OBSOLESCENȚA UMANĂ – ANTIQUIERTHEIT DES MENSCHEN – Prezentare de carte

CD
1.725 aprobate
denitsoc@gmail.com
108.231.169.110
OBSOLESCENȚA UMANĂ – ANTIQUIERTHEIT DES MENSCHEN
– Prezentare de carte
De CD

Günther Anders; născut Günther Siegmund Stern, (12 iulie 1902 – 17 decembrie 1992) a fost un filosof, jurnalist și teoretician critic german de origine evreiască.
Teoria critică pe care a practicat-o Anders este o școală de gândire socială, istorică și politică și o perspectivă filosofică care se concentrează pe analizarea și contestarea critic a relațiilor sistemice de putere din societate, argumentând că cunoștințele, adevărul și structurile sociale sunt fundamental modelate de dinamica puterii dintre grupurile dominante și cele oprimate.

Dincolo de simpla înțelegere și critică a acestor dinamici, ea își propune în mod explicit să transforme societatea prin praxis – praxisul este procesul prin care o teorie, o lecție sau o abilitate este adoptată, întruchipată, realizată, aplicată sau pusă în practică. Praxisul se poate referi și la actul de a angaja, aplica, exercita, realiza sau practica idei] și acțiune colectivă cu un scop sociopolitic explicit.

Format ca filosof în tradiția fenomenologică, și-a obținut doctoratul sub îndrumarea lui Edmund Husserl în 1923 și a lucrat apoi ca jurnalist la Berliner Börsen-Courier.

Fenomenologia in care s-a scufundat Anders este un studiu și o mișcare filosofică asociată în mare parte cu începutul secolului al XX-lea, care urmărește să investigheze obiectiv natura experienței subiective, conștiente. Aceasta încearcă să descrie trăsăturile universale ale conștiinței, evitând în același timp presupunerile despre lumea exterioară, urmărind să descrie fenomenele așa cum apar și să exploreze sensul și semnificația experienței trăite.

Edmund Husserl „a stabilit agenda fenomenologică” chiar și pentru cei care nu au respectat cu strictețe învățăturile sale, cum ar fi Martin Heidegger, Jean-Paul Sartre și Maurice Merleau-Ponty, pentru a-i numi doar pe cei mai importanți. Fiecare gânditor are „concepții diferite despre fenomenologie, metode diferite și rezultate diferite”. De exemplu, potrivit lui Martin Heidegger, adevărurile sunt situate contextual și depind de contextul istoric, cultural și social în care apar.

Fenomenologia procedează sistematic, dar nu încearcă să studieze conștiința din perspectiva psihologiei clinice sau a neurologiei. În schimb, ea caută să determine proprietățile și structurile esențiale ale experienței. Fenomenologia nu este o chestiune de introspecție individuală: o relatare subiectivă a experienței, care este subiectul psihologiei, trebuie distinsă de fenomenologia care este o reacție directă la psihologismul și fizicalismul din vremea lui Husserl.

Ea ia ca punct de plecare întrebarea cum este posibilă obiectivitatea atunci când experiența lumii și a obiectelor sale este complet subiectivă – o relatare a experienței subiective, care este subiectul fenomenologiei. Tema sa nu sunt „stările mentale”, ci „lucrurile lumești considerate într-un anumit fel”.

Fenomenologia desi lumească- filozofie ocazională este contrastată cu fenomenalismul, care reduce stările mentale și obiectele fizice la complexe de senzații, și cu psihologismul, care tratează adevărurile logice sau principiile epistemologice ca produse ale psihologiei umane. În special, fenomenologia transcendentală, așa cum este subliniată de Edmund Husserl, își propune să ajungă la o înțelegere obiectivă a lumii prin descoperirea structurilor logice universale în experiența subiectivă umană.

Cand a inceput să publice el și-a schimbat numele Stern în Anders, „Anders” – înseamnă altul sau diferit in limba germană si avea să devină numele său oficial. Există mai multe motive pentru care și-a schimbat numele – un motiv este că un editor nu dorea atât de multe semnături cu conotație evreiască în ziarul său, un alt motiv pentru schimbarea numelui său de familie s-a datorat faptului că numele său l-ar conecta la părinții săi evrei, iar evreii isi schimbă oricum cu usurintă numele, de cate ori le este mai convenabil.

