deloc întâmplătoare coincidenţa dintre curba de dezvoltare a mişcării legionare, care a atins apogeul în anul 1938 şi dezvoltarea economică a României, care şi‑a ajuns tot în acel an maximul istoric. După 1938, anul morţii Căpitanului Legiunea, cu cei mai buni oameni ai ei arestaţi mai întâi în închisori şi lagăre şi apoi asasinaţi, a pornit pe o pantă descendentă, ca şi economia României. Aceasta dovedeşte clar că nu Carol, ci omul nou şi conştiinţa legionară au fost cauza acestui miracol.
Comenteaza