militarupetruvoda@yahoo.com 86.124.120.37
Jos masca de naționalist, GEORGE SIMION! Pentru conformitate prezentăm o recenzie a cărții publicată de ziarul Ceahlăul: „Sub girul Editurii “Vicovia” din Bacău, soţii Luminiţa şi Vasilică Militaru, diplomaţi ingineri, publică o amplă lucrare documentară despre o perioadă foarte controversată din istoria poporului român şi ceea ce s-a numit Mişcarea Legionară în epocă. Autorii analizează, cu date oficiale şi informaţii de la sursă dar şi de la istoricii dintre cei mai autorizaţi, criza economică interbelică, cele două doctrine care au adus atât de mult rău omenirii, comunismul şi nazismul, apariţia legionarismului şi persecuţiile împotriva adepţilor acestei mişcări atât în perioada guvernelor Argeşanu şi Antonescu dar şi sub regimul comunist, crimele la care s-a ajuns, legăturile Mişcării cu Biserica etc. În demonstraţiile lor, autorii apelează la date istorice, de arhivă, la rezultatele unor cercetători şi istorici cunoscuţi pentru o dreaptă relatare a evenimentelor istorice din cea mai neagră perioadă istorică a României antebelice. Aflăm din această lucrare care au fost cele şapte cereri formulate de proaspătul parlamentar Corneliu Zelea Codreanu (parlamentar de Neamţ, în urma alegerilor parţiale din august 1931), în discursul său din Parlamentul României, cereri care (unele din ele) par a fi valabile şi astăzi, dacă nu ar fi atât de radicale: introducerea pedepsei cu moartea pentru manipulatorii frauduloşi ai banului public; revizuirea şi confiscarea averilor celor care şi-au furat ţara; tragerea la răspundere penală a tuturor oamenilor politici care au lucrat contra ţării şi împiedicarea acestora de a mai fac parte din consilii de administraţie; alungarea cetelor de exploatatori străini ale bogăţiilor ţării; declararea teritoriului ţării ca proprietatatea inalienabilă şi imprescritibilă a neamului românesc; trimiterea la muncă a tuturor agenţilor electorali. Aflăm, de asemenea, că parlamentarul de Neamţ a luat apărarea muncitorilor acuzaţi de relaţii cu Moscova bolşevică, în timpul grevelor din februarie 1933. Sunt evocate cu lux de amănunte avatarurile prin care a trecut Mişcarea legionară în diferitele ei etape şi personajele istorice importante care, vrând-nevrând, au avut tangenţe cu liderii ei, Carol al II-lea, I.G. Duca, Iorga, Eugen Cristescu, Armand Călinescu, Nae Ionescu, câţiva dintre aceşti oameni politici importanţi fiind răpuşi chiar de legionari. O carte interesantă, utilă pentru istorici dar şi pentru cititorii care vor să aibă acces la date şi informaţii istorice considerate o bună parte de timp tabu din motive mai mult sau mai puţin obiective. În definitiv, istoria trebuie cunoscută bine şi analizată obiectiv pentru a nu se mai repeta, în ceea ce a avut rău în ea.“ (cf. https://ziarulceahlaul.ro/credinta-neamului-romanesc/). Aviz susținătorilor acestui fals naționalist care va ajunge în curând să se dezică și de proprii părinți pentru a accede la puterea mult râvnită. Zilele trecute s-a dezis de Călin Georgescu pe care luna trecută îl prezenta ca viitor prim ministru și președinte de onoare al A.U.R. Peste câte cadavre va mai călca acest om care se dezice pe rând și terfelește sistematic toate valorile naționale ale Neamului românesc? Tragic dar adevărat! * Nota redacției – George Simion a explicat mulțumitor fotografiile în care apare alături de persoane dubioase. Nu ați relatat corect cum s-a desfășurat emisiunea. |
Vasilică Militaru nu este ceea ce pare!
