A nu mai fi român
A apărut, acum de curând, o nouă modă printre tinerii intelectuali și scriitori; a nu mai fi români, a regreta că sunt români, a pune la îndoială existența unui specific național și chiar posibilitatea inteligenței creatoare a elementului românesc. Să ne înțelegem bine: tinerii aceștia nu depășesc naționalul pentru a simți și gândi valorile universale, ei nu spun: “nu mai sunt român pentru că sunt înainte de toate om, și cuget numai prin acest criteriu umiversal și etern”. Tinerii aceștia nu disprețuiesc românismul pentru că sunt comuniști, sau anarhiști, sau mai stiu eu ce sectă social universală. Nu. Ei pur și simplu, regretă că sunt români, și ar vrea să fie (o mărturisesc) orice altă nație de pe lume, chinezi, unguri, nemți, scandinavi, ruși, spanioli; orice, numai români nu.
S-au săturat până în gât de destinul acesta de a fi și a rămâne român. Și caută prin orice fel de argumentare (istorică, filosofică, literară) să demonstreze că românii sunt o rasă incapabilă de gândire, incapabilă de eroism, de probleme filosofice, de creație artistică, și așa mai departe. Unul dintre ei se îndoiește atât de mult de realitatea unui neam românesc războinic, încât își propune să citească Istoria Imperiului Otoman a lui Hammer, ca să verifice dacă într-adevăr s-au luptat vreodată românii cu turcii, și i-au învins! Altul crede că orice creier care contează în istoria și cultura “românească” nu e de origine română: Cantemir, Kogălniceanu, Eminescu, Hașdeu, Conta, Maiorescu, Iorga, Pârvan etc. etc. – toți, dar absolut toți sunt streini.
Sunt slavi, evrei, armeni, nemți, orice; dar nu pot fi români, românii nu pot crea, nu pot judeca; românii sunt deștepți, sunt șmecheri, dar nu sunt nici gânditori, nici creatori.
Dacă le pronunți vreun nume despre care se știe sigur că e românesc, au alte argumente.
Este din Oltenia? Sânge sârbesc. Este din Moldova? Moldova întreagă este slavizată. Din Transilvania? Sânge unguresc. Cunosc câțiva moldoveni care spun cu mândrie: am sânge grecesc, sau: “strămoșu-meu a fost rus”. Singura lor șansă de a fi oameni adevărati este de a-și dovedi că originea lor nu este curat românească.
Nu cred că se află țară europeană în care să existe atâția intelectuali cărora să le fie rușine de neamul lor, să-i caute cu atâta frenezie defectele, să-și bată joc de trecutul lui și să mărturisească în gura mare, că ar prefera să aparțină, prin naștere, altei țări.
Toți tinerii aceștia au de făcut obiecții neamului românesc. Mai întâi, spun ei, românii sunt deștepți și asta îi împiedică să aibă drame interioare, să cunoască profunzimile sufletului omenesc; îi împiedică să aibă probleme. Cine nu are probleme sufletești, cine nu capătă insomnii din cauza meditațiilor și agoniilor, cine nu e în pragul nebuniei și al sinuciderii, cine nu ajunge pentru zece ani neurastenic, cine nu uită: “Neant! Agonia! Zădărnicia!”, cine nu se dă cu capul de pereți ca să afle “autenticitatea”, “spiritualitatea” și “viata interioară” acela nu poate fi om, nu poate cunoaște valorile vietii și ale culturii, nu poate crea nimic. Românii sunt deștepți – ce oroare! Unde poate duce deșteptăciunea? La ce-ti folosește faptul că poți cunoaște, superficial realitatea – când îți lipseste facultatea de a imagina probleme, îți lipseste boala prin care poți întrezări moartea și existența, îți lipsesc înseși elementele dramei lăuntrice? Tinerii aceștia sunt supărati pe neamul românesc pentru că românii nu au drame, nu au conflicte și nu se sinucid din disperare metafizică. Tinerii au descoperit o întreagă literatură europeană de metafizică și etică a disperării. Și pentru că disperarea este un sentiment necunoscut românului (care a rămas, în pofida atâtor erezii și culturalizări, drept credincios Bisericii Răsăritene), tinerii intelectuali au dedus stupiditatea iremediabilă a acestui neam. Tot ce nu se găsește în Pascal, în Nietzsche, în Dostoievski și Heidegger – și toate aceste genii au elaborat o gândire impenetrabilă structurii gândirii românești – tot ce nu se găsește în nebunia unui biet om din Germania, în viziunile unui rus și în meditațiile unui catolic în veșnică îndoială nu înseamnă nimic, nu are valoare filosofică, nu are valoare umană.