Este vorba de numele de familie pe care evreii nu l-au avut niciodată inainte de cucerirea statelor germane de Napoleon, nasul evreilor, care i-a obligat să poarte ca toată lumea civilizată un nume de familie. Ulterior Napoleon introduce aceiasi obligativitate si in Franta nemultumind comunitatea evreiască care nu voia să fie mai rapid si corect identificată.

În 1929, s-a căsătorit cu o colegă de studiu pe care o cunoscuse la seminarul lui Heidegger: Hannah Arendt. Arendt avusese anterior o aventură cu mentorul lor comun Heidegger. În cele din urmă, a fugit de nazism în Franta. Hannah Arendt insă a rămas în Germania, ajutând la scoaterea ilegală a refugiaților din Reich. A fost arestată timp de opt zile, fiind reclamată de un bibliotecar pentru munca pe care o depunea scanând ziarele germane în căutare de propagandă antisemită și trimițând descoperirile sale Congresului Sionist Mondial în numele organizației localizate (și acum exilate) a prietenului ei, Kurt Blumenfeld, Federația Sionistă din Germania.

În 1931, a început să scrie un roman sub titlul Die Molussische Katakombe – Catacomba Molușilor, un roman despre tehnici totalitare de spălare a creierului care au loc într-o închisoare subterană. Anders a lucrat la roman între 1931 și 1933, iar prietenul său Bertolt Brecht l-a trimis împreună cu recomandarea sa la editura Kipenhauer, cu puțin timp înainte ca naziștii să preia puterea.

Anders a fugit din țară la scurt timp după ce Hitler a fost numit cancelar la 30 ianuarie 1933, crezând zvonul fals că jurnalul lui Brecht, în care acesta era adesea menționat, fusese confiscat de Gestapo.

În 1933, Anders a fugit din Germania nazistă, mai întâi în Franța, unde el și Arendt au divorțat amiabil în 1937, iar în 1936 în Statele Unite. A fost lector la The New School for Social Research. Anders apoi s-a căsătorit a doua oară, în 1945, cu scriitoarea austriacă Elisabeth Freundlich, pe care o cunoscuse la New York.

Înapoi în Europa în anii 1950, și-a publicat cartea principală, „Obsolescenta umanitatii”, în 1956. O parte importantă a operei lui Gunther Anders se concentrează pe autodistrugerea omenirii, printr-o meditație asupra propagandei teroriste și amenințării nucleare.

Anders a dezvoltat o antropologie filosofică pentru era tehnologiei, tratând și alte teme precum efectele mass-media asupra existenței noastre emoționale și etice, ilogica religiei și chestiunea de a fi gânditor.

O catedră la Universitatea Liberă din Berlin i-a fost refuzată neavand un doctorat. Lipsa unui rang academic i-a influențat opera, făcând-o să devieze de la stilul academic obișnuit. Anders s-a autointitulat și „teoretician critic al tehnologiei”.

Ca orice persoană speculativă, apeleză la sofism si cauta refugiu in noile teorii ale gandirii incă neexperimatate si verificate empiric. O teorie socială critică își încadrează programul de cercetare și cadrul conceptual având în vedere scopurile și activitățile acelor mișcări sociale de opoziție cu care are o identificare partizană, deși nu necritică.

Anders a fost un critic timpuriu al rolului tehnologiei în viața modernă și, în acest context, a fost un critic tranșant al rolului televiziunii. Eseul său „Lumea fantomă a televiziunii”, scris la sfârșitul anilor 1950, a fost publicat într-o ediție a influentei antologii Mass Culture a lui Bernard Rosenberg și David Manning White.

În lucrare, el detaliază modul în care experiența televizuală înlocuiește experiența cu imagini reale, determinându-i pe oameni să evite experiențele directe ale lumii și să devină în schimb „voyeuri”. Metafora sa dominantă în acest eseu se concentrează pe modul în care televiziunea se interpune între membrii familiei „la masa de cină”, facandu-i pe toti să privească cu satisfactie emotională pe gaura cheii.

În lucrarea sa „Oameni fără lume”, Anders se angajează într-o critică a societății-marfă occidentale contemporane, pe care o consideră o societate nepotrivită pentru ființele umane. El consideră această perspectivă ca fiind negativ-ontologică. Această lume este o lume pentru capital, nu pentru ființele umane, mai ales nu pentru cei care nu au „marea onoare” de a participa la muncă.

Cineva este considerat adecvat atunci când vinde muncă, ființa umană fiind foarte departe de a fi privită ca un scop în sine, “grija fata de om”, datorie crestină, sau confucianistă, datorită unui fel de logică de tip non laboro ergo non sum.

