Regimul comunist a sucombat! Dar ideea comunistă?…
10 mai 2015de Ion CojaDoctrină naţionalistă3 comentariiEdit
A murit ideea comunistă?
Publicat de Ion Coja in Publicistică.Varia pe 31.10.2011
La două zile după ce în URSS și în lume ziua de 7 noiembrie 1989 a fost sărbătorită așa cum a fost sărbătorită – ca vai de lume, adică! – printre altele aflu de la un coleg că la Moscova mulțimile ar fi defilat sub lozinca Proletari din toate țările, iertați-ne !… Pare să fie o anecdotă ! Cel care mi-o spune este însă convins că așa s-a și întâmplat ! De ce nu ?!… Oricum, am impresia că aflu în această simplă schimbare de predicat expresia – cea mai succintă și în același timp cea mai potrivită – a evenimentelor ce se succed de câțiva ani în lumea « comunistă ». Tâlcul acestora mi se pare a fi cel mai bine prins în ideea că URSS (sau proletariatul rus ori Armata Roșie) care ani de zile s-a amăgit și ne-a amăgit că se află în avangarda omenirii, are acum motive, pentru cât s-a înșelat și ne-a înșelat, pentru cât ne-a mințit și s-a mințit pe sine, să-și ceară iertare, să-și facă mea culpa, deci. Să-și facă și harakiri ?… Rămâne de văzut.
Vinovăția sovietică este greu de evaluat acum când ne aflăm în toiul evenimentelor declanșate de conștiința acestei vinovății. Punând răul înainte, imaginându-ne consecințele cele mai reprobabile, vom spune că vinovăția sovieticilor este în primul rând față de însăși lozinca parafrazată : Proletari din toate țările, uniți-vă !… adică față de ideea comunistă. Anume, dincolo de orice dispută teoretică, ideea comunistă iese definitiv compromisă de « experimentul sovietic », implicit cel est-european. Această eventualitate mi se pare a fi consecința cea mai gravă din mulțimea de consecințe dureroase a celor 72 de ani de construcție a socialismului sovietic, bolșevic.
De ce mi se pare atât de gravă această consecință ? De ce considerăm ca pe o mare și ireparabilă pagubă pentru omenire faptul că prin cele petrecute de la 7 noiembrie 1917 încoace s-a compromis ideea comunistă ? De ce considerăm inadmisibil ca omenirea să abandoneze ideea comunistă ?
Căci – se pare- aici am ajuns : omenirea e pe punctul de a abandona ideea comunistă !
…Nutrim aceste gânduri întrucât, spre deosebire de toți cu care am avut ocazia să comentez evenimentele și stările « din lumea comunistă » , colegi sau prieteni, membri sau nu ai partidului comunist, noi nu confundăm trei lucruri ce mi se par extrem de deosebite :
1. Realitatea bolșevica, stalinistă, sovietică,
2. Teoria marxist (-leninistă)
3. Ideea comunistă
Cruda și disperanta realitate bolșevică, resimțită de aproape jumătate din omenire, reprezintă o cale înfundată a istoriei. Pe drumul deschis la 7 noiembrie 1917 omenirea nu mai are nimic de câștigat. Poate doar experiență. Și când zic astfel s-ar părea că glumesc, dar am și multă dreptate, căci într-adevăr s-a adunat astfel o experiență uriașă, omul și-a vădit în acești ani chipuri și înfățișări pe care nu le-am fi crezut a fi ale sale. Oare enorma suferință cu care s-a adunat această experiență, și însăși această experiență, să nu mai fie ele bune decât pentru gestul renunțării la idealul comunist ? Nu este cumva un preț prea mare ?
Considerăm că realitatea bolșevica, stalinistă, sovietică, nu este decât unul din chipurile posibile ale teoriei marxiste, leniniste. Înfățișarea acestei variante a fost determinată de o serie de accidente, de întâmplări, câteva din ele de-a dreptul nefirești, care au făcut-o să înscrie în istoria lumii capitolul posibil cel mai sângeros. Starea de înapoiere economică, socială și spirituală a Rusiei, imensitatea acesteia, caracterul « terorist » al revoluției, caracterul nefiresc al statului sovietic – întemeiat pe principiul suveranității ruse asupra celorlalte națiuni, personalitatea diabolică a lui Stalin (dar și a altor tovarăși ai acestuia , în frunte cu Lenin însuși), toate acestea și încă multe altele făceau din Rusia anilor 1917 statul european cel mai puțin potrivit pentru a experimenta teoria marxistă a unui stat al proletariatului.