Alimentați de lecturi europene, mimând drame europene, voind cu orice preț o spiritualitate care să se asemene chiar numai exterior cu spiritualitatea occidentală sau rusă – tinerii n-au înțeles nimic din geniul acestui popor românesc, bântuit de atâtea păcate, având nenumărate lipsuri, dar strălucind totusi cu o inteligență și o simțire proprii. Tinerii au reacționat împotriva curentului de acum zece-doisprezece ani, pornit de la “Gândirea” și “Ideea europeană” (Pârvan, Lucian Blaga, Nae Ionescu, Nichifor Crainic; publicatiile lui N. Iorga) care proclamase “autohtonismul”, “specificul etnic”, în artă și în gândire și încercase cea dintâi filosofie ortodoxă prin crearea tipologiei românești. Cauzele acestei reacțiuni (care a început prin a fi pur spirituală, pentru a ajunge în deplin nihilism, negație a istoriei, relativism în cultură, disolutia conceptelor critice etc.) sunt mult prea interesante și prea aproape de noi ca să ne încumetăm să le discutăm în acest articol. Dealtfel nici n-am încercat azi să cercetăm întreg fenomenul “a nu mai fi român”, ci numai să denunțăm câteva din aberațiile ultimei mode intelectuale.
Acei care disperează de destinul de a se fi născut români, judecă strâmb meritele și defectele poporului. Ei vor problematică, îndoială, eroism – iar poporului român îi e cu totul străină îndoiala și despre eroi are o conceptie cu totul familiară. Pentru un tânăr intelectual credinta și îndoiala au valoare filosofică, deschid căile meditației prin “probleme”; pentru un țăran român, nu există îndoială, el crede firesc (“asa cum curg apele, sau cresc florile”), fără “probleme” (țăranul român este realist; vezi colecțiile de proverbe, ca să înțelegi cum a reacționat el contra încercărilor de idealism, de criticism, aduse de popoarele cu care a intrat în legătură).
Intelectualii au despre eroi o conceptie morală sau magică; și într-un caz, și în altul, ei judecă individualist, iar la limită, demoniac. Am arătat altădată ce cred românii despre eroii neamului; ceea ce cred și despre personagiile biblice și apostolice, că trăiesc într-un rai ca un plai românesc, că gândesc la nevoile lor, familiale, ca și în viață, coboară pe pământ în ceasuri grele, stau de vorbă cu oamenii într-un limbaj familiar etc. Eroii, așa cum sunt înțeleși de popor și eroii așa cum sunt închipuiți de intelectualii tineri – nu au nimic – de-a face între ei. Unii au un eroism pe care li-l dă viața asociată, ceilalți concep un eroism etic, de probleme, de drame și conflicte.
