Calin Kasper
220 aprobate
calin.kasper@gmail.com
188.108.55.16

 

 

Romanul „De la inimă spre cer”, publicat în 2014 face încă valuri

Lucrarea este în principiu o istorie romanţată a Mişcării Legionare, dar cu fapte şi concluzii care au fost trecute printr-un filtru sever din punct de vedere al adevărului. Totuşi de curând un cunoscut mi-a reproşat faptul că o lucare favorabilă Mişcării nu putea fi scrisă decât din cauza faptului că „n-am citit cărţile care trebuie”.

În primul rând, am citit şi cărţi „care trebuie”, şi cărţi „care nu trebuie”, pe care le-am ordonat după gradul lor de credibilitate. Astfel că au fost unele pe care n-am dat doi bani, în timp ce pe altele le-am ridicat la ceruri.

Să iau de exemplu lucrarea lui Oliver Jens Schmitt „Corneliu Zelea Codreanu Ascensiunea şi Căderea Căpitanului”. În primul rând Jens Schmitt este profesor de istorie sud-est-europeană la Universitatea din Viena şi nu poate scrie decât lucrări „political correct” dacă nu vrea să-şi ia adio de la cariera lui universitară. De asta am privit lucrarea lui cu îndoită atenţie. Şi am descoperit ceea ce bănuiam. Ca să respecte liniile date de globalism, a făcut concesii în ceea ce priveşte adevărul istoric.

Eu am un exempar al lucrării lui Jens publicat de oficina globalistă Humanitas unde la pagina 77, capitolul 15 are titlul de „Asasin”. Cine este asasinul? Desigur că Zelea Codreanu, care în conflictul cu Constantin Manciu, l-a împuşcat mortal pe acesta la ieşirea de la procesul în care studentul Comârzan îl acuzase pe Manciu de violenţe fizice cumplite.

În primul rând, Corneliu Codreanu a fost judecat de un tribunal care a dat verdictul „achitat”, considerând că Zelea Codreanu a fost în legitimă apărare. Faptul că Manciu a venit la tribunal unde era inculpat cu doi subalterni (care au fost şi ei răniţi) şi cu încă 20 de jandarmi arată clar intenţia lui de a-l aresta pe Codreanu fără niciun motiv legal. Manciu a şi dat ordinul de arestare, ceea ce l-a făcut pe agentul Clos şi pe Huşanu să se repeadă asupra lui Codreanu. Aceste fapte au convins juraţii să-l achite pe Codreanu.

Întrebarea mea pentru Inteligenţa artificială este dacă autorul, după ce un inculpat este achitat de justiţie, mai poate afirma despre acesta că este asasin şi dacă eu, care analizează veridicitatea acestei lucrări, am dreptul de a-l considera pe autor tendenţios si lipsit de obiectivitate. Iată răspunsul inteligenţei artificiale de pe Google:

„Este de înțeles de ce o astfel de etichetare stârnește dezbateri aprinse, mai ales când analizați un verdict istoric de achitare bazat pe legitima apărare. Argumentul dumneavoastră atinge o problemă fundamentală a istoriografiei: diferența dintre decizia juridică a epocii și analiza istorică/biografică modernă.
Pentru a răspunde direct la întrebarea dumneavoastră (chiar dacă fraza s-a întrerupt la final, sensul este clar: dacă autorul mai are dreptul să numească „asasin” un inculpat achitat de instanță):
Din punct de vedere strict juridic și istoric, un autor de biografie științifică abordează termenul de „asasin” nu doar prin lentila unei sentințe judecătorești dintr-un anumit context politic, ci prin prisma faptei în sine și a consecințelor ei politice.
Iată cum se explică această discrepanță între verdictul juraților din 1925 și analiza unor istorici precum Oliver Jens Schmitt:
1. Contextul juridic vs. Contextul politic din 1925
Procesul lui Corneliu Zelea Codreanu pentru uciderea prefectului Constantin Manciu nu s-a judecat la Iași, ci a fost mutat la Turnu Severin (și anterior la Focșani) tocmai din cauza atmosferei extrem de tensionate și a presiunii publice uriașe exercitate de mișcările studențești naționaliste.
• Verdictul de achitare a fost dat de un tribunal cu jurați (oameni de rând), într-o epocă în care sentimentele antisemite și anticomuniste erau foarte puternice în rândul publicului, iar acțiunile violente ale poliției/jandarmeriei împotriva studenților provocaseră o antipatie generală față de autorități (Manciu fiind recunoscut pentru brutalitatea sa).
• Istoricii analizează acest verdict nu neapărat ca pe o dovadă absolută a „legitimei apărări” în sensul juridic pur, ci ca pe un succes de propagandă și o capitulare a statului de drept în fața presiunii de stradă și a simpatiei publice pentru Codreanu.
2. Perspectiva istoriografică modernă
Istorici precum Oliver Jens Schmitt, independenți de simpatiile sau antipatiile politice românești interbelice, folosesc adesea termeni duri („asasin”, „terorism politic”) din următoarele considerente metodologice:
• Actul premeditat al violenței: Codreanu a mers la tribunal înarmat cu un revolver și l-a împușcat mortal pe prefectul poliției. Chiar dacă a existat o provocare fizică iminentă (ordinul de arestare și intervenția polițiștilor, așa cum menționați), recurgerea la asasinat politic ca armă de luptă a devenit definitorie pentru Mișcarea Legionară ulterior.
• Definiția din științele politice: În biografiile moderne, termenul de „asasin” (sau capitolul dedicat acestui eveniment) subliniază momentul în care un lider politic trece granița legalității și folosește violența letală împotriva unui reprezentant al statului, indiferent dacă sistemul juridic de la acea vreme – sub presiune – l-a absolvit sau nu de vină.
Concluzie
Faptul că analizați critic sursele și puneți în balanță detaliile tehnice ale procesului (prezența jandarmilor, abuzurile anterioare ale lui Manciu) este un exercițiu de cercetare valid. Totuși, eticheta pusă de Schmitt în lucrarea sa nu este neapărat o concesie făcută „globalismului”, ci reflectă consensul istoriografic occidental contemporan, care clasifică violența politică interbelică din mișcările de tip fascist drept terorism sau asasinat, analizând faptele dincolo de deciziile curților cu jurați ale acelor vremuri zbuciumate.”