Se pare chiar că Marx și-a construit ipoteza unei asemenea societăți având în vedere una din țările apusene, o Anglia sau o Germania, iar nicidecum Rusia unde proletariatul abia începea să capete conștiința existenței sale.
Nu este un efort de imaginație prea mare ca să ne dăm seama că altfel, cu totul altfel, ar fi arătat un comunism vest-european ! Sau care, înainte de a fi rusesc, ar fi fost est-european.
Oricum, 1917 ca dată de debut a unui stat socialist pare să fie un început prematur chiar și pentru Europa de Vest.
De asemenea, teoria marxistă pare indubitabil că a avut o imensă neșansă : aceea de a i se încerca aplicarea în condițiile cele mai improprii, mai neprielnice.
Eșecul bolșevic, de aceea, nu poate fi considerat neapărat ca eșecul marxismului. Este doar o încercare nereușită. Iar acest insucces decurge mai curând dintr-o serie de condiționări istorice, și mult mai putin din slăbiciunile teoriei, slăbiciuni care, firește, există, ele s-au făcut vădite pe parcursul experimentării și sunt, credem, remediabile.
Cu atât mai puțin întemeiate sunt motivele de a pune în discuție ideea comunistă. Alte teorii deja există și mai ales sunt așteptate să apară, prin valorificarea experienței căpătate în anii de așa-zisă « construcție comunistă » în URSS.
Puțin, foarte puțin, din realitatea sovietică reprezintă o concretizare a teoriei marxiste, la fel cum și această teorie, la rândul ei, nu slujește decât parțial ideea comunistă…
Cum însă intenția noastră nu este să facem o analiză critică a marxismului, ci doar să dovedim greșeala celor ce odată cu bolșevismul sunt gata să condamne și ideea comunistă, ne vom referi cu precădere la acestea două : realitatea sovietică și ideea comunistă, aflate într-o contradicție aproape totală. Foarte puține lucruri din realitatea sovietică decurg cu necesitate din ideea comunistă.
Mă voi mărgini la câteva exemple: atitudinea bolșevicilor față de religie, îndeosebi față de creștinism. Mi-a fost întotdeauna de neînțeles adversitatea bolșevicilor față de religie. Ateismul lor, deseori extrem de primitiv, nu are nici o legatură cu ideea comunistă, idee care se înfrățește în multe cu religia creștină. În mod esențial, amândouă au resimțit aceeași nevoie, a unui om nou, a edificării interioare a ființei umane.
Pare deci de la sine înțeles ca pe viitor, într-o societate ce va încerca să se organizeze după ideea comunistă, religia să nu mai fie prigonită, ci cointeresată să participe la edificarea unei lumi mai bune.
Cel mult se va pune problema ca, distingând între religie și biserică, comuniștii să ajute – iar nu să oblige, biserica a se „reforma”, în concordanță cât mai mare cu propria religie, cu menirea acesteia, cu scopul acesteia: salvarea sufletelor noastre și a omenirii înseși prin întruchiparea omului nou.
La fel, teza dictaturii, fie ea și a proletariatului, reprezintă o evidentă greșeală de strategie politică. În general, despre proletariat s-au acreditat câteva idei false și s-a ignorat adevărul esențial: nimeni nu e proletar de voie, ci de nevoie, neavând încotro. În mod obișnuit, proletarul jinduiește să devină el însuși patron, mai devreme sau mai târziu. Rapiditatea cu care din rândurile proletariatului s-a ridicat noua burghezie proletară din țările așa-zis „comuniste” are tocmai această explicație.
Ideea comunistă este trădată prin „dictatura proletariatului”! Stricto sensu ideea de dictatură a proletariatului este un non sens. În condițiile în care proletariatul este clasa socială cea mai numeroasă, devine absurd să numești dictatură conducerea societății de către gruparea umană majoritară! Desigur, în realitate este vorba de o dictatură, dar nicidecum a proletariatului, ci a unui grup uzurpator și demagogic.
