Obrăznicia Ungariei şi impertinenţa U.D.M.R.-istă sfidează România. Bruxelles-ul tace
Redactia ART-EMIS
Duminică, 14 Ianuarie 2018 21:03
Obrăznicia Ungariei şi impertinenţa UDMR
Din postura ilegală de partid politic anti-constituţional, impertinenţa U.D.M.R. este inacceptabilă şi condamnabilă. Se impune ca C.C.R. să se autosesizeze pentru clarificarea publică a statutului acestei organizaţii înfiinţată aparent pe baza criteriilor etnice culturale, în fapt partid politic-extremist-iredentist şi eliminarea sa de pe eşichierul politic al României. Postura de traseistă în TIR-urile guvernelor postdecembriste a acestei coloane a cincea a dezmembrării României trebuie stopată ! Legal şi Constituţional ! U.D.M.R. nu reprezintă interesele cetăţenilor români de etnie maghiară, ci interesele iredentiste ale extremiştilor din „ţara vecină şi prietenă”. Şeful U.D.M.R. a sărit în sus de 15 metri fără să-şi amintească de înaintaşi, adică de Dicso Csaba şi de al lui îndemn „Nincs Kegyelem !”. La rândul său, Bruxelles-ul ar trebui să întrebe conducerea budapestană în ce căruţă se află Ungaria… dar nu o face. Ca de fiecare dată, „cutia de viteze” a „Uniunii” neunite se gripează în momente delicate, ceea ce demonstrează că U.E. a devenit o căruţă şchioapă ale cărei osii scârţâie tare. De aşa mijloc de transport, românii se pot lipsi. Pot merge pe propriile picioare mult mai sigur. (Ion Măldărescu).
„Am transmis că dacă steagul secuiesc va flutura pe instituţiile de acolo, toţi vor flutura lângă steag. Nici nu poate fi vorba de o astfel de autonomie pentru secui” (Tudose, Prim-ministrul României).
La intrarea în Parlamentul Ungar sunt arborate steagul unguresc și cel secuiesc
Ministerul Afacerilor Externe al Ungariei l-a convocat pe ambasadorul român Marius Lazurca pentru a protesta față de declarațiile premierului român. Joi seară, premierul Mihai Tudose a afirmat că refuză orice dialog legat de autonomia unei părţi a României şi că discuţiile pe această temă sunt în afara legii. „Am transmis că dacă steagul secuiesc va flutura pe instituţiile de acolo, toţi vor flutura lângă steag. Nici nu poate fi vorba de o astfel de autonomie pentru secui”, a declarat premierul. M.A.E. de la Budapesta așteaptă explicații și scuze din partea Guvernului României. Asta în timp ce la intrarea în Parlamentul Ungar sunt arborate steagul secuiesc și cel ungar fără cel al Uniunii Europene.
M.A.E. de la București consideră vinovate organizațiile politice maghiare din România
Ministerul Afacerilor Externe a luat notă de mesajele transmise de autorităţile de la Budapesta în contextul convocării ambasadorului român la Budapesta, la data de 12 ianuarie a.c. şi face următoarele precizări: Declaraţiile făcute de Prim-ministrul României atrag atenţia asupra responsabilităţii pe care o au autorităţile centrale şi locale din ţara noastră pentru asigurarea respectării legii, fără a avea valenţe etnice, anti-maghiare şi punctează, în primul rând, necesitatea respectării ordinii constituţionale şi de drept din România, stat unitar, suveran şi indivizibil. Semnalăm, totodată, faptul că dezbaterea în spaţiul public pe acest subiect survine în contextul în care iniţiativele privind diverse forme de autonomie teritorială pe criteriul etnic, s-au multiplicat în ultima perioadă, culminând cu semnarea, la 8 ianuarie, a Rezoluţiei comune a organizaţiilor politice maghiare din Transilvania privind alinierea conceptelor de autonomie.
Aceste demersuri, pe o temă care ţine strict de ordinea constituţională a României şi asupra căreia s-au pronunţat anterior atât factorii politici cât şi instanţa constituţională din România, nu contribuie la menţinerea unui spirit de convieţuire interetnică armonioasă şi nici la progresul în relaţia bilaterală. Astfel de gesturi sunt cu atât mai regretabile cu cât ignoră, în mod deliberat, măsurilesubstanţiale adoptate de-a lungul timpului de autorităţile române în beneficiul persoanelor aparţinând minorităţii maghiare din România, corespunzând celor mai înalte standarde de protecţie în materie, angajament pe care România şi-l menţine şi pe care îl va urmări în mod constant în toate politicile sale.