Apoi, tinerii intelectuali judecă totdeauna un popor prin ce creează, nu-l judecă prin ceea ce este, prin supraviețuirea lui. A “crea” este o concepție individualistă; a fi așa cum a lăsat Dumnezeu, este adevărata axă a “spiritualității” poporului. În concepția poporului, nimic nu se creează, nimic nu se face; lucrurile vin și pleacă, lucrurile se întâmplă. Dar aceasta este o problemă prea complicată pentru a o rezolva aici. Este adevărat că poporul românesc suferă de multe păcate, este adevărat că ne lipsesc multe axe – dar aceasta e condiția noastră umană, acestea sunt posibilitățile noastre de a atinge universalitatea. Putem pleca de la ele, sau le putem ignora, pur și simplu. Dar nu e nici cavaleresc, nici eficace – să ne fie rușine că ne-am născut români, numai pentru simplul motiv că nu găsim în valentele românești ceea ce vrea Chestov sau Dostoiewski.
Mircea ELIADE
(Preluare din Vremea, an VI, nr. 304 din 10 Septembrie 1933)
Jos cu patriarhul Daniel.Se planuieste pe ascuns in politica romaneasca,chipurile,pentru a se pune pumnul in gura suveranistilor, „”impacarea””cu „”nationalistii de extrema dreapta”” din Romania ca dupa caderea lui Johannis sa ajunga la presedintia Romaniei o femeie in persoana printesei Margareta de Hohenzollern urmand ca Romania sa devina monarhie cu monarh femeie in prima faza in persoana acestei doamne si cu prim ministru sa nu mai fie de la niciun partid ci ca sa se „”impace toate partidele ca sa nu mai fie dihonie in politica romaneasca”” prim ministrul sa fie nu oricare patriarh daca ar fi ci doar persoana lui Daniel Ciobotea(Dan Ciobotea) .Articolul de mai jos nu e sustinut si scris de un „‘dizident””ortodox cum ar vrea unii fanatici masoni sa numeasca contestatarii masoneriei si ai patriarhului masonilor Daniel Ciobotea ca „”dizidenti”” ci de un reputat si prolific jurnalist crestin ortodox pe nume Radu Iacoboaie pe care il felicitam pentru indrazneala de a ne reprezenta pe noi crestinii ortodocsi,ne-ecumenisti,ne-eretici si care nu avem nicio treaba,comuniune cu ecumenistii dar nici cu schismaticii rupti de Biserica,stilistii,grupari „”dizidente”” ci traim ca si dansul in frica de Dumnezeu,frica de a nu fi eretici,globalisti si iubire de tara si de aproapele in masura in care si tara ramane statornica in ortodoxie si in randuiala ei de tara suverana,unitara,indivizibila,inseparabila si independenta de orice stat de pe lumea aceasta.
FOARTE MULȚI ROMÂNI NU ȘTIU ÎNCĂ ADEVĂRUL DESPRE CUM A AJUNS DAN ILIE CIOBOTEA PESTE NOAPTE IEROMONAH, PROTOSINGHEL, EPISCOP, MITROPOLIT ȘI MAI TÂRZIU „PATRIARHUL ECUMENISMULUI” CUM L-A NUMIT PĂRINTELE ADRIAN FĂGEȚEANU…
BLOGUL MIȘCAREA PENTRU APĂRAREA ORTODOXIEI ȘI A ROMÂNIEI Fără categorie 6 mai 2024 9 minute
FOARTE MULȚI ROMÂNI NU ȘTIU ÎNCĂ ADEVĂRUL DESPRE CUM A AJUNS DAN ILIE CIOBOTEA PESTE NOAPTE IEROMONAH, PROTOSINGHEL, EPISCOP, MITROPOLIT ȘI MAI TÂRZIU „PATRIARHUL ECUMENISMULUI” CUM L-A NUMIT PĂRINTELE ADRIAN FĂGEȚEANU…
Iubiți frați români de pretutindeni, un domeniu foarte puțin explorat și care ar trebui poate să fie cercetat mult mai amănunțit și ulterior să fie dezvăluit publicului larg este „reformarea” Bisericii Ortodoxe Române în duhul lumesc, îndeosebi după lovitura de stat din decembrie 1989 prin implementarea treptată și foarte vicleană a panereziei ecumenismului, ca parte integrantă din ideologia complexă dar malefică a globalismului cu pretenții de hegemonie mondială.