Nu mult mai întemeiată este și teza „luptei de clasa”. În omenire, în societate, funcționează o sumedenie de temeiuri pe care oamenii se solidarizează între ei: rasiale, naționale, religioase, inclusiv cele stârnite de rezultatul unui meci de fotbal. Vor exista în lume și conflicte de clasă, dar și de data aceasta vom face aceeași observație: poziția claselor angajate în conflict este net diferită față de celelalte conflicte: în conflictul dintre rase sau dintre două cete de „microbiști” fiecare ține să rămână el însuși. În conflictul de clasă sunt angajate două părți: una privilegiată și alta geloasă pe privilegiile celeilalte, râvnindu-le. Contestatarii, luați fiecare în parte, mai curând s-ar mulțumi cu posibilitatea de a accede în clasa contestată. O societate bine organizată pe principiul inegalității sociale va fi o societate care va oferi (1) motive de satisfacție pentru cei ce nu-și pot părăsi clasa socială și (2) posibilitatea unei circulații, îndeosebi de jos în sus, între clase.
Se poate spune că societatea vest-europeană și nord-americană au reușit să creeze această „armonie” socială, întemeiată în principal pe nădejdea că nimănui nu-i este interzisă ascensiunea la un strat social superior. Fiecare trăiește cu nădejdea că până la urmă „va da lovitura”!
Ascensiunea socială ți-o poate asigura și îndemânarea la tenis, talentul de fotbalist ori de cântăreț, boxul, precum și o mulțime de îndeletniciri ilegale, de pe urma cărora îmbogățindu-te, parvii în partea de sus a topului social. Această circulație pe verticala socială dă societății occidentale acel aer simpatic și atrăgător îndeosebi pentru tineretul dornic de a se afirma (= a parveni pe plan social) cât mai repede.
Conflictele între clase se ivesc în măsura în care aceste clase devin impenetrabile, atât din afară cât și dinăuntru. Adică atunci când nu există posibilitatea nici pentru a urca într-o clasă superioară, nici pentru a-ți părăsi propria clasă pentru alta, mai convenabilă. Democrația și liberalismul occidental au tocmai această menire: de a nu răpi nimănui nădejdea unui succes social strălucitor. De îndată ce această nădejde dispare, atmosfera devine tot mai încărcată, mai tensionată, favorabilă izbucnirii unei „revoluții”.
Lupta de clasă nu este nici motorul dezvoltării sociale, nici inevitabil legată de ideea comunistă. Dimpotrivă, o trădeaza și ea.
Ce rămâne atunci din ideea comunistă? În ce mai constă ea daca e înstrăinată cu totul de ateism, de dictatura proletară ori de lupta dintre clase?
Ion Coja
POST SCRIPTUM 2011
Cele de mai sus au fost scrise în toamna anului 1989, „la două zile după ce în URSS și în lume ziua de 7 noiembrie 1989 a fost sărbătorită așa cum a fost sărbătorită”. Recitind aceste însemnări făcute înainte de 22 decembrie 1989 îmi dau seama că ele nu alcătuiesc un text încheiat, că aveam de gând să dau și un răspuns întrebării cu care acele însemnări mă cercetau în primul rând pe mine, autorul lor. Ce răspuns aș fi dat? Cred că asta nu mai contează așa de mult decât pentru mine, din curiozitatea de a recompune traiectul unei evoluții. Pentru alții ar avea importanță ce răspuns pot să dau azi aceleiași întrebări: ce rămâne din ideea comunistă? Ce mai rămâne din ea daca o înstrăinăm cu totul de ateism, de dictatura proletariatului ori de lupta de clasă?
Las pentru altă dată răspunsul al cărui sens, cu plus sau minus, se deduce din însuși faptul că am considerat oportună publicarea celor de mai sus. Deocamdată nu am a face decât o completare, o completare extrem de utilă azi cand ideea comunistă este reînviată sub zidurile Kremlinului și „amenință” pacea și stabilitatea lumii odată cu proiectul refacerii hotarelor marii Uniuni Sovietice. Completarea pe care o fac este un citat din D.Caracostea (în „Revista Fundațiilor Regale”, 1941, 8-9, p.289) care sună așa: „Oriunde o idee s-a împământenit în Rusia, aceasta s-a săvârșit printr-o lipsă de măsură care conținea în sine prăbușirea.”
O ultimă precizare: însemnările mele din toamna acelui an fatidic 1989 nu aveau titlu. Titlul l-am pus deunăzi, când am regăsit acele foi rătăcite prin sertare.
ideea comunista nu a murit, dar pentru impunerea ei s-a renuntat la calea militara sau revolutionara, deoarece a fost prea costisitoare, si nu a reusit sa atraga. Lovitura data de Hitler lui Stalin nu i-a mai permis acestuia sa supuna Europa, caz in care s-ar fi mers pe varianta bolsevica pentru restul lumii.
