🇷🇴 Prof. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, spune că NU ar mai trebui să ne ploconim în fața Occidentului / Dacă eram doar proști și înapoiați, nu ajungeam ca popor până în secolul al XXI-lea
Virgil Șerban
02/10/2023

Presedintele Academiei Romane, Ioan Aurel Pop, participa la simpozionul anual de istorie si cultura bancara „Cristian Popisteanu”, marti 24 aprilie 2018, la sediul Bancii Nationale a Romaniei (BNR) din Bucuresti. MARIAN ILIE /MEDIAFAX FOTO

Prof.Univ. Ioan Aurel-Pop, președintele Academiei Române, critică dur modul în care se face educație în școlile românești și spune că dacă se continuă pe drumul digitalizării și predării „sfaturilor practice” în loc de materii clasice, atunci „ne asigurăm decăderea, afundarea în neant, barbarizarea”.

Într-un interviu acordat ziarului „Lumina” al Patriarhiei Române, președintele Academiei Române afirmă că școala azi face o educație „superficială, formală, la nivelul minimei rezistențe”.

La fel, prof.Pop a deplâns faptul că familiile nu se mai ocupă de proprii copii.

„Tinerii sunt influențați de mai mulți factori negativi. În primul rând, mulți dintre ei sunt neglijați de familii, care au încetat să mai fie un cadru de educație preșcolară, de echilibru, de dialog, de basme minunate, de leagăn al credinței. În al doilea rând, școala nu mai face educație temeinică, ci face, în schimb, una superficială, formală, la nivelul minimei re­zistențe. Familia și școala deopotrivă îi îndrumă pe elevi să se realizeze în alte părți, să-și ia lumea în cap. „Educația” prin mijloace digitale – atât de la modă azi – prezintă „catastrofele” trecutului românesc și „nimicnicia” prezentului. Dacă așa este lumea noastră trecută și prezentă, cum să fie cea viitoare altminteri decât „întunecată”?

Dar încă nu este totul pierdut. Eu cred că ne putem reveni și să impunem în societate ceea ce se cuvine, adică echilibrul sau cumpătarea vieții trăite întru bine și adevăr, sub semnul credinței. Este de ajuns să ne uităm în trecut și să vedem cum am ajuns până aici, într-o lume frământată în care multe nea­muri s-au stins, s-au topit în altele, au dispărut. Românii, totuși, există încă și asta nu datorită nouă, epigonilor, ci părinților, moșilor și stră­moșilor noștri”, a explicat domnia sa.

Cărturarul român spune că dacă oamenii renunță să mai acumuleze cunoștințe, motivând că „toate se găsesc pe Google!” și transformă școala într-o joacă, atunci totul este pierdut.

„Preocuparea pentru studiu este mult scăzută față de trecut, din mai multe motive. Unul este ideea greșită că poți avansa bine în viață fără școală serioasă. Or, acest lucru înseamnă moartea civilizației și culturii. Trebuie reinstaurată încrederea în carte, în școală, în educație. Școala serioasă nu înseamnă dobândirea deprinderilor practice pentru viață – acestea se asigură altfel -, ci o cultură generală serioasă. Iar cultura generală se face prin lecturi extinse. Mai există prejudecata că nu avem ­nevoie de literatură beletristică, de poezie, de romane, de nuvele, de dramaturgie, fiindcă toate se găsesc pe Google! Ce absurd! Dacă ele nu se află în capul nostru, este ca și cum nu ar fi. Situația s-ar schimba abandonând preju­de­cățile, limitând accesul la „memoria digitală” și la apelul permanent la cunoștințele altora.

Firește, „înțelepciunea și iubirea” copilului – cum ar fi spus Lucian Blaga – înseamnă jocul, dar doar până la vârsta școlară. Jocul copilului nu poate să fie infinit, fiindcă, după împlinirea celor șapte sau șase ani, urmează jocul cel cumpătat, jocul din timpul liber. Școala este muncă și nu joc, evident muncă adecvată vârstelor copiilor. Dacă facem din școală distracție, dacă transferăm ­memoria din capul elevilor în ­computere, laptopuri, tablete, dacă îi învățăm pe copii numai „sfaturi practice” (igienă, sex, nutriție, circulație publică, pro­tecția mediului, antreprenoriat, digitalizare, sport etc.), în loc de limba și literatura română și universală, religie, matematică, fizică, biologie, chimie, istorie, geografie, muzică, desen, educație fizică, atunci ne asigurăm decăderea, afundarea în neant, barbarizarea”, a spus istoricul ardelean.

Președintele Academiei Române ne îndeamnă să revenim la „valorile și virtuțile verificate prin credință” și să nu ne mai „ploconim” în fața Occidentului.

„Noi suntem, între popoarele europene, aceia care ne turnăm cea mai multă cenușă în cap. Eu nu am întâlnit în drumurile mele vreun popor care să se nimicnicească singur în felul în care o facem noi. Nici la imitație nu ne întrece nimeni și nici la lipsa de demnitate. Ne ploconim în fața celor care ne înjură, care ne tratează cu insulte, îi ridicăm în slăvi pe cei care ne falsifică istoria, care ne stâlcesc limba, care ne dis­prețuiesc credința. Este frumos că, din secolul al XVIII-lea încoace, am făcut mari eforturi ca să ne adecvăm Occidentului avansat, ca să fim ca ei, deși asta nu se putea decât cu renunțări dureroase pentru noi, cei dăruiți de Dumnezeu cu altă zestre spirituală decât catolicii și protestanții.

Noi nu am trăit neapărat pe lumea asta prin spiritul concurențial-individualist și nici prin competiții înverșunate care să meargă până la eliminarea fizică a celui care nu era ca noi.

Nici nu am fost intole­ranți și nici cei mai rasiști, cum insinuează unii interesați să semene vânt. Noi am trăit cu „veșnicia” de la sat, cu pacea și liniștea munților, văilor și câmpiilor, cu biserici și case de lemn, cu turme mutătoare în locuri de vărat și de iernat, cu buciume sunătoare „sara pe deal”. Ne-am făcut viața după ritmurile și rânduielile noastre și am luat Occidentul ca model la momentul potrivit, numai că Occidentul era cam ostenit.

Azi, când îi vedem bine „osteneala”, nu ar mai trebui să ne ploconim inclusiv în fața erorilor lui, ci să păstrăm ceea ce este bine de la acea mare civilizație și să ne prețuim binele nostru. Dacă eram doar proști și înapoiați, nu ajungeam ca popor până în secolul al XXI-lea, ci ne risipeam în neant, ne topeam în alte neamuri. Faptul că am rămas este un semn că putem birui răul. Dacă vom reveni la virtuțile și la valorile verificate prin credință, atunci vom putea semăna în sufletele tinerilor încredere și speranță în viitorul Țării Românești și al lumii”, a concluzionat Ioan-Aurel Pop.