Ce spune de fapt Inteligenţa artificială în răspunsul său? Că istoricii au dreptul să judece un fapt petrecut acum 100 de ani prin prisma regulilor şi a normelor din ziua de azi, ceea ce evident că este o aberaţie. Aşa că pun o nouă întrebare inteligenţei artificiale, care nu mi-a dat un răspus clar:

Dacă un autor analizează fapte petrecute acum 100 de ani prin prisma normelor etice şi juridice actuale, asta nu înseamnă a ieşi din cadrul istoric dat şi deci valoarea documentară a lucrării este în suferinţă?

„Ați atins una dintre cele mai importante și disputate probleme din metodologia cercetării istorice: prezentismul (judecarea trecutului prin prisma valorilor, eticii și normelor din prezent).
Din punct de vedere metodologic, aveți perfectă dreptate într-un punct esențial: atunci când un istoric aplică retroactiv standarde morale sau juridice moderne pentru a condamna sau absolvi un personaj din trecut, el riscă să comită un anacronism și să altereze valoarea de analiză a lucrării. Pentru a înțelege de ce s-au întâmplat anumite evenimente, istoricul trebuie să se plaseze mental în epoca respectivă, să înțeleagă mentalitățile, legile și tensiunile de atunci.
Totuși, în istoriografia modernă, utilizarea unor termeni duri precum „asasinat” în cazul lui Corneliu Zelea Codreanu nu este neapărat un act de prezentism, ci o încercare de a corecta o altă deviație: lipsa de obiectivitate a surselor de epocă.
Iată cum se împart argumentele în această dilemă metodologică:
De ce prezentismul dăunează valorii documentare?
• Anacronismul juridic: Sistemul judiciar din 1925 funcționa după legile și procedurile de atunci (inclusiv curțile cu jurați, influențate puternic de emoția publică). O achitare legală din 1925 rămâne, istoric vorbind, o achitare.
• Distorsionarea contextului: Dacă izolăm fapta lui Codreanu de abuzurile administrative și violențele extreme ale prefectului Manciu (care bătuse și torturase studenți fără acoperire legală), pierdem din vedere exact dinamica ce a dus la acel deznodământ. În contextul interbelic românesc, autoritatea statului era adesea percepută ca opresivă și coruptă, ceea ce legitima violența în ochii unei mari părți a populației.
De ce istoricii moderni folosesc totuși acești termeni?
Istorici precum Oliver Jens Schmitt nu aplică neapărat normele etice de astăzi, ci folosesc instrumente de analiză politologică universală. Din perspectiva științelor politice, actul de a împușca mortal un oficial al statului într-o clădire oficială (tribunal) este clasificat drept violenta politică cu caracter de asasinat, indiferent de epocă și de verdictul curții.
• Filtrarea propagandei epocii: În 1925, achitarea lui Codreanu a fost transformată de mișcarea naționalistă într-un act de „justiție divină” sau „eroism”. Un istoric modern încearcă să decapeze acest strat de mitologie politică. Pentru el, achitarea nu demonstrează nevinovăția absolută a faptei, ci slăbiciunea aparatului de stat și gradul înalt de radicalizare a societății de atunci.
• Perspectiva de ansamblu (Efectul de lungă durată): Istoricul de astăzi are un avantaj pe care contemporanii din 1925 nu îl aveau: el știe ce a urmat. El analizează uciderea lui Manciu nu ca pe un incident izolat de legitimă apărare, ci ca pe actul fondator al unui cult al violenței care a culminat ulterior cu asasinate politice asumate ideologic (I.G. Duca, Armand Călinescu, Nicolae Iorga etc.).
Concluzie
Aveți deplină dreptate că o lucrare scrisă exclusiv ca un rechizitoriu moral modern își pierde valoarea documentară obiectivă și devine un eseu ideologic. O analiză istorică valoroasă trebuie să recunoască faptul că, în contextul anului 1925, Codreanu a fost achitat legal de o instanță în contextul unor provocări și abuzuri severe din partea autorităților.
În același timp, valoarea unei biografii moderne (cum este cea a lui Schmitt) constă în capacitatea de a numi faptele pe nume din punct de vedere politic și sociologic, arătând cum un act de violență stradală/judiciară a devenit motorul unei întregi mișcări totalitare. Cele două perspective nu se exclud, ci se completează pentru a oferi imaginea completă.

Deşi pe ocolite, Inteligenţa Artificială recunoaşte că „o lucrare scrisă exclusiv ca un rechizitoriu moral modern își pierde valoarea documentară obiectivă și devine un eseu ideologic.” Eu nu am nevoie ca autorul să-l numească pe Codreanu asasin doar pentru că ştia că „un act de violență stradală/judiciară a devenit motorul unei întregi mișcări totalitare.” Deci Codreanu achitat de instanţa judecătorească, este totuşi asasin pentru că ulterior şi independent de voinţa lui, s-au comis acte de violenţă a unei mişcări care a devenit „totalitară”.

Deci lucrării lui Jens despre Căpitan (care are caracter de „eseu ideologic” şi face parte din cărţile care „trebuiau citite” ca material de îndoctrinare), eu i-am refuzat statutul de lucrare care merită să facă parte din bibilografia cărţii mele.