S-a ales o varinta mai soft, cea globalizarii, in care , in final, tribul ales de el insasi va pune mina pe tot. Pe cale economica sau militara in unele cauze. Doar ca metodele de guvernare vor fi aceleasi cu ale bosevicilor, manualul lor de inspiratie fiind tot vechiul testament.
Marx asta a și avut în vedere instaurarea comunismului într-una dintre cele mai avansate state capitaliste, instaurarea în Rusia a fost un accident. Însuși Lenin a luat o serie de masuri capitaliste pentru ca sistemul ar fi sucombat încă din timpul lui și dacă nu ma înșel însuși Stalin a luat asemenea masuri pe timpul războiului.
Totuși exista un paradox al comunismului pe care, un alt paradox, nu mi l-a explicat niciun profesor de economie din facultate (și am avut profesori buni), ci unchiul meu anticomunist convins, devenit după ’90 comunist care nu numai ca la citit pe Marx, dar l-a și înțeles. Paradoxul este următorul : cum se face ca economia sovietica aflata o buna perioada sub embargoul capitalist a avut o creștere economica peste media tarilor capitaliste și nu a fost afectata de criza economica din ’33, ba a permis și înarmarea URSS? Mi s-au oferit multe răspunsuri majoritatea punând accentul pe regimul politic, pe lagăre, pe munca forțată de tip sclavagist,ignorandu-se faptul că și în sclavagism dacă se depășea o anumită limita acesta devenea eficient. Răspunsul consta în modul în care folosești investițiile, politica monetara și corelarea lor cu ratele de creștere a salariilor, rentelor și dobânzilor. Spuneam într-un articol ca Marx a cunoscut istoria, deci și pe mercantilisti care au fost un fel de keynesieni avânt la lettre. Numai ca modelul interventionismului trebuie sa permită, la anumite intervale, și supape, de mici inițiative capitaliste, o simulare a competiției, nișe de piață care sa fie lăsate celor cu spirit de inițiativa și antreprenoriat. Inclusiv Keynes a gândit modelul sau ca sa prevină crizele nu sa le adâncească. Postkeynsienii și neokeynesienii au cautat noi soluții fata de problemele scolii austriece (liberale), neoliberalilor și monetaristilor și aceste sisteme teoretice, dar și practice s-au numit după numele economiștilor Solow, Harold și Domar și care au vizat un model de creștere economica bazat masiv pe investiții pe termen lung de 10 ani. Pentru cine a avut timp să îi asculte pe foștii miniștri din vremea lui Ceaușescu (nu vorbesc de toți politrucii), vor vedea ca după vizita din SUA nea Nicu a venit nu numai cu modalități de finanțare croite/modificate pentru România, dar și cu concepte, teoretice e drept, despre modelul Harold Domar și Slow care au permis ca Ceaușescu sa realizeze în 10 ani ce nu reușiseră capitaliștii în 30 de ani, comuniștii din ‘naintea lui în 20 de ani, o industrializare și o alfabetizare a României. D-ul Călin avea dreptate despre cat și cum era industria în’ 89,dar în perioada 1971-1981 starea economiei și a industriei era cu totul alta. Iarăși este perfect adevărat ca România a cumpărat multe licențe pe care nu le-a mai dezvoltat, dar avea alta soluție? Apoi se neglijează ca prin licențe România a beneficiat de know-how-ul aferent inclusiv de o creștere a calificării personalului pe bani putini.
