Stimate Domnule Preşedinte al Academiei Române,

Stimaţi Domni Academicieni,

Academia Română este in stituţia cea mai potrivită să se pronunţe, în mod decisiv, într-o chestiune aparent minoră şi derizorie, ale cărei consecinţe însă nu mai pot fi ignorate, având un vădit character anti-românesc. Este vorba de apariţia, după 1990, în presa şi publicistica românească a cuvântului rom folosit ca etnonim, pentru a-i lua locul vechiului şi consacratului cuvânt ţigan. Intenţia de a scoate din uzul lingvistic un cuvânt atât de bine incadrat şi instalat în sistemul lexical denotă ignoranţă şi incultură din partea celor ce au avut această initiativă, şi totul s-ar fi terminat printr-un eșec ridicol şi lamentabil dacă lucrurile ar fi fost lăsate să se desfăşoare în mod natural, după regulile şi principiile care guvernează viaţa cuvintelor. Nu ne este însă greu să constatăm că presa şi publicistica de consum, mass media românească, precum şi textele oficiale, emanate de la autorităţi, sunt solidare în a susţine impunerea artificială a cuvâtului rom în limba română, proces lingvistic a cărui desfăşurare considerăm că se cuvine a fi curmată fără cea mai mica ezitare şi întârziere.

Ideea că acest cuvănt, rom, reproduce în mod „corect” denumirea pe care ţiganii înşişi şi-o dau în limba lor, este o idee lipsită de relevanță. Nenumărate sunt popoarele care, la fel, în limba lor, au o denumire diferită de cea pe care le-o dau alte popoare. Bunăoară germanii îşi zic Deutsche, în vreme ce majoritarea celorlalte popoare le spun altfel: nemeţ, allemande,tedesco, german etc. Ţiganii îşi pot spune cum vor în limba lor, dar când vorbesc româneşte normal şi cuviincios este să folosească termenul românesc ţigan,. De menşionat că acest cuvânt, ţigan, este folosit şi în alte limbi, în limba română fiind un împrumut. Cuvântul ţigan este, practic, un cuvânt internațional. În plus, în limba ţigănească nu există cuvântul rom, această denumire fiind de curând inventată de un ziarist american.

Avem motive să considerăm că introducerea în limba română a cuvântului rom va avea însă conseţinţe neplăcute şi inadmisibile, afectând, la nivel conotativ, cuvântul român. Paronimia, asemănarea prea mare dintre cele două cuvinte, e de natură să nască confuzii şi să denatureze semnificaţia complexă şi deosebită cu care cuvântul român s-a încărcat de-a lungul istoriei noastre. Insistenşa cu care unii ziarişti şi oficiali evită cuvântul ţigan, înlocuindu-l cu rom, ni se pare a fi cu totul altceva decât efectul ignoranţei şi al unei mode noi. Avem motive să vedem în acest act aparent nesăbuit o diversiune mediatică menită să erodeze fundamentele sentimentului national românesc prin compromiterea cuvântului român, cuvânt pe care românii îl preţuiesc cel mai mult. Este straniu că în toate limbile Europene ţiganii sunt numiţi mai departe, după tradiţia locului şi a limbii respective: gitan, gipsy, Zigeuner, bohemien etc., şi numai ţiganii din România, din spatial limgvistic românesc, nu mai pot suporta denumirea îndătinată, considerând-o injurie. Apeciem că este o prostie curată să consideri că numele de ţigan este un nume de batjocură. Dimpotrivă, abia prin cuvântul rom, dacă acesta se va menţine în actele oficiale şi în publicistică, se va produce o degradare semantică a cuvântului ţigan. Ţiganii nu pot fi împiedicaţi să-şi bată joc de propriul lor nume, dacă asta le face placere. Dar introducerea în limba română a cuvântului rom este o chestiune pe care nu ţiganii o hotărăsc, iar faţă de Campania ocultă şi subversivă de a introduce acest cuvânt în limba română considerăm că Academia Română are datoria să intervină într-un mod răspicat și inechivoc.

Uniunea Vatra Românească

Liga pentru Combaterea Anti-Românismului LICAR

Grupul Scara