Accidentul de la Colectiv a fost premeditat? (1)

Aflu abia azi de existența textului „INCENDIUL DE LA COLECTIV, CA ȘI CÂND ERA PROGRAMAT”, al dlui Niculae Cornel, redutabil publicist de investigații. Am scris și eu pe această temă mai multe texte, încurajând familiile victimelor să ceară dreptate de la cei vinovați de oribila crimă. REIAU SUBIECTUL, PUBLICÂND TEXTE MAI VECHI, ÎN SPERANȚA CĂ VOM DECLANȘA DEZBATEREA PUBLICĂ CARE LA DATA RESPECTIVĂ NU S-A ȚINUT.
Începem cu textul domnului Cornel Niculae din octombrie 2019.

Niculae Cornel
13:50 (acum 4 ore)
către eu

Articolul meu se cheamă

„Incendiul de la Colectiv, ca şi când era programat“
fiind publicat în octombrie 2019 în Justiţiarul, la link-ul de mai jos:

***********************

Incendiul de la Colectiv, ca şi când era programat
„Portavoce” de import pentru proteste din România

Portavoce este un „film german“ produs de nişte „români“ de im­port, Marcel Schreiter, Henry Rammelt, care, provenind din Germa­nia, s-au întâlnit şi s-au împrietenit în Franţa, în 2005 (an în care Germandom-ul l-a propulsat în politica românească pe Klaus Iohannis: https://www.german-foreign-policy.com/en/news/detail/4698/), la Universitatea din Lyon, cu jurnalista Ru­xandra Gubernat, de la ProTv, care îşi dădea acolo masterul în „stu­dii post-comu­niste”.

The Impact of Germans in the East
(Own report) – The chairman of one of the „Germandom” organizations in the German foreign policy network is the …

După câţiva ani, Henry Rammelt şi Ru­xan­dra Gubernat au hotărât să se mute în România, „pentru că simţeau că se în­tâmplau lucruri”, zic ei. Ea avea să devină şefă în trustul de presă la Re­a­litatea Caţavencu, deţinut pe atunci, în 2009, de Sorin Ovidiu Vîntu, care prin unii dintre jurnaliştii din trust, precum Liviu Mihaiu, se lipise de „socie­ta­tea civilă” de profesie făcând front cu o parte din aceasta, în acelaşi an, îm­potriva lui Traian Băsescu.

Trecut şi pe la israelianul Elan Schwartzenberg, din 2011 până în 2014, trus­tul Realitatea ajunge în anii următori pe mâna lui Cozmin Guşă (care acum face iarăşi hocus-pocus în politică, cu PSD, în care s-a reînrolat, în scopul de a readuce în PSD „Grupul de la Cluj” = Dâncu, Rus, Maior & Gaşca), dirijat mai de demult şi de unele servicii secrete (la Cluj, Guşă avea retribuţie de la centrul SRI regional), a de­venit o trambulină politi­că a lui Klaus Iohannis şi un promotor al protes­te­lor stradale împotriva ori­cărei guvernări neagreate de Iohannis. În tot acest timp, în care trustul s-a situat de partea manifestaţiilor stradale anti-PSD, Ru­xan­dra Gubernat a fost salariată a trustului, pe o funcţie de conducere.

La SNSPA (care s-a so­lidarizat în 2017 cu surata ei din Ungaria, Uni­ver­­sitatea Cen­tral Europeană, a manipulatorului internaţional George Soros), Henry Rammelt pre­dă cursul „Mişcările sociale în Europa”, el fiind dedicat „reţelelor ac­tiviste” şi protes­telor anti-guvernamentale din Ungaria şi din România, „mişcărilor sociale, societăţii civile, culturii pro­tes­telor şi schim­bărilor de regim”, precum stă scris în fişa lui de la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, facultatea de Ştiinţe Politice, unde îl are ca şef (decan) pe ong-istul de lungă carieră Cristian Pîrvulescu de la Pro Democra­ţia.

