SMERENIA

Ioan

Dupa ani de cautari,framantari cu mila lui Dumnezeu si a Maicii Domnului am gasit un argument patristic (conversatia de mai jos cu Sfantul Constantin Galeriu) in legatura cu baza profund scripturistica si patristica cum ca ADN-ul uman nu poate fi anulat total prin nimic mai ales ca vorbim acum de mArn Mesager si cea mai cumplita si malefica erezie actuala care a cuprins si otravit crestinatatea cu precadere cea ortodoxa cum ca omul se poate trezi ca persoana divino-umana chiar daca a zacut in pantece de robotesă ori a fost conceput in laborator ca om „hibrid” cu ADN-ul anulat si ca nu se pot mantui.Acest gen de oameni pot fi botezati dupa o randuiala speciala corect reglementata de Biserica,se pot mantui cat avem grija de ei,cred,pe invatatura ca ne mantuim unii prin altii si nu unii fara altii si ca fapturi umane ce sunt ei nimeni nu are dreptul sa ii impuste si sa le ia viata si terminati pt totdeauna cu ereticul pr.Elpidie Vaianakis care a otravit Biserica cu ereziile lui cumplite in privinta asta.Cat timp vorbim de gena umana tu nu ai dreptul sa ii inchizi imparatia cerurilor portile ei fiindu-i deschise ne-uitandu-se la față pt ca cuvantul scripturii „Domnul Care nu Se uita la fața omului” se refera si la oamenii victime ai mArn Mesager,oamenii clonati,oamenii facuti in laborator sau cei din robotese care au suflet,sa fim clari, numiti in mod criminal drept „hibrizi” pt ca nicio creatie a lui Dumnezeu cu ADN uman nu este ne-desavarsita orice aspect si statut in lumea asta ar avea.

Iata textul.
„Chipul divin (ADN-ul n.n.)
din om
este de
nedistrus.
Dragostea
zidește!

Ucenicul. „Eu știu
că Răscumpărătorul meu
este viu ”
Părinte Galeriu, mă adresez Sfinției Voastre cu o întrebare care-mi
apasă sufletul: există vreun punct în care să se situeze un om. punct care
să fie atât de îndepărtat de Dumnezeu încât omul acela să nu se mai poată
întoarce la El?
Raspuns.
Nu e cu putință să se situeze cineva intr-un asemenea
punct, in afară total de Dumnezeu. In el, in om, există o
speranță, măcar in ultima clipă a existenței lui. Și, așa cum
învață adânc teologia, după Sfânta Scriptură și Sfinții
Părinți, demonul a căzut prin el însuși, adică din inițiativa
lui. Acolo, intr-adevăr… Misterul răului rămâne de neatins
pentru noi, oamenii, pentru că-i vorba de înger și e o taină a
îngerului. Dar, în ce-l privește pe om, care a căzut ispitit, așa
cum ne descoperă Sfânta Scriptură, Dumnezeu n-a
îngăduit demonului să se atingă de ultima lui adâncime.
Spune Scriptura că a pus la poarta Raiului heruvimi cu
sabie de foc. Sunt trei locuri revelatoare în Scriptură, care
răspund la această taină mare, de la care plec. în care cred
cu tărie, și anume, demonul a căzut din inițiativa lui, prin el
însuși, și, la el, taina e a lui, a îngerului. Cu privire la om.
avem descoperirea Scripturii – pentru că privește pe om
mai direct. întâi, după ce omul a căzut, și au fosțosândiți și
bărbatul, și femeia, și șarpele, lui Adam i-a spus: ” In
sudoarea frunții vei munci pământul, care va produce spini
și pălămidă”. Dar, totodată, adaugă Scriptura: ” Ci, iată, Adam – zice Dumnezeu – s-a făcut ca unul din Noi, cunoscând
binele și răul. Să așezăm o strajă la poarta Raiului, să nu se
atingă de Pomul Vieții, ca să nu rămână

nemuritor”. E o revelație extraordinară – adică să nu rămână
răul nemuritor în om. Ce tragism ar fi! Bunăoară, suferi de o
boală incurabilă, deși înaintea lui Dumnezeu nu e nimic incu-
rabil. și să rămâi așa, în boala asta, neîncetat. Poate te
întreabă cineva: „Da