I s-a acordat Premiul Sigmund Freud cu puțin timp înainte de moartea sa, în 1992. Acest premiu, mai mult compromite decât onorează opera lui Anders, in felul în care o face și Premiul Nobel pentru Pace, pentru că a fost decernat unor personalitati pătate de cele mai grave crime ale umanitătii, lui Henry Kissinger și Barack Obama-Soetoro, printre altii.

Opera sa majoră, din care doar câteva eseuri au fost traduse în engleză, este recunoscută ca fiind Die Antiquiertheit des Menschen (literalmente „Obsolescența umanitătii”.

Premiul Günther Anders pentru gândire critică (Preis für kritisches denken) este un premiu bianual acordat de Societatea Internațională Günther Anders și sponsorizat de Verlag C. H. Beck [înființată în 1763 de Carl Gottlob Beck, este una dintre cele mai vechi edituri din Germania]. Constituit în 2018, printre câștigători se numără Joseph Vogl, Corine Pelluchon și Dietmar Dath.

Până la sfârșitul secolului al XX-lea, ambele volume se vânduseră în aproximativ 140.000 de exemplare. Această gamă largă de cititori a eclipsat interacțiunile academice. Eseul susține că s-a creat o prăpastie între capacitatea umanității de a crea și distruge, îmbunătățită tehnologic, și capacitatea noastră de a ne imagina această distrugere.

Anders a acordat o mare atenție amenințării nucleare, ceea ce l-a făcut și unul dintre primii critici ai acestei tehnologii. Lucrarea în două volume este alcătuită dintr-o serie de eseuri filosofice care încep cu o observație adesea găsită în jurnalul lui Anders, care datează din exilul său în SUA în anii 1940.

Anders constată cu usurintă că formarea omului nou este mai usoara si eficientă prin educatie, cand pot fi usor inculcate ideologii potrivite necesitătilor acelor vremuri. O idée nu atat de generoasă ca a lui Confucius, de a face educatia in maniera virutilor absolute, să se creeze un om nou, un aristocrat prin educatie si instructie, menit să fie lider si cunoscător perfect al managementului ierahiei orizontale.

„Pentru a înăbuși orice revoltă în avans, nu trebuie să o abordăm violent. Metode precum cea a lui Hitler sunt depășite. Este suficient să creăm o condiționare colectivă atât de puternică încât însăși ideea de revoltă nici măcar nu va mai veni în mintea oamenilor. Idealul ar fi să formatăm indivizii de la naștere – limitându-le abilitățile biologice înnăscute…” sustine cu multă tribalnică dedicatie Anders.

Vine cu pretioase precizări, arătand că condiționarea ar continua – reducând drastic educația – și ar reduce-o la o formă de integrare profesională. Un individ needucat are doar un orizont limitat de gândire și “cu cât gândirea sa este mai limitată la preocupări mediocre», cu atât mai puțin se poate revolta. Accesul la cunoaștere trebuie să devină din ce în ce mai dificil și elitist… ca prăpastia dintre oameni și știință să se adâncească, ca informațiile destinate publicului larg să fie anesteziate de orice conținut subversive, rupte de orice filozofie. Din nou, trebuie să folosim persuasiunea, nu violența directă: vom difuza masiv, prin intermediul televiziunii, divertisment care flatează întotdeauna emoționalul sau instinctivul.”

“Vom ocupa spiritele cu ceea ce este inutil și facil, dar distractiv. Este bine, ca prin discuții emotionale si lipsite de continut și prin muzică ritmică si neelaborată să împiedicăm mintea să gândească.”

Anders vede cum deja in educatie si in media se propaga subiecte ce duc la formarea “omului masă” util societătii capitaliste. „Sexualitatea este pusă în prim- planul intereselor umane. Ca tranchilizant social, nu există nimic mai bun”. În general, vom avea grijă să alungăm seriozitatea existenței, să „ridiculizăm tot ce are o valoare mare”, să menținem o apologie constantă a ușurinței; astfel încât euforia reclamei să devină standardul fericirii umane și modelul libertății.

„Condiționarea va produce astfel de la sine o astfel de integrare, încât singura frică, care va trebui menținută, va fi cea de a fi exclus din sistem și, prin urmare, de a nu mai putea accesa condițiile necesare fericirii. Omul-masă, astfel produs, trebuie tratat ca ceea ce este: un vițel, și trebuie supravegheat așa cum ar trebui să fie o turmă. Orice adoarme luciditatea este bun social, iar ceea ce amenință să-l trezească trebuie ridiculizat, înăbușit, combătut…”

“Orice doctrină care denuntă sistemul trebuie mai întâi desemnată ca subversivă și teroristă, iar cei care o susțin trebuie apoi tratați ca atare. Se observă, însă, că este foarte ușor să corupi un individ subversiv: este suficient pentru a-i oferi bani și iluzia de putere.”