Şi Cristian Pîrvulescu se specializase în mai-august 1995 la „Science Po” (Institut d’études politiques) din Paris, de unde provi­ne şi Henry Rammelt, care, înainte de a veni la Bucureşti, era acolo cercetător-asistent, având astfel recomandările necesare de la Pîrvulescu.

Institutul de Studii Politice din Franţa este, de fapt, ca rol, similar cu Facultatea de ştiinţe Politice (FSP) din cadrul SNSPA Bucureşti, „tot un laborator pentru spălat creierii şi formarea de kapo pentru captivii din la­gă­rul UE“, cum îl numesc criticii, pe unde s-a format şi actualul pre­şe­din­te rothschildian al Franţei, Emmanuel Macron, dar şi Sandra Pralong, mâna dreaptă a lui George Soros în România din 1990, care a ajuns din 2015 consilieră prezidenţială pentru Klaus Iohannis.

De fapt, acest Pîrvulescu, angajatorul la vedere al lui Henry Rammelt la Bucureşti, s-a lansat în plan social la revista Sfera Politicii, fondată în 1991 de către Stelian Tănase, un cofondator al Grupului pentru Dialog Social (GDS, finanţat de fundaţia lui George Soros), ca publicaţie a Fun­da­ţiei „So­ci­etatea Civilă“, de unde alegaţia că Pîrvulescu ar fi fost un băiat „crescut în curtea GDS“. Dar abia după stagiul francez de la „Science Po“, Cristi­an Pîrvulescu este propulsat în fruntea Asociaţie Pro-Democraţia, înfiinţată la în­ceputul anilor ’90 de către „organizaţia cooperării liberale internaţio­na­le“, National Democratic Institute (NDI), un pretins „ong“ finanţat de statul şi servicii secrete americane.

La Paris, unde şi-a început stagiile politice, era de fapt, sediul fundaţiei „Societatea Civilă“, care era condusă de unul din „re­deş­teptătorii“ masoneriei române, Alexandru Paleologu, fundaţie ce patrona revista la care lucra. Dar şi după 1995, Cristian Pîrvulescu a con­tinuat stagiile de formare politică la Paris, în 1998 la Univer­si­ta­tea Paris X Nanterre, în 1999 la Cefipa, iar în 2001 din nou la X Nanterre. S-a înscris apoi, pe filiera politică a Ong-urilor prietene, la stagii în Olanda şi în Germania şi, în 2003 (înainte de alegerile prezidenţiale din România din 2004), la un stagiu la Departamentul de Stat al SUA. Şi, tot din 2003, Cristi Pîrvulescu apărea şi în con­du­cerea fundaţiei lui Soros la Bucureşti. Era vremea „revoluţiei portocalii“ soroşiste din Ucraina şi „societatea civilă“ din România anun­ţa o revoluţie geamănă şi la Bucureşti, dacă Stolojan sau Băsescu nu ajung preşedinte al României. Ajunge Băsescu preşedinte în 2004, iar Cristi Pîrvulescu, care i-a fost aliat politic şi care ajunsese conferenţiar în acelaşi an la SNSPA, începe să urce în grad în guvernarea liberală, pe care o susţinu­se, până ajunge decanul facultăţii de Ştiinţe Politice la „Şcoala Naţională“.

*

Acesta era contextul în care Henry Rammelt ajungea de prin 2009 de la „Science Po” din Franţa, la SNSPA, la Bucureşti, cu contract. Spre de­osebire de cei doi prieteni ai ei germani, Ru­xandra Gubernat a „crescut în locul acesta“, în România. Când s-a întors în România din Franţa, ea a fost pusă de Realitatea Caţavencu în fruntea proiectului Smark, ce constă din site-ul de marketing smark.ro şi cel de publicitate IQads.ro, în care trustul a băgat 100.000 de euro.