Chiar nu se vede că Vasilică Militaru este delirant, că trunchiază cât să altereze mesajul celui pe care îl acuză şi foloseşte apoi o retorică goală acuzatoare, copiată din pledoarii avocăţeşti (el făcând multe procese penale unor amărâte de călugăriţe de la mânăstirea Paltin, pe care le-a hărţuit astfel), dar fără nici o potrivire în actualul context, ci doar pentru că-i sună lui bine „juridic“? Şi totul numai ca să acuze şi să mânjească la infinit, cu o satisfacţie nefirească.
Căci, în mintea lui, el este deasupra ca valoare ierarhilor bisericeşti, preoţilor şi monahilor, în general (care sunt „o lume de monştri“, zice el undeva), a profesorilor universitari şi a oricărui lider naţionalist. De parcă toţi aceştia i-ar sta lui în cale, afirmând nu o dată că ar fi mai bun decât toţi aceştia.
L-a subminat si pe parintele Justin, cu care se legitimeaza!
Simion a spus, de fapt, dar Vasilică M. se face că nu înţelege (sau chiar e praf):
Ne faceţi pe noi, pe AUR, legionari şi antisemiţi, dar iată, eu sunt atacat de un legionar, care e Vasilică Militaru.
Simion a vorbit ca un politician. A întors-o împotriva lui Vasilică ca la artele martiale.
…
Dar, în realitate, în cartea sa, Vasilică Militaru nu face apologie legionară, ci acuză legiunea de crime, încercând, subtil, să îl mânjească şi pe părintele Justin Pârvu şi, mai direct, Biserica Ortodoxă Română (un permanent deziderat al său fiind şi distrugerea BOR, pentru că ar fi refuzat să îl facă preot).
Chiar Vasilică Militaru a declarat despre această „carte“ a sa („Credinţa Neamului Românesc“, credinta neamului fiind chipurile alta decât cea promovată de BOR) că are ca substrat, de la care a plecat, „condamnarea publică a legionarilor pentru actele criminale“, Corneliu Zelea Codreanu apărând ca un criminal care a trimis oamenii în închisoare, din punctul lui de vedere, nevăzând în legionari nişte oamenii care şi-au apărat credinţa şi neamul în faţa jidănirii ţării, economic şi politic (incluisv prin acţiunile subversive criminale ale bolşevicilor).
….
Multe din acţiunile lui Vasilică Militaru le-a sugerat singur ca având legătură cu SRI-ul (căruia îi copiază şi emblema, Octogonul, la asociaţia lui de buzunar) dar e mai degraba semnificativ ca el devenise şi „preot“ la o sectă cu legături în Ucraina, adversă Bisericii Ortodoxe Române.
Astfel, după 2011, când Vasilică Militaru a părăsit cu foarte mare tam-tam de presă Biserica (BOR), conform lui Gioacăş Teodor-Gabriel, fost monah la mânăstirea Petru Vodă (plecat de la mănăstire şi datorită sforăriilor lui Militaru):
Vasilică Militaru s-a afiliat la gruparea religioasă „Preoteasa“ (auto intitulată „Biserica Creştinilor Ortodocşi Tradiţionali a Valahilor de Pretutindeni“ / BCOTVP), o „biserică paralelă“, schismatică, a fostului preot Ioan Preoteasa (care pretinde că el este şeful adevărat al creştinilor români, nu patriarhul Daniel Ciobotea) şi Elena Iovu, „femeia-preot ortodox“ din „Biserica Ortodoxă Secretă Adevărată“ (sau „Biserica Ascunsă“ etc.) a lui Constantin Dogaru din Tecuci (pretins primitor al unor „noi revelaţii“ de tip spiritist, care se autointitulează „Înaltul Comunicator“ şi clarvăzător, el însuşi auto-investit „mare preot“, „hirotonind“ şi alte persoane, printre care şi femei. Cultul, adaptat după cel ortodox, se desfăşoară în case particulare, ce se vor „biserici“. Totuşi, datorită elanului lor în auto-promovare şi a ineditului, aceste „bisericuţe paralele“, care sunt mai multe, reunite generic ca „Biserica Secretă“, reuşesc să atragă sponsorizări de la „credincioşi“.