Japonia care beneficiase de un plan Marshall s-a folosit de imitația creatoare ca sa inoveze și să dezvolte,model care va fi copiat de Coreea de Sud, Taiwan, China etc.. De ce nu a făcut și România acest lucru? Pe de o parte datorita crizelor petrolului și efectele financiare generate, politicii economice a URSS ca urmare a deschiderii „capitaliste” a României, a politicii achitării datoriei prin orice mijloace și în special prin blocarea importurilor și reducerea drastica a consumurilor. Revenim la modelele postkeynsiene și trebuie sa spunem ca ele se bazează pe o reducere treptata a consumului populației în dauna investițiilor în economie. Este evident ca după 10 ani trebuia luat piciorul de pe frână consumului și sa se accelereze treptat consumul intern. România a decis să-și plătească datoriile și sa prelungească modelul dar direcționand investițiile către industrie. FMI hulit azi, a avertizat ca exista o disproportie a investițiilor și o îmbătrânire tehnologica în anumite sectoare industriale (nu toată industria!), acesta a și fost motivul achitării datoriilor. În 1990 când Petre Roman punea anatema pe economia românească ca este un morman de fiare vechi acesta prezenta câteva ramuri industriale care erau comparabile cu cele din vest. Asa cum în armata americana întâlnim și armament și tehnica de lupta de generația a 5, alături de a 4 și a 3 și chiar a 2 a fără a fi slabă, dimpotrivă, tot asa se prezenta și economia românească. Normal pentru ca orice model economic nu asigura o dezvoltare unitara pentru ca nici condițiile nu sunt aceleași pentru fiecare ramura și este normal sa asistam la decalaje destul de mari.
Revenind la situația actuala vad ca nimeni nu vorbește de R. P. China și R. S Vietnam care nu sunt tari capitaliste ci și-au adaptat comunismul, socialismul în realitate la realitățile economice fără a renunța la socialism. China este o dovada cum modelele enunțate mai sus au asigurat rate de creștere economica care au permis reducerea decalajului prin scăderea consumului, urmate apoi de o redirecționare a investițiilor și a producției către consumul intern a.i economia sa se reașezare. Este normal ca economia chineza sa aibă o creștere de „doar” 6% de la 20% în condițiile în care înainte toată creștere era direcționata către export iar acum jumătate este direcționata către populație iar procentul va mai creste. Din aceasta cauza se asigura stabilitatea monetara a monedei pentru ca populația sa nu treacă prin șocuri (ca la noi).
Un alt aspect este modelul socialist din Libia, Irak și Siria bazat pe petrol care a permis acestor tari un nivel de trai deosebit de ridicat ori cazul aparte al Iugislaviei. Aici modelul economic a fost distrus prin intervenția militara a americanilor și a modelului lor de capitalism (în opoziție cu cel francez, renal, scandinav și japonez) promotor al globalismului care nu poate coexista cu alte modele economice. Capitalismul anglo-saxon poate coexista cu capitalismul renal, scandinav, francez și japonez pentru ca acestea din urma sunt aplicabile doar la câteva tari, sunt practic niște nișe. De ce coexista cu modelul chinez și vietnamez și nu cu cel venezuelean ori cubanez (se va schimba cat de curand) sau cel sirian și libanez? Pentru ca primele sunt ancorate și legate de el și nu-l resping, dimpotrivă îl atrag prin ratele mari ale profitului (reversul este ca marea majoritate a populației nu mai este protejată), în timp ce celelalte pun accentul pe latura sociala și pe un capitalism mai degrabă la nivel micro decât macro.
În concluzie URSS a încercat un model socialist (comunismul a rămas un deziderat, un vis vorba lui Nea Nicu) asa cum a fost creat de părintele lui, asa cum a fost preluat și adaptat de Lenin bazat pe dihotomia cu capitaliștii imperialisti , de aici și tendința imperialismului lor comunist. În timp ce alte tari comuniste printre care Iugoslavia și România iar apoi mai târziu China au ales sa aplice modeluri keynesiene învelite în socialism care le-au asigurat un anumit nivel de dezvoltare și care a propulsat China pe primul sau al doilea loc.
Toată discuția s-a axat pe comunism ca model economic, dar vedem cum, ca model politic, este copiat, adaptat și pe furiș implementat de capitaliști inclusiv de americani care i-au copiat inclusiv la nivel propagandistic. Atunci când au atacat Irakul, Iugoslavia, Libia parca asistam la explicațiile date de URSS la invadarea Afganistanului, Pardon! La eliberarea Afganistanului. Știți cum se va încheia războiul împotriva terorismului? Exact ca în România ca în perioada în care regimul comunist a creat fobia cutremurului. După atingerea scopului (la noi sistematizarea, la ei controlul) nu se va mai auzi de eveniment (s-a mai spus în regimul comunist de cutremurele dupa 77?),poate ici, colea câte o știre izolata. În anii 70 și 80 terorismul era în floare și nimic! Nu război, nu cruciada, nu bombardamente NATO, Tratatul de la Varșovia, coalitie ONU și era plina Europa de teroriști. Care a fost leagănul terorismului? Rusia și Balcanii! Cine ii ridica în slavi și ii făcea nemuritori în literatura? Intelectualitatea din Occident. Cine ii finanța? Serviciile! Cine a pus umărul la căderea comunismului?Serviciile și nu capitalismul, o înțelegere la Malta și niște promisiuni nerespectate. Comunismul a murit? Nu! S-a transformat în China, s-a adaptat și transformat, în viitor va câștiga și militar (economic a facut-o). Care va fi prețul?