Prietenul lor din Leipzig, Marcel Schreiter, avea să ajungă la Bucureşti mai târziu, peste şase ani, în ziua de 25 octombrie 2015, cu 5 zile înainte de incendiul de la clubul Colectiv. Foarte bizar este că după sosirea lui Schreiter s-au îndreptat chiar spre acel loc, căci, zice ea, „stabiliserăm deja că vom lucra pe ideea de socializare culturală care influenţează implicarea poli­ti­că a tinerilor… Îmi aduc aminte că ne plimbam prin cartier (Zona Buda­pesta din Bucureşti) şi am ajuns în curtea de la Fabrica Pionierul, unde era [clu­bul] Colectiv. Am povestit că sunt o groază de iniţiative culturale care se întâm­plă acolo – erau Colectiv, Claca, cunoaştem câteva trupe care aveau sălile de repetiţie acolo – şi Marcel m-a întrebat dacă nu există şi camere de în­chiriat [pentru el]… La cinci zile după s-a produs incendiul. Nu vreau să discut prea mult despre asta…”. [Portavoce, un documentar despre protestele din România: Cred că am fost pe rând observatori, actori, analişti şi cineaşti şi am încercat să păstrăm o „neutra­litate empatică“ faţă de subiect. (Ruxandra Gubernat în IQads)]

Marcel Schreiter este un producător de filme freelancer care s-a spe­ci­alizat la Karls-Universität la Praga în sociologie, cultură şi mass media. Freelancer fiind, înseamnă că cineva l-a angajat şi s-a nimerit să vină în recunoaş­te­re la locul de unde avea să înceapă filmul lor documentar, chiar înainte cu câteva zile ca in­cendiul să aibă loc la Colectiv, deşi acesta (oficial) a fost un accident, nu o faptă premeditată, şi deci nimeni nu putea şti ce va urma. Şi totuşi… acolo s-au dus!

„Cam aşa a început munca la [documentarul] Portavoce”, zicea Ru­xan­dra Gubernat despre sosirea la Bucureşti a lui Schreiter, com­­pania că­ruia, Kirschbaum-Pictures din Leipzig, a şi produs documentarul propa­gan­distic, el fiind specializat în a obţine „înţelegerea şi acceptarea generală” a unor fenomene culturale şi sociale minore, cf site-ului art-and-syhre.com, care adaugă: „Cu proiectele sale adesea critice din punct de vedere so­ci­al, el atrage atenţia asupra abuzurilor şi a contextului sociologic“, cre­ând o specie aparte de „documentar social“ (propagandistic, de fapt).

Filmul documentar s-a numit iniţial Concert Anulat – mai zicea Ru­xan­­dra Gubernat – şi urmărea „firul ăsta“: morţii şi răniţii din tragedia de la Colectiv reprezintă, simbolic, „…tragedia pe termen lung a unei ge­ne­­raţii care nu se poate dezvolta, care nu are nici spaţii fizice, nici spaţii sim­bolice pentru a deveni autonomă“. Şi, prin urmare, voalat, se iden­ti­fi­că şi vino­vaţii: guvernarea (cu bătaie spre statul naţional), autohtonul cu tra­di­ţi­ile şi biserica şi, în general, tot ceea ce se poate identifica ca ma­joritar local: o identitate naţională / patriotică; în timp ce interna­ţio­na­lis­mul sau glo­­balismul (fără a conta consecinţele lui economice asupra statelor slab dez­voltate, care astfel sunt colonizate şi exploatate, de facto) este ceva bun.

De aceea, în prezentarea documentarului lor, Portavoce, eveni­ment central la festivalul condus de româno-evreul Alexandru Solomon (fiul sionistului româno-israelian Petre Solomon) în martie 2018, One World Romania, se clama propagandistic: „Eşti masochist – trăieşti în România. Nu ştiu cum de mai rezişti. Sau poate că nu mai rezişti, sau nu mai stai cu braţele încrucişate, ceea ce înseamnă că eşti deja parte a co­munităţii crescânde de români care se regăseşte frecvent în stradă contestând starea de fapt… – filmul aduce în prim-plan o ţară în profundă schimbare şi tot mai expe­rimentată într-o cultură a protestului ce îşi are rădăcinile în scena culturală alternativă. Suntem mulţi.”