Cine oare credeți fraților că este cu adevărat actualul „Prea Fericitul” Daniel, pe numele său de mirean Dan Ilie Ciobotea, născut în anul 1951 în județul Timiș?…
Se știe poate că din data de 30 septembrie 2007 și până în prezent, domnia sa ocupă într-un mod nemeritat după părerea noastră mai multe funcții în același timp: Arhiepiscop al Bucureștilor, Mitropolit al Munteniei și Dobrogei, Locțiitor al Tronului Cezareei Capadociei și Patriarh al României.
Însă foarte puțini români, îndeosebi creștini ortodocși au îndrăznit și au avut curiozitatea măcar să-i studieze puțin în detaliu biografia, activitatea sau trecutul său tenebros care ne ridică multe semne de întrebare.
Pentru că există încă într-adevăr multe aspecte neelucidate complet până în prezent, legate nu doar de arderea dosarului său de la Securitate în timpul „Revoluției” orchestrate de oculta mondială și autohtonă…
Dar cine a cercetat cât de cât viața sa, credem că a descifrat mai întâi faptul că înainte de 1990, Dan Ilie Ciobotea fusese un simplu profesor de Teologie, chiar puțin cunoscut dar cu o activitate poate destul de bogată și cu numeroase deplasări în străinătate. Acestea se explică desigur și prin prisma faptului că dânsul fost timp de 10-12 ani ofițer sub acoperire cu rang înalt în DIE (Direcția de Informații Externe din Securitate). Mai mult, a fost înregimentat în francmasonerie, ajungând la gradul 33! Există articole în presa românească în acest sens.
Asta și explică foarte bine ascensiunea sa de-a dreptul fulminantă sau spectaculoasă, faptul că după opt ani petrecuți ca profesor lector la Institutul Ecumenic din Bossey (Elveția), este adus în țară și plantat de către Securitate în mod inteligent sau subtil chiar în preajma marelui duhovnic Ilie Cleopa din Mănăstirea Sihăstria, care îi devine chiar naș de călugărie (cine știe cum a fost posibil să-l convingă de bunele lui intenții). Și asta se întâmpla pe data de 6 august 1987, la Sărbătoarea Schimbarea la Față a Domnului…
Chiar și de pe site-ul Patriarhia.ro descoperim astfel că după numai opt zile, Daniel Ciobotea este hirotonit ierodiacon iar peste încă o zi devine ieromonah! Iar anul următor ajunge și mai sus ca protosinghel și consilier patriarhal, director al sectorului Teologie Contemporană și Dialog Ecumenic. Devine profesor conferențiar la Catedra de Misiune Creștină din cadrul Institutului Teologic Universitar Ortodox din București.
La vârsta de numai 39 de ani, pe data de 12 februarie 1990 este hirotonit Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei(!), cu titlul „Lugojanul” de către Mitropolitul Banatului Nicolae Corneanu (cel despre care știm că s-a împărtășit cu catolicii și care s-a căit public de faptul că a fost turnător la Securitate).
Mai mult, după numai trei luni, pe 7 iunie 1990 este ales, iar la 1 iulie 1990 este înscăunat ca Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei(!!!).
A fost așadar la mijloc o mișcare strategică, foarte bine ticluită și susținută de către securiștii generalului Iulian Vlad vânduți ocultei sau atent calculată pentru a-i servi drept trambulină spre funcția cea mai înaltă, aceea de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.