Vasilică Militaru are în comun cu auto-intitulatul „mitropolit al valahilor de pretutindeni“ Ioan Preoteasa, pe care l-a urmat, şi stilul comportamental, căci Preoteasa a fost „caterisit în anul 2005 pentru imoralitate şi comportament violent“ de către Biserica Ortodoxă Română.
Tot ex-monahul Gabriel Teodor Gioacăş (ortodoxinfo.ro/), aflat la Petru Vodă din 2009 până în 2014, spune că părintele Justin îi spusese lui Vasilică Militaru să aibă răbdare în dorinţa lui arzătoare de a ajunge preot, căci BOR îl va face şi pe el preot la momentul potrivit, cum îşi dorea, nemaivoind să fie şofer şi portar la mânăstirea de maici Paltin, din apropriere, ctitorită tot de părintele Justin. „Măi băiete, să mai stăm, să ne rugăm, să mai avem oleacă de răbdare!“, îi zicea părintele lui V. Militaru, dar acesta, fiind grăbit, nu a ascultat de bătrânul monah, ci s-a îndreptat spre mişcarea schismatică care l-a preoţit (de aceea îl gratulau cu funcţia de preot cele două oficine prietene ale sale, vârfuri de atac la adresa BOR, publicaţia Rezistenţa şi blogul unuia Dragoş Vasilescu („jurnalist al dracu’“ cum spune că „zic unii“ despre el, care se pare că intermedia publicitatea difuzată la OTV).
De fapt, cu ani în urmă, părintele Justin Pârvu se trezise cu pe el pe cap la mânăstire, chiar dacă Vasilică Militaru strecoară un fel de reproşuri la adresa părintelui privind soarta lui („Am făcut ascultare de părintele Iustin Pârvu şi m-am mutat acolo împreună cu soţia, pe o proprietate achiziţionată de mine“), soartă de care e nemulţumit continuu, deşi „suferinţele“ lui sunt o zi senină pe lângă suferinţele reale pe care le-a îndurat în viaţă părintele Justin până să ajungă la statutul său. Gabriel Gioacăş, ce a stat la mânăstirea Petru Vodă, relata:
„Cuprins de o vrie mistică cu coloraturi milenariste, Vasile Militaru vinde toate posesiunile şi vine cu soţia la Mânăstirea Petru-Vodă. Părintele Justin îl dojeneşte pentru gestul extrem, dar într-un final îl ajută să-şi facă o casă mai la vale de Mânăstire.“ Înainte să vină la mănăstire fusese agent imobiliar. Vinderea tuturor posesiunilor era poate doar una declarativă, pentru a nu i se cere să părăsească mânăstirea, căci, la un moment dat, fiica sa locuia în Bacău, cât el era la Petru Vodă. Şi el este în prezent la Bacău, deşi semnează mereu precizând la derută locaţia Petru Vodă
Personalitatea sa îl face pe Militaru să îşi plângă de milă singur, cu sinceritate, cum fac toţi cei cu foarte mare iubire se sine, fără să îşi atribuie vreo greşeală personală. Chiar s-a rugat la Dumnezeu cu lacrimi, denunţându-şi „duşmanii“: „Am văzut eşecul creştinismului ortodox la Petru Vodă. Când o să mâncaţi măcar o dată în viaţă, de foame, ceea ce aruncau călugării de la mesele lor îmbelşugate, o să mă înţelegeţi. Când o să renunţaţi vreunul dintre voi la ce am renunţat eu ca să ajung preot ortodox, o să vă ascult sfaturile. Când o să-l văd pe ultrasuficentul de Corvin Lupu că posteşte un singur post aşa cum scrie la carte sau citind o rugăciune cu lacrimi de pocăinţă şi disperare, o să-i ascult sforăielile profesorale despre poziţia faţă de ierarhia curuptă a BOR.“ „Pocăinţa“, deşi pretinde că o are, nu se vede niciodată, şi nici „ascultarea“, dar agresivitatea sa, permanentă, poate veni şi de la disperare, nu numai de la trufie.