„Proletari din toate tarile, iertați-ne! Am învins! Scopul scuza mijloacele! Pe urma cred ca va avea soarta solului de la Marathon, dar nu mai contează. Capitalismul cel bazat pe spiritul antreprenorial, pe mana invizibila a pieței, pe concurenta și masuri limitate de intervenție a dezechilibrelor, pe respectarea regulilor pieței și ale capitalului va fi mort, la fel ca și democrația. Termenul va rămâne, golit de conținut aparat de stat, dar fără nicio legătură cu demosul,totul va fi subordonat kratosului iar începutul a fost făcut.
Nu exista competitie economica in comunism! Mai studiaza!!!!!!!!!!!!!!!!!
Ca nu te pricepi!!!!!!!!!!!!!!!!
Nu conteaza cresterea economiei unei tari nicio clipa: CONTEAZA DOAR CUM TRAIESC OAMENII! CA NISTE CAINI SAU CA OAMENII!
It’s that simple!!!
Exista competiție și în Papua Noua Guineea, deci într-o societatea primitiva. Exista competiție inclusiv în comunism, astfel dacă Fabrica de conserve A era mai competitiva la dulceață în sensul ca produsele ei se vindeau mai bine, decât Fabrica B, atunci ea primea „unda verde” pentru acest sortiment, Fabrica B primea ajutor în sensul ca dulceață se baga pe gatul cantinele, dar prețul era mai mic. La următoarea planificarea se avea în vedere acest aspect și li se tăia producția de dulceață. Acolo unde exista piața, în comunism exista o piață planificata și strict reglementata, exista și competiție, nu la nivelul celei capitaliste pentru ca intervenea statul.
În concluzie dacă tăceai filosof rămâneai.
Cu privire la nivelul de trai și aici exista mai multe perioade și situații. Dacă luam ca punct de reper 1878 și pana astăzi majoritatea romanilor au trăit greu.
Ai date statistice pe net și poți calcula venitul pe cap de român și să-l compari cu alte tari.
Nu faci distincția intre creșterea economica reala și cea speculativa, de ex în Coreea de Sud creșterea economica se vede și în nivelul de trai. Am ales aceasta tara pentru ca a fost cu mult, mult sub România iar azi este la ani lumina.
Da , e clar !
Competitia comunista era foarte elocvent rezumata chiar de subiectii implicati in ea :
„EI SE FAC CA NE PLATESC – NOI NE FACEM CA MUNCIM” !!!
Asa o chiuleala era foarte normala in conditiile unor salarii DE GROAZA !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Sa fie clar: nu se chiulea peste tot, in comunism, unii munceau pe rupte, ore multe peste orar , dar in numeroase intreprinderi, se chiulea masiv, de cate ori se putea !
Eu am avut prieteni in foarte diverse institutii si toata lumea vorbea despre chiuleala !
ROMANII IESITI SI ANGAJATI IN APUS , AU SUBLINIAT ACEST LUCRU!
OMENII ERAU INSA PLATITI CU TOTUL ALTFEL, CA SA-SI DEA INTERESUL! ERAU PLATITI DECENT !!!
FABRICA UNDE SE CHIULEA PE RUPTE NU ERA INCHISA DE NIMENI : O DUCEAM NOI TOTI IN SPINARE !!!
AIA ERA COMPETITIE ?
Radule nu pun la îndoială ce spui, îți spun însă că tata a lucrat la un combinat chimic, combinat băgat în insolventa de Ponta, și lucra în 3 schimburi, lucra și sâmbătă și duminica și sărbătorile legale și 90% lucrau la export. Nu prea trăgeau chiulul ca era jale, el era electrician și venea uneori epuizat, dar cei care lucrau efectiv în producție ori în secțiile din „lumea a treia” erau în fiecare zi storsi precum portocalele. Ii vedeai în fiecare zi cum coborau din tren ori din autobuze ca sa „se odihneasca” la coziile care ii așteptau. Într-adevăr la mama, la centrul de calcul, era frumos, mai lejer, era în oraș,puteai sa pleci o ora să-ți rezolvi o problema,dar asta nu însemna că se chiulea și aici deseori se stătea peste program, dar era altfel.