Deloc întâmplător și foarte interesant este și faptul că tânărul Dan Ilie Ciobotea (cu doctorat, specializat ca teolog în „Dialogul Ecumenic” cu celelalte „biserici”) fusese chiar destul de apropiat de fostul Patriarh Iustin Moisescu (într-o imagine apare cum tânărul profesor Dan Ilie Ciobotea îi ducea sceptrul patriarhal!), care din 1957 și până moartea lui survenită în 1986 a fost și deputat în Marea Adunare Națională pe timpul comuniștilor. Oare ce sprijin i-a acordat pentru a preda ca lector în Elveția la Institutul Ecumenic fostul Patriarh securist Iustin Moisescu?…
Tot din presă aflăm faptul că în perioada 18 ianuarie – 4 aprilie 1990 a existat un Grup de Reflecţie și de Înnoire a Bisericii, condus de protosinghelul Daniel Ciobotea (!). Din acest grup făceau parte Arhimandritul Bartolomeu Anania, preotul profesor doctor Constantin Galeriu, preotul profesor doctor Dumitru Stăniloae, preotul Constantin Voicescu, ieromonahul Iustin Marchiş şi câţiva oameni din afara bisericii, printre care pictorul Sorin Dumitrescu, Horia Bernea şi filosoful Teodor Baconsky. Ideea înființării fiind credem noi a Iezuiților. S-a renunțat la ea în timpul Patriarh Teoctist Arăpașu.
Și se nasc câteva întrebări majore și legitime. S-a încercat oare atunci la începutul anului 1990 o adevărată „lovitură de palat” în Biserica Ortodoxă Română pentru înlocuirea Patriarhului Teoctist sub pretextul retragerii sale pe motive medicale? A fost oare în realitate sechestrat de către ocultă prin masonul Gelu Voican Voiculescu (numit într-un articol „ezoterist”, cel care a supravegheat personal îngroparea soților Ceaușescu, răsplătit de către Ion Iliescu cu funcția de prim-vice-prim-ministru în Guvernul provizoriu condus de Petre Roman)?…
A fost oare șantajat în legătură cu declarația sa părtinitoare față de sistem pe tema revoltelor de la Timișoara și de fapt a avut temporar timp de 112 zile un domiciliu ascuns și forțat la ordinul noii puteri politice de la București care în felul acesta își urma nestingherită anumite planuri, își infiltra oamenii obedienți în noile structuri de conducere ale Bisericii Ortodoxe Române?…
Se știe astăzi că tocmai la propunerea acestui Gelu Voican Voiculescu a fost dus în noaptea de 22 decembrie 1989 în chilia unui monah rămas anomim din Mănăstirea (Regală) Sfânta Treime din Sinaia, unde i s-a tăiat complet orice legătură cu exteriorul până pe 4 aprilie 1990, că nu a vizitat cripta țărănistului Take Ionescu din mănăstire etc. Totul pentru ca locul vacant de Mitropolit al Moldovei și Bucovinei să poată fi supus alegerii de către Colegiul Electoral Bisericesc și Dan ilie Ciobotea să ocupe această înaltă demnitate de conducere în Biserica Ortodoxă Română!…
Se pune problema și că nu putea exista în acest caz și în asemenea împrejurări vreo demisie legitimă a Patriarhului, asasinarea sa ar fi stârnit valuri prea mari, Daniel era mult prea tânăr încă pentru demnitatea de mai târziu de Patriarh etc.
Era nevoie încă de Prea Fericitul Teoctist și astfel a fost rechemat după câteva luni de „exil temporar” și chiar ne putem explica aversiunea sa față de Dan Ilie Ciobotea prin aceea că a fost șantajat din nou și i-a fost forțată mâna să-l investească peste puțin timp în funcția de Mitropolit al Moldovei și Bucovinei (deși era suspectat evident de colaborare cu Securitatea, avea doar 40 de ani etc). Cum s-a întâmplat de altfel și în mai 1999 când a trebuit să accepte totuși vizita papei Ioan Paul al II-lea, eretic care a devenit sfânt la catolici.