M.A.E. dezavuează orice provocări de această natură, mai ales în anul în care România îşi propune să sărbătorească Centenarul Marii Uniri într-un spirit de unitate, toleranţă şi respect reciproc între toţi cetăţenii săi, indiferent de etnia acestora. M.A.E. îşi exprimă încrederea că relaţiile româno-ungare vor avea în continuare ca reper pilonii politico-juridici reprezentaţi de Tratatul politic de bază şi Declaraţia privind cooperarea şi parteneriatul strategic pentru Europa în secolul al XXI-lea şi se vor dezvolta în spiritul valorilor europene[1].
–––––––––––––––
[1] Sursa : Alexandru Panait, Curentul https://www.curentul.info/in-lume/obraznicia-ungariei-la-intrarea-in-parlamentul-ungar-sunt-arborate-steagul-unguresc-si-cel-secuiesc-steagul-ue-lipseste/
Vezi şi: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/reactia-mae-la-criticile-ungariei-859143
Domnule profesor, cu amabila Dumneavoastră permisiune îndrăznesc să aduc o mică dar esențială completare materialului de mai sus prin aceea că, în opinia mea, MAE greșește esențial afirmând că vina dezordinii sociale din România ar aparține UDMR-ului. Am suficiente argumente, bine cunoscute de altfel, dar din motive lipsite de esență, de patriotism și de seriozitate politicienii noștri refuză cu obstinație ca să afișeze corect vina indubitabilă a poporului și a autorităților române care tolerează de atâta timp o asemenea atitudine obraznică și sfidătoare din partea acestor dușmani fățiși ai Țării noastre! Măi diplomați de conjunctură, faceți-vă profesia pentru care sunteți plătiți și sper că dușmanii Țării nu vă plătesc cu mai mult!! Cu respect, C. Ș. Șelaru
Fane , e ordin bre de la Vatican /Roma sa se divizeze ţărili in provincii romane mai marunte ,sa fie controlate usor de armata imperiala NATO .
Tu crezi ca ungurii sint de capul lor ?
Domnule profesor, de ani de zile scriu peste tot, spun, vorbesc dar nimic. De la un timp amintesc faptul că toți funcționari Țării, inclusiv cei din servicii, armată și MAI sunt plătiți de noi ca să-și îndeplinească obligațiile profesionale în mod corect. Și? Nimic. Diverși oameni mi-au spus cum în urmă cu câțiva ani UDMR-iștii umblau disperați din poartă în poartă prin Covasna, Harghita și Mureș pentru a-i convinge pe localnici ca la recensământ să se declare ca având naționalitatea maghiară promițându-le ori amenințându-i, după caz. Drept urmare, am atenționat autoritățile române că se intenționează falsificarea rezultatelor recensământului dar nici nu le-a păsat. Nu am intenția de a vă transfera Dumneavoastră grija pentru Țară însă simțeam nevoia ca să o spun cuiva care știu că mă ascultă. Că derbedeii ăștia echipați în salopete negre cărora fără drept le-a făcut Ponta cadou un teren din proprietatea publică pentru a-l utiliza ca teren de instrucție militară ?! reprezintă în mod cert coloana a V-a ungurească din România și asta nu mai este nici un secret. Personal i-am văzut prin zona Brașovului și mi s-a confirmat că și prin Apuseni bântuie tot felul de găști bine echipați care schițează ”hărți turistice” dar identificând astfel trasee și perimetre de interes care să le fie necesare la nevoie. Nimeni nu a dorit ca să facă ceva pentru a-i stopa! Domnule profesor, apatia asta a celor pe care-i plătim ca să ne protejeze ne va putea fi vreodată un argument cât de cât al faptului că în lipsa autorității vom fi obligați ca să ne apărăm singuri?! Ni se va mai putea opune legea potrivit căreia nimeni nu este îndreptățit ca să-și facă singur dreptate?! Vă rog să-mi iertați întrebarea asta de om total dezorientat. Cu deosebit respect, C. Ș. Șelaru