|
HOLODOMOR Cuvântul Holodomor tradus literal din ucraineană înseamnă „moarte prin foame”, „ucidere prin foame, prin înfometare” Ca parte a foametei sovietice din 1932-1933 care a afectat principalele zone producătoare de cereale ale țării, milioane de locuitori ai Ucrainei, majoritatea etnici ucraineni, au murit de foame într-o catastrofă pe timp de pace fără precedent în istoria Ucrainei. Din 2006, Holodomorul a fost recunoscut de Ucraina și de alte doar 15 țări ca un genocid al poporului ucrainean efectuat de guvernul sovietic. Estimările timpurii ale numărului de decese de către savanți și oficiali guvernamentali au variat foarte mult. Potrivit unor estimări mai mari, se spune că până la 12 milioane de etnici ucraineni au pierit în urma foametei. O declarație comună a Organizației Națiunilor Unite semnată de 25 de țări în 2003 a declarat că 7-10 milioane au pierit. De atunci, cercetarea a redus estimările la 3,3 până la 7,5 milioane. Conform constatărilor Curții de Apel din Kiev din 2010, pierderile demografice cauzate de foamete s-au ridicat la 10 milioane, cu 3,9 milioane de decese cauzate de foamete directă și alte 6,1 milioane de deficite congenitale. Dacă Holodomorul a fost genocid este încă subiect de dezbatere academică, la fel ca și cauzele foametei și intenționalității deceselor. Unii cercetători, de o anumita apartenenta etnica, cred că foametea a fost planificată de Iosif Stalin pentru a elimina o mișcare de independență ucraineană. Alții sugerează că foametea provocata de om a fost o consecință a industrializării sovietice. Potrivit lui Elazar Barkan, Elizabeth A. Cole și Kai Struve, există o concurență între victime în construirea unui „Holocaust ucrainean”, afirmând că din anii 1990 termenul Holodomor a fost adoptat de anticomuniști datorită asemănării sale cu Holocaustul în încercarea de a promova narațiunea că comuniștii au ucis 10 milioane de ucraineni, în timp ce naziștii au ucis doar 6 milioane de evrei. Ei au declarat că termenul Holodomor a fost „introdus și popularizat de diaspora ucraineană în America de Nord înainte ca Ucraina să devină independentă” și că „termenul „Holocaust” nu este explicat deloc”. Potrivit acestora, acest lucru a fost folosit pentru a crea o „narațiune națională victimizată” și „pentru a concura cu narațiunea evreiască pentru a ascunde „părțile întunecate” ale istoriei naționale a Ucrainei și pentru a contracara acuzațiile că părinții lor au colaborat cu germanii”. Foametea a afectat RSS Ucraineană, precum și Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească, parte a RSS Ucrainene la acea vreme, în primăvara anului 1932 și din februarie până în iulie 1933, cele mai multe victime fiind înregistrate în primăvara anului 1933. Consecințele sunt evidente în statisticile demografice: între 1926 și 1939, populația ucraineană a crescut cu doar 6,6%, în timp ce Rusia și Belarus au crescut cu 16,9%, respectiv 11,7%. Din recolta din 1932, autoritățile sovietice au reușit să achiziționeze doar 4,3 milioane de tone, comparativ cu 7,2 milioane de tone obținute din recolta din 1931. Rațiile din orașe au fost reduse drastic, iar în iarna 1932-1933 și primăvara anului 1933, oamenii din multe zone urbane au murit de foame. Până la începutul lunii februarie 1933, potrivit rapoartelor autorităților locale și GPU-ului ucrainean (poliția secretă), cea mai afectată zonă a fost regiunea Dnipropetrovsk, care suferea, de asemenea, de epidemii de tifos și malarie. Regiunile Odesa și Kiev au fost pe locul al doilea și, respectiv, al treilea. Până la jumătatea lunii martie, majoritatea rapoartelor de foamete proveneau din Regiunea Kiev. Colectivizarea în Uniunea Sovietică, inclusiv RSS Ucraineană, nu a fost populară în rândul țărănimii, iar colectivizarea forțată a dus la numeroase revolte țărănești. Primul plan cincinal a schimbat producția așteptată de la fermele ucrainene, de la cultura obisnuita de cereale la culturi nefamiliare, cum ar fi sfecla de zahăr și bumbacul. În vara anului 1930, guvernul a instituit un program de rechiziționare a alimentelor, aparent pentru a crește exporturile de cereale. Furtul de alimente a fost pedepsit cu moartea sau 10 ani de închisoare. Exporturile de alimente au continuat totusi în timpul foametei, deși într-un ritm redus „Nici o persoană sănătoasă nu vrea să mintă, nemai pomenind de răul ce minciuna ar putea provoca demnitatii unei persoane. Știind