Ne punem de asemenea întrebarea fraților cum de a fost posibil ca un agent securist sub acoperire și înainte și după 1989, un adept activ și fanatic al globalismului și sincretismului religios, un gen de intelectual cărturar dar un mare trădător al ortodoxiei să ajungă tocmai în vârful ierarhiei bisericești din România, de unde să răspândească teroarea în rândul tuturor monahilor și preoțilo, și să împrăștie această molimă otrăvitoare și ucigătoare de suflete a ecumenismului?…
Cum a fost posibil ca un asemenea personaj să ajungă să conducă autoritar delegația Bisericii Ortodoxe Române în insula Creta din Grecia în perioada 16-26.06.2016, când s-a întrunit un pseudo-sinod sau un sinod mult mai mic decât „Marele” pansinod ortodox pe care l-au clamat, unul care s-a dovedit a fi totodată 100% nelegitim, dar și tâlhăresc și eretic prin documentele care au fost adoptate și parafate prin semnătură? Iar adepții lui Daniel să-l prezinte ca pe un leu al ortodoxiei românești care s-a luptat pentru noi…
Din coroborarea tuturor informațiilor disponibile până în prezent reiese clar faptul că fostul mirean Dan Ilie Ciobotea a beneficiat din plin de o susținere masivă din partea generalilor securiști trădători din SIE (fosta DIE din cadrul Securității) care au cooperat cu miliardarul evreu ungur George (Georgy) Șoroș și la nivel politic cu grupul evreo-khazarilor sioniști conduși de fostul președinte Ion Iliescu și colaborează încă cu Iezuiții (Serviciul Secret al Vaticanului, elita evreo-khazarilor sioniști care controlează la nivel global atât masoneria, cât și francmasoneria, sistemul bancar, marile corporații și cartelul militar industrial, cartelul farmaceutic etc).
Exemplul cel mai reprezentativ și elocvent în acest sens este chiar cel legat de aranjamentele din culise care s-au făcut pentru ca în luna mai 1999 să aibă loc în bune condiții a vizitei papei Ioan Paul al II-lea într-o țară preponderent ortodoxă precum România (prima de acest fel după anul 1054!).
Acești generali trădători s-au folosit de propria lor fundație (Omenia, cică Internațională!) condusă de Minodora Ilie și de ierarhii ortodocși șantajabili care i-au cerut acordul Patriarhului Teoctist Arăpașu, despre care aflăm că nu fusese de acord nici cu această vizită susținută de politicienii țărăniști în frunte cu Emil Constantinescu și Radu Vasile, nici ci numirea lui Dan Ilie Ciobotea ca Mitropolit al Moldovei și Bucovinei încă din 1990 și cu care avut mereu o relație tensionată, nici cu vizita fostului președinte Ion Iliescu la Iași în campania pentru prezidențiale în 2000 la invitația Mitropolitului Daniel etc.
Cum este posibil ca în zilele noastre să se studieze în seminarii și Facultățile de Teologie în spiritul catolicismului și ecumenismului, să se arate că sinodul din Creta a fost „Mare și Sfânt” etc?…
Mai rămâne doar să descoperim momentul când tânărul Dan Ilie Ciobotea a fost recrutat ca agent în Securitate (foarte probabil când își făcea studiile la Sibiu) și cine și cum l-au adus în primăvara anului 1990 la Mănăstirea Antim din București pentru a fi pregătit de părintele duhovnic Adrian Făgețeanu pentru înalta funcție de Mitropolit al Moldovei și Bucovinei. Și de ce nu a fost mediatizată lovirea în cap a părintelui Făgețeanu de către Daniel cu bastonul greu de oțel (pentru că a fost mustrat ca eretic, că nu poate adăuga sau scoate din cuvintele rostite de Mântuitorul nostru Iisus Hristos)…
„Ei pur și simplu, regretă că sunt români, ”
-e f. simplu:
sa nu mai vorbeasca românește!
asta nu e un indemn,nu ne adresam unor gunoaie;
este un blestem,
Domnul să le inchidă gura!
„Româna este o limbă în care trebuie să încetăm să mai vorbim sau … să o folosim numai pentru înjurături … ” —H. R. Patapievici
-pentru inceput Domnul sa-i dea dambla!