„Obsolenta umanitatii” este o lucrare în două volume publicată de C.H. Beck la München, primul în 1956, al doilea în 1980, iar al treilea volum, neterminat, a fost împărțit în șase părți și publicat în perioada 1989-1990.

Obsolescența/învechirea umană, în contextul progresului tehnologic, se referă la ideea că oamenii sau anumite capacități umane pot deveni mai puțin relevanți sau necesari datorită puterii și capacităților tot mai mari ale automatizării si inteligenței artificiale. Acest lucru poate duce la îngrijorări cu privire la viitorul muncii, structurile societale și chiar valoarea vieții umane într-o lume în care mașinile pot îndeplini multe sarcini mai bine și mai eficient.

Conceptul de învechire umană este adesea discutat acum în legătură cu progresele rapide ale inteligenței artificiale și roboticii. Pe măsură ce sistemele de inteligență artificială devin mai sofisticate, acestea sunt din ce în ce mai capabile să îndeplinească sarcini efectuate anterior de oameni, de la introducerea de date de rutină și sarcini complexe în domenii precum medicina, dreptul și chiar artele creative.

O perspectivă mai radicală sugerează că învechirea umană ne-ar putea forța să ne reevaluăm înțelegerea valorii umane. Dacă mașinile pot îndeplini toate sarcinile, inclusiv pe cele asociate în mod tradițional cu valoarea umană, cum ar fi munca si creatia, care mai este scopul existenței umane?
Această perspectivă ridică profunde întrebări filosofice și etice.

Investiții în programe de educație și formare care se concentrează pe abilități unice umane, cum ar fi gândirea critică, creativitatea, inteligența emoțională și rezolvarea problemelor complexe vor continua să fie in sarcina oamenilor care vor fi cei ce monitorizeaza activitatea IA, alături de cei ce vor continua să programeze si amendeze activitatea IA.

Asigurarea unui venit de bază tuturor cetățenilor pentru a asigura o plasă de siguranță socială într-o lume în care locurile de muncă tradiționale pot deveni rare este rolul nobil al IA-ului.
Deci IA-ul nu vine doar spre profitul finanaciarilor investitori ci si spre ajutorul marei mase de cetăteni, care vor profita avand un program de lucru redus la 2-3 ore pe zi dar suplimentat cu ore de muncă volutară in folosul societătii in monitorizarea educatiei si instructiei, cat si al altor domenii.

Elaborarea de linii directoare și reglementări etice pentru dezvoltarea și implementarea IA pentru a se asigura că aceasta aduce beneficii umanității în ansamblu este o preocupare a multor guverne in special ale tărilor orientate spre multipolaritate si multilateralitate. Aceste tări văd IA-ul venind in sprijinul societătii in general si nu doar spre cresterea profitului blestemat.

Eficienta este cultivată in afara perimetrului afectat profitului si va fi urmărită constant si consecvent prin monitorizare si programare atentă.

Anders este un foarte bun observator al societătii capitaliste si face pertinente contestări critice ale relațiilor sistemice de putere din societatea capitalistă care l-a cam nedreptatit după parerea sa. Aceste contestări critice sunt importatne pentru oricine vrea să supravietuiască si chiar să aibe success intr-o asemenea societate capitalistă cu tendinte acute de globalizare, intrată in descompunere. Avem ce invăta si urma.

Opera lui Anders ne semnalează metodologia sec.XX de transformare a individului in instrument al muncii, prin orice mijloace, pentru a se produce omul-masă.
Trebuie să fim atenti la aceste semnale si să le folosim in directie umanistă, pentru binele comunitar, iar IA-ul să devină o treaptă de elevare a umanitătii superioare.

În concluzie, conceptul de obsolescență umană este o problemă complexă și multifațetată, cu implicații profunde pentru viitor. În timp ce unii se tem de înlocuirea oamenilor de către IA, alții o văd ca pe o oportunitate de a redefini scopul și potențialul uman. Abordarea provocărilor obsolescenței umane necesită o abordare atentă și nuanțată, care să ia în considerare atât riscurile, cât și oportunitățile prezentate de progresul tehnologic rapid.

Atlanta 08/13/2025