că cuvintele tale se vor mucegai daca sunt spuse intr-un alt fel decât Adevărul, cumva te ar devaloriza. Nimic nu exaltă mai mult decât să știi că cuvintele tale vor servi Adevărului și numai Adevărului. Disidenții se luptă adesea cu acest lucru atunci când discută PROBLEMA EVREIASCĂ[1]. Vrem să spunem adevărul. Pe de altă parte, mesajul nostru ar fi mult mai puternic dacă am putea omite acest fapt incomod sau să-l înfrumusețăm pe cel dezamăgitor. Că un scriitor de statura falnica a lui Soljenițîn a luat pe un proiect care respinge în mod direct mitul de victima perpetua evreiesc și inversează vina de obicei rezervate pentru neamuri albe ar trebui să fie cu nimic mai puțin decât un triumf pentru dreapta. Figuri relativ minore care scriu și vorbesc despre problema evreiască pot fi deplatformate, pătate și, în cele din urmă, ignorate. Dar ce se întâmplă dacă aderarea scrupuloasa la Adevărul lui Soljenițîn nu va fi de ajuns? Ce se întâmplă dacă evreii care ei înșiși rareori fac acest lucru, nu vor ezita să publice materiale ine surse discutabile, dar defăimatoare împotriva albilor, pur și simplu pentru că este în interesul lor etnic de a face acest lucru? În ciuda faptului că este profund nejusta, această abordare funcționează. Ea deține influență în rândul evreilor înșiși și de la al doilea război mondial incoace a ajutat ca fruntea Occidentului sa cada in în supunere față de interesele etnice evreiești. Colegul său Isaak Levin a cerut în mod deschis o examinare a rolului evreiesc în Revoluția din Octombrie. Scriitorul evreu Danil Pasmanik, autorul unei cărți despre evrei și Revoluția Rusă, a declarat îngrijorarea sinceră pentru „durerea nesfârșită a cetățeanului rus” și a declarat că evreii „nu pot înflori în timp ce țara se dezintegrează în jurul nostru”. Cartea publicată de acești oameni, „Rusia și evreii”, îi provoacă pe evrei, în special evrei radicali, seculari, de stânga, să respingă răul din inimile lor. Din păcate, Biekerman, Levin, Pasmanik și alții ca ei au fost voci în desert atunci când a venit vorba de opinia evreiască mainstream. În “Două sute de ani împreună”, Soljenițîn este, în esență, mai preocupat de a spune adevărul decât de a câștiga disputa. Soljenițîn povestește despre Alexander Schlichter, un revoluționar evreu, care a instigat la o grevă feroviară care a paralizat traficul feroviar către mai multe orașe, inclusiv Moscova. Acest Schlichter a făcut, de asemenea, amenințări la adresa lucrătorilor de la Kiev pentru a intra în grevă, a strâns bani de la studenți pentru a cumpăra arme și a stabilit „detașamente zburătoare” al căror scop a fost de a perturba orașul Kiev pentru a „pregăti rezistența armată la forțele de ordine. Acest Alexander Schlichter a devenit în cele din urmă bolșevic și a fost, ani mai târziu, comisarul pentru agricultură în Ucraina în timpul Holodomorului, în care au pierit peste cincisprezece milioane de oameni. Anii 1930, pe care Soljenițîn îi acoperă în capitolul nouăsprezece, au fost o fiară diferită. Sunt cele mai sângeroase pagini roșii găsite în cartea “Două sute de ani împreună”. Foametea, Marea Teroare și cele mai grave abuzuri ale sistemului gulagului se află aici. „Sinistrul executiv principal” din spatele colectivizării în masă care a înfometat milioane de oameni în Ucraina și în alte locuri, a fost Iakov Iakovlev-Epshtein. În ciuda faptului că a oferit avertismentul că evreii nu au populat niciodată sută la sută din aceste organizații puternice, Soljenițîn continuă paginile care detaliază dominația evreiască a economiei, diplomației, culturii și politicii sovietice în anii 1930. Trei scriitori ruși – Varlam Shalamov, Aleksandr Soljenițîn și Osip Mandelshtam – s-au numărat printre milioanele de victime ale GULAGULUI. „Spre deosebire de Ucraina in alte părți ale Rusiei, ar fi Kuban și regiunea Volga nu a existat foamete de la colectivizare, ca si în Belorusia în anii 1930. Dar Belarus ar face diferența în timpul celui de-al doilea război mondial, timp în care a pierdut 25% din populație – în mare parte din cauza represaliilor colective germane împotriva satelor suspectate de adăpostirea partizanilor. Copiii au fost răpiți de la părinții belorussieni și folosiți ca bănci de sânge de unică folosință pentru soldații germani din 17 „lagăre de concentrare ale donatorilor”. „În perioada 1932-1933, Stalin l-a trimis pe acolitul șef Lazăr Moiseevici Kaganovich să