cum să rămâi…?”. Ei, datorită
libertății, că omul vrea să rămână așa, nu vrea să se întoarcă
la Dumnezeu. Aici e misterul salvării – (ine de voința omului.
Dar să revenim.
Atunci a zis Dumnezeu: „să nu rămână răul nemuritor” și
a pus heruvimi la poarta Raiului, cu sabie de foc, ca să nu se
atingă de Pomul vieții. Ce înseamnă „să nu se atingă de
Pomul Vieții”? Adică adâncul din om, chipul divin din om e
de nedistrus. Tot la fel. in viața lui Iov parcă licărește ceva
din grădina Raiului.
Un om trăia în (ara Uzului și avea fii și fiice, turme de oi.
cirezi de vite, iar el era drept și temător de Dumnezeu și se
ruga pentru ei. Și, într-o zi, se adună Dumnezeu la sfat cu
îngerii Lui, și era și Satan printre ei și-l întreabă Dumnezeu:
” De unde vii?” „De la ocolul Pământului” (știi, el dă
ocol…)
Veghează neîncetat Satan?
A! Ca un leu! Ca un leu mugind pe cine să înghită – zice
Sf. Apostol Petru. Sau, într-o întâlnire cu un sfânt, dintre
părinții pustiului, zice Sfântului Antonie, diavolul: „Antonie,
tu veghezi, dar eu nu dorm deloc. Tu postești, dar eu nu mănânc deloc. Cu ce mă întreci tu?” „Cu smerenia.”
A ici e marea tragedie a diavolului – smerenia. Și iată, intră
Satan la consiliu și-i zice Dumnezeu: „Ai auzit de Iov, robul
Meu?” „Am auzit, cum să nu.” „Ei, vezi cât de drept și
temător de Dumnezeu și întru nimic nu calcă porunca Mea.”
„Ei, este el drept și temător și ascultă, pentru că are de
toate. Are așa de multe bogății! Dar

ia să-l mai sărăcim noi nițel, să-i luăm și una și alta.”
„Uite, încearcă, pune-l la ispită !” Și. deodată. Satan se
apucă de treabă pier vitele, iar oile sunt furate de tâlhari…
După aceea se atinge de bieții copii ș/ mor unul după altul,
și așa mai departe.
Dar iată, vine un nou consiliu, o ședință, și Satan iar
apare. Iov n-a cârtit deloc împotriva lui Dumnezeu. „Ei, ai
văzut câte rele ai făcut, ticăloșiile, și el n-a blestemat, n-a
rostit cuvânt împotriva Mea!” „Ei, așa-i omul, cojoc pe
cojoc, dar ia să-i atingi trupul lui nițel, să-l sfredelești
nițel, să-l canonești nițel la trup…” „Iți dau voie, dar
numai de viața lui să nu te atingi.” Auzi? De viața lui. de
adâncul din el să nu te atingi!
Și a ajuns bolnav, plin de răni, de bube, sărmanul, se
răcâia cu un bețișor, poate că și viermișori avea, microbii
apăruseră, de ăștia mai mărișori. în rănile lui. Și nevastă-sa
ii spunea: „Blesteamă odată pe Dumnezeu ca să mori!”
Dar el n-a blestemat. Prima oară a spus, când pierdea
atâtea: „Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele
Domnului binecuvântat!” , iar acum: „Eu știu că
Răscumpărătorul meu este viu.” Deci, al doilea moment
în Scriptură care arată că este acolo pecetea dumnezeiască,
de nedistrus. lată alt loc în care, la Cezareea lui Filip, in părțile acelea,
la izvoarele Iordanului, unde Mântuitorul. împreună cu
ucenicii, a făcut un fel de sfat – se pregătea pentru pătimire –
și i-a întrebat: „Cine zic oamenii că sunt Eu?” Și-I răspund:
„Unii zic că ești llie, alții că ești Ieremia, alții că ești
unul dintre proroci.” „Dar voi cine credeți că sunt?” Și
Petru a răspuns: „Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu
celui viu.” Și Mântuitorul i-a spus: „Ferice de tine, Simone,
nu carnea și sângele ți-au descoperit ție aceasta, ci Tatăl
Meu din ceruri. Adevăr zic eu ție: Tu ești Petru. Pe această
piatră – adică mărturisirea credinței
Cu Părintele Galeriu intre GENEZA APOCALIPSĂ
acestuia – voi zidi biserica Mea și porțile Iadului n-o vor
birui!” Deci porțile Iadului n-o vor birui, adică va rămâne
ceva de nedistrus in adânc, în Biserică, în om, în Adam. Și
care-i taina, taina tainelor?Omul singur poartă în adânc
pecetea chipului lui Dumnezeu. Demonul nu-i după chipul lui
Dumnezeu.”