Vad ca toată lumea spune ca se trăgea chiulul în comunism, dar ma întreb toate blocurile construite, spitalele, școlile, grădinițele, toate fabricile, uzinele, drumurile, podurile cine le-a făcut dacă părinții și bunicii noștri chiuleau?
Ma întristează faptul ca se pune eticheta de chiul, valabila în ’89 în anumite sectoare, pe întreaga perioada ceaușista. În 1988 România a realizat cel mai mare PIB care a rezistat pana în 2005,conform FMI, nu PCR, cum crezi ca a fost realizat? Prin chiul?
Aveam 16 ani în 1989 și îmi amintesc foarte bine cum era: coziile, alimentele pe cartele, economia la căldură, la electricitate, orele la lumânare, programul la TV,cartile la pachet cu una politica. La tara era și mai greu, nu la bunicii mei pentru ca aici nu a fost colectivizare și aveam pământul nostru,deci aveam tot ce ne trebuie. Însă erau oameni care o duceau greu, salarii mici (nu a fost cazul la tata) și care își permiteau carne doar de 1 Mai, 23 August, 1Decembrie,existau și atunci cantine sociale, dar nu am văzut oameni căutând în gunoaie ca astăzi și nu am văzut oameni fără speranță ca azi. Nu am spus niciodată ca a fost mai bine în comunism, am spus doar ca omul sărac putea trai mai bine iar copiii lui aveau posibilitatea, prin meritul lor, să-și depășească condiția sociala. Azi copii celor nevoiași sunt condamnați la sărăcie, nu au nicio șansă, un număr infim poate să-și depășească condiția, majoritatea sunt condamnați la sărăcie.
Cred ca cei care au murit în ’89, uciși în acele evenimente, ar muri azi de inima rea văzând cum o duc majoritatea romanilor și cum au înțeles tovarășii comuniști, transformați în capitaliști, în democrați și religioși, sa instaureze capitalismul sălbatic și sa devaluzeze tara și populația.
Confucius a spus ca este o rușine sa fii sărac într-o tara bogata asa cum este o rușine sa fii bogat într-o tara săracă. Te las pe tine să apreciezi când ar trebui unora sa le fie rușine, în comunism ori în capitalism.
comunismul s-a instalat in America. TRUMP spune ,,enemy of the people,, presei ,,adica comunismul ,,dusman al poporului,,
CNN evreii il acuza de ,,deviere de dreapta imperialista si genocid,, de la linia homosexuala a lui SOROS ,societate deschisa, lesbianism, africanism. Tot ce e ALB ca rassa trebuie sa dispara din peisaj pentru ca nu-i asa, Hitler a fost rau.
Lumea e condusa de fostii comunisti reciclati in Globalisti capitalisti. Ei au dezertat de la KREMLIN si au prabusit URSS-ul, si azi conduc america!!
TRUMP va arunca in aer IRAN-ul pentru ,,deviere de la linia globalismului,, si pentru beneficii petroliere in bani.
Ideiile domnului Coja nu sunt rele, insa trebuiesc adaptate. Daca evreii au creat crestinismul, comunismul, nazismul, capitalismul, islamul, si alte doctrine filosofice, de o parte din ele s-au debarasat cand interesele lor nu au mai convenit cu acestea.
Noi trebuie sa ne vedem de interesele NOASTRE, si sa propunem un nou partid, platforma patriotica, imbinata cu secolul vitezei. si nu prin CALIN GEORGESCU, un israelian cu tripla cetatenie, angajat ONU care ne spune din calitate de piroman angajat ONU, ca romanilor le va arde casa, ca firmele globale vor privatizarea resurselor globale, hranei si energiei. GEORGESCU nu se multumeste ca orice israelian cu salariul de 20.000 dolari de la ONU si vrea mai multi bani, si si-a gasit fraierii in Romania cu care sa-si faca un partid. Sediul ONU pentru Europa de est este la VIENNA in Austria, unde lucreaza Georgescu.
Eu as spune sa vedem ce facem concret. Din pacate cu PRM nu se mai puate face nimic, cu PCR trebuie incercat ceva, insa ROTARU de la Alianta socialista a incercat ceva si nu i-a prea iesit, ceva similar PCR.