Ce trebuie să conteste românii? „Starea de fapt!“, ceea ce poate însemna un protest permanent până când agitatorii şi organizatorii spun „stop joc“. Dacă nu fac protestul împotriva „stării de fapt“, românii sunt masochişti pentru că trăiesc în România, iar asta le-o spune cei care au venit să trăiască în România (precum autorii filmului, Henry Rammelt şi Marcel Schreiter). Apare ca şi când, pentru noua ordine globală, trebuie ca românii să îşi neantizeze identitatea, să plece în alte părţi, iar cei din alte părţi să se mute în locul lor. Până la „stop joc“.

„Tema care a fost la baza Portavoce ne era foarte familiară şi aproa­­pe, cunoşteam şi participaserăm la toate valurile de proteste începând din 2008 şi pană atunci. Aveam deja un unghi de abordare“, mai preciza Ru­xan­­dra Gubernat, ei fiind, deci, şi agitatori şi actori ai protestelor, dar şi te­oreticieni-profesori şi, mai ales, îndoctrinatori: activişti ai cauzei obscure.

Deşi s-au plâns că la început nu au avut fonduri pentru Portavocea lor, sponsorizările au apărut odată cu producţia efectivă (editarea docu­men­tarului). Totuşi, nu a fost declarată concret nici o sursă de finanţare, iar R. Gubernat admite că a apelat şi la prieteni, dar cei mai mulţi dintre aceş­tia se situează în zona activiştilor sociali cu experienţă în obţinerea fon­durilor de la marile Ong-uri internaţionale sau alte asemenea gran­turi şi ajutoare, precum agitatorii de la manifestaţiile stradale #rezist Florin Bădiţă şi Mălin Bot, oen­giştii de profesie ca Laura Ştefan şi Sorin Ioniţă de la Expert Forum, jurnalişti sa­teliţi ai societăţii civile precum Dan Tapalagă, Lidia Moise (de la Revista 22), jurnalişti de la RISE Project (site de investi­gaţii finan­ţat din fonduri Soroş şi indirect de către CIA), sau precum Rodica Culcer (de la GDS), Vlad Mixich (iohannist-cioloşist crescut de soroşistul nr.1 al României, Andrei Pleşu,) ori poetul-jurnalist Iulian Tănase (din trust, la radio Radio Gue­rri­lla până în 2019, poetul fiind cel care l-a însoţit pretutindeni în cam­pa­nia prezidenţială pe Klaus Iohannis, preşedintele încercând apoi răs­plătirea acestuia cu funcţia de şef al Institutului Cultural Român).

Acţiunile de stradă ale „societăţii civile“ din România fiind perla fes­tivalului, au mai urmat şi un documentar olandez, pledoarie pentru primi­rea în Europa de emigranţi refugiaţi asiatici, unul francez, L’Assemblée (Adunarea), de „cultură a protestului”, având episod central o manifestaţie maraton de 3 luni împotriva legislaţiei franceze a muncii în Place de la Ré­pu­blique din Paris, manifestaţie numită Nuit Debout (Noaptea pe poziţie), de unde inspiraţia de peste o jumătate de an a activiştilor de Ong ro­mâni de a lansa în ianuarie 2017 lozinca-manifestaţie „Noaptea ca hoţii“, şi alte do­cu­mentare asemă­nătoare, mai ales propagandistice, inclusiv împotriva clericilor islamici, precum un documentar german ce prezenta „zbuciumul“ unui „artist politic“ iranian pe acest subiect. Un alt documentar al festiva­lu­lui era îndreptat împotriva celui de al treilea partid al Greciei, Zorii Aurii, considerat de către producători ca promotor al unei „ideologii toxice”, de extremă dreaptă. Un film israelian pre­­zent la festi­va­l, la Bucureşti, s-a în­scris şi el la categoria „cultura protestului“.

Documentarele au fost difuzate la Muzeul Ţăranului Ro­mân, mai ales, această instituţie a statului român fiind deja celebră prin difuzarea unor documentare şi filme artistice de promo­va­­re a relaţiilor homosexuale şi, im­plicit, a „drepturilor persoanelor LGBT“, acesta fiind unul din scopurile decla­rate şi ale fundaţiei Soros şi a tuturor celor afiliate ei.

Cornel-Dan NICULAE