Fosta lui cumnată de văr crede că la el şi la fostul ei soţ (fostul preot Dumitru Leonard Militaru, care a avut o tentativă de sinucidere cu mare tam-tam, refuzând să fie luat de salvare ca să nu îl atingă femeile, adică asistentele medicale) comportamentul aberant ar fi de natură genetică.
Dar poate doar fac pe nebunii, căci, răspopit, vărul Dumitru Militaru şi-a deschis apoi un site religios cu reclamă la site-uri sexuale.
Y
În 2012, secta la care a aderat Vasilică Militaru l-ar fi făcut „preot“, cum şi-a mai zis, înainte de a-şi zice doar teolog în public.
Secta „secretă“ căutase să-şi stabilească o bisericuţă şi în apropiere de mânăstirea Petru Vodă, străduindu-se să racoleze membri marcanţi din BOR, unii chiar aderând în secret, se spunea. Astfel, în judeţul Neamţ, comuna Poiana Teiului (de care ţine mânăstirea Petru Vodă şi în care părintele Justin Pârvu l-a ajutat pe Vasilică Militaru să deţină o casă cu 2000 de metri curte, într-o zonă paradisiacă) este la stânga versantului muntos Stânişoarei, iar la dreapta este Bodeştiul. În Bodeşti secta lui a încercat să facă în 2007 un „schit“, pe un teren ce-l dobândise acolo în particular „arhieriţa“ Elena Iovu, „femeie-preot-ortodox“, „arhimandrită“ şi „stareţă“ a bisericii „secrete“, făcută preot de „patriarhul“ Dogaru din Tecuci, care, ca „Potir de Aur“ al României (cum se mai recomandă), primeşte instrucţiuni de la nişte „îngeri“ de care nu a mai auzit nimeni înainte, precum Agrivarius, Nekystyiss, Frtizman, Vitorius, Muzicescus, Westuss, Uraganus, Hantrics, Marele Ligurda, Legunios, Antifrigus, Amnanyis, dar mai ales de la „îngerul sfânt de mare valoare supremă“ Marcelus-Fetus-Amim. Asta de nu şi-or bate joc de el nişte spirite sau subconştientul, căci par nişte nume a la Aghiuţă, Nichipercea sau Legiune.
Y
Cât a fost cu misiune pe lângă mânăstirea Petru Vodă, acest Vasilică Militaru se integrase în peisaj ca şofer şi paznic la Mânăstirea Paltin de maici, ne mai zice fostul frate de la mânăstirea Petru Vodă, care adaugă:
„Însă apetitul de materialism mundan transformat brusc în viziune apocaliptică, nu prevesteşte niciodată nimic bun.
Vasile Militaru se înscrie la Facultatea de Teologie de la Sibiu, terminând studiile (?) cu o dorinţă arzătoare de a ajunge preot. Îmi aduc aminte că Părintele Justin îl tempera în acea perioadă: «Măi băiete, să mai stăm, să ne rugăm, să mai avem oleacă de răbdare».
Dorinţa de afirmare a personajului Vasile Militaru îl determină să caute soluţii alternative. Intră sub influenta d-nei Cuta de la Dobreni şi iese oficial din Biserica Ortodoxă Română pentru a se afilia la gruparea Preoteasa. În toamna anului 2012 este «hirotonit» preot (de către sectă).
Legăturile grupării stiliste Preoteasa cu grupările religioase paralele din Ucraina au fost dezvăluite pe larg în mai multe articole pe internet (de aici şi ura lui Vasilică Militaru faţă de Rusia).
Abia acum „preotul“ Vasile Militaru îş arată adevărata faţă, purcezând la distrugerea şi denigrarea sistematica a ctitoriei şi numelui Părintelui Justin.
Proaspat «hirotonit», Vasile Militaru îşi începe propovăduirea credinţei printr-o serie de procese penale absurde cu măicuţele din Mănăstirea Paltin. Fire litigioasă şi provocatoare, se laudă şi ameninţă în permanenţă cu influenţa de care dispune în mediile judecătoresti din Piatra Neamt, influenţă pe care a căpătat-o prin accederea la gruparea Preoteasa (alteori pretinde că ar fi în relaţii instituţionalizate cu SRI – n.m.).