rupă rezistența micilor fermieri independenți ucraineni la colectivizare, înfometându-i până la moarte. În doar câțiva ani, aproximativ 6-7 milioane de ucraineni au pierit în ceea ce ei numesc Holodomor. Nimeni nu a fost pedepsit pentru această crimă istorică. Duranty scrie despre Holodomorul care a ucis milioane: „Am făcut anchete exhaustive cu privire la această presupusă situație foamete […] Și iată faptele: nu există foamete reală sau decese din cauza foametei, dar există o mortalitate pe scară largă din cauza bolilor cauzate de malnutriție.” ~ Walter Duranty. În 1945 George Orwell a publicat „Ferma animalelor” și în 1949 „O mie noua sute optzeci și patru”. El a scris aceste clasice distopii în urma conoasterii lui Zamyatin si nu a mai trebuit să meargă în URSS. Ca comunist britanic s-a alăturat războiului civil din Spania și a asistat la lupte sângeroase între camarazii săi, o experiență care i-a oferit o perspectivă asupra viitorului comunist. Chiar înainte de Orwell, Arthur Koestler, un fost comunist evreu, a descris respingerea finală a comunismului în romanul său anti-totalitar „Darkness at Noon” – “Intuneric la Amiaza”. Benjamin Harrison Freedman (n. 1890 – d. 1984) a fost un om de afaceri american, denigrator al Holocaustului și anti-sionist vocal. Născut într-o familie de evrei, s-a convertit de la iudaism la romano-catolicism. În afara activismului politic, Freedman a fost partener într-un institut dermatologic și investitor pentru întreprinderile mici. Putin a remarcat odată că, în ciuda moștenirii renumelui de despot a lui Stalin, el s-a îndoit că omul de stat nativ din Georgia ar fi fost dispus să arunce două bombe atomice asupra Japoniei, cum au facut-o Statele Unite, o atrocitate care a ucis 225.000 de civili nevinovați (majoritatea instantaneu), ceea ce reprezintă mai mult de un sfert dintre cei pedepsiți capital în întreaga eră Stalin. A greșit Putin când a spus asta? NOTA Traducatorului: În cartea sa The Jewish Question (1843), Bauer a susținut că evreii pot obține emanciparea politică doar dacă renunță la conștiința lor religioasă. El credea că emanciparea politică necesită un stat secular, iar un astfel de stat nu a lăsat niciun loc pentru identități sociale, cum ar fi religia. Potrivit lui Bauer, astfel de cereri religioase sunt incompatibile cu ideea „Drepturilor Omului”. Adevărata emancipare politică, pentru Bauer, necesită abolirea religiei. Karl Marx i-a răspuns lui Bauer în eseul său din 1844 „Despre problema evreiască”. Marx a respins opinia lui Bauer că natura religiei evreiești a împiedicat asimilarea de către evrei. În schimb, Marx atacă însăși formularea de către Bauer a întrebării „pot evreii să devină emancipați politic?”, deoarece maschează fundamental natura emancipării politice în sine. Marx concluzionează că, deși indivizii pot fi „liberi din punct de vedere politic” într-un stat secular, ei sunt încă legați de constrângerile materiale asupra libertății prin inegalitatea economică, o presupunere care a stat mai târziu la baza criticilor sale la adresa Capitalismului. Traduceri de CD |
CDDistribuie!
Un comentariu
Comenteaza
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Partea din articol referitoare la Holod-omor , arunca toata vina pe comisarii evreii , dar acestia erau numai piesele de pe tabla de sah , mai precis nebunii. Sahistul a fost Vaticanul -Colegium Rusicum. Si este si in ziua de azi .
Toata vinzoleala asta militara din Marea Neagra , unde Armata Cruciatilor NATO = Armata Vaticanului cu Cavaleri de Malta cu Crucile lor de Fier si imping Romanii sa sprijine militar UKraina , are scopul de a declansa un conflict nimicitor in care sa se macelareasca intre ei prostii din Estul Europei , adica ucrainieni (care sunt tot rusi ) cu rusii verii lor si exterminati in acest conflict si romani ,polonezi , lituanieni , estoni , letoni etc in timp ce evreii din Guvernul lui Zelenski (Zelenski a fost si numele lui Zelea Codreanu ) ,impreuna cu manipulatorii Vaticanoizi Colegium Russicum , isi vor freca mainile , rizind de cit de proaste sunt aceste popoare , care isi dau in cap unii altora pentru beneficiul Vaticanului si al sionistilor , care sunt pe aceasi felie geo-politica .
Miza conflictului din Marea Neagra , este tot exterminarea unui mare numar de indivizi autohtoni , care nu au memorie istorica si nici capacitate de interpretare corecta a intrebarii : Cui prodest ?