Ultima intervenţie a lui Vasile Militaru este când în nici o lună de zile, pe fondul tulburărilor create de Sinodul din Creta, concepe un articol biografic cu substrat stilist în care neagă hirotonia Părintelui Justin Pârvu, citând copios din cărticica masonului Alui Gheorghe din Piatra Neamţ (Adrian Alui Gheorghe, «Părintele Iustin Pârvu şi morala unei vieţi câştigate», Editura Conta, Piatra Neamţ 2007). Pe parcursul analizei sale, V.M. voalează modul în care vorbăria prolixă şi scrierea obscură, sunt adoptate nu în virtutea unei meticulozităţi istorice, ci ca un soi de stratagemă. Pentru un ochi neavizat lucrarea pare ştiinţifică, documentată istoric, însă a doua zi este vădită drept un fals grosolan de situl Mănăstirii Petru-Vodă.
Să ne reamintim cu toţii, pentru o clipă, că viaţa omului jertfelnic nu poate fi ştearsă printr-o trăsătură de condei.
Creaţia mitică a «istoricului» Vasile Militaru nu a avut viaţă lungă. Însă «preotul» Vasile Militaru rămâne în continuare camuflat în zona Petru-Vodă, lucrând sistematic, pe toate fronturile, la erodarea ctitoriei Părintelui Justin Pârvu.“
https://ortodoxinfo.ro/2017/03/02/inafara-de-ecumenisti-cine-mai-vrea-sa-compromita-man-parintelui-justin-cazul-vasile-militaru-si-cazul-gurie-grosu/
Linșajul mediatic al lui Călin Georgescu și blamarea publică a acestuia de către liderii AUR au intrigat o anumită parte a societății românești. A ajuns Anca Alexandrescu să-l „tragă de urechi” pe Sorin Lavric care s-a dezis de „legionarul” Călin Georgescu. Recomand vizionarea emisiunii Culisele Statului Paralel de joi 10 februarie 2022.
https://www.realitatea.net/emisiuni/culiselestatuluiparalel?id=844_2022_02_10_18_00_00
Domnule Profesor Ion Coja, eu nu am comentat modul în care George Simion a justificat prezența sa la manifestările Alinei Mungiu Pippidi.
Problema mea este de ce George Simion a prezentat ca un denunț public cartea mea asociind faptul că este de istorie legionară cu afirmația: „Asociația Neamul Românesc e un site legionar și un domn Vasilică Militaru care face propagandă legionară. … Am spus că nu vreau să am antisemiți în partid. … El vinde o carte Credința Neamului Românesc – istorie legionară. Omul scrie istorie legionară.“.
Vă știu un om al cuvântului și de cuvânt. Chiar nu este explicită atitudinea acestui George Simion? Sau o să vă convingeți numai atunci când se va dezice public de domnia voastră? Trist.
_ @ (* Nota redacției – George Simion a explicat mulțumitor fotografiile în care apare alături de persoane dubioase. Nu ați relatat corect cum s-a desfășurat emisiunea.*)
…
-Așa este, …
#(comentînd numai potrivnic, făcîndu-se că nu vede și nu pricepe, „acest – Vasilică Militaru” (?!!!), …făcînd parte dintr-un grup diverssionist, crede că va mai putea „să joace mult timp, la *Alba – Neagra*, așa cum jucau prin toate tîrgurile și prin toate orașele din Romania, niște urmași / descendenți dintre lăieți /(nomazii) de altă etnie decît cea Românească, protejați de miliție /(poliție), prin toate S.S. …înainte de 1989, …
(astfel că, reluînd fraza: „acest – Vasilică Militaru”), …neînțelegînd că este posibil „să fie trădat / predat de către cei care l-au băgat la înaintare precum un pion-s „media-internet” de sacrificiu, respectiv „folosindu-l ca pe o monedă falsă de schimb / aban-donat”, ca într-un „schimb de prizonieri de război rece, prinși ca momeală, prin internet”.
…
= Cu